ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1965/2020

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 02 februarie 2017, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul debitor Tribunalul Vâlcea, în temeiul art. 906 alin. (1) și (2) C. proc. civ., obligarea acestuia la plata unei penalități de 500 RON, stabilită pe zi de întârziere, începând cu data de 18 ianuarie 2020 și până la data executării obligației intuitu personae prevăzută în sentința civilă nr. 1219 din 31.10.2017, pronunțată de Tribunalul Vâlcea.

Prin sentința civilă nr. 1366 din 05 iunie 2020, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

În motivare, această instanță a reținut că în considerarea calității Tribunalului Vâlcea de parte în cadrul dosarului de executare silită, căruia îi revine competența să soluționeze, în calea de atac, pricina, în aplicarea prevederilor art. 127 din C. proc. civ., și în acord cu statuările Curții Constituționale, exprimate cu ocazia pronunțării deciziei nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, se impune ca pricina să fie soluționată de Judecătoria Sibiu, ca instanță de același grad, aflată în circumscripția curții de apel, invecinată Curții de Apel Pitești.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 3204 din 04 august 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea; a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestui conflict.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că, în mod corect, cererea în materie de executare silită privind acordarea de penalități de întârziere a fost adresată Judecătoriei Râmnicu Vâlcea ca instanță de executare, în condițiile în care același for judiciar, la momentul învestirii cu cererea de încuviințare de executare silită privind același debitor, nu a înțeles să invoce excepția de necompetență teritorială de ordine publică, apreciind că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea cauzei.

Pe de altă parte, prevederile art. 127 din C. proc. civ. reglementează un caz de competență teritorială facultativă, și care, deci, nu poate fi invocată din oficiu.

De asemenea, din cuprinsul hotărârii de declinare, nu reiese care dintre ipotezele vizate de art. 127 C. proc. civ. sunt incidente, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, reținând doar calitatea de parte a Tribunalul Vâlcea, căruia îi revine competența să soluționeze, în calea de atac, prezenta cauză, fără a se șine cont de calitatea de fost grefier a petentului.

Deși a invocat excepția de necompetență teritorială, Judecătoria Râmnicu Vâlcea nu a indicat instanța învecinată în favoarea căreia se dispune declinarea, astfel că au fost încălcate dispozițiile art. 6 din CEDO, din perspectiva în care petentul nu a avut reprezentarea corectă a instanței în favoarea căreia se va declina competența de soluționare a litigiului, existând cel puțin trei curți de apel, învecinate, unde cauza putea fi trimisă.

Or, alegerea instanței de judecată competente este recunoscută doar reclamantului și nu instanței de judecată, în acord cu alin. (2) și (2

1

) din art. 127 din C. proc. civ.

Dispozițiile art. 651 din C. proc. civ. conțin norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică, iar în situația în care se naște un conflict între norma de competență de ordine publică și o normă de competență de ordine privată, cum este cea reglementată de art. 127 din C. proc. civ., prioritară este norma care reglementează o competență de ordine publică.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În speță, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în temeiul dispozițiilor. art. 906 alin 1 C. proc. civ., contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul debitor Tribunalul Vâlcea, obligarea acestuia la plata unei penalități de 500 RON, stabilită pe zi de întârziere, începând cu data de 18 ianuarie 2020 și până la data executării obligației intuitu personae, prevăzută în sentința civilă nr. 1219 din 31.10.2017, pronunțată de Tribunalul Vâlcea.

În drept, conform art. 906 alin. (1) din C. proc. civ., "Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare."

Art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. stabilește că "(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Rezultă, așadar, din dispozițiile legale evocate că cererile formulate în temeiul dispozițiilor art. 906 alin. (1) din C. proc. civ. sunt de competența instanței de executare, respectiv Judecătoria Râmnicu Vâlcea, instanță de la sediul debitorului, Tribunalul Vâlcea.

Însă, în prezenta cauză, Înalta Curte reține că debitorul este o instanță judecătorească, respectiv Tribunalul Vâlcea, căruia i-ar reveni compența de soluționare a pricinii în calea de atac.

În această situație, devin incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., astfel cum acestea au fost interpretate de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 638 din 23 iulie 2018. Conform acestei decizii, dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul lor. De asemenea, s-a statuat că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Este adevărat că dispozițiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant/pârât, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care acesta își desfășoară activitatea.

Înalta Curte constată, de asemenea, că, de principiu, competența facultativă este o expresie a dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (2) și ale art. 124, iar caracterul facultativ rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă dorește să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.

Cu toate aceste însă, în respectarea exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul părții la "o instanță independentă și imparțială", raportat la calitatea debitorului din prezenta pricină, respectiv de instanță căreia i-ar reveni competența de soluționare a căii de atac, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, din oficiu, poate invoca excepția de necompetență, apreciind că, altfel, părțile nu vor avea parte de un proces echitabil.

În atare context, Înalta Curte constată că interesul ocrotit prin această normă legală (art. 127 C. proc. civ.) este unul general, și anume apărarea prestigiului și imparțialității justiției, garanție instituțională a dreptului la un proces echitabil.

Astfel, văzând că debitorul din cadrul raportului juridic obligațional dedus judecății este Tribunalul Vâlcea, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiția pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea Judecătoriei Sibiu, instanță judecătorească de același grad, aflată în circumscripția Curții de Apel Alba Iulia, învecinată cu Curtea de Apel Pitești, în a cărei circumscripție se află Judecătoria Râmnicu Vâlcea, instanță care ar fi fost competentă să judece cererea, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum s-a menționat anterior.

Față de cele arătate, în stabilirea instanței competente să judece cererea este lipsită de relevanță împrejurarea că Judecătoria Râmnicu Vâlcea, unde debitorul își are sediul, este instanța de executare, deoarece, în această cauză, trebuie avută în vedere calitatea debitorului de instanță care ar urma să soluționeze calea de atac, în pricina în care are calitatea de parte, or, în atare împrejurare, trebuie aplicate cu prioritate dispozițiile art. 127 C. proc. civ., pentru a garanta părților dreptul la un proces echitabil, executarea silită fiind considerată parte din "proces" în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, așa cum,în mod constant, a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele S.C. Ruxandra Trading contra României, 2007; cauza Hornsby împotriva Greciei, 1997, cauza Șandor împotriva României, 2005.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în speță competența de soluționare a pricinii revine Judecătoriei Sibiu și va stabili competența de soluționare a cererii formulate de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Tribunalul Vâlcea, având ca obiect "alte cereri privind executarea silită", în favoarea Judecătoriei Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii formulate de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Tribunalul Vâlcea, având ca obiect "alte cereri privind executarea silită", în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2020.