ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1189/2012

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 126 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenții C.D. și C.A. împotriva rezoluției din data de 30 mai 2011 dispusă în Dosarul nr. 198/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați petenții să plătească statului câte 50 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Bacău cu nr. 438/32/2011, petenții C.D. și C.A. au contestat rezoluția din 31 mai 2011 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 198/P/2011.

În motivarea plângerii petenții au arătat faptul că sunt nemulțumiți de modul de efectuare a cercetărilor, întrucât la dosar sunt date din care rezultă că intimatul, executor judecătoresc B.I. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, drept pentru care s-a solicitat „restituirea cauzei la parchet pentru reluarea cercetărilor față de toți intimații".

La dosar au fost depuse înscrisuri noi de către petenți, respectiv xerocopii după sentința civilă nr. 965/2011 a Judecătoriei Bicaz, documentație cadastrală, raport de expertiză întocmit în dosarul penal nr. 133/180/2011 al Judecătoriei Bicaz.

A fost atașat dosarul nr. 198/P/2011, în care a fost dispusă soluția contestată.

Procedând la verificarea soluției în raport de actele aflate la dosar, instanța de fond a apreciat că aceasta este pe deplin legală și temeinică, reținând următoarele:

Prin rezoluția din 30 mai 2011 dispusă de Parchetul Curții de Apel Bacău s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc B.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., V.M., privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art. 246 C. pen. și art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., D.N., R.N., privind săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 260 C. pen. și de către funcționari din cadrul Primăriei comunei G., privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., întrucât faptele nu există.

S-a reținut că pentru a pronunța această soluție, procurorul a avut în vedere că la data de 30 martie 2011, numiții C.D. și C.A. au sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, solicitând efectuarea de cercetări față de executorul judecătoresc B.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen. , precum și față de numiții V.M., D.N., R.N. și de către funcționari din cadrul Primăriei comuna G., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals și uz de fals, abuz în serviciu.

În plângere, s-a menționat faptul că în executarea sentinței penale nr. 385/2005, executorul B.I. a încălcat normele ce reglementează instituirea sechestrului asigurător, indicând drept proprietăți ale debitorului C.M., bunuri ce aparțineau în fapt reclamanților.

S-a mai arătat în considerentele hotărârii faptul că potrivit art. 28

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., competența de judecare a cauzelor privind pe executorii judecătorești revine curții de apel, astfel încât competența de efectuare a cercetărilor în prezenta cauză revine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, executorul judecătoresc B.I. având sediul în Piatra Neamț, județul Neamț.

S-a mai reținut că cercetările efectuate în cauză au relevat, însă, faptul că în sarcina executorului judecătoresc nu poate fi reținută săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., în condițiile în care acesta a acționat în strictă conformitate cu normele legale care îi reglementează activitatea, de asemenea, nici în sarcina celorlalte persoane reclamate nu a fost dovedită săvârșirea vreunei infracțiuni.

Instanța de fond a mai arătat în considerentele hotărârii faptul că prin sentința penală nr. 385/ din 23 noiembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Bicaz în dosarul nr. 460/2005, s-a dispus condamnarea inculpatului A.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. (2), (4) C. pen. la pedeapsa de 6 luni închisoare, iar în temeiul art. 14 și 346 C. proc. pen. a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente C.G., județul Neamț să plătească părții civile V.M., suma de 160.000 RON daune materiale și 20.000 RON daune morale. Prin aceeași hotărâre a fost menținută măsura asiguratorie a sechestrului aplicat prin procesul verbal din 10 noiembrie 2005 asupra bunurilor părții responsabile civilmente, până la concurența debitului datorat.

Sentința a rămas definitivă la data de 22 iunie 2006, după respingerea apelurilor și recursurilor formulate de părți.

S-a mai menționat că pe cale de consecință, partea civilă V.M. a solicitat executorului judecătoresc B.I. punerea în executare a sentinței penale nr. 385/23.011.2005, instanța admițând la data de 21 septembrie 2006 cererea de învestire cu formulă executorie a acestei hotărâri.

Executorul judecătoresc a procedat la identificarea bunurilor aparținând A.F. C.G. (administrată de numitul C.M.), existând mai multe contestații legate de această procedură.

S-a mai reținut că situația a fost soluționată la momentul pronunțării deciziei civile nr. 279/AC/ din 21 octombrie 2008 de către Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 286/188/2006, când a fost admisă în parte, contestația formulată de C.D. și C.A. împotriva formelor de executare întreprinse în dosarul de executare nr. 117/2006 al executorului judecătoresc B.I. sa și au fost anulate formele de executare pentru unele imobile, menținându-le se formele de executare asupra următoarelor imobile: casă de locuit în suprafață de 118 m.p., bucătărie de vară - 31 m.p., suprafața de 200 m.p. teren aferentă construcțiilor de mai sus.

Hotărârea a rămas irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului promovat de contestatorii C.D. și C.A. - decizia nr. 304 din 15 martie 2010 a Curții de Apel Bacău.

Pentru identificarea exactă a imobilelor ce puteau face obiectul executării, instanța și executorul judecătoresc au apelat la serviciile experților tehnici D.N. și R.N., aceștia precizându-și punctul de vedere în expertizele întocmite. Nu există nici un element care de să ateste faptul că cei doi experți au precizat în documentele întocmite lucruri neconforme cu realitatea sau au urmărit inducerea în eroare a instanței, având ca scop prejudicierea intereselor reclamanților C.D. și C.A.

În ceea ce privește pe funcționarii Primăriei corn. G. instanța de fond a reținut că petenții reclamă faptul că aceștia au eliberat autorizații de construcții false, apreciindu-se însă că reclamația se dovedește a fi nereală. Mai mult, fiind incriminate acte eliberate de Primăria comuna G. la datele de 12 februarie 2001, 15 februarie 2001, 20 februarie 2001, 23 februarie 2001, în cauză s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

S-a mai reținut că petenții C.D. și C.A. au fost formulat plângere împotriva rezoluției din data de 30 mai 2011 dispusă în Dosarul nr. 198/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, iar prin rezoluția din 04 iulie 2011 s-a dispus respingerea plângerii deoarece din probele administrate nu rezultă săvârșirea unor infracțiuni de către intimați.

Instanța de fond a constatat că această concluzie este susținută de probele aflate la dosarul cauzei și urmează a fi însușită.

În acest sens, prima instanță a avut în vedere faptul că pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu este necesară evidențierea intenției de a acționa împotriva intereselor persoanelor precum și reliefarea unei atitudini vădite de rea credință din partea subiectului activ al acestei infracțiuni.

Ori, așa cum s-a arătat și în soluția contestată, executorul judecătoresc a depus demersuri pentru identificarea exactă a imobilelor aflate în proprietatea debitorului A.F. C.G., în vederea executării silite.

S-a mai constatat faptul că împrejurarea că parte din aceste imobile nu au aparținut debitorului a fost probată în cadrul contestației la executare formulată de petenți, iar această neregularitate apărută în cadrul procedurii de executare a fost înlăturată prin admiterea în parte de către instanța civilă a contestației la executare.

Prima instanță a apreciat că sunt în parte reale criticile petenților referitoare la procedura de executare, întrucât în cadrul executării s-au strecurat erori care i-ar fi putut prejudicia, însă acestea nu au caracter penal, neexistând nici un indiciu că executorul judecătoresc a acționat cu scopul de a vătăma interesele petenților.

Față de aceste circumstanțe, s-a apreciat că nici înscrisurile noi depuse de petenți la dosar nu se pot constitui în indicii privind săvârșirea de infracțiuni.

De asemenea, s-a constatat că faptele pretins a fi săvârșite de funcționarii primăriei comunei G., acestea se constituie în simple afirmații fără nici un suport real din partea petenților, apreciindu-se că plângerea acestora nu evidențiază fapte de natură penală, continuarea cercetărilor fiind astfel cu totul inutilă.

La data de 24 noiembrie 2011 petenții C.D. și C.A. ca au declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 126 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 438/32/2011.

În motivarea recursului, petenții au criticat hotărârea atacată în sensul că instanța a apreciat greșit materialul probator administrat și nu a constatat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău nu a efectuat acte premergătoare începerii urmăririi penale împotriva executorului judecătoresc B.I., V.M. D.N., R.N. și alții, pe care i-au reclamat pentru infracțiunile săvârșite și în consecință, aceste persoane, prin activitatea infracțională pe care au desfășurat-o, deposedându-i de o casă situată în comuna G., județul Neamț, care era proprietatea lor.

La termenul fixat pentru soluționarea recursurilor, 17 aprilie 2012, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul art. 385

1

raportat la art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a, cu referire la art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., a pus în discuție excepția de inadmisibilitate a recursurilor declarate de petenții C.D. și C.A. împotriva hotărârii atacate.

Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului constată că potrivit dispozițiilor 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., recursul declarat de petiționari este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul

II,

Capitolul III, Secțiunile

I

și

II

C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora conform dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, conform dispozițiilor ari. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive, fiind arătate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse recursului și anume, deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Potrivit dispozițiilor ari. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Din interpretarea per a contraho a acestor prevederi, înalta Curie apreciază că împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate începând cu 25 noiembrie 2010, dată la care a intrat în vigoare „legea micii reforme" nu se mai pot exercita căile de atac prevăzute de legea sub care a început procesul, decât în măsura în care sunt reglementate și sub imperiul noului act normativ. O altă interpretare a acestor dispoziții legale ar lipsi de conținut rațiunile avute în vedere la adoptarea Legii nr. 202/2010, respectiv implementarea unor măsuri de natură a accelera soluționarea definitivă a proceselor, atât a celor aflate în curs de judecată cât și a cauzelor cu care instanțele ar fi sesizate după intrarea în vigoare a acestei legi.

Or, în cauza dedusă judecății, potrivit dispozițiilor ari. 278

1

alin. (10) din C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea primei instanțe a dobândit caracter definitiv odată cu soluționarea plângerii, prin sentința penală sentinței penale nr. 126 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, întrucât a fost pronunțată ulterior datei de 25 noiembrie 2010 și prin urmare, aceasta nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare o soluție inadmisibilă.

Față de considerentele expuse, înalta Curie, în temeiul dispozițiilor ari. 385

15

alin. (1) lit. a), teza a II-a C. proc. pen., va dispune respingerea, ca inadmisibile, a recursurilor declarate de petenții C.D. și C.A. împotriva sentinței penale nr. 126 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții petenți la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenții C.D. și C.A. împotriva sentinței penale nr. 126 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții petenți plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică azi 17 aprilie 2012.