ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6277/2019

Ședința publică din data de 10 decembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 21.08.2013, reclamanții A. și B. au formulat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, contestație împotriva rezoluției nr. x/2013 din data de 27.07.2013, solicitând ca în baza art. 47 alin. b) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicată, să se dispună desființarea rezoluției atacate și trimiterea dosarului Inspecției Judiciare în vederea continuării procedurii disciplinare în ceea ce o privește pe doamna judecător C. de la Judecătoria Mangalia, jud. Constanța, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prev. de art. 99 alin. (1) lit. a), c), t) din Legea nr. 303/2004, republicată.

Prin sentința civilă nr. 277 pronunțată în data de 02 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, reclamanții A. și B. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivarea cererii de recurs, reclamanții au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte având în vedere că a invocat din oficiu două excepții, excepția tardivității și excepția inadmisibilității, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare, în funcție de efectele pe care acestea le produc".

Aceasta înseamnă că, în prezența mai multor excepții, instanța va stabili ordinea de soluționare a acestora, vizând în special soluția ce urmează a o pronunța, ca efect al admiterii uneia sau unora dintre respectivele excepții.

Înalta Curte va stabili ca prioritară în speță este excepția inadmisibilității în considerarea împrejurării că, pentru a stabili dacă o cale de atac corespunde exigențelor de motivare, este imperios necesar de a se analiza mai întâi dacă acea cale de atac este sau nu prevăzută de lege în materia respectivă.

Așadar, analizând cu prioritate admisibilitatea recursului, din perspectiva dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, precum și pe dispozițiile art. 45 și art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanța fiind învestită cu cererea de anulare a unei rezoluții de clasare, emisă de pârâta Inspecția Judiciară.

Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, legile și ordonanțele în vigoare, constatate a fi neconstituționale, "își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispozițiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituționale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenței, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit că:

"Rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată). Aplicarea art. 5 alin. (3) C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde există aceeași rațiune, soluția trebuie să fie identică).

De asemenea, prin Soluția de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că:

"În ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile și ignorate în privința altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 317/2004.

Așadar, prin Soluția de principiu adoptată la 09 octombrie 2017, s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 47 alin. (6) - (7) și în ceea ce privește procedura de contestare a rezoluțiilor de clasare și regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanței de fond, aceste prevederi stabilind că:,,(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Astfel, având în vedere soluția de principiu adoptată, de aplicare prin analogie a prevederilor legale sus-enunțate, dar și dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată că sentința nr. 277 din data de 02.02.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost soluționată pe fond contestația formulată de reclamanții A. și B. împotriva rezoluției de clasare nr. x/2013 din data de 27.07.2013 este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004).

Așa cum reiese din motivele sentinței recurate, rezultă fără niciun dubiu că instanța de fond a soluționat contestația împotriva soluției de clasare pe fondul ei și nu prin admiterea unei excepții peremptorii care să împiedice analizarea fondului.

Prin urmare, întrucât prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 s-a reținut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanții A. și B. este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu recurs.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege", iar art. 634 alin. (1) din același cod statuează că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În prezenta cauză, recurenții au formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor menționate, este definitivă. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurenții nu au deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinței atacate, întrucât, pe de o parte aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar pe de altă parte, calea de atac formulată nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Față de această situație și față de soluția de dezînvestire ce urmează a se pronunța în ceea ce privește admisibilitatea prezentei căi de atac, nu se mai impune și nu se mai justifică analizarea de către Înalta Curte a excepției tardivității recursului, invocată de asemenea din oficiu.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu și va respinge recursul reclamanților, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 277 din 2 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2019.