ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1557/2020

Ședința publică din data de 16 iulie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 8 mai 2020, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, reclamantele A. și B. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2453/11 decembrie 2019 în dosarul nr. x/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, solicitând admiterea contestației, anularea în parte a deciziei contestate în privința respingerii recursului declarat de reclamante, soluționarea recursului declarat de reclamante și admiterea acestuia, casarea în parte a deciziei recurate, în ce privește apelul declarat de reclamante, și trimiterea apelului reclamantelor pentru rejudecare la Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.

În drept au fost invocate prevederile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 și 3 C. proc. civ.

În motivarea primului motiv de contestație în anulare, cel prevăzut de art. 501 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., s-a arătat că prin decizia nr. 2453 din 11 12 2019 instanța de casare și-a încălcat competența stabilită de art. 488 alin. (2) ultima teză raportat la art. 497 și la art. 501 alin. (3) C. proc. civ., în ce privește soluționarea, în complet de 3 judecători, a motivelor de apel neexaminate de către instanța de apel, neexaminare invocată în cadrul motivelor de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. pentru încălcarea dreptului de acces la instanța de control judiciar.

Conform art. 488 alin. (2) ultima teză și a art. 497 din C. proc. civ., atunci când se constată că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra motivelor de apel invocate în termen, competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție este limitată la a trimite cauza instanței de apel competente pentru a se pronunța asupra lor, casând decizia apelată. Competența materială de a soluționa pe fond, în primă instanță, motivele de apel asupra cărora instanța de apel a omis a se pronunța aparține instanței de apel, în compunere de doi judecători, nu instanței supreme de recurs în complet de 3 judecători, pentru a nu priva partea de un grad de jurisdicție printr-o judecată omisso medio.

Această împrejurare a fost invocată prin înscrisul depus la 27.11.2019, denumit "excepții procesuale", prin care a fost invocată excepția întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum o reține și încheierea de ședință de la acea dată. Această excepție intră în domeniul de aplicare al sintagmei "excepția corespunzătoare" din art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

Astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr. 17/2018 (par. 20), este posibil ca litigiul să fie soluționat de un complet necompetent și, totodată, nelegal compus, greșita alcătuire a completului fiind în strânsă legătură cu necompetența.

Asupra excepției omisso medio întemeiată pe art. 488 alin. (2) C. proc. civ., după punerea ei în dezbatere, instanța de recurs a omis să se pronunțe prin dispozitivul încheierii de la termenul din 27.11.2019, deși pronunțarea judecătorului asupra a tot ceea ce se solicită este obligatorie conform art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., nu condiționată, cum reține instanța de recurs.

Criticile din apel neexaminate, cuprinse în paragrafele 38- 43, priveau poziția procesuală a pârâtului la instanța de fond, iar instanța de recurs, deși reține realitatea nepronunțării instanței de apel asupra criticilor de mai sus, procedează ea la examinarea acestor critici și le respinge prin decizie definitivă, cu încălcarea omisso medio a competenței materiale a instanței de apel și a compunerii completului reglementată pentru aceasta.

Casarea a fost solicitată în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pentru încălcarea de către instanța de apel a dreptului de acces la instanța de control judiciar și la o cale de atac efectivă întrucât instanța de apel nu a examinat și nu a răspuns la criticile privind încălcarea următoarelor dispoziții legale privind cuantificarea valorii prejudiciului nepatrimonial (parag. 36-37, 44 - 47 din apel).

Și acest set de critici este examinat pe fond de instanța supremă ca instanță de recurs, cu încălcarea omisso medio a competenței materiale a instanței de apel și a compunerii completului, deși casarea a fost solicitată în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pentru încălcarea de către instanța de apel a dreptului de acces la instanța de control judiciar și pentru omisiunea de a se fi pronunțat asupra incidenței deciziei nr. 19/2017, pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți. Asupra incidenței deciziei nr. 19/2017 pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți s-a pronunțat instanța de recurs, în motivarea deciziei recursului, pg. 26 alin. (1)-(6).

În dezvoltarea motivului de contestație reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. s-a arătat că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale care constă în afirmația instanței de apel că, de vreme ce cuantificarea prejudiciului nepatrimonial nu este supusă unor criterii legale de determinare, valoarea acestuia se stabilește prin apreciere, situație în care obiectul valoric nu s-ar mai impune a fi stabilit de reclamant prin cerere, ci ar conține formula despăgubirii la aprecierea instanței, contrar dispoziției art. 194 lit. c) din C. proc. civ., care, fără distincție, impune ca cererea de chemare în judecată să cuprindă valoarea obiectului cererii, după prețuirea reclamantului, în funcție de care se determină și competența după valoarea obiectului cererii introductive.

Această concluzie nu aparține deciziei criticate, ci recurentelor, iar instanța de recurs nu a răspuns acestei critici, din eroare.

În ce privește rezolvarea motivului de casare invocat în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 raportat la încălcarea art. 481 C. proc. civ., dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale prin omisiune.

Astfel, susținerea din decizia de recurs că instanța de apel nu a creat reclamantelor o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță fiind menținut ca efect al respingerii apelurilor, are la bază omisiunea că suma acordată de prima instanță pentru prejudiciul nepatrimonial, 10.000 euro în echivalent în RON, nu a fost apelată, și, fiind intrată în puterea lucrului judecat prin neapelare, instanța de apel nu putea să dispună nimic cu privire la ea.

Paragrafele 35 și 39 din recurs precizează expres că suma acordată de prima instanță a intrat în puterea lucrului judecat, deci cu privire la aceasta instanța de apel nu putea dispune nici diminuarea și nici menținerea ei, apelurile respinse neavând-o ca obiect.

În susținerea motivului reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. s-a arătat că instanța de recurs a omis să cerceteze următoarele motive de casare enunțate în par. 15 din cererea de recurs, pct. I și II, întemeiate pe dispoziția art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. privind încălcarea regulii de procedură reglementată de art. 477 alin. (1) C. proc. civ. care concretizează principiul disponibilității în apel reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. și principiul contradictorialității reglementat de art. 14 alin. (3) C. proc. civ. încălcarea principiului legalității; încălcarea regulilor de procedură ale cercetării procesului, ale art. 211 și 237 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. încălcarea principiului de drept de ordine publică al neînrăutățirii situației în propria cale de atac, reglementat de art. 481 C. proc. civ. încălcarea jurisprudenței CJUE cu privire la obligația de motivare; încălcarea principiului securității juridice; încălcarea art. 1 alin. (1), art. 12 alin. (1), art. 555 și 1349 C. civ. și a dispozițiilor Legii nr. 17/2004 privind vânzarea terenurilor extravilane; art. 6 TUE și art. 49, 63, 81 alin. (2) lit. e) TFUE; art. 17 din Carta drepturilor fundamentale UE, art. 1 din Protocolul 1 al Convenției.

Motivul de casare privind încălcarea principiului securității juridice a fost argumentat sub pct. B, în paragrafele 50 - 55, relativ la nerespectarea deciziei nr. 42/2016 a Înaltei Curți, a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2), art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013 din perspectiva scopului și contextului juridic în care aceasta a fost edictată și a acordării de eficiență juridică unor dispoziții abrogate, alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 165/2013.

Instanța de recurs nu a cercetat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. raportat la încălcarea regulii de procedură reglementată de art. 477 alin. (1) C. proc. civ. raportat la aplicarea de către instanța de apel a dispoziției art. 41 din Convenția europeană și la neapelarea situației de fapt stabilită prin sentință (parag. 47-49).

Instanța de recurs nu a cercetat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5, încălcarea principiului legalității, raportat la art. 194 lit. c) C. proc. civ., argumentată în parag. 28.

Instanța de recurs nu a cercetat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la încălcarea dispozițiilor art. 480 C. civ. vechi și art. 1357 C. civ. în vigoare; ale Legii nr. 17/2004 privind vânzarea terenurilor extravilane raportat la art. 1345-1346 C. civ. art. 6 TUE și art. 49, art. 63 TFUE; art. 17 din Carta drepturilor fundamentale UE relativ la încălcarea dreptului la moștenire.

Casarea a fost solicitată în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pentru încălcarea de către instanța de apel a dreptului de acces la instanța de control judiciar (paragraf 68 din recurs) și pentru omisiunea de a fi răspuns la motivul de apel conținut de paragraful 22 apel privind contrapunerea art. 12 (1) C. civ. posesiei, sub aspectul efectelor, și nici la motivul privind prioritatea de aplicare a dreptului european în ce privește angajarea răspunderii statului pentru autoritățile sale în baza principiului răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate persoanelor particulare (parag. 29, 30 din apel).

Cu privire la motivul de casare raportat la încălcarea dispozițiilor legale de drept substanțial, instanța de recurs nu face nicio analiză în drept, constatând numai că respingerea apelului reclamantelor "care tindeau la un cuantum sporit al despăgubirilor, nu are semnificația încălcării 477 alin. (1) și art. 481 C. proc. civ. ori a celorlalte dispoziții invocate de recurente".

Evident, sintagma "ori a celorlalte dispoziții invocate de recurente" nu are semnificația cercetării motivelor de casare sub aspectul dispozițiilor legale invocate ca fiind încălcate, atât din perspectiva art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât și a art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocat din perspectiva încălcării de către instanța de apel a dreptului de acces la instanța de control judiciar.

În cauză a formulat întâmpinare Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău, și a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă întrucât contestatoarele nu se află în niciuna din situațiile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 si 3 din C. proc. civ. pentru admisibilitatea contestației, noțiunea de eroare materială neputând fi interpretată extensiv, ca și greșeală de judecată, respectiv de interpretare a unor dispozițiile legale sau de stabilire a situației de fapt.

Argumentele aduse în susținerea recursului, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină, iar art. 503 alin. (2) pct. 3 se referă la omisiunea de a examina motivul de recurs, iar nu argumentele de fapt sau de drept invocate de parte.

Cu alte cuvinte, contestația în anulare este inadmisibilă în cazul în care instanța de recurs a grupat argumentele pentru a răspunde la motivul de recurs printr-un considerent comun, neputându-i-se aduce critica de a fi omis cercetarea motivului.

În răspunsul la întâmpinare formulat de contestatoare a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău, contestatoarele arătând că întâmpinarea din recurs a fost depusă de către această instituție, deși cererea de chemare în judecată a fost formulată împotriva statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, calitatea procesuală nefiind modificată pe parcursul procesului.

Analizând cu prioritate excepțiile invocate, datorită caracterului lor peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:

Excepția inadmisibilității contestației în anulare este argumentată numai cu privire la două dintre cele trei motive de anulare, astfel cum contestația a fost întemeiată în drept și argumentată, respectiv cu referire la art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3, deși contestatoarele au invocat și punctul 1 al art. 503 alin. (2) din C. proc. civ.. Prin urmare, deoarece excepția nu acoperă toate motivele de contestație în anulare formulată, această cale de atac nu poate fi respinsă ca inadmisibilă.

Totodată, argumentele aduse în susținerea acestei excepții se referă la neîndeplinirea cerințelor art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ., deci nu la inadmisibilitatea contestației în anulare speciale, care presupune invocarea altor aspecte, care excedează obiectului de reglementare al contestației în anulare, adică motivelor de anulare cuprinse în art. 503 alin. (2) din C. proc. civ.

Câtă vreme considerentele expuse în susținerea excepției inadmisibilității se referă la motivele contestației în anulare, acestea nu pot constitui un fine de neprimire, ci vor fi supuse analizei de către instanță cu prilejul soluționării contestației în anulare.

Astfel fiind, excepția inadmisibilității urmează a fi respinsă.

Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău, invocată de contestatoare prin răspunsul la întâmpinare, Înalta Curte apreciază că este nefondată întrucât nu a avut loc o modificare a cadrului procesual în cauză, părțile din prezentul dosar fiind aceleași cu părțile din dosarul de recurs.

Verificând cadrul procesual în care s-a judecat cererea de recurs, se observă că în acea fază procesuală a fost citată, în calitate de recurentă-pârâtă, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, în numele statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Aceasta a fost reprezentată, la rândul său, potrivit mandatului nr. x din 3 07 2017, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău.

Instituția care a depus întâmpinare în cadrul prezentei contestații în anulare este Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău, care își indică statutul de mandar al Ministerului Finanțelor Publice (instituție menționată în antetul întâmpinării), în baza mandatului nr. x/11 06 2020. Existând identitate între părțile din prezenta cauză și cele din decizia atacată, se dovedește că în prezenta cauză nu a fost modificat cadrul procesual din recurs.

Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

În susținerea motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., contestatoarele invocă încălcarea normelor privind alcătuirea instanței ca urmare a analizării, direct în recurs, a unor critici pe care instanța de apel le-ar fi lăsat nesoluționate. În opinia acestora, o parte a argumentelor aduse în susținerea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. ar fi fost soluționate de către un complet format dintr-un număr de judecători necorespunzător celui prevăzut de lege, deoarece au fost antamate pentru prima oară de către instanța de recurs, deși constituiau critici în apel pe care însă instanța de apel le-a lăsat neanalizate.

În opinia contestatoarelor, prin netrimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, instanța de recurs a încălcat normele de competență prevăzute de art. 488 alin. (2) raportat la art. 497 și art. 501 alin. (3) din C. proc. civ., dreptul de acces la instanță și dreptul contestatoarelor la o cale de atac efectivă, iar excepția de analiză omisso medio a unora dintre criticile din recurs, deși este absolută și a fost pusă în discuție, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra sa.

Altfle spus, contestatoarele susțin că unele critici aduse hotărârii pronunțate în primă instanță au fost analizate pentru prima dată de către instanța de recurs, acesta fiind motivul pentru care completul de judecată ar fi fost nelegal constituit. Respectivele critici trebuiau să fie analizate mai întâi de instanța de apel, în complet format din doi judecători, iar nu pentru prima oară de către instanța de recurs, deci de un complet format din trei judecători, aspect care ar încălca normele referitoare la alcătuirea instanței.

Analizând aceste susțineri, Înalta Curte apreciază că nelegala compunere sau constituire a completului de judecată reprezintă un aspect care ține de alcătuirea instanței și poate fi invocat ca motiv de contestație în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia.

În accepțiunea art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., constituie încălcări ale normelor referitoare la alcătuirea instanței:

- participarea la judecarea cauzei a unui judecător incompatibil, judecarea cererii de către un complet format dintr-un număr de judecători necorespunzător celui prevăzut de lege pentru cauza respectivă, cu nesocotirea art. 54 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004, neparticiparea procurorului în acele cauze în care legea prevede participarea obligatorie a acestuia, judecarea recursului de către un alt complet de judecată decât cel stabilit în mod aleatoriu pentru soluționarea acestuia sau a cărei compunere a fost schimbată cu încălcarea legii.

Textul în discuție permite anularea deciziei instanței de recurs, ca urmare a admiterii contestației în anulare, numai în ipoteza în care judecarea cererii de recurs, în ansamblul său, nu doar a anumitor motive de recurs sau argumente aduse în susținerea motivelor de recurs, ar fi fost realizată de către un complet format dintr-un alt număr de judecători decât cel prevăzut de lege.

Sancțiunea nulității intervine în acest caz nu din motivul aplicării greșite a legii în raportul juridic dedus judecății, ci exclusiv ca urmare a nerespectării normelor de competență, respectiv de alcătuire a instanței.

În același sens sunt și dezlegările din cuprinsul parag. 20 al deciziei în interesul legii nr. 17/2018 în care se reține că, "Este posibil ca, urmare a greșitei calificări a naturii juridice a litigiului, acesta să fie soluționat de un complet necompetent și, totodată, nelegal compus, greșita alcătuire a completului fiind în strânsă legătură cu necompetența".

Și cele două ipoteze ale art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ. (cea în care hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut și cea în care hotărârea dată în recurs a fost pronunțată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței) se referă la integralitatea hotărârii dată în recurs, ca efect al analizării cererii de recurs, în întregul său, într-o compunere nelegală, iar nu doar a unora dintre argumentele care o susțin, astfel cum se pretinde în prezenta cauză.

Împrejurarea că o parte a motivelor de apel ar fi fost analizată pentru prima dată de către instanța de recurs, deci omisso medio, constituie o critică de nelegalitate și nu un aspect legat de corecta alcătuire a instanței, care să poată fi cenzurat pe calea contestației în anulare.

Astfel, anularea unei hotărâri judecătorești, pe calea contestației în anulare, nu poate fi extinsă la aspecte de nelegalitate.

De altfel, contestatoarele nu contestă că cerere de recurs, în întregul său, a fost soluționată de un complet legal constituit, în raport de dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Analizând cel de-al doilea motiv al contestației în anulare, cel prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., potrivit căruia: hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, Înalta Curte observă că se invocă două erori materiale:

- o eroare constând în neanalizarea criticii recurentelor referitoare la stabilirea cuantumului prejudiciului, deoarece instanța a considerat în mod greșit că aceasta aparține considerentelor deciziei din apel;

- o eroare materială prin omisiune constând în încălcarea de către instanța de recurs a art. 488 alin. (1) pct. 5 raportat la art. 481 din C. proc. civ. atunci când a concluzionat că nu s-a creat recurentelor o situație mai grea în propria cale de atac, de vreme ce cuantumul prejudiciului nepatrimonial, de 10000 RON, nu a fost apelat, intrând astfel în puterea lucrului judecat, astfel că nu putea fi redus.

Noțiunea de "eroare materială" din cuprinsul art. art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, precum: respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea greșită a recursului ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și alte aspecte asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Este cu consecvență statuat în doctrină că această noțiune trebuie interpretată restrictiv, prin intermediul său neputând fi îndreptate greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Neanalizarea unei critici din recurs și greșita aplicare a art. 488 alin. (1) pct. 5 raportat la art. 481 din C. proc. civ. constituie eventuale greșeli de judecată, nicidecum erori materiale, astfel încât acest motiv al contestației în anulare apare ca fiind fondat.

Analizând cel de-al treilea motiv al contestației în anulare, cel reglementat în art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte observă că nu se invocă omisiunea de cercetare a motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., ci a unor argumente care susțin aceste motivele de recurs.

Cu alte cuvinte, contestatoarele nu invocă necercetarea a două motive de recurs, cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., ci lipsa unui răspuns la unele dintre argumentele aduse în susținerea acestora, astfel cum au fost enumerate pe larg de către contestatoare, prin referire la paragrafele în care se regăseau.

Înalta Curte consideră că o atare evaluare, care reprezintă o veritabilă analiză de legalitate, nu poate avea loc pe calea contestației în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Acest text legal prevede că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Prin urmare, contestația în anulare nu poate fi primită dacă instanța a omis să cerceteze un simplu argument, iar nu un motiv de casare, întrucât argumentele sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină. Instanța de recurs poate grupa argumentele invocate în susținerea acestuia, răspunzându-le printr-un considerent comun, caz în care nu se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul, așa cum susțin contestatoarele din prezenta cauză.

De vreme ce art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. este neechivoc în privința omisiunii de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate în termen, ori de câte ori se aduce în discuție necercetarea unor argumente care susțin motivele de recurs, contestație în anulare urmează a fi respinsă deoarece reevaluarea argumentelor de nelegalitate constituie o rejudecare a recursului, care excedează contestației în anulare.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimată.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de contestatoarele A. și B..

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarele A. și B. împotriva deciziei nr. 2453 din 11 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iulie 2020.