ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1508/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2491 din 22 februarie 2017, Judecătoria Craiova a admis în parte cererea formulată de contestatorii A., B. și C., în contradictoriu cu intimata D. S.A.

A constatat nulitatea absolută și parțială a clauzei prevăzute de art. 2.4 din contractul de credit din 04.09.2007 și art. 2 din condițiile generale de creditare doar în ceea ce privește sintagma "în raport cu costul resursei".

A constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 2.6 lit. a), art. 2.6 lit. c) din contractul de credit din 04.09.2007, art. 3 din actul adițional din 27.02.2009 și din 19.11.2009.

A obligat intimata D. SA să restituie contestatorilor A., B. și C. suma de 8.618,1 lei, reprezentând comision de analiză, comision de reeșalonare/rescadențare și dobânda achitată în plus, cu dobânda legală.

A anulat în parte actele de executare efectuate în dosarul nr. x/2014 al SC BEJ E. și F. pentru suma de 16.228,52 lei.

A respins capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a clauzelor prevăzute de art. 2.1 din actul adițional din 22.10.2010, art. 1.1 și art. 2.1 din actul adițional din 20.12.2011, art. 2.6 lit. d) din contractul de credit din 04.09.2007, art. 4.1 lit. a) din actul adițional din 22.10.2010 și din actul adițional din 20.12.2011, art. 4 din contractul de credit din 04.09.2007, art. 5.1 din actul adițional din 22.10.2010 și din actul adițional din 20.12.2011, art. 2.8 din contractul de credit din 04.09.2007, art. 2.8 teza 2, art. 3.4 teza 1 liniuță 4 din contractul de credit din 04.09.2007 și art. 6 lit. d) din condițiile generale de creditare, precum și cele privind restituirea sumelor reprezentând comision de administrare, taxa de înscriere ipotecă și prime de asigurare, cu dobânda legală, ca neîntemeiate.

A obligat intimata D. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.650 lei, reprezentând taxa de timbru, onorariu expert și onorariu avocat.

Prin decizia nr. 935/2017 din 31 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a cvilă, s-a respins apelul și apelul incident declarate de pârâta D. SA, împotriva sentinței primei instanțe.

S-a admis apelul formulat de apelanții contestatori A., B. și C. împotriva aceleiași sentințe, s-a schimbat sentința și pe fond, s-a admis contestația, s-au anulat formele de executare silită începute în dosarul nr. x/2014 al BEJ E. și F.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a dispus restituirea taxei de timbru fond și apel în cuantum de 1.550 lei, către A. și a fost obligată intimata-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată față de apelantul reclamant în sumă de 3.700 lei fond și apel reprezentând onorariu avocat și onorariu expert.

Împotriva deciziei menționate anterior, a declarat recurs pârâta D. SA.

Prin adresa din 19.02.2018, Tribunalul Dolj a înaintat dosarul cauzei spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Dolj, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 lei la 1.000.000 lei, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 lei.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Dolj revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei nr. 935/2017 din 31 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Dolj secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2018.