ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2624/2020

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 17.10.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, admiterea contestației formulate împotriva Deciziei de respingere nr. 9289 din 25.09.2017, obligarea F.G.A. la plata despăgubirilor cu titlu de daune în limita sumei asigurate de 63.000 CHF, cu dobânda legală de la data expirării termenului de soluționare a dosarului de daună și până la data plății, conform art. 1381 C. civ., în baza obligațiilor contractuale aferente contractului de asigurare de viață și invaliditate încheiat cu S.C. B. S.A., ale cărei obligații contractuale pe polițele de asigurare au fost preluate de F.G.A., cu cheltuieli de judecată.

Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 1254 din 16 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat decizia nr. 9289/25.05.2017 emisă de pârât, a obligat pârâtul să analizeze pe fond cererea reclamantului relativ la invaliditatea intervenită prin pierderea totală a vederii la ochiul drept și a obligat pârâtul la 50 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 1254 din 16 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs atât reclamantul A. cât și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, criticând-o pentru nelegalitate. 3.1. Recursul recurentului-reclamant A. Prin recursul formulat, recurentul-reclamant a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 1270 C. civ., admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În motivarea recursului, în esență, recurentul a susținut următoarele: - hotărârea recurată este în parte nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1270 C. civ., întrucât în mod greșit instanța de fond a limitat analiza stării de invaliditate a recurentului-reclamant la pierderea vederii la ochiul drept, deși în cauză se impunea analiza stării de invaliditate în raport cu toate afecțiunile cardiovasculare survenite în perioada de asigurare; - în mod greșit, instanța de fond a respins proba cu expertiza medico-legală, probă apreciată de recurentul-reclamant ca fiind esențială pentru dezlegarea corectă a pricinii deduse judecății; - instanța de fond, deși a reținut corect situația de fapt, nu a dezlegat aspectul litigios cu care a fost investită, respectiv stabilirea caracterului permanent al stării de invaliditate evaluată în raport de toate afecțiunile medicale și nu numai prin prisma unei consecințe parțiale -pierderea vederii ochiului drept. 3.2. Recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților Prin recursul formulat, recurentul-pârât a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, rejudecând, respingerea contestației formulate împotriva deciziei nr. 9289/25.09.2017 și menținerea acesteia ca fiind temeinică și legală. În esență, criticile au vizat următoarele aspecte: - sentința recurată cuprinde motive contradictorii, recurentul-pârât efectuând o analiză completă a cererii de plată, în sensul că situația medicală a recurentei-reclamante a fost examinată sub toate aspectele, inclusiv sub aspectul invalidității permanente parțiale -cecitate, concluzia instanței de fond fiind în contradicție cu prevederile contractuale invocate; - în mod greșit instanța de fond a admis în parte contestația sub aspectul diagnosticului pus în legătură cu vederea recurentului-reclamant, în condițiile în care înscrisurile din dosarul de daună fac dovada că recurentul-pârât a analizat dosarul și din această perspectivă și a concluzionat, în baza condițiilor contractuale, că diagnosticul "Cecitate sau enucleerea unilaterală" reprezintă o invaliditate permanentă parțială căreia îi corespunde un procent de 50%, fiind un caz de neacordare a indemnizației de asigurare.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 18.10.2019, recurentul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului recurentului-pârât ca nefondat. În opinia recurentului-reclamant, aspectul litigios care se impune a fi dezlegat îl reprezintă stabilirea stării de invaliditate în raport de toate afecțiunile medicale, recurentul-reclamant suferind, pe lângă pierderea vederii la ochiul drept, încă 9 afecțiuni medicale foarte grave pe sistemul cardiovascular, toate acestea reunite conducând la acordarea dreptului la despăgubire conform condițiilor de asigurare, întrucât ar rezulta o invaliditate mai mare de 50%. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul-reclamant.

Procedura derulată în recurs În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 6 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând legalitatea recursurilor prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate în limitele și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate pe calea prevăzută de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, decizia nr. 9289/25.09.2017 a Fondului de garantare a asiguraților, prin care s-a respins cererea de plată formulată de recurentul-reclamant, ca neîntemeiată. În esență, prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/13.06.2016, (completată prin cererea nr. x/14.11.2016) petentul a solicitat plata din disponibilitățile F.G.A. a creanței în valoare de 85.128 CHF reprezentând despăgubiri urmare a invalidității suferite la data de 12.08.2015. În fapt, la data de 12.08.2015, recurentul -reclamant A. a suferit un stop cardiorespirator, cu infarct miocardic ateroseptal, la aceeași data fiind diagnosticat și cu flutter atrial, cu cecitate OD (ochi drept) prin ocluzie ACR (artera central a retinei) precum și cu cardiopatie dilatativă cu disfuncție sistolică severă de VS (FE = 25%). La data evenimentului, recurentul-reclamant era asigurat facultativ pentru deces din orice cauză și invaliditate permanentă totală sau parțială din orice cauză la asigurătorul B. S.A., conform poliței de asigurare nr. x, perioada de valabilitate a asigurării fiind 11.08.2011 - 10.08.2032, deținătorul și beneficiarul asigurării fiind C. S.A.. Urmare a avizării daunei a fost constituit dosarul nr. x (nr. unic 98199). În cadrul instrumentării dosarului de daună, din analizarea documentației aferente s-a concluzionat faptul că, în urma evenimentului sus menționat, la data de 25.05.2016 Comisia Centrală de Expertiză Medico Militară - Direcția Medicală prin Decizia Medicală nr. 170 a evaluat capacitatea de munca a recurentului-reclamant și 1-a declarat inapt pentru îndeplinirea serviciului militar, cu scoaterea din evidență, cu deficiență funcțională și incapacitate adaptivă accentuată - IA - 75%, precum și cu invaliditate de gradul 2, cu termen de revizuire la 12 luni, în perioada 01 - 15.05.2017, diagnosticul clinic și funcțional fiind următorul: "cardiomiopatie ischemică, infarct miocardic anteroseptal vechi, angor de efort cls. Canadiana II, flutter atrial convertit electric la ritm sinusal, stop cardiorespirator resuscitat HTA e gr II., grup de risc cardiovascular foarte înalt, insuficiență aortică ușoară IVS cls II. Nyha, ocluzie artera carotidă internă dr., cecitate ochi dr., ocluzie artera centrală a retinei od. sd. dislipidemic". Examinând înscrisurile existente la dosarul de daună, autoritatea emitentă a concluzionat că invaliditatea suferită de asigurat nu are un caracter permanent, ci este una revizuibilă, astfel încât consecințele evenimentului produs nu sunt de natură a angaja răspunderea contractuală a asiguratului. Soluționând cauza, curtea de apel a reținut că invaliditatea suferită de asigurat, prin prisma pierderii capacității sale de muncă nu are caracter permanent și total, ci este una revizuibilă, însă, din perspectiva pierderii vederii, autoritatea FGA nu a realizat o analiză distinctă, motiv pentru care a anulat decizia contestată cu obligarea autorității emitente să analizeze pe fond cererea de plată relativ la invaliditatea intervenită prin pierderea totală a vederii la ochiul drept. Soluția instanței de fond nu este însușită de instanța de control judiciar întrucât, pe de o parte reflectă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2), art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 care instituie contenciosul de plină jurisdicție, în cadrul căruia controlul exercitat de instanța de contencios administrativ nu se limitează la aspecte formale ale raportului juridic dedus judecății, iar pe de altă parte, instanța de fond nu a lămurit pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei, în sensul că la stabilirea caracterului permanent al invalidității suferite de către asigurat nu a încuviințat efectuarea unei expertize medico-legale, care era esențială pentru stabilirea procentului concret al invalidității și a caracterului acesteia, prin prisma tuturor consecințelor medicale, inclusiv a celor cardiovasculare intervenite în perioada asigurată. Referitor la obligarea recurentului-pârât să reevalueze cererea de plată, Înalta Curte reține că raportul de drept administrativ este guvernat de principiul proporționalității între măsura dispusă în fiecare caz individual și interesul public ocrotit, impunând ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel încât inconvenientele cauzate particularului să nu fie disproporționate în raport cu scopurile urmărite. Prin urmare, verificând raportul juridic dedus judecății prin prisma principiului proporționalității, instanța investită cu o acțiunea în contencios administrativ subiectiv de plină jurisdicție poate modifica sau înlocui o decizie a autorității publice în limitele propriei marje de apreciere, atunci când apreciază că sunt îndeplinite condițiile legii, iar nu doar să oblige autoritatea să reevalueze cererea care i-a fost adresată. În speță, instanța de fond trebuia să cerceteze ea însăși fondul pricinii, pentru a stabili riscul asigurat-starea de invaliditate cu caracter permanent - situație în care proba cu expertiza medico-legală solicitată de recurentul-reclamant în condițiile legii era esențială pentru dezlegarea pricinii. Administrarea probei cu expertiza medico-legală care să stabilească, pe de o parte, caracterul permanent sau temporar al incapacității suferite de către recurentul-reclamant în calitate de persoană asigurată, iar, pe de altă parte, procentul concret de invaliditate se impunea cu atât mai mult cu cât documentele medicale depuse la dosarul de asigurare fac referire la o deficiență funcțională accentuată care depășește 50%. Astfel, în cuprinsul deciziei medicale nr. 170/25.05.2016 privind evaluarea capacității de muncă de către Comisia centrală de expertiză medico-militară a recurentului-reclamant se face referire la o deficiență funcțională accentuată de 75%. Împrejurarea că decizia medicală este supusă revizuirii la 12 luni nu echivalează cu un caracter temporar al invalidității, de vreme ce una dintre afecțiunile suferite - pierderea vederii la ochiul drept - are caracter definitiv. Procedând la soluționarea cauzei, specifică prin obiectul său, în circumstanțele expuse, prima instanță nu a realizat o analiză completă și obiectivă a situației de fapt, impunându-se casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs În raport de considerentele expuse, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.