ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1739/2017

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 14 și art. 8 alin. (1), (2), (3), (4), (5) din Legea nr. 85/2006, formulată de către recurentul A., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut următoarele:

Prin dispozițiile cuprinse în art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, se atribuie instantei, în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, o competență specială, limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv dacă legea sau ordonanța a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată este în vigoare, dacă aceasta are legătură cu soluționarea cauzei și dacă nu s-a constatat anterior neconstituționalitatea sa.

Respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă este posibilă numai în ipotezele reglementate de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar, în speță, Curtea a constatat că nu există legătură între dispozițiile art. 3 pct. 14 și art. 8 alin. (1), (2), (3), (4), (5) din Legea nr. 85/2006 și art. 42, art. 135 alin. (2) lit. c) din Constituția României, în raport de obiectul cauzei: obligarea administratorului judiciar la acoperirea prejudiciului produs, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 22 din Legea nr. 85/2006, ipoteză care nu corespunde dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, care condiționează sesizarea Curții Constituționale de legătura între dispoziția de lege atacată și fondul cauzei.

În consecință, pentru aceste motive, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a declarat recurs, pentru următoarele motive:

Solicitarea de sesizare a Curții Constituționale, conform prevederilor art. 29 alin. (4) Legea nr. 47/1992, vizează următoarele aspecte de încălcare a literei și spiritului Constituției:

1) nerespectarea drepturilor materiale de proprietate intelectuală și a prevederilor Legii nr. 8/1996 și a Legii nr. 64/1991 sub pretextul aplicării Legii nr. 85/2006, fără evaluarea proprietății intelectuale a debitoarei propuse la insolvență;

2) nerespectarea prevederilor referitoare la acordarea ajutoarelor de stat pentru finanțarea cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și inovării, prin dispozițiile contrare din Legea nr. 85/2006, și se pot considera art. 1, alin. (1), (2), (20) și (25), art. 3 alin. (14), unde nu se regăsesc ajutorul de stat sau contractele de finanțare și de cercetare, art. 5, art. 8, art. 11, art. 17, art. 20, art. 21, art. 25, art. 86;

3) nerespectarea prevederilor referitoare la folosirea fondurilor europene pentru finanțarea cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și inovării, deturnarea acestora de la scopul pentru care au fost acordate prin contractul de finanțare și direcționarea lor către alte conturi sau pentru a fi utilizate la discreția creditorilor sau firmelor de insolvență, pentru a intra în conturile lichidatorilor judiciari, Legea nr. 85/2006 nefiind armonizată cu legislația europeană la data aderării României la Uniunea Europeană;

4) ignorarea valorilor drepturilor materiale de proprietate intelectuală și proprietate industrială, care sunt active intangibile cu valoare mare, ce pot depăși valoarea cumulată a activelor imobiliare și mobiliare evaluate în mod curent. În acest caz exista legal obligativitatea evaluării acestora de către administratorul judiciar, mai înainte de a solicita intrarea în faliment a debitoarei prin procedură simplificată, pe motiv de lipsă de activitate, dar s-a ignorat evident cu rea-credință, deoarece drepturile de proprietate intelectuală au fost însușite ilegal de lichidatori și apoi transferate unei terțe părți, interesate de valorificarea și exploatarea acestora;

5) firmele de insolvență B. S.P.R.L. și C. S.P.R.L. au afirmat, conform procesului-verbal din 11 aprilie 2016 al adunării creditorilor, publicat în B.P.I. la 12 aprilie 2016, că recuperarea acestor drepturi prin acțiunea judecătorească nu este în interesul debitoarei și nici a creditorilor, în contradictoriu cu opinia lor de intrare într-o procedură de faliment simplificată;

6) nerespectarea drepturilor constituționale de proprietate intelectuală a persoanelor fizice și juridice și în special a prevederilor Legii nr. 8/1996 și a Legii nr. 64/1991, neconstituționalitatea art. 8 din Legea nr. 85/2006, în general, cât și:

- dispozițiile art. 8 alin. (1), deoarece se referă la dispozițiile din art. 11 în loc de art. 12, articol care se referă explicit la recurs;

- dispozițiile art. 8 alin. (2), care stabilesc un termen de 7 zile mai mult decât derizoriu, termen din care uzual 3 zile sunt sărbătorile legale inclusiv și sunt vizate cu rea-credință, sâmbăta și duminica anterioare sărbătorilor legale;

- dispozițiile art. 8 alin. (3) precizează termenul de 10 zile care nu se va respecta niciodată, iar citarea părților și comunicarea deciziilor pronunțate nu se face și aliniatul impune aplicarea exclusivă a C. proc. civ. de la 1865, în disprețul realității obiective și al modului de lucru administrativ din justiție;

- dispozițiile art. 8 alin. (4), prin care se aplică exclusiv C. proc. civ. de la 1865: ... hotărârile judecătorului sindic nu vor putea fi suspendate de instanța de recurs

- dispozițiile art. 8 alin. (5), în mod special și discriminatoriu față de interesele de drept ale persoanelor fizice sau juridice ce apelează la calea de atac prin recurs, sunt precizate anumite măsuri în dauna altora mult mai numeroase și frecvente, cum ar fi contestațiile rapoartelor de activitate ale administratorilor judiciari sau cererile legale pentru daunele provocate de firmele de insolvență, în relație cu drepturilor materiale de proprietate intelectuală ale persoanelor fizice ca autori.

Deciziile instanței de fond la secția a VII-a civilă a Tribunalului București, referindu-se evident la obiectul Dosarului nr. x/2012, s-au luat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006. Prin urmare instanța se află într-o gravă eroare prin aprecierea în sensul că nu a putut reține că s-a dovedit legătura dintre cauză și excepția de neconstituționalitate invocată.

Legea nr. 85/2006 nu este conformă principiul constituțional prevăzut atât de către litera Constituției art. 135 lit. (c), pentru sprijinirea cercetării științifice și dezvoltării tehnologice, nici cu dispozițiile din Legea nr. 8/1996 și Legea nr. 64/1991, și nici cu dispozițiile art. 179 pentru cercetare și inovare și art. 189 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, ultimul cu referire la dezvoltarea tehnologiei și industriei aerospațiale, toate fiind incidente în cauză.

Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în esență, în totalitatea sa, încalcă dreptul constituțional la proprietate, în mod special proprietatea intelectuală, care se regăsește în dispozițiile art. 42 din Constituție, dar și dreptul de cercetare, consacrat de art. 179 și art. 189 din Tratatul Uniunii Europene.

Nerespectarea drepturilor de proprietate intelectuală, reglementate de legi speciale - Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, Legea nr. 129/1992 privind desenele și modelele industriale, precum și alte legi - înseamnă încălcarea dreptului de proprietate.

Legea nr. 85/2006 nu reglementează situația drepturilor de proprietate intelectuală aparținând debitoarei și cu atât mai puțin, a drepturilor autorilor și al realizatorilor, ceea ce face ca în cadrul procedurii de insolvență acestea aparent să fie nesocotite, dar faptic aceste drepturi sunt însușite în mod fraudulos de către firmele de insolvență fără evaluarea acestora. Se urmărește deposedarea autorilor și investitorilor de aceste drepturi, realizate adesea din fonduri publice, ajutoare de stat naționale sau fonduri europene dedicate strict pentru a finanța cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovarea, în dauna celor care a asigurat cofinanțarea, care deseori sunt acționarii și angajații debitoarei, context complex în care nici nu pot fi apărate cu ușurință în fața instanței sau apărarea este extrem de greu de realizat în măsura în care nici judecătorul sindic nu are legal competență.

Potrivit art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006: "În vederea creșterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul/lichidatorul judiciar poate să denunțe orice contract." Rezultă că administratorul judiciar sau lichidatorul aparent legal, are dreptul unilateral și deasupra dispozițiilor legilor speciale, chiar fără un acord al autorilor proprietății intelectuale, ori al realizatorilor de orice fel și al finanțatorilor cercetărilor științifice sau a contractelor de dezvoltare tehnologică - prin care au generat proprietatea intelectuală - să denunțe inclusiv contractele privind aceste drepturi (de cesiune, de licență, de finanțare pentru cercetare, a ajutoarelor de stat pentru dezvoltare), ceea ce încalcă flagrant dreptul de proprietate intelectuală al autorilor.

În speță, s-a ignorat valoarea drepturilor de proprietate intelectuală și proprietate industrială, care sunt active intangibile cu valoare mare ce depășesc valoarea cumulată a activelor imobiliare și mobiliare ale debitoarei, nefiind însă evaluate de către administratorii judiciari, care cu rea-credință le-au nesocotit, fiind însușite de aceștia.

Nu au fost respectate prevederile referitoare la folosirea fondurilor europene de finanțare a cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și inovării, conform art. 179 și art. 189 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, în baza căruia debitoarea și autorii proprietății intelectuale au încheiat contractul de finanțare și au obținut fonduri europene care au o destinație specială și nu pot fi redirecționate către alte scopuri.

Legea nr. 85/2006 nu este conformă cu Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene și încalcă de asemenea dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituție.

Prin norma arătată mai sus, drepturile de proprietate intelectuală și proprietate industrială, în calitatea lor de active intangibile cu valoare mare, nu sunt luate în considerare de către administratorii/lichidatorii judiciari în vederea evaluării lor în interesul debitoarei și al creditorilor, mai înainte de a se solicita intrarea în faliment a debitoarei prin procedură simplificată, în speța dedusă judecății fiind cu rea-credință însușite de lichidatori și apoi transferate unor terțe părți.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 29 alin. (1), (2), (3) și (4) din Legea nr. 47/1992, precum și art. 21, art. 42, art. 135 alin. (2), lit. (c) și art. 148 alin. (2) din Constituție.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia."

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, Legea nr. 47/1992 stabilind un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, fiind verificată numai admisibilitatea acesteia.

În cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale sunt prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv: "1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

În cauză, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 14 și a art. 8 alin. (1), (2), (3), (4), (5) din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 3 pct. 14 din Legea nr. 85/2006:

"În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: 14. activitățile curente reprezintă acele fapte de comerț și operațiuni financiare propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observație, în cursul normal al comerțului său, cum ar fi:

a) continuarea activităților contractate, conform obiectului de activitate;

b) efectuarea operațiunilor de încasări și plăți aferente acestora;

c) asigurarea finanțării capitalului de lucru în limite curente".

Potrivit art. 8 din Legea nr. 85/2006:

"(1) Curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11. Hotărârile curții de apel sunt definitive.

(2) Apelul va fi judecat de complete specializate, de urgență. Citarea părților în apel și comunicarea deciziilor pronunțate se fac potrivit dispozițiilor C. proc. civ.. Instanțele judecătorești vor transmite actele de procedură în cauză, din oficiu, pentru publicare în Buletinul procedurilor de insolvență. În vederea soluționării apelului, se trimit la curtea de apel, în copie certificată, de grefierul-șef al tribunalului, numai actele care interesează soluționarea căii de atac, selectate de judecătorul-sindic. În cazul în care instanța de apel consideră necesare și alte acte din dosarul de fond, va pune în vedere părților interesate să le depună în copie certificată.

(3) Prin derogare de la prevederile C. proc. civ., hotărârile judecătorului-sindic nu vor putea fi suspendate de instanța de apel.

(4) Prevederile alin. (3) nu se aplică în cazul judecării apelului împotriva următoarelor hotărâri ale judecătorului-sindic:

a) sentința de respingere a contestației debitorului, introdusă în temeiul art. 33 alin. (4);

b) sentința prin care se decide intrarea în procedura simplificată;

c) sentința prin care se decide intrarea în faliment, pronunțată în condițiile art. 107;

d) sentința de soluționare a contestației la planul de distribuire a fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe, introdusă în temeiul art. 122 alin. (3).

(5) Pentru toate cererile de apel formulate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul-sindic în cadrul procedurii se constituie un singur dosar. Completul de apel căruia i s-a repartizat aleatoriu primul apel va fi cel care va soluționa toate apelurile următoare privind aceeași procedură, exercitate împotriva aceleiași hotărâri sau a hotărârilor succesive pronunțate de judecătorul-sindic în același dosar de insolvență".

Înalta Curte constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 37732/3/2015 reclamantul A., în calitate de director general și acționar al debitoarei D. S.A., a solicitat în baza dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 85/2006 obligarea pârâților B. I.P.U.R.L. și C. S.P.R.L. la plata sumei de 160 milioane Euro, reprezentând prejudiciu produs față de încălcarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe, așa cum sunt stabilite de Legea nr. 8/1996.

Din analiza textelor de lege arătate anterior, reiese că nu există legătură între dispozițiile art. 3 pct. 14 și art. 8 alin. (1), (2), (3), (4), (5) din Legea nr. 85/2006, a căror neconstituționalitate se invocă, și cauza dedusă judecății, al cărei temei de drept este art. 22 din același act normativ.

Raportat la aceste considerente, în mod legal Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 14 și art. 8 alin. alin. (1), (2), (3), (4), (5) din Legea nr. 85/2006 nu îndeplinește condiția prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 26 septembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Încheierii din 26 septembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - LM