ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor penale de față constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 39/F din 6 martie 2017, Curtea de Apel București, secția I Penală, în temeiul art. 396 alin. (1) și (4) din C. proc. pen. rap. la art. 83 din C. pen., a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 308 din C. pen.

În temeiul art. 83 alin. (1) din C. pen., a dispus amânarea aplicării acestei pedepse pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 C. pen.

În temeiul art. 85 alin. (1) din C. pen., a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea lui;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor anterior menționate și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la 4.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit actului de adjudecare nr. 32 din data de 21 aprilie 2015, întocmit în dosarul de executare BEJ 43/2012 de executorul judecătoresc B., imobilul situat în București, aparținând debitorului ipotecar D., a fost pus în executare silită ca urmare a cererii formulată de creditorul urmăritor E. S.A., în temeiul titlurilor executorii constând în contractul de credit din 20 septembrie 2007 și contractul de ipotecă autentificat sub nr. x din 20 septembrie 2007 de BNP F., iar în urma procesului de licitație din 26 martie 2015.

În urma executării silite a fost declarată ca adjudecatar al acestui imobil numita G., pentru prețul de 107.000 RON, preț ce a fost achitat integral de către adjudecatar, ipotecile și celelalte sarcini reale existente asupra apartamentului vândut la licitație, fiind radiate din oficiu conform art. 518 alin. (4) C. proc. pen. .

La momentul executării silite prin vânzare la licitație publică a apartamentului situat în București, proprietarul acestuia D. înregistra debite restante față de Asociația de proprietari în cuantum de 39.500,59 RON rezultând din neplata cotelor de întreținere aferente acestui apartament, însă dat fiind faptul că la acel moment Asociația de proprietari nu deținea încă un titlu executoriu care să-i ateste dreptul de creanță corespunzător acestei datorii, aceasta nu a putut participa la procedura de executare silită demarată împotriva fostului proprietar pentru a-și recupera debitul din suma obținută prin vânzarea imobilului la licitație.

În data de 18 aprilie 2016, între proprietarul adjudecatar G. și numitul H. a fost încheiată o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. x din 18 aprilie 2016 de BNP I., prin care cea dintâi promitea să vândă celui din urmă imobilul dobândit prin adjudecare la licitație publică pentru prețul de 33.000 euro., termenul pentru încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare fiind stabilit prin convenția părților la data de 28 mai 2016, ulterior acest termen fiind prelungit succesiv tot prin convenția părților.

În vederea obținerii actelor necesare vânzării mai multor apartamente proprietatea sa, printre care se număra și cel situat în București, prin procura autentificată sub nr. y din 22 aprilie 2015 de BNP J., numita G., care se afla în străinătate, l-a împuternicit în calitate de mandatar pe K., care era agent imobiliar în cadrul S.C. L. S.R.L. .

Ca atare, pentru finalizarea procedurilor de înstrăinare a apartamentului proprietatea numitei G., situat în București, la data de 31 mai 2016, numitul K., în calitate de mandatar al proprietarei, a obținut, în temeiul art. 20 din Legea nr. 230/2007, de la Asociația de proprietari "strada x nr. x, bloc x, scara x, sector x, București" o adeverință semnată de președintele și de administratorul asociației, care atesta împrejurarea că "apartamentul x înregistrează debite în valoare de 39.500,55 RON, reprezentând restanțe întreținere" .

Întrucât conținutul acestei adeverințe nu era corespunzător intereselor proprietarei apartamentului ce se dorea a fi înstrăinat, mandatarul acesteia a reluat demersurile pe lângă reprezentanții legali ai Asociației de proprietari în vederea eliberării unei noi adeverințe.

În fapt, motivele de nemulțumire ale proprietarei G. și ale mandatarului acesteia față de conținutul adeverinței eliberate la data de 31 mai 2016 se refereau, la împrejurarea, de altfel reală, că pentru perioada ulterioară achiziționării apartamentului prin adjudecare de către G., aceasta achitase la zi cotele de întreținere aferente acestuia, astfel că nu considerau just să nu poată vinde apartamentul din cauza unor datorii neachitate de vechiul proprietar și care nu îi erau sub nicio formă imputabile noului proprietar, în condițiile în care adjudecase imobilul liber de orice sarcini.

În acest context, în urma discuțiilor purtate de mandatarul K. cu administratorul Asociației de proprietari, numitul M., acesta din urmă a refuzat categoric eliberarea unei alte adeverințe necesară pentru înstrăinarea apartamentului nr. x, comunicându-i în mod tranșant mandatarului proprietarei respectivului apartament că "prima adeverință așa cum am făcut-o, așa rămâne și nu o schimb".

În schimb, președintele Asociației de proprietari O. i-a recomandat mandatarului K. că ar fi bine să ia legătura cu avocatul A., cu care asociația avea încheiate contracte de asistență juridică pentru mai multe litigii civile având ca obiect recuperarea în instanță a debitelor restante rezultate din neplata cotelor de întreținere, pentru a găsi împreună cu acesta o modalitate de rezolvare a situației și chiar l-a condus pe mandatar la sediul acestui cabinet de avocatură, unde s-au purtat discuții în legătură cu modalitatea de întocmire a adeverinței ce era necesară pentru înstrăinarea apartamentului nr. x, prilej cu care președintele Asociației de proprietari și avocatul A. au exprimat un punct de vedere comun, în sensul că adeverința trebuie să reflecte datele din evidența contabilă a asociației, conform căreia apartamentul nr. x figurează cu acele restanțe la plata cotelor de întreținere.

În continuare, în legătură cu eliberarea adeverinței solicitate în numele proprietarei G., între mandatarul K. și inculpatul A. au mai avut loc și alte întâlniri pe parcursul cărora acesta din urmă s-a străduit să-l convingă pe cel dintâi că datoriile restante ale apartamentului nr. 93 ar trebui achitate de către noul proprietar, G., lucru pe care, însă aceasta nu l-a acceptat sub niciun motiv, insistând de fiecare dată prin intermediul mandatarului său, ca adeverința pe care o cerea să menționeze doar sumele datorate de ea.

În legătură cu aceeași problemă, în data de 29 iunie 2016, mandatarul K. și președintele Asociației de proprietari, O. s-au întâlnit din nou cu inculpatul A., la sediul cabinetului de avocat al acestuia, prilej cu care martorul O. a afirmat că discutând și cu alți avocați despre chestiunea adeverinței necesară înstrăinării apartamentului nr. 93, și-a dat seama că proprietara G. are și ea partea ei de dreptate, astfel că este de acord să semneze adeverința în forma care va fi agreată de către avocatul A., inclusiv în sensul formulării a două paragrafe în care să se menționeze în mod distinct datoriile actualului proprietar și cele ale vechiului proprietar.

Cu ocazia aceleiași întâlniri, în cadrul discuțiilor purtate după plecarea martorului O., inculpatul A. a susținut în continuare că Asociația de proprietari nu poate elibera o adeverință care să ateste că apartamentul nr. 93 nu figurează cu debite și că oricum câștigul pe care l-ar obține proprietara apartamentului prin vânzarea acestuia la un preț net superior celui cu care îl achiziționase în urma executării silite, i-ar fi permis acesteia să plătească și debitele fostului proprietar, însă mandatarul K. i-a răspuns că în niciun caz proprietara G. nu va accepta să plătească datoriile fostului proprietar care a locuit în acel apartament vreme de mai mulți ani, fără ca asociația să fie în stare să recupereze datoriile de la acesta.

La un moment dat, văzând că mandatarul K., care era presat de apropierea celui de-al doilea termen stabilit pentru vânzarea apartamentului nr. x, insistă pentru găsirea unei modalități de rezolvare a situației, declarându-se de acord inclusiv cu eliberarea unei adeverințe în care să se menționeze că debitele restante aparțin vechiului proprietar, inculpatul A. i-a spus acestuia că ar exista o soluție pentru emiterea unei astfel de adeverințe, dar acest lucru îi costă, pretinzând în acest scop suma de 1.000 de euro, despre care nu a precizat că ar fi reprezentat vreun onorariu pentru serviciile pe care le-ar fi prestat în interesul proprietarei G..

Deși mandatarul K. a protestat față de cuantumul sumei pretinse de inculpat, pe care îl considera a fi exagerat, acesta i-a răspuns că, de fapt, suma respectivă era echitabilă, reprezentând doar 10% din suma pe care asociația o avea de recuperat cu titlu de debite restante de la fostul proprietar.

Fiindu-i transmisă prin telefon de către mandatarul K. solicitarea explicită formulată de către inculpatul A. cu privire la plata sumei de 1.000 euro pentru eliberarea adeverinței în forma dorită, proprietara G. s-a declarat profund revoltată, hotărând să revină în țară pentru a lămuri personal situația ivită.

Drept urmare, la data de 1 iulie 2016, proprietara G. împreună cu mandatarul său K. s-au deplasat la cabinetul de avocat al inculpatului A., care în timpul discuțiilor purtate cu acest prilej, profitând de interesul major al obținerii adeverinței necesară înstrăinării apartamentului nr. x, dar și de ascendentul pe care părea să îl aibă asupra reprezentanților Asociația de proprietari "strada x nr. x, bloc x, scara x, sector x, București" pe care o reprezenta în instanță în mai multe procese civile având ca obiect recuperarea debitelor restante de la proprietarii datornici, în esență, a reiterat solicitarea ca pentru emiterea adeverinței cu conținutul dorit să-i fie remisă suma de 1.000 de euro, urmând ca el să-și exercite influența asupra președintelui și a administratorului asociației pentru a-i determina să semneze noua adeverință.

Sub acest aspect, s-a arătat că este deosebit de relevant conținutul discuției ce a avut loc cu prilejul acestei întâlniri, înregistrată audio în mediul ambiental cu mijloace proprii de către martorul K., potrivit art. 139 alin. (3) din C. proc. pen. și transcrisă de către organele judiciare în cuprinsul unui proces-verbal, întocmit potrivit art. 143 alin. (1) și (4) C. proc. pen. .

Conform înțelegerii stabilite cu prilejul întâlnirii anterior menționate, în data de 5 iulie 2016, în jurul orei 12:00, proprietara G. și mandatarul său K. au revenit la cabinetul de avocat al inculpatului A., în scopul de a primi adeverința ce le era necesară înstrăinării apartamentului nr. x și de a-i remite acestuia suma de 1.000 de euro.

La acest moment, proprietara G. și mandatarul său K. sesizaseră deja organele de urmărire penală în legătură cu pretinderea de către inculpatul A., având calitatea de avocat în cadrul Baroului București, a sumei de 1.000 de euro, sub pretextul că își poate exercita influența asupra președintelui și administratorului Asociației de proprietari din care făcea parte apartamentul pe care G. intenționa să-l înstrăineze, în scopul de a-i determina pe aceștia să semneze o adeverință care să ateste împrejurarea că proprietara G. nu înregistrează debite către Asociația de proprietari, denunțurile formulate de aceștia fiind înregistrate la Direcția Națională Anticorupție în data de 4 iulie 2016 .

În finalul discuției, inculpatul A. i-a înmânat denunțătoarei G. o adeverință semnată doar de președintele Asociației de proprietari, asigurând-o că nu sunt probleme întrucât acesta reprezintă asociația, după care a primit de la aceasta suma de 1.000 euro, sumă descoperită asupra lui la momentul constatării infracțiunii flagrante.

Instanța de fond a mai reținut că fapta reținută în sarcina inculpatului se circumscrie, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective, conținutului constitutiv al infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 308 C. pen.

La stabilirea pedepsei principale, instanța de fond a constatat că pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului A., închisoarea este pedeapsa unică prevăzută în norma de incriminare incidentă, iar limitele speciale ale acesteia sunt cuprinse între 1 an și 4 luni (minimul) și 4 ani și 8 luni (maximul), în condițiile în care prin Decizia nr. 1/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. nr. 105 din 10 februarie 2015, s-a stabilit că dispozițiile art. 308 C. pen., care reglementează reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunilor la care se face trimitere prin acest text normativ, reprezintă o variantă atenuată a acestor infracțiuni.

La individualizarea pedepsei înăuntrul acestor limite, instanța de fond a avut în vedere, potrivit art. 74 alin. (1) din C. pen., gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea inculpatului, evaluate prin prisma criteriilor enunțate în același text de lege.

În ceea ce privește modalitatea executării pedepsei, Curtea a considerat că în speță, aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la amânarea aplicării acestei pedepse, este atât legală cât și oportună în condițiile în care sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile prevăzute de lege (pozitive și negative) pentru aplicarea acestei măsuri de clemență, conform dispozițiilor art. 83 și următoarele C. pen.

Împotriva Sentinței penale nr. 39/F din 6 martie 2017 a Curții de Apel București, secția I Penală, în termen legal au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul A..

Ministerului Public a criticat hotărârea pentru netemeinicie susținând că instanța de fond a procedat la o individualizare greșită a pedepsei aplicate.

În acest sens s-a arătat că atitudinea de nerecunoaștere a faptei de către inculpat, în ciuda unor probe evidente privind comiterea infracțiunii, nu justifica aplicarea disp. art. 83 C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei mai ales dacă se ține cont de profesia inculpatului - aceea de avocat, o persoană care este obligată să respecte legea și nu să se folosească de dispozițiile legale în detrimentul unor persoane care nu au cunoștiințe juridice.

Totodată s-a făcut referire și la faptul că recuperarea sumei de 1.000 de euro nu s-a datorat vreunei acțiuni a inculpatului ci intervenției organelor de urmărire penală.

Față de aceste argumente s-a concluzionat că în cauză ar fi mai potrivită o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării.

Inculpatul, prin apărător, criticat sentința pentru nelegalitatea și netemeinicie invocând, în esență, următoarele:

a) Stabilirea stării de fapt pe susțineri nedovedite și contradictorii ale martorilor-denunțători și ignorarea probelor care dovedesc o altă stare de fapt. În acest ultim sens s-a făcut referire la declarațiile martorilor O. și M., singurele declarații de martori care - în opinia inculpatului - pot fi obiective.

b) Încadrarea juridică greșită a faptei ca urmare a evaluării exclusive a declarațiilor martorilor denunțători.

În acest sens a arătat că au fost greșit evaluate probele administrate în cauză și trebuia să se constate că întocmirea adeverinței respective s-a realizat după ce președintele asociației de proprietari hotărâse eliberarea actului respectiv astfel că nu sunt întrunite elementele laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență, că lipsește cerința de a lăsa să se creadă că are influență asupra funcționarului precum și cerința de a promite că va determina conducerea asociației de proprietari la emiterea acelei adeverințe.

Totodată a arătat că inculpatul a întocmit formal acea adeverință și că nu se afla în nici un raport juridic cu asociația de proprietari respectivă.

În fine, s-a menționat că suma de 1.000 de euro au fost pretinși și primiți cu titlul de onorariu pentru serviciile pe care personal le-a prestat și putea să le presteze celor doi denunțători.

Pe parcursul judecării apelurilor a fost audiat inculpatul și, la cererea acestuia Înalta Curte a reaudiat pe martorul O..

În declarația dată în fața instanței de apel inculpatul a negat comiterea infracțiunii, a arătat că martorul O. luase deja hotărârea emiterii acelei adeverințe, că acesta avea încredere în prestația sa profesională și că suma de 1.000 de euro a solicitat-o cu titlul de onorariu și nicidecum pentru o pretinsă influență asupra președintelui asociației de proprietari.

În ceea ce-l privește pe martorul O., audiat fiind de instanța de apel, acesta a arătat că își menține declarațiile date anterior în cauză și, concret, cu privire la adeverința respectivă, a menționat că se consultase și cu alți avocați care i-au spus că poate fi eliberată o astfel de adeverință - în sensul că numita G., personal, nu are datorii la întreținere însă fostul proprietar al apartamentului are astfel de datorii - motiv pentru care i-a spus inculpatului să conceapă o astfel de adeverință pe care să i-o aducă să o semneze.

Înalta Curte examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin. (1) și (2) C. proc. pen., constată că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de către inculpat sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Apelul declarat de inculpatul A. este nefondat urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut corect și complet atât situația de fapt cât și vinovăția inculpatului, fapta reținută în sarcina acestuia întrunind atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

Pretinderea - de către inculpatul A. - a unei sume de 1.000 euro de la de la denunțătorii G. și K., urmată de primirea acestei sume, în integralitate, la data de 5 iulie 2016 este certă și, în materialitatea ei, nu este negată nici de inculpat.

Conform art. 291 C. pen. infracțiunea de trafic de influență constă în pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Așa cum se observă din textul sus-menționat legea prevede că elementul material al laturii obiective al acestei infracțiuni se realizează în trei modalități faptice alternative și anume: 1- pretinderea, 2- primirea și 3- acceptarea promisiunii de bani ori alte foloase.

În speță regăsim doar două din acestea și anume pretinderea urmată mai apoi de primirea banilor respectivi.

Pretinderea și primirea celor 1.000 de euro nu au avut loc într-un singur moment ci la momente diferite. Astfel, așa cum rezultă din declarațiile martorului K. inculpatul A. a pretins mai întâi această sumă promițând implicit că va interveni la conducerea Asociației de proprietari pentru eliberarea adeverinței în forma de care martorii P. aveau nevoie pentru vânzarea apartamentului, inculpatul arătând expres că este vorba de "o formulare ghidușească, pe care le-am cerut-o eu lor" - moment în care infracțiunea de trafic de influență s-a consumat - iar primirea banilor s-a realizat ulterior, moment ce marchează epuizarea infracțiunii de trafic de influență.

Desigur, condiția principală pentru existența infracțiunii este ca pretinderea și/sau primirea banilor ori a altor foloase să se de către o persoană care are influență sau care lasă să se creadă că are influență.

De aceea, în speță, nu prezintă nicio importanță faptul că martorul O., președintele Asociației de proprietari, se hotărâse să emită adeverința cerută de martorii- denunțători sau că se consultase și cu alți avocați, câtă vreme, din discuțiile pe care inculpatul le-a avut cu martorii P. - discuții înregistrate de aceștia cu mijloace proprii și expuse pe larg de prima instanță,rezultă în mod indubitabil intenția inculpatului de profita de împrejurarea că el era cel care întocmea efectiv adeverința și de a lăsa să se înțeleagă că fără intervenția sa adeverința respectivă nu putea fi obținută.

În fine, raportat la apărările inculpatului, Înalta Curte constată că niciun moment nu s-a discutat de un onorariu, că nu s-a întocmit nici un contract de asistență juridică și că, dimpotrivă, inculpatul a căutat să ascundă de alte persoane faptul primirii banilor.

Referitor la apelul Ministerului Public - dincolo de atitudinea parțial sinceră a inculpatului - Înalta Curte are totuși în vedere condițiile în care s-a produs fapta, împrejurarea că adeverința respectivă reflectă realitatea iar emiterea ei nu era de natură a pune în pericol ordinea de drept, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de textul încriminator fiind apreciată ca minimă, motiv pentru care consideră și că individualizarea judiciară a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare este una corespunzătoare și nu se impune a fi reformată.

Față de aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 39/F din 6 martie 2017 a Curții de Apel București, secția I Penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul intimat inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A., în sumă de 90 RON, va rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate cu soluționarea apelului formulat de parchet vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 39/F din 6 martie 2017 a Curții de Apel București, secția I Penală.

Obligă apelantul intimat inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A., în sumă de 90 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile ocazionate cu soluționarea apelului formulat de parchet rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2018.

Procesat de GGC - MM