ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1628/2020

Ședința publică din data de 16 septembrie 2020

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 21 iulie 2014, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâții ANCPI, OCPI Ilfov - BCPI Buftea, C., D., E. și F. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună:

- angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților pentru săvârșirea faptei ilicite arătate în acțiune;

- obligarea în solidar a pârâților la plata prejudiciului cauzat reclamanților prin fapta ilicită săvârșită, estimat la suma de 500.000 euro;

- obligarea pârâților la suportarea cheltuielilor de judecată cauzate reclamanților în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 395 din 20 martie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamanții A. și B..

S-a admis excepția de netimbrare și, în consecință, s-a anulat, în parte, ca netimbrată, acțiunea precizată la termenul din 14 noiembrie 2016, aferentă pretenției precizate de 1.500.000 euro.

S-a respins în rest, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții A. și B..

S-a luat act că pârâții își rezervă dreptul la cheltuieli de judecată pe cale separată.

Au fost dați în debit reclamanții cu diferența de taxă de timbru neachitată de 11.755 RON pentru care s-a admis ajutorul public judiciar, în 10 de rate lunare egale, fiecare în cuantum de 1177,5 RON, cu scadența la data de 15 a fiecărei luni, începând cu luna aprilie 2017.

Prin decizia civilă nr. 798A din 03 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termen.

S-a admis excepția tardivității și, în consecință, s-a respins ca tardiv formulat apelul declarat de apelanții - reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 395 din 20 martie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs reclamanții A. și B..

Recurenții-reclamanți au invocat motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

În cuprinsul cererii de recurs, au dezvoltat următoarele critici:

- Instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 172 C. proc. civ. considerând legal îndeplinită procedura de comunicare a hotărârii la domiciliul menționat în cererea introductivă, deși recurenții au formulat o cerere de schimbare a domiciliului ales pentru comunicarea actelor de procedură încă din anul 2015, când cauza se afla într-un stadiu incipient, celelalte părți putând lua cunoștință de cererea cu privire la schimbarea domiciliului de la dosarul cauzei, nefiindu-le vătămate drepturile în niciun fel. Totodată, din cuprinsul dispoziției legale menționate, reiese faptul că textul reglementează procedura de citare, nefiind aplicabil în procedura de comunicare a actelor de procedură.

- În raport de dispozițiilor art. 158 alin. (1) raportat la art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a dovedit că la data comunicării sentinței civile la domiciliul din cererea introductivă, adică la data de 21 august 2017, recurenții nu mai locuiau acolo, imobilul fiind executat silit, așa încât comunicarea legală a sentinței trebuia să se facă la domiciliul ales.

- Nu au fost respectate obligațiile prevăzute de art. 166 C. proc. civ., în condițiile în care la dosarul cauzei exista o cerere pentru schimbarea domiciliului ales pentru comunicarea actelor de procedură, așa încât instanța a avut cunoștință despre noua adresă pentru comunicarea actelor de procedură.

- Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 186 C. proc. civ., apreciind că s-a solicitat calcularea termenului de repunere în termen în mod subiectiv, în condițiile în care revenea acesteia obligația de a cerceta dacă în raport de probele depuse pe acest aspect este incident în cauză un motiv temeinic justificat care să fii împiedicat părțile în exercitarea căii de atac în termen.

- Motivul pentru care s-a solicitat repunerea în termenul de apel este acela că hotărârea a fost comunicată la o adresă la care reclamanții nu mai locuiau din pricina unei executări silite asupra imobilului reprezentând domiciliul acestora, cu atât mai mult cu cât la dosarul cauzei se afla o cerere pentru alegerea locului pentru comunicarea actelor de procedură.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 18 iunie 2020, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat în cauză și a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurenți și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recurenții-reclamanți susțin pretinsa nelegalitate a deciziei nr. 789 din 03 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin încălcarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) pct. 6, art. 158 alin. (1), art. 166, art. 172 din C. proc. civ.

Astfel recurenții-reclamanți arată, în cuprinsul cererii de recurs, că, în raport de dispozițiilor art. 158 alin. (1) raportat la art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a dovedit că la data comunicării sentinței nr. 395 din 20.03.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la domiciliul din cererea introductivă, adică la data de 21 august 2017, aceștia nu mai locuiau acolo, imobilul fiind executat silit, așa încât comunicarea legală a sentinței trebuia să se facă la domiciliul ales.

Așadar, nu au fost respectate obligațiile prevăzute de art. 166 C. proc. civ., în condițiile în care la dosarul cauzei exista o cerere pentru schimbarea domiciliului ales pentru comunicarea actelor de procedură, așa încât instanța a avut cunoștință despre noua adresă pentru comunicarea actelor de procedură.

Prin urmare, instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 172 C. proc. civ., considerând legal îndeplinită procedura de comunicare a hotărârii primei instanțe la domiciliul menționat în cererea introductivă, deși aceștia au formulat o cerere de schimbare a domiciliului ales pentru comunicarea actelor de procedură încă din anul 2015, celelalte părți putând lua cunoștință de cererea cu privire la schimbarea domiciliului de la dosarul cauzei, nefiindu-le vătămate drepturile în niciun fel.

Așadar, recurenții-reclamanți își justifică formularea căii de atac a apelului peste termenul legal impus de art. 468 alin. (1) C. proc. civ. (30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel) invocând faptul că sentința civilă nr. 395 din 20.03.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost comunicată la domiciliul reclamanților și nu la domiciliul ales pentru transmiterea actelor de procedură, respectiv la sediul cabinetului de avocat, așa cum aceștia precizează că s-a solicitat.

Se constată, astfel, că problema care se impune a fi lămurită de către instanța de recurs vizează nerespectarea termenului imperativ de declarare a căii de atac a apelului prin raportare la modalitatea de comunicare a hotărârii la domiciliul indicat de parte.

Art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. arată, referitor la persoanele fizice, cu privire la locul citării, dar și al comunicării actelor de procedură, așa cum prevede art. 158 C. proc. civ., că aceasta se face "la domiciliul lor; în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde își desfășoară permanent activitatea curentă".

Art. 158 C. proc. civ. prevede că "în caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea mențiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156".

Potrivit art. 166 C. proc. civ. "Când comunicarea actelor de procedură nu se poate face deoarece imobilul a fost demolat, a devenit nelocuibil sau de neîntrebuințat ori destinatarul actului nu mai locuiește în imobilul respectiv sau atunci când comunicarea nu poate fi făcută din alte motive asemănătoare, agentul va raporta cazul grefei instanței spre a înștiința din timp partea care a cerut comunicarea despre această împrejurare și a-i pune în vedere să facă demersuri pentru a obține noua adresă unde urmează a se face comunicarea".

Dispozițiile art. 172 C. proc. civ. menționează că "dacă în cursul procesului una dintre părți și-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoștințeze instanța, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum și partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înștiințează instanța despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoștințare, procedura de citare pentru aceeași instanță este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare".

În cauza de față, recurenții-reclamanți invocă, pentru a jusifica nelegala comunicare a sentinței instanței de fond la domiciliul procesual ales, chestiune care, apreciază aceștia, echivalează cu lipsa comunicării și declararea căii de atac a apelului în termen, o cerere trimisă prin fax, la data de 02.02.2015, către Tribunalul București, prin care reclamanții au solicitat să se ia act de faptul că domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură este la Cabinet de avocat G., situat în București, str. x, persoana însărcinată cu primirea corespondenței fiind H..

Instanța de apel, în urma verificărilor efectuate, a reținut că o asemenea cerere nu se regăsește în materialitatea ei în dosar, iar în urma demersurilor efectuate în calea de atac, s-a precizat că registrul de înregistrare a înscrisurilor transmise prin fax din luna februarie 2015 nu se mai regăsește în arhiva secției, termenul de păstrare fiind de 3 ani, însă a fost depus la dosar extras Ecris în care cererea referitoare la "adresa nouă de comunicare" figurează înregistrată la data de 03.02.2015.

Prin urmare, curtea de apel a reținut plauzibilă poziția reclamanților privind formularea cererii de alegere de domiciliu, dubiul în acest sens profitându-le.

Prin cererea pe care recurenții susțin că au depus-o la dosar, aceștia au indicat instanței domiciliul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură, inclusiv a citațiilor, acestea reprezentând acte de procedură.

Se constată că, pe parcursul derulării procesului, recurenții-reclamanți nu au reiterat instanței solicitarea formulată cu privire la schimbarea domiciliului procesual și nu au invocat o eventuală neregularitate a efectuării actelor de procedură, atâta vreme cât toate citațiile (care sunt acte de procedură) au fost comunicate la domiciliul reclamanților, așa cum s-a indicat în cererea de chemare în judecată, și primite de către aceștia în comuna Gruiu, sat Siliștea Snagovului, județul Ilfov.

De asemenea, trebuie reținut și faptul că niciun înscris depus în cauză, inclusiv ulterior depunerii cererii de schimbare a domiciului formulată de reclamanți, nu are indicat domiciliul procesual ales la sediul cabinetului de avocat, ci doar domiciliul reclamanților indicat în cererea de chemare în judecată.

Totodată, și ulterior datei de 27.04.2017 (data încheierii actului de adjudecare nr. 315) reclamanții au indicat instanței domiciliul din comuna Gruiu, sat Siliștea Snagovului, str. x, jud. Ilfov.

Prin urmare, instanța de apel a reținut în mod corect că toate actele de procedură efectuate după data înregistrării în sistemul Ecris a cererii de schimbare a domiciliului, inclusiv cererile de ajutor public judiciar, de reexaminare taxă de timbru și de ajutor public judiciar, răspunsul la întâmpinare și adresele de înaintare a ratelor din taxa de timbru eșalonată, fac referire la domiciliul reclamanților indicat în acțiunea introductivă și care a fost avut în vedere la efectuarea procedurii de comunicare a hotărârii.

Pe de altă parte, analizând conținutul dispozițiilor legale anterior enunțate, respectiv textul art. 172 C. proc. civ., rezultă îndeplinirea cumulativă a unor obligații procedurale în sarcina părții care alege să își schimbe locul citării, constând în înștiințarea instanței dar și a părții adverse prin scrisoare recomandată.

Rațiunea unei asemenea obligații este aceea că legiuitorul a considerat că trebuie asigurată o protecție a părții adverse cu privire la cunoașterea domiciliului celui implicat, chestiune care se reflectă atât în realizarea legală a procedurii de citare, cât și a comunicării actelor de procedură pe parcursul judecății, aceasta fiind o modalitate de asigurare a respectării principiilor contradictorialității, dreptului la apărare și al securității raportului juridic stabilit în cadrul actului jurisdicțional prin exercitarea căilor de atac în termenul imperativ prevăzut de lege.

Așadar, dispozițiile art. 172 C. proc. civ. sunt aplicabile pentru toate actele de procedură, reglementând obligativitatea de încunoștințare a părții adverse prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă se depune la dosar odată cu cererea prin care se încunoștințează instanța despre schimbarea locului citării, în caz contrar procedura pentru aceeași instanță fiind considerată valabil îndeplinită la vechiul loc de citare.

În cauza de față este necontestat faptul că reclamanții nu au respectat obligația înștiințării pârâților asupra schimbării locului unde urmează a fi citați, cererea formulată și înregistrată la data de 03.02.2015 nefiind comunicată părții adverse prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Prin urmare, având în vedere acest aspect, devine aplicabilă teza finală a art. 172 C. proc. civ., sancțiunea pentru nerespectarea obligațiilor impuse fiind aceea că procedura de citare pentru aceeași instanță este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare.

Susținerea recurenților-reclamanți potrivit căreia dispozițiile art. 172 C. proc. civ. se referă exclusiv la procedura de citare și nu la comunicarea hotărârii judecătorești este neîntemeiată și nu poate fi reținută. Aceștia susțin faptul că "în cazul hotărârii, fiind un act emis și comunicat de către instanță, fără concursul niciuneia dintre părți, comunicarea ei se face exclusiv de către instanță către părți nefiind posibilă comunicarea ei direct între părți".

Instanța reține faptul că inclusiv citația este un act de procedură al instanței emis și comunicat, de asemenea, exclusiv de către aceasta către părți.

Nu există elemente de fapt sau de drept care să susțină o eventuală obligație a instanței de a comunica la domicilii diferite actele de procedură reclamanților, în funcție de tipul actului de procedură, respectiv citație sau hotărâre judecătorească.

Recurenții-reclamanți nu au contestat continuarea emiterii și comunicării citațiilor la domiciliul indicat în cererea introductivă, deși chiar aceștia susțin că noul domiciliu este ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură.

Prin urmare, instanța de apel a reținut în mod legal că aprecierea apelanților-reclamanți, în sensul că art. 172 C. proc. civ. se referă doar la procedura de citare și nu la cea de comunicare, este nefondată și incorectă în condițiile în care chiar aceștia s-au prevalat de schimbarea domiciliului și recunoașterea exercitării căii de atac în termen. Or, dacă s-ar accepta interpretarea propusă de reclamanți, aceștia nu ar beneficia de dispozițiile legale pentru a considera procedura de comunicare nelegal îndeplinită.

În fine, o ultimă critică a recurenților-reclamanți vizează faptul că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 186 C. proc. civ., apreciind că s-a solicitat calcularea termenului de repunere în termen în mod subiectiv, în condițiile în care revenea acesteia obligația de a cerceta dacă în raport de probele depuse pe acest aspect este incident în cauză un motiv temeinic justificat care să fii împiedicat părțile în exercitarea căii de atac în termen.

Reclamanții au formulat cererea de repunere în termenul de apel cu motivarea că, la momentul comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond, aceștia nu mai domiciliau la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, imobilul fiind supus urmăririi silite și adjudecat la data de 27.04.2017.

Recurenții-reclamanți susțin, așadar, că situația potrivit căreia domiciliul unde s-a făcut comunicarea sentinței nr. 395/22.03.2017 a fost supus unei proceduri de executare silită se încadrează în noțiunea de "motiv temeinic justificat", iar instanța de apel ar face aprecieri străine de reglementarea legală a instituției repunerii în termen, vorbind despre "calcularea termenului de repunere în mod subiectiv".

Dispozițiile art. 186 C. proc. civ. prevăd că "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen".

Este de precizat că, potrivit art. 186 C. proc. civ., instituția de drept procesual a repunerii în termen constituie beneficiul acordat de lege titularului unui drept procesual care, din motive temeinic justificate, nu și-a putut exercita dreptul înăuntrul termenului imperativ.

Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de apel că textul de lege menționat a fost instituit în favoarea părții care s-a aflat într-o situație obiectivă, mai presus de voința sa, de a declara calea de atac în termenul defipt de lege, ceea ce exclude ideea de culpă. Schimbarea situației juridice a imobilului la care partea și-a indicat domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură poate produce consecințe juridice în ceea ce privește prorogarea termenului de declarare a apelului, atâta timp cât o astfel de situație, intervenită anterior comunicării hotărârii, a fost adusă la cunoștința instanței concomitent intervenirii ei, chestiune în raport de care să poată fi calculat, obiectiv, termenul de 15 zile prevăzut de legiuitor și nu subiectiv în raport de voința părții.

Se constată că reclamanții nu au comunicat instanței împrejurarea că nu mai locuiesc la adresa indicată în acțiunea introductivă, însă solicită calcularea termenului de repunere în mod subiectiv, de la data la care s-au prezentat la sediul instanței pentru a studia dosarul (28.03.2018), dată care nu are caracter obiectiv pentru a putea fi luată în considerare ca moment de la care să se calculeze în mod legal termenul de formulare a căii de atac.

Dincolo de faptul că o astfel de dată nu are caracter obiectiv, culpa părții, constând în nerespectarea cerințelor procedurale prevăzute de textele de lege anterior citate, exclude noțiunea de motiv temeinic justificat.

Dacă s-ar avea în vedere un asemenea argument invocat de recurenți, ar însemna că termenul procedural pierdut de parte poate fi oricând restabilit și calculat de la orice dată la care partea în cauză ar fi procedat la studierea dosarului, ceea ce contravine caracterului obiectiv al dispoziției legale instituite de art. 186 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți nu au fost cu nimic împiedicați în a depune diligentele necesare pentru obținerea unei copii a hotărârii sau pentru a verifica stadiul redactării sau comunicării hotărârii mai devreme de termenul de 12 luni menționat de aceștia în cererea de recurs, cu atât mai mult cu cât aceștia nu aveau cum să nu cunoască soluția primei instanțe, aceasta fiind disponibilă atât pe portalul instanțelor de judecată, cât și la condica instanței, și aveau interes în promovarea căii de atac.

În concluzie, în mod corect instanța de apel a repins cererea de repunere în termenul de apel, considerentele avute în vedere de aceasta în adoptarea soluției fiind întemeiate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 798 A din 03.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 798 A din 03.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2020.