ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3621/2019

Ședința publică din data de 26 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 04.12.2018, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, a solicitat suspendarea provizorie a Ordinelor Ministrului Tineretului și Sportului nr. 833 și 834, ambele emise la data de 24.10.2018 pentru următoarele motive:

În fapt, prin emiterea ordinelor susmenționate Ministerul Tineretului și Sportului a dispus reducerea numărului de personal de la 17 angajați la 15 angajați pentru aparatul de funcționare al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Dâmbovița fără a fi motivat în niciun fel necesitatea unei astfel de măsuri dispusă prin Ordinul 833/24.10.2018 și adusă la îndeplinire în baza Ordinului nr. 834/24.10.2018.

În motivarea emiterii Ordinelor Ministrului contestate se indică numai dispozițiile legale care permit Ministerului să facă aceste modificări de personal, însă nu și care este motivul pentru care s-a luat aceasta măsură.

Prin sentința nr. 7 din 15.01.2019 Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca fiind neîntemeiată cererea de suspendare provizorie a Ordinelor Ministrului Tineretului și Sportului nr. 833/24.10.2018 și 834/24.10.2018, formulată de reclamanta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului.

Împotriva sentinței nr. 7 din 15.01.2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dâmbovița.

Prin motivele de recurs se arată că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat suspendarea provizorie a Ordinelor Ministrului Tineretului și Sportului nr. 833 și 834 din data de 24.10.2018, prin care s-a dispus reducerea numărului de personal de la 17 angajați la 15 angajați pentru aparatul de funcționare al reclamantei.

Instanța de fond a interpretat greșit disp. art. 2 lit. t) fin Legea nr. 554/2004 reținând că nu ar fi îndeplinită condiția "cazului bine justificat" deoarece reclamanta nu ar fi indicat în concret ce act normativ a fost încălcat și ce dispoziții legale au fost încălcate.

Potrivit art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 nu este necesar să se invoce doar acte normative încălcate, ci și împrejurări legate de starea de fapt. Este adevărat că nu există contracte individuale de muncă încheiate pentru posturile desființate însă asemenea contracte nu puteau fi încheiate întrucât Ministerul este cel care trebuie să aprobe încheierea contractelor, iar în prezent activitatea de angajare este blocată de către pârât.

Nu s-a creat un prejudiciu personalului angajat ci instituției în sine care nu va putea să funcționeze corespunzător, iar în dovedirea acestei situații a depus la dosarul cauzei dovada detașărilor pentru cele două posturi desființate, precum și programul de activitate al Sălii Sporturilor Târgoviște.

Urmare emiterii celor două Ordine de Ministru activitatea nu va putea fi desfășurată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 12 aprilie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2019.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimatului-pârât invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dâmbovița a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare provizorie a Ordinelor Ministrului Tineretului și Sportului nr. 833 și 834, ambele emise la data de 24.10.2018 de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând că nu s-a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă critică hotărârea primei instanțe prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arătând că, în cauza dedusă judecății s-a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte trecând la examinarea punctuală a motivelor de recurs înfățișate de recurenta-reclamantă prin care arată că soluția instanței de fond este nelegală din rațiuni care țin de interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale referitoare la condiția existenței cazului bine justificat și a pagubei iminente, nu împărtășește opinia recurentei-reclamante, apreciind că nu pot fi primite criticile formulate.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantului (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului).

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

Referitor la noțiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În cauză, Înalta Curte apreciază nu că există elemente care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat, prima instanță reținând în mod corect că pentru constatarea existenței existenței unui caz bine justificat trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În susținerea nelegalității, recurenta-reclamantă, atât în fața primei instanțe, cât și prin motivele de recurs, arată că pentru dovedirea cazului bine justificat nu este necesar a se invoca doar actele normative încălcate de către intimatul-pârât, ci trebuie prezentate împrejurări legate de starea de fapt.

Sub acest aspect arată că, este adevărat că nu există contracte individuale de muncă încheiate pentru posturile desființate, însă asemenea constracte nu puteau fi încheiate întrucât Ministerul este cel care trebuie să aprobe încheierea contractelor, iar această activitate este blocată de intimatul-pârât.

Cu privire la existența unui prejudiciu se arată că prin ordinele emise nu se creează un prejudiciu personalului angajat ci instituției care nu va putea funcționa corespunzător.

Înalta Curte constată că Ordinele ministrului tineretului și sporului nr. 833/24.10.2018 și nr. 834/24.10.2018 au fost date în baza notei de fundamentare nr. x/23.10.2018 aprobată de ministru prin care s-a motivat oportunitatea înființării Complextului Sportiv Național "A." cu un număr de 67 posturi, prin diminuarea statului de funcții al DJST Maramureș cu 38 posturi contractuale și desființarea unui număr de 29 posturi contractuale vacante existente în statele de funcții ale unităților subordonate prin care și 2 posturi vacante de muncitor calificat III de la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dâmbovița.

Astfel, Ordinele nr. 833 din 24.10.2018 și 834 din 24.10.2018 au fost emise de intimatul-pârât în temeiul prevederilor art. 8 alin. (4) și art. 17 alin. (3) din H.G. nr. 11/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora repartizarea numărului maxim de posturi, structura organizatorică și statele de funcții pentru instituțiile din subordinea Ministerului Tineretului și Sportului se aprobă prin ordin al ministrului tineretului și sportului.

Întrucât motivele invocate de recurenta-reclamantă potrivit cărora reducerea personalului ar reprezenta o evidentă disfuncționalitate în desfășurarea activității nu este o veritabilă critică de nelegalitate și nu duc la concluzia existenței unei îndoieli serioase asupra legalității actelor administrative în cauză, Înalta Curte apreciază că nu este întrunită cerința cumulativă a cazului bine justificat.

Referitor la cea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Prin motivele de recurs ale recurentei-reclamante se susține că ar fi îndeplinită această condiție impusă de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la prevenirea unei pagube iminente, deoarece prin executarea actelor administrative, recurenta-reclamantă s-ar afla în imposibilitate de a-și desfășura activitatea.

Or, Înalta Curte reține faptul că prezumarea de către instanța de judecată a unor consecințe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activității instituției publice, nu echivalează cu o motivare ipotetică, fiind lipsită de suport probator.

Așa fiind, nu poate fi primită apărarea recurentei-reclamante în sensul că desființarea posturilor de muncitor calificat III - vacante la data emiterii ordinelor ar perturba activitatea recurentei-reclamante și, în lipsa acestora, ar fi în imposibilitate să asigurare buna funcționare a bazei sportive.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză nu au fost dovedite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția iminenței pagubei, astfel încât hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, iar soluția de respingere a cererii de suspendare este corectă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 7 din 15 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2019.