ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.10.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2145/2020

HOTĂRÂRE
21.10.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2145/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 21 octombrie 2020

Deliberând, asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 26 iunie 2020, sub nr. x/2015/a3, petentul A. a solicitat reexaminarea încheierii de ședință din data de 12 mai 2020, prin care s-a respins cererea de ajutor public judiciar a taxei de timbru în cuantum de 20 RON.

Prin încheierea din data de 27 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2015 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare formulată de petentul A..

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 22 septembrie 2020, sub nr. x/2015/a3.

Examinând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă "asupra cererii de ajutor public judiciar instanța se pronunță, fără citarea părților, prin încheiere motivată, dată în camera de consiliu", iar potrivit alin. (2) al aceluiași "împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii."

Art. 15 alin. (3) din același act normativ dispune în sensul că "cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă."

Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 5 sunt hotărâri irevocabile orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

În cauză, petentul a formulat cerere de recurs împotriva încheierii din data de 27 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2015, prin care a fost respinsă cererea de reexaminare împotriva încheierii de ședință din 12 mai 2020.

Astfel, din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale sus evocate rezultă că hotărârea prin care se soluționează cererea de reexaminare împotriva încheierii de respingere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar este irevocabilă.

Înalta Curte arată că împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, iar legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva încheieii din data de din 06 martie 27 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 27 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1119/2023
RON, astfel cum s-a stabilit prin rezoluția din data de 04.05.2022, în temeiul art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Constatând că petentul nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute de art. 14 din O.U.G. nr.
ÎCCJ 2020-07-16
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1572/2020
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din 5 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția tardivității formulării cererii de acordare a ajutorului public
ÎCCJ 2020-10-07
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1851/2020
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 11 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă ca inadmi
ÎCCJ 2020-03-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1408/2020
Ședința publică din data de 5 martie 2020 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin încheierea din 27 aprilie 2018,
ÎCCJ 2022-03-02
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 486/2022
Ședința publică din data de 2 martie 2022 Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele: La 17.02.2021, A. a înregistrat în cadrul dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă în
Sursă