ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 875/2020

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 24.02.2016 sub nr. x/2016 reclamanta Asociația Radiodifuzorilor Mici și a Micilor Comunicatori de Fonograme (ARMMCF) a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurentei, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:

- să se anuleze în parte Decizia nr. 02/19.01.2016 emisă de Consiliului Concurenței în ceea ce privește respingerea punctului nr. II din plângerea RS - 29/03.08.2015 formulată de către ARMMCF prin care Consiliul a decis că nu există suficient temei de fapt și de drept pentru a justifica declanșarea unei investigații privind existenta unor fapte de abuz de poziție dominantă ale organismelor de gestiune colectiva UCMR-ADA, CREDIDAM si UPFR, prin aplicarea de prețuri minime inechitabile drept remunerație echitabilă;

- să se anuleze în parte Decizia nr. 02/19.01.2016 în ceea ce privește respingerea punctului nr. 1 din plângerea RS - 29/03.08.2015 prin care Consiliul a decis că nu există suficient temei de fapt și de drept pentru ca negocierile (acordurile) dintre organismele de gestiune colectivă și patru radiodifuzori majori, prin care s-au stabilit remunerații (prețuri) minime, să fie considerate acorduri anticoncurențiale de fixare a prețului;

- să fie obligat Consiliul să declanșeze o investigație privind faptele anticoncurențiale reclamate de reclamanta ARMMCF prin punctele I și II din plângerea x/03.08.2015, să se constate că aplicarea de către organismele de gestiune colectivă UCMR-ADA, UPFR si CREDIDAM a "metodei tarifului minim" drept metodă de calcul a remunerației echitabile datorată pentru radiodifuzarea operelor muzicale protejate prin dreptul de autor reprezintă un abuz de poziție dominantă în sensul art. 102 lit. (a) si (c) din TFUE (ex- art. 82 TCE), așa cum a fost interpretat de către C.J.U.E. prin dispozitivul hotărârii pronunțate in Cauza C - 52/07 și să dispună masuri în scopul realizării efectului deplin și direct al normelor de concurență prevăzute la art. 102 lit. (a) si (c) din TFUE;

- să se suspende, dacă este necesar, judecarea cauzei și să sesizeze C.J.U.E. cu întrebări preliminare vizând interpretarea art. 101 alin. (1) lit. (a) si alin. (2) si art. 102 lit. (a) din TFUE, precum și a considerentelor/dispozitivului Cauzei C - 52/07.

Reclamanta a formulat cerere de completare si modificare a acțiunii, prin care:

I. a completat obiectul cererii de chemare în judecată în sensul că, alături de capetele de cerere prevăzute în cererea principală, a solicitat:

- să se constate că prețul minim stabilit prin punctul nr. 6 din Protocolul publicat in M.Of. nr. 93/2007 reprezintă un acord anticoncurențial care are ca obiect și ca efect denaturarea concurentei pe piața locală radio între radiodifuzorii majori naționali și radiodifuzorii mici locali și să dispună măsurile necesare pentru realizarea efectului deplin și direct al normelor de concurență prevăzute la art. 101 alin. (1) lit. (a) si alin. (2) din TFUE (nulitatea de drept a acordurilor anticoncurentiale);

- să se constate că stabilirea de remunerații forfetare minime diferențiate datorate pentru autorizarea radiodifuzării fonogramelor (500 și 1000 de euro/trimestru, după cum radiodifuzorii sunt locali sau naționali) prevăzute la punctul nr. 6 din Metodologia publicată în M.Of. nr. 470/2011 reprezintă un acord anticoncurențial prin care se stabilesc condiții inegale la prestații echivalente care are ca obiect și ca efect denaturarea concurenței între radiodifuzori pe piața locală radio și, în temeiul art. 106 alin. (1) TFUE, să dispună măsurile necesare pentru realizarea efectului deplin și direct al normelor de concurență prevăzute art. 101 alin. (1) lit. (a) si (d) si alin. (2) din TFUE.

II. a modificat punctul E din cererea de chemare in judecată, reformulând întrebările preliminare solicitate a fi adresate C.J.U.E.

Prin încheierea de ședință din data de 01.11.2016 instanța de fond a admis excepția inadmisibilității capătului D al cererii inițiale și a capătului I.1 și I.2 din cererea completatoare și a respins cererea de sesizare a C.J.U.E. ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 341 din 7 februarie 2017 Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația Radiodifuzorilor Mici și a Micilor Comunicatori de Fonograme (ARMMCF) în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că forma actuală a Metodologiei din 2007 a fost stabilită de comun acord în urma negocierilor, cu respectarea prevederilor Legii nr. 8/1996, iar părțile nu au contestat-o în instanță deși au avut această posibilitate. Forma actuală a metodologiei 2011 a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, după ce părțile au contestat forma inițială. Așadar în cauză nu se poate vorbi de un acord anticoncurențial, metodologiile fiind adoptate cu respectarea prevederilor legale mai sus-menționate, existând posibilitatea părților de a recurge la hotărârea arbitrală și ulterior a formulării apelului.

S-a mai arătat că, în ceea ce privește cuantumul minim al remunerației, Curtea de Apel, secția a IX-a civilă și pentru cauze de proprietate intelectuală prin decizia civilă nr. 153A din 12 mai 2011 a reținut că împrejurarea că se stabilesc în metodologie și remunerații minime nu este de natură să înlăture modalitatea legală de determinare a remunerației pentru situația în care utilizatorul nu realizează venituri, întrucât remunerațiile minime au doar rolul de a proteja titularii de drepturi, pentru ca acestora să li se asigure o minimă remunerație chiar și în situația în care utilizatorul nu are performanțe economice sau, datorită altor împrejurări, desfășoară activitatea de radiodifuzare fără a urmări și avantaje economice.

Așadar, de vreme ce aceeași problemă dedusă judecații într-un litigiu a fost soluționată irevocabil pe cale incidentală sau pe fond într-un anumit sens, rezulta ca acest aspect reținut de instanță, care a stat la baza soluțiilor din dispozitivul hotărârii, a dobândit putere de lucru judecat si, în mod corect, trebuie avut in vedere de instanța sesizata ulterior. A mai arătat prima instanță că în cauză nu sunt aplicabile nici prevederile art. 5 din Legea nr. 21/1998 având în vedere că organismele de gestiune colectivă și posturile de radio au respectat prevederile Legii nr. 8/1996 fiind obligate să negocieze aceste redevențe.

Curtea a mai constatat că, în cauză, nu se aplică concluziile reținute în cauza nr. C-52-07, având în vedere că nu ne aflăm în situația unui organism de gestiune colectivă, care să dețină monopolul în fapt, care să adopte aceste metodologii, întrucât acestea au fost încheiate de două părți cu interese contrare, neputând fi cazul unui comportament unilateral al unei întreprinderi în poziție dominantă. 3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Asociația Radiodifuzorilor Mici și a Micilor Comunicatori de Fonograme criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta- reclamantă a arătat, în esență, următoarele:

- afectarea comerțului între statele membre constituie diferența între aplicarea art. 101 și 102 din TFUE și art. 5 și 6 din Legea concurenței. Conceptul de comerț între statele membre nu se limitează la tradiționalele schimburi transfrontaliere de bunuri și servicii ci este un concept mult mai larg, care are scopul de a promova libera circulație a mărfurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor în spațiul comunitar.

Fiind îndeplinită condiția afectării comerțului între statele membre, rezultă că sentința nr. 341 din 7 februarie 2017 a Curții de Apel București a fost dată cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, garantat de art. 148 alin. (2) din Constituția României și de art. 4 din noul C. proc. civ., prin neaplicarea cu prioritate a art. 101 alin. (1) lit. a) asupra Metodologiei 2007 și 2011 prin care se stabilesc prețuri (remunerații) minime inechitabile care au ca obiect și ca efect restrângerea, împiedicarea și denaturarea concurenței între radiodifuzori pe piețele locale radio, precum și afectarea comerțului dintre statele membre.

- în cuprinsul Deciziei Consiliului nr. 2/19.01.2016 privind respingerea plângerii recurentei nu există niciun argument și element concret din care să rezulte că "înțelegerea" de la pct. 6 din Metodologia 2007 și "înțelegerea" de la pct. 6 din Metodologia 2011 prin care se stabilesc remunerații minime inechitabile, nu au ca obiect și ca efect restrângerea și denaturarea concurenței. Recurenta ARMMCF, în temeiul art. 2 din Regulamentul CE nr. 1/2003 (sarcina probei) a demonstrat atât prin plângerea x/03.08.2015 cât și prin cererea formulată în fața instanței, caracterul anticoncurențial al acordurilor din Metodologia 2007 și Metodologia 2011.

În cazul în care un acord nu restrânge concurența prin obiectul său sau n-o restrânge suficient prin obiect, este necesar să se examineze dacă acesta are efecte restrictive semnificative asupra concurenței. Trebuie să se țină seama atât de efectele reale, cât și de cele potențiale. Cu alte cuvinte, acordul trebuie să fie susceptibil de a denatura concurența între oricare dintre părțile acestuia și terții care nu au participat la încheierea lui.

- prin decizia civilă nr. 153A/2011 Curte de Apel București a reținut că s-ar justifica introducerea unei remunerații minime, dar numai pentru situația în care utilizatorul nu realizează venituri. Într-adevăr, trebuie prezumat că această decizie exprimă "adevărul" și nu trebuie contrazisă. Problema este dacă o prevedere dintr-o lege reprezintă "adevărul". Dacă da, înseamnă că prin decizia civilă nr. 153A/2011 a Curții de Apel București s-a contrazis adevărul stabilit prin art. 131

1

alin. (2) teza a II a din Legea nr. 8/1996. -problema de drept ce trebuia rezolvată de către instanța de fond era dacă organismele de gestiune și radiodifuzorii majori, părți în comisia de negociere, au respectat procedura legală de stabilire a cuantumului remunerației echitabile, în special criteriile principale prevăzute la art. 131

1

alin. (1) și (3), atunci când au stabilit remunerațiile minime inechitabile prevăzute în protocoalele și metodologiile publicate în MO. Recurenta ARMMCF apreciază că sentința nr. 341 din 7 februarie 2017 a Curții de Apel București a fost dată de instanța de fond cu încălcarea și aplicarea greșită a procedurii legale.

- instanța de fond nu a menționat în motivarea hotărârii nici o prevedere legală care să ceară (impună) organismelor de gestiune colectivă și radiodifuzorilor majori, părți în comisia de negociere, să stabilească prin metodologii remunerații forfetare minime inechitabile pentru radiodifuzare.

- sentința nr. 341 din 7 februarie 2017 a Curții de Apel București nu cuprinde motivele pentru care au fost respinse ca inadmisibile capătul D din cererea inițială și capetele I.1 și I.2 din cererea completatoare și motivele pentru care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de sesizare a CJUE cu întrebări preliminare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, arătând că: -organismele de gestiune colectivă pot solicita, ca alternativă de calcul, ținând cont de practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori și organismele de gestiune colectivă, de la aceeași categorie de utilizatori remunerații forfetare sau procentuale.

- prin raportare la prevederile legale incidente, sunt greșite susținerile recurentei reclamante conform cărora legea ar prevedea doar "posibilitatea existenței de remunerații forfetare" și nu "obligativitatea existenței de remunerații forfetare". Cadrul legal incident prevede posibilitatea existenței de remunerații forfetare (deci sume prestabilite) sau procentuale, raportate la veniturile obținute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă Asociația Radiodifuzorilor Mici și a Micilor Comunicatori de Fonograme a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acțiune îndreptată împotriva pârâtului Consiliul Concurenței, solicitând instanței:

A- să se anuleze în parte Decizia nr. 02/19.01.2016 emisă de Consiliul Concurenței în ceea ce privește respingerea punctului nr. II din plângerea RS - 29/03.08.2015 formulată de către ARMMCF prin care Consiliul a decis că nu există suficient temei de fapt și de drept pentru a justifica declanșarea unei investigații privind existenta unor fapte de abuz de poziție dominantă ale organismelor de gestiune colectiva UCMR-ADA, CREDIDAM și UPFR, prin aplicarea de prețuri minime inechitabile drept remunerație echitabilă;

B- să se anuleze în parte Decizia nr. 02/19.01.2016 în ceea ce privește respingerea punctului nr. 1 din plângerea RS - 29/03.08.2015 prin care Consiliul a decis că nu există suficient temei de fapt și de drept pentru ca negocierile (acordurile) dintre organismele de gestiune colectivă și patru radiodifuzori majori, prin care s-au stabilit remunerații (prețuri) minime, să fie considerate acorduri anticoncurențiale de fixare a prețului;

C- să fie obligat Consiliul să declanșeze o investigație privind faptele anticoncurențiale reclamate de reclamanta ARMMCF prin punctele I și II din plângerea x/03.08.2015, să se constate că aplicarea de către organismele de gestiune colectivă UCMR-ADA, UPFR si CREDIDAM a "metodei tarifului minim" drept metodă de calcul a remunerației echitabile datorată pentru radiodifuzarea operelor muzicale protejate prin dreptul de autor reprezintă un abuz de poziție dominantă în sensul art. 102 lit. (a) si (c) din TFUE (ex- art. 82 TCE), așa cum a fost interpretat de către C.J.U.E. prin dispozitivul hotărârii pronunțate in Cauza C - 52/07 și să dispună masuri în scopul realizării efectului deplin și direct al normelor de concurență prevăzute la art. 102 lit. (a) si (c) din TFUE;

D- să se suspende, dacă este necesar, judecarea cauzei și

E- să sesizeze C.J.U.E. cu întrebări preliminare vizând interpretarea art. 101 alin. (1) lit. (a) si alin. (2) si art. 102 lit. (a) din TFUE, precum și a considerentelor/dispozitivului Cauzei C - 52/07.

Prin cerere de completare si modificare a acțiunii, recurenta-reclamantă:

I. a completat obiectul cererii de chemare în judecată în sensul că, alături de capetele de cerere prevăzute în cererea principală, a solicitat:

- să se constate că prețul minim stabilit prin punctul nr. 6 din Protocolul publicat in M.Of. nr. 93/2007 reprezintă un acord anticoncurențial care are ca obiect și ca efect denaturarea concurentei pe piața locală radio între radiodifuzorii majori naționali și radiodifuzorii mici locali și să dispună măsurile necesare pentru realizarea efectului deplin și direct al normelor de concurență prevăzute la art. 101 alin. (1) lit. (a) si alin. (2) din TFUE (nulitatea de drept a acordurilor anticoncurentiale);

- să se constate că stabilirea de remunerații forfetare minime diferențiate datorate pentru autorizarea radiodifuzării fonogramelor (500 și 1000 de euro/trimestru, după cum radiodifuzorii sunt locali sau naționali) prevăzute la punctul nr. 6 din Metodologia publicată în M.Of. nr. 470/2011 reprezintă un acord anticoncurențial prin care se stabilesc condiții inegale la prestații echivalente care are ca obiect și ca efect denaturarea concurenței între radiodifuzori pe piața locală radio și, în temeiul art. 106 alin. (1) TFUE, să dispună măsurile necesare pentru realizarea efectului deplin și direct al normelor de concurență prevăzute art. 101 alin. (1) lit. (a) si (d) si alin. (2) din TFUE.

II. a modificat punctul E din cererea de chemare in judecată, reformulând întrebările preliminare solicitate a fi adresate C.J.U.E.

Prima instanță, prin încheierea de ședință din data de 01.11.2016, a admis excepția inadmisibilității capătului D al cererii inițiale și a capătului I.1 și I.2 din cererea completatoare și a respins cererea de sesizare a C.J.U.E. ca neîntemeiată, iar, pentru considerentele prezentate pe scurt la punctul 2, prin sentința nr. 341 din 7 februarie 2017, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația Radiodifuzorilor Mici și a Micilor Comunicatori de Fonograme (ARMMCF) în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței.

Reclamanta Asociația Radiodifuzorilor Mici și a Micilor Comunicatori de Fonograme a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost amplu motivată și nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, prima instanță motivând în sensul respingerii acțiunii, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Criticile subsumate acestui motiv de casare se referă la faptul că sentința nr. 341 din 7 februarie 2017 a Curții de Apel București nu cuprinde motivele pentru care au fost respinse ca inadmisibile capătul D din cererea inițială și capetele I.1 și I.2 din cererea completatoare și motivele pentru care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de sesizare a CJUE cu întrebări preliminare.

Or, asupra acestor capete de cerere prima instanță s-a pronunțat prin încheierea de ședință din data de 01.11.2016, arătând în cuprinsul acestei hotărâri care sunt considerentele pentru care au fost adoptate aceste soluții, deci nu se poate reține o nemotivare de către prima instanță a încheierii pronunțate .

Mai mult decât atât, Asociația Radiodifuzorilor Mici și a Micilor Comunicatori de Fonograme nici nu a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 01.11.2016, dispozițiile instanței devenind definitive.

Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, recurenta-reclamantă Asociația Radiodifuzorilor Mici și a Micilor Comunicatori de Fonograme, care reprezintă interesele radiodifuzorilor locali ce dețin o singură licență audiovizuală, a formulat o plângere la Consiliul Concurenței, înregistrată sub nr. x/03.08.2015, prin care a sesizat următoarele aspecte:

- clauzele prevăzute la pct. 6 din Metodologia 2007 și la pct. 6 din Metodologia 2011, prin care se stabilesc remunerații minime inechitabile, sunt acorduri anticoncurențiale de stabilire a prețului minim ce intră sub incidența art. 5 din Legea concurenței și a art. 101 din TFUE;

- comportamentul întreprinderilor UCMR-ADA, UPFR și CREDIDAM reprezintă un abuz de poziție dominantă constând, pe de o parte, în impunerea în metodologii a unor remunerații forfetare minime inechitabile și, pe de altă parte, în aplicarea clauzelor metodologiilor prin care se stabilesc remunerațiile forfetare minime inechitabile.

Prin Decizia nr. 02/19.01.2016, Consiliul Concurenței a respins plângerea Asociației Radiodifuzorilor Mici și a Micilor Comunicatori de Fonograme cu motivarea că nu există suficient temei de fapt și de drept pentru a justifica intervenția Consiliului Concurenței.

Și prima instanță a reținut că Metodologiile din anii 2007 și 2011 nu au avut ca obiect sau ca efect împiedicarea sau denaturarea concurenței.

Punctul 6 din Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune, publicată în M.Of. nr. 93/2007 (Metodologia 2007), prevede:

"În cazul în care, prin aplicarea procentului prevăzut la pct. 3 asupra bazei de calcul a utilizatorului, remunerația trimestrială este mai mică de 2400 RON, utilizatorul datorează trimestrial o remunerație forfetară de 2400 RON."

Punctul 6 din Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, publicată în M.Of. nr. 470/2011 (Metodologia 2011), prevede:

"Sumele rezultate din aplicarea procentelor la baza de calcul nu pot fi mai mici decât echivalentul în RON, calculat la cursul BNR din ziua scadenței, a 500 euro/trimestru, reprezentând remunerația minimă datorată de utilizatori pentru fiecare post de radio local deținut, respectiv a 1.000 euro/trimestru, reprezentând remunerația minimă datorată de utilizatori pentru fiecare post de radio național deținut."

Aceste Metodologii au fost negociate și încheiate în baza prevederilor art. 106

5

și ale art. 130-131

4

din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, forma în vigoare la momentul emiterii acestor acte.

Potrivit prevederilor art. 106

5

alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe (art. 112 după republicare):

"(l)Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme au dreptul la o remunerație unică echitabilă.

(2)Cuantumul acestei remunerații se stabilește prin metodologii, conform procedurii prevăzute la art. 131, 131

1

și 131

2

."

Articolele 131, 131

1

și 131

2

din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, forma în vigoare la momentul emiterii metodologiilor (art. 133-165 după republicare), prevedeau:

ART. 131

(1) În vederea inițierii procedurilor de negociere, organismele de gestiune colectivă trebuie să depună la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor o cerere, însoțită de metodologiile propuse a fi negociate, potrivit prevederilor art. 130 alin. (1) lit. a).

(2) Metodologiile se negociază în cadrul unei comisii constituite prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emisă în termen de maximum 5 zile de la primirea cererii de inițiere a procedurilor de negociere. Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala organismelor de gestiune colectivă. Comisia de negociere este constituită din:

a) câte un reprezentant al principalelor organisme de gestiune colectivă, care funcționează pentru câte o categorie de drepturi, pe de o parte;

b) câte un reprezentant al principalelor structuri asociative mandatate de utilizatori naționali, numit dintre acestea, cu condiția ca acestea să fie declarate la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor pe propria răspundere, câte un reprezentant al primilor 3 utilizatori majori și câte un reprezentant a două structuri asociative reprezentative ale utilizatorilor locali sau, în lipsa acestora, a doi reprezentanți ai utilizatorilor locali, stabiliți pe baza cifrei de afaceri și a cotei de piață a acestora în domeniu, precum și al societăților publice de radiodifuziune și de televiziune, după caz, pe de altă parte.

(3) În vederea desemnării în cadrul comisiei prevăzute la alin. (2), organismele de gestiune colectivă vor depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, odată cu metodologiile, lista structurilor asociative ale utilizatorilor și pe cea a utilizatorilor majori, care urmează a fi convocați pentru negocieri, precum și elementele de identificare a acestora.

(4) Decizia de desemnare a comisiei de negociere se comunică părților prin scrisoare recomandată, împreună cu propunerea de metodologii depusă de organismele de gestiune colectivă.

ART. 131

1

(1) Metodologia se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanții prevăzuți la art. 131 alin. (2) lit. b), ținându-se seama de următoarele criterii principale:

a) categoria titularilor de drepturi, membri sau nemembri, și domeniul pentru care se poartă negocierea;

b) categoria de utilizatori pe care îi reprezintă la negocieri structurile asociative sau ceilalți utilizatori desemnați să negocieze;

c) repertoriul, confirmat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, gestionat de organismul de gestiune colectivă, pentru membrii proprii, precum și pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare;

d) proporția utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă;

e) proporția utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligațiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi;

f) veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii;

g) în cazul în care nu există venituri se va folosi practica europeană în domeniu;

h) practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori și organismele de gestiune colectivă;

i) în cazul radiodifuzorilor, remunerațiile se stabilesc prin negocieri, în condiții de predictibilitate și proporționalitate, cu potențialii receptori ai emisiunilor, astfel încât utilizatorii să poată avea reprezentarea obligațiilor de plată la începutul fiecărui an fiscal.

(2) Organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeași categorie de utilizatori remunerații forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obținute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul, cum ar fi: radiodifuzare, retransmitere prin cablu sau comunicare publică, ținând cont de practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori și organismele de gestiune colectivă. Pentru activitatea de radiodifuzare, remunerațiile procentuale se vor stabili diferențiat, direct proporțional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcție de cheltuielile ocazionate de utilizare.

(3) Remunerațiile forfetare sau procentuale, prevăzute la alin. (2), pot fi solicitate numai dacă și în măsura în care sunt utilizate opere pentru care drepturile de autor sau drepturile conexe protejate se află în termenele de protecție prevăzute de lege.

(4) În cazul în care gestiunea colectivă este obligatorie conform prevederilor art. 123^1, metodologiile se negociază fără a se ține seama de criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c) și e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse.

ART. 131

2

(1) Negocierea metodologiilor se desfășoară conform programului stabilit între cele două părți, pe o durată de maximum 30 de zile calendaristice de la data constituirii comisiei.

(2) Înțelegerea părților cu privire la metodologiile negociate se consemnează într-un protocol care se depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Protocolul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala organismelor de gestiune colectivă, prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emisă în termen de 5 zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat și tuturor importatorilor și fabricanților de suporturi și aparate pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată, conform art. 107.

(3) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate fi solicitat, pentru inițierea procedurii de arbitraj efectuate de către arbitri, în următoarele situații:

a) entitățile care alcătuiesc o parte ce urmează să participe la negociere nu au putut conveni asupra punctului de vedere comun ce trebuie prezentat celeilalte părți;

b) cele două părți aflate în negociere nu au putut conveni o formă unică a metodologiei în termenul prevăzut la alin. (1);

c) organismele de gestiune colectivă nu au putut conveni încheierea unui protocol de repartizare a remunerațiilor și de stabilire a comisionului datorat colectorului unic.

(4) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în termen de 5 zile de la solicitarea arbitrajului, convoacă părțile în vederea desemnării, prin tragere la sorți, a 5 arbitri titulari, care vor constitui completul de arbitraj, și a 3 arbitri de rezervă. Aceștia din urmă îi vor înlocui, în ordinea tragerii la sorți, pe arbitrii titulari indisponibili. Desemnarea arbitrilor prin tragere la sorți se face și în cazul absenței părților convocate.

(5) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în termen de 5 zile de la data desemnării arbitrilor, convoacă la sediul său arbitrii desemnați și părțile, în vederea constituirii completului de arbitraj. Completul de arbitraj stabilește: onorariul brut, prin negociere cu părțile, primul termen, dar nu mai târziu de 5 zile, precum și locul arbitrajului și informează părțile.

(6) Cele două părți aflate în arbitraj, organismele de gestiune colectivă și, respectiv, utilizatorii sau alți plătitori contribuie în mod egal la plata onorariului. Sumele se depun la casieria Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, înainte de primul termen de arbitraj. Neplata în termen atrage decăderea părții care nu a achitat onorariul din dreptul de a propune probe și de a formula concluzii pe durata arbitrajului.

(7) Arbitrii au obligația ca în termen de 30 de zile de la primul termen al arbitrajului să depună la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor hotărârea cuprinzând forma finală a metodologiilor supuse arbitrajului, în vederea comunicării către părți. În mod excepțional, arbitrii pot solicita, motivat, Oficiului Român pentru Drepturile de Autor prelungirea acestui termen cu maximum 15 zile. Arbitrii își pot ridica onorariul de la casieria Oficiului Român pentru Drepturile de Autor numai după depunerea hotărârii arbitrale.

(8) Hotărârea arbitrală privind forma definitivă a metodologiilor se comunică părților de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Oficiului, prin decizie a directorului general, emisă în termen de cinci zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat și nu se pot acorda reduceri la plata remunerațiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate.

(9) În termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii arbitrale, părțile pot face apel împotriva acesteia la instanța Curții de Apel București, care se va pronunța asupra cauzei în complet civil. Hotărârea arbitrală este executorie de drept până la pronunțarea soluției cu privire la menținerea sau modificarea metodologiilor. Soluția Curții de Apel București este definitivă și irevocabilă, se comunică Oficiului Român pentru Drepturile de Autor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prin decizie a directorului general, emisă în termen de 5 zile de la data comunicării.

(10) Metodologiile negociate sau stabilite conform prevederilor alin. (1) - (9) nu sunt opozabile utilizatorilor care la data declanșării procedurii de negociere a metodologiilor se află în curs de negociere directă a unui contract de licență sau au încheiat deja aceste negocieri cu organismele de gestiune colectivă.

Așa cum a reținut și prima instanță, urmând procedura prevăzută de Legea nr. 8/1996, descrisă anterior, Metodologia 2007 a fost stabilită de comun acord în urma negocierilor și nu a fost contestată în instanță de vreuna dintre părți. Forma Metodologiei 2011 a fost stabilită de instanță prin decizia civilă nr. 153A din 12 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze de proprietate intelectuală, deoarece părțile nu au ajuns de comun acord la o formă finală a acesteia. Răspunzând punctual criticilor recurentei, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima critică se referă la faptul că sentința a fost dată cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, prin neaplicarea cu prioritate a art. 101 și 102 din TFUE asupra Metodologiilor din anii 2007 și 2011.

Articolul 101 TFUE (ex-articolul 81 TCE)

"(1) Sunt incompatibile cu piața internă și interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi și orice practici concertate care pot afecta comerțul dintre statele membre și care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței interne și, în special, cele care: (a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare; (b) limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile; (c) împart piețele sau sursele de aprovizionare; (d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurențial; (e) condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte. (2) Acordurile sau deciziile interzise în temeiul prezentului articol sunt nule de drept. (3) Cu toate acestea, prevederile alin. (1) pot fi declarate inaplicabile în cazul: - oricăror acorduri sau categorii de acorduri între întreprinderi; - oricăror decizii sau categorii de decizii ale asocierilor de întreprinderi; - oricăror practici concertate sau categorii de practici concertate care contribuie la îmbunătățirea producției sau distribuției de produse ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând totodată consumatorilor o parte echitabilă din beneficiul obținut și care: (a) nu impun întreprinderilor în cauză restricții care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective; (b) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența în ceea ce privește o parte semnificativă a produselor în cauză.

Articolul 102 (ex-articolul 82 TCE)

Este incompatibilă cu piața internă și interzisă, în măsura în care poate afecta comerțul dintre statele membre, folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziții dominante deținute pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia.

Aceste practici abuzive pot consta în special în:

(a) impunerea, direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiții de tranzacționare inechitabile;

(b) limitează producția, comercializarea sau dezvoltarea tehnică în dezavantajul consumatorilor;

(c) aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurențial; (d) condiționarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte." Pentru a se putea aplica dispozițiile de ordine publica prevăzute la art. 101 alin. (1) din TFUE si realizarea efectului direct si deplin al art. 101 alin. (2) TFUE (nulitatea de drept) trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existenta a cel puțin doua întreprinderi; existenta unui acord intre întreprinderi, încheiat din proprie inițiativa; acordul intre aceste întreprinderi are ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurentei in cadrul pieței interne sau pe o parte semnificativa a acesteia, precum si afectarea consumatorilor finali; acordul afectează comerțul dintre statele membre; comportamentul anticoncurențial nu este cerut întreprinderilor de legislația națională; legislația națională nu creează un cadru legal care prin sine elimina orice posibilitate de acțiune concurențiala a întreprinderilor.

În susținerea motivului de recurs formulat, recurenta a invocat jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în mai multe cauze. Hotărârile pronunțate de CJUE în C-123/83 și C-501/06 nu sunt incidente în cauză întrucât vizează alte domenii de activitate cu alte mecanisme de desfășurare (reglementări de producere a coniacului și comerțul cu medicamente).

În Hotărârea Curții din 11 decembrie 2008, pronunțată în cauza C-52/07, vizând "Drept de autor - Organism de gestiune a drepturilor de autor care beneficiază de o situație de monopol de fapt - Perceperea unei redevențe în legătură cu difuzarea prin televiziune a operelor muzicale - Metodă de calcul al acestei redevențe - Poziție dominantă - Abuz", CJUE a declarat:

"1) Articolul 82 CE trebuie interpretat în sensul că un organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor care deține o poziție dominantă pe o parte semnificativă a pieței comune nu folosește în mod abuziv această poziție în cazul în care, drept remunerație datorată pentru difuzarea prin televiziune a operelor muzicale protejate prin dreptul de autor, aplică unor posturi private de televiziune un sistem de redevențe potrivit căruia cuantumul acestor redevențe corespunde unei părți din veniturile acestor posturi, cu condiția ca această parte să fie proporțională, în ansamblu, cu cantitatea de opere muzicale protejate prin dreptul de autor efectiv difuzate prin televiziune sau susceptibile de a fi difuzate și cu excepția cazului în care o altă metodă permite să se identifice și să se cuantifice într-un mod mai precis utilizarea acestor opere, precum și audiența, fără însă a determina o creștere disproporționată a cheltuielilor efectuate pentru gestionarea contractelor și pentru supravegherea utilizării operelor respective.

2) Articolul 82 CE trebuie interpretat în sensul că, prin calcularea redevențelor percepute ca remunerație datorată pentru difuzarea prin televiziune a unor opere muzicale protejate prin dreptul de autor în mod diferit după cum este vorba despre societăți private de televiziune sau despre societăți de servicii publice, un organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor este susceptibil să folosească în mod abuziv poziția sa dominantă în sensul articolului menționat atunci când aplică în raporturile cu aceste societăți condiții inegale la prestații echivalente și le creează astfel un dezavantaj concurențial, cu excepția cazului în care o astfel de practică poate avea o justificare obiectivă."

De asemenea, în Hotărârea Curții din 27 februarie 2014, pronunțată în cauza C-351/12, vizând "Directiva 2001/29/CE - Dreptul de autor și drepturile conexe în societatea informațională - Noțiunea «comunicare publică» - Difuzarea unor opere în camerele unui centru balnear - Efect direct al dispozițiilor directivei - Articolele 56 TFUE și 102 TFUE - Directiva 2006/123/CE - Libera prestare a serviciilor - Concurență - Drept exclusiv de gestionare colectivă a drepturilor de autor", CJUE a declarat:

"1) Articolul 3 alin. (1) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională trebuie interpretat în sensul că se opune reglementării unui stat membru care exclude dreptul autorilor de a autoriza sau de a interzice comunicarea de către un centru balnear care acționează ca o întreprindere comercială a operelor lor prin distribuirea intenționată a unui semnal prin intermediul unor aparate receptoare de televiziune sau de radio în camerele pacienților acestui centru. Articolul 5 alin. (2) litera (e), alin. (3) litera (b) și alin. (5) din această directivă nu este de natură să afecteze această interpretare.

2) Articolul 3 alin. (1) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că nu poate fi invocat de o societate de gestionare colectivă a drepturilor de autor în cadrul unui litigiu între particulari cu scopul de a înlătura reglementarea unui stat membru contrară acestei dispoziții. Instanța sesizată cu un astfel de litigiu este totuși obligată să interpreteze reglementarea menționată, în măsura posibilului, în lumina textului și a finalității acestei dispoziții, în vederea identificării unei soluții conforme cu obiectivul urmărit de aceasta.

3) Articolul 16 din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne, precum și articolele 56 TFUE și 102 TFUE trebuie interpretate în sensul că nu se opun reglementării unui stat membru precum cea în discuție în litigiul principal, care rezervă gestionarea colectivă a drepturilor de autor privind anumite opere protejate pe teritoriul acestuia unei singure societăți de gestionare colectivă a drepturilor de autor, împiedicând astfel un utilizator al unor astfel de opere precum centrul balnear în discuție în litigiul principal să beneficieze de serviciile furnizate de o societate de gestionare cu sediul într-un alt stat membru.

Cu toate acestea, articolul 102 TFUE trebuie interpretat în sensul că constituie indicii ale unui abuz de poziție dominantă impunerea de către această primă societate de gestionare colectivă a drepturilor de autor a unor tarife pentru serviciile pe care le furnizează care sunt semnificativ mai ridicate decât cele practicate în celelalte state membre, cu condiția ca o comparație a nivelurilor tarifelor să fi fost efectuată pe o bază omogenă, sau practicarea unor prețuri excesive fără raport rezonabil cu valoarea economică a prestației furnizate."

Or, în cauza de față nu sunt incidente nici aceste hotărâri CJUE deoarece în speță nu se poate vorbi de o singură societate de gestionare a drepturilor de autor privind o categorie de opere protejate care să dețină un monopol pe teritoriul statului membru, ci despre o negociere între societățile de gestionare și difuzori.

Trebuie amintit că, în ceea ce privește aplicarea regulilor europene de concurență (actualele art. 101,102 TFUE), în raport de un anumit cadru legal național incident, în jurisprudența europeană, s-a reținut:

"Deși evaluarea comportamentului companiilor de curse și a PMU în lumina articolelor 85 și 86 din Tratat impune o primă evaluare a legislației naționale aplicabile, scopul unic al acestei evaluări este acela de a determina efectele pe care legislația în cauză le poate avea asupra comportamentului respectiv. Articolele 85 și 86 din Tratat se aplică doar comportamentelor anticoncurențiale în care întreprinderile s-au implicat din proprie inițiativă (în acest sens a se vedea, în ceea ce privește art. 86 din Tratat, cazul 41/83 Italia vechiul Comisia (1985), par. 18-20; cazul C-202/88 Franța vechiul Comisia, par. 55; și cazul C-18/88 G6- Inno-BM, par. 20). Dacă comportamentul anticoncurențial este cerut întreprinderilor de legislația națională sau dacă ultima creează un cadru legal care prin sine elimină orice posibilitate de acțiune concurențială a întreprinderilor, art. 85 și 86 din Tratat nu se aplică. Într-o astfel de situație, restrângerea concurenței nu este imputabilă, astfel cum cer implicit prevederile din Tratat, comportamentului autonom al întreprinderilor (a se vedea de asemenea cazurile conexate 40/73- 48/73, 50/73, 54/73-56/73,111/73, 113/73 și 114/73 Suiker Unie și alții împotriva Comisiei, par. 36-72, și în special par. 65,66, 71 și 72). Articolele 85 și 86 se pot totuși aplica dacă se constată că legislația națională nu împiedică întreprinderile să se angajeze într-un comportament autonom".

Or, în cauza de față, astfel cum a reținut și prima instanță, în ceea ce privește cuantumul minim al remunerației, Curtea de Apel, secția a IX-a civilă și pentru cauze de proprietate intelectuală prin decizia civilă nr. 153A din 12 mai 2011 a reținut că împrejurarea că se stabilesc în metodologie și remunerații minime nu este de natură să înlăture modalitatea legală de determinare a remunerației pentru situația în care utilizatorul nu realizează venituri, întrucât remunerațiile minime au doar rolul de a proteja titularii de drepturi, pentru ca acestora să li se asigure o minimă remunerație chiar și în situația în care utilizatorul nu are performanțe economice sau, datorită altor împrejurări, desfășoară activitatea de radiodifuzare fără a urmări și avantaje economice.

Apare evident faptul că la adoptarea celor două metodologii a fost respectată procedura reglementată în Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, iar prevederile metodologiilor pot fi atacate la instanța civilă în condițiile legii.

A mai criticat recurenta folosirea de către prima instanță a sintagmei "piața avocaturii", or este evident că a fost o eroare materială de dactilografiere a considerentelor, fără a fi de natură a-i produce recurentei vreo vătămare.

O altă susținere a recurentei se referă la faptul că acest acord, exprimat prin metodologii, este anticoncurențial întrucât are ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței.

Potrivit dispozițiilor art. 5 și 6 din Legea nr. 21/1996:

"ART. 5

(1) Sunt interzise orice înțelegeri între întreprinderi, decizii ale asociațiilor de întreprinderi și practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care:

a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare;

b) limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile;

c) împart piețele sau sursele de aprovizionare;

d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurențial;

e) condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

(2) Interdicția prevăzută la alin. (1) nu se aplică înțelegerilor sau categoriilor de înțelegeri între întreprinderi, deciziilor sau categoriilor de decizii ale asociațiilor de întreprinderi, practicilor concertate sau categoriilor de practici concertate, atunci când acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) contribuie la îmbunătățirea producției sau distribuției de mărfuri ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând, în același timp, consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părțile la respectiva înțelegere, decizie ori practică concertată;

b) impun întreprinderilor în cauză doar acele restricții care sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective;

c) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența de pe o parte substanțială a pieței produselor în cauză.

(3) Categoriile de înțelegeri, decizii și practici concertate, exceptate prin aplicarea prevederilor alin. (2), precum și condițiile și criteriile de încadrare pe categorii sunt cele stabilite în regulamentele Consiliului Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene cu privire la aplicarea prevederilor art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene anumitor categorii de înțelegeri, decizii ale asociațiilor de întreprinderi sau practici concertate, denumite regulamente de exceptare pe categorii, care se aplică în mod corespunzător.

(4) Înțelegerile, deciziile și practicile concertate prevăzute la alin. (1), care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (2) sau se încadrează în categoriile prevăzute la alin. (3), sunt con