ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 898/2020

Ședința publică din data de 28 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 4/04.09.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și în consecință a dispus obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 6.252,85 EURO (echivalentul sumei de 29.080,13, în moneda națională RON) precum și la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.230,67 RON.

Anterior acestei soluții, prin încheierea din data de 23.08.2018, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad a respins excepția necompetenței generale a Tribunalului Arbitral, excepție invocată de către pârâta S.C. B. S.R.L., Tribunalul Arbitral apreciind că este competent a soluționa acțiunea cu care a fost învestit.

Împotriva hotărârii și încheierii arbitrale mai sus menționate reclamanta S.C. B. S.R.L. (pârâta din acțiunea arbitrală) a formulat acțiune în anulare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției de necompetență generală a Tribunalului Arbitral Arad și, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. b), anularea Hotărârii arbitrale nr. 4/2018 și a încheierii din 23.08.2018, cu consecința soluției de înaintare a cauzei spre soluționare Tribunalului Arad.

În subsidiar, în temeiul art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ. reclamanta a solicitat anularea Hotărârii arbitrale nr. 4/2018 și a încheierii din 23.08.2018 și, după administrarea probelor respinse de Tribunalul Arbitral Arad, respingerea acțiunii arbitrale formulată de S.C. A. S.R.L., ca nefondată.

Prin sentința nr. 1 din 15 ianuarie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins acțiunea în anularea hotărârii arbitrale formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L. împotriva Hotărârii arbitrale nr. 4/04.09.2018 și a încheierii din 23.08.2018, ambele pronunțate de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad în dosar nr. x/2018.

A obligat reclamanta să plătească intimatei suma de 3.570 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs S.C. B. S.R.L..

Recurenta își subsumează criticile motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

In raport de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta arată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., Curtea neîndeplinindu-și obligația de a se pronunța asupra probatoriilor solicitate în condițiile în care hotărârea arbitrală a fost criticată și pentru neadministrarea probatoriilor de către Tribunalul arbitral.

O altă critică subsumată aceluiași motiv de casare vizează încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. din perspectiva incidenței art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

In cadrul acestei critici recurenta reproșează instanței că, în mod greșit, a reținut că acțiunea în anulare cuprinde o singură critică, aceasta vizând lipsa clauzei arbitrale, neluând în considerare celelalte critici ce priveau fondul cauzei.

In raport de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta precizează că, nepronunțându-se asupra motivelor din acțiunea în anulare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre care nu indică motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive străine de natura motivelor de anulare formulate în ceea ce privește încălcarea art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ. sub aspectul criticii esențiale că Tribunalul Arbitral nu a administrat probele solicitate de recurentă.

In raport de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta arată că instanța de anulare a avut în vedere un raționament greșit atunci când a reținut că ar fi lipsit de relevanță momentul în care părțile întocmesc și semnează înscrisul constatator al contractului conținând și clauza compromisorie atâta vreme cât nu s-ar invoca vreun viciu de consimțământ ori o altă voință internă decât cea exprimată, iar din moment ce convenția arbitrală a fost consimțită în scris de către părți anterior sesizării tribunalului arbitral, indiferent dacă ea apare sub forma unei clauze compromisorii ori a unui compromis, o astfel de înțelegere ar fi de natură a conferi instanței arbitrale competența de a soluționa eventualul litigiu dintre ele, dacă părțile nu consimt ulterior să lipsească convenția arbitrală de efectele sale juridice.

Consideră recurenta că, pentru a reține acest considerent profund nelegal, Curtea a făcut o greșită aplicare a art. 548, 549 alin. (1) C. proc. civ. și art. 550 - 551 C. proc. civ. potrivit cărora convenția arbitrală se încheie în scris, sub sancțiunea nulității și că tot în scris a fost încheiat și "înscrisul constatator al contractului dintre părți", reținând că potrivit art. 548 - 551 C. proc. civ. convenția arbitrală poate fi încheiată oricând de către părți, inclusiv după nașterea litigiului.

Clauza arbitrală cuprinsă în Contractul de transport x/09.09.2017 nu poate produce efecte retroactiv și de aceea, nu există niciun temei pentru competența Curții de Arbitraj în soluționarea vreunui litigiu dintre părți născut la un moment ulterior datei de 09.09.2017.

Față de aceste argumente, recurenta consideră că Tribunalul arbitral trebuia să constate că, față de art. 548 C. proc. civ., la data nașterii litigiului nu exista o clauză compromisorie valabilă, motiv pentru care nu avea competența generală să soluționeze o astfel de acțiune.

Precizează recurenta că, în opinia sa, raționamentul instanței este profund greșit, aceasta confundând contractul cu clauza compromisorie și schimbând astfel natura actului juridic.

O altă critică vizează faptul că hotărârea nr. 4/04.09.2018 este, de asemenea, nelegală pentru încălcarea art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și a art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., recurenta reproșând instanței de anulare faptul că nu a sancționat instanța arbitrală pentru neadministrarea probatoriilor solicitate și reiterează cererea de administrare a probatoriilor pe care le consideră absolut necesare față de criticile formulate pe fondul hotărârii arbitrale.

Pentru aceste motive, recurenta solicită, în principal, admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare iar, în subsidiar, modificarea în tot a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii în anulare astfel cum a fost formulată.

Intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca netemeinic și nelegal.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., care a fost comunicat părților.

La 25 noiembrie 2019, intimata a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat să se respingă raportul și să se constate că recursul este nul.

Prin încheierea din 5 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis, în principiu, recursul și a acordat termen la data de 28 mai 2020, pentru judecata acestuia.

Înalta Curte, reține că, în condițiile în care recursul a fost admis în principiu, chestiunea privind nulitatea recursului a fost depășită, impunându-se analizarea pe fond a cererii de recurs.

Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate și în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte reține că acțiunea în anulare este un instrument juridic de realizare a unui control de legalitate asupra hotărârii arbitrale, iar controlul judecătoresc se declanșează prin mijloacele procedurale puse la îndemână de art. 608 C. proc. civ., astfel că hotărârea arbitrală poate fi desființată numai pentru unul din motivele strict și limitativ prevăzute de acest text de lege.

Temeiul de drept al acțiunii în anulare formulate în cauză este reprezentat de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive:… b) tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperante;"

Curtea de Apel Timișoara nu a procedat la anularea hotărârii arbitrale, ci, analizând cererea din perspectiva acestui motiv, pe care nu l-a găsit întemeiat, a respins acțiunea în anulare și a reținut că aspectele ce interesează fondul cauzei (inclusiv probatoriul suplimentar solicitat a fi administrat) nu vor fi analizate deoarece ele pot fi examinate numai în măsura în care se ajunge la anularea hotărârii arbitrale și la rejudecarea de către instanța competentă a fondului litigiului dintre părți, astfel încât critica recurentei, subsumată art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privind încălcarea art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., art. 425 alin. (1) lit. b) din perspectiva incidenței art. 480 alin. (3) C. proc. civ. nu poate fi primită.

Prin punctul 6 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., invocat de recurentă, legiuitorul a reglementat situația nemotivării hotărârii, motivare care trebuie să respecte dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a existenței unor motive contradictorii ori numai a unor motive străine de natura cauzei.

Nu se poate susține cu temei că instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor din acțiunea în anulare, așa cum susține recurenta, în condițiile în care, cercetând considerentele sentinței atacate, se observă că hotărârea răspunde motivului de anulare invocat printr-o analiză logico-juridică concretă și relevând argumente în acord cu natura cauzei. Aspectele în legătură cu care se invocă nemotivarea sau reținerea unor motive străine de natura motivelor de anulare sunt în realitate argumente ce interesează fondul cauzei și care puteau să fie examinate numai în măsura în care se proceda la anularea hotărârii arbitrale, ceea ce nu este cazul în speță.

Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a susținerilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări sau existenței unor motive străine de natura cauzei, în sensul textului legal anterior evocat, astfel încât acest motiv de recurs se dovedește a fi nefondat.

Critica recurentei potrivit căreia Curtea de Apel Timișoara a făcut o greșită aplicare a art. 548, 549 alin. (1) C. proc. civ. și art. 550 - 551 C. proc. civ. nu poate fi susținută cu temei.

Art. 548 C. proc. civ. reglementează forma scrisă a convenției arbitrale, iar 549 alin. (1) C. proc. civ. evidențiază formele convenției arbitrale, acestea fiind clauza compromisoire și compromisul.

Dispozițiile art. 550 C. proc. civ. dispun că prin clauza compromisorie părțile convin ca litigiile ce se vor naște din contractul în care este stipulată sau în legătură cu acesta să fie soluționate pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancțiunea nulității, modalitatea de numire a arbitrilor. În cazul arbitrajului instituționalizat este suficientă referirea la instituția sau regulile de procedură ale instituției care organizează arbitrajul. În caz de îndoială, clauza compromisorie se interpretează în sensul că se aplică tuturor neînțelegerilor care derivă din contractul sau din raportul juridic la care ea se referă.

Ca formă a convenției arbitrale, compromisul este reglementat de art. 551 C. proc. civ.

Se reține că între părțile litigiului a fost încheiat, în scris, un contract de transport (cu privire la mai multe transporturi, între care și cel care a generat litigiul), care la pct. 14 insera o clauză compromisorie, astfel:

"eventualele litigii se vor rezolva pe cale amiabilă, în caz contrar, litigiile vor fi soluționate de către Comisia de Arbitraj Comercial de pe lângă CCIA Arad".

Clauza compromisorie reprezintă o stipulație înscrisă în contract, anterioară nașterii vreunui litigiu legată de contractul în care este inserată sau de care este legată și prin care se atribuie arbitrajului competența de soluționare, în timp ce compromisul are ca obiect litigii deja existente ce urmează a fi soluționate pe calea arbitrajului și care se poate încheia chiar dacă litigiul este deșa pe rolul unei alte instanțe.

În speță, a invocat recurenta caracterul inoperant al clauzei compromisorii inserată în contractul scris de către părți, pe motiv că acest înscris a fost semnat ulterior încheierii și executării contractului de transport.

Potrivit înscrisurilor dosarului, se constată că a existat o manifestare bilaterală anterioară a părților de a naște raporturi juridice între acestea, iar cum pretențiile întemeiate pe contractul de transport sunt născute din contractul în care a fost stipulată clauza compromisorie și în legătură cu acest contract, în privința lor este aplicabilă clauza compromisorie inserată de părți în contractul de transport și față de care a existat un acord de voințe anterior în sensul de a se renunța la jurisdicția de drept comun și de a supune litigiul instanței arbitrale.

Art. 548 alin. (1) C. proc. civ. stabilește în termeni imperativi obligația de a încheia convenția arbitrală în formă scrisă, sub sancțiunea nulității, iar această condiție este îndeplinită în cauză, convenția fiind încheiată în forma cerută de lege, anterior sesizării tribunalului arbitral.

Existența semnăturii olografe, care atestă consimțământul părților cu privire la conținutul convenției arbitrale, deci a formei scrise, la momentul sesizării tribunalului arbitral, faptul că, în plus, convenția arbitrală poate fi încheiată, chiar și în fața instanței arbitrale, înlătură relevanța pe care recurenta tinde să o atribuie semnării acesteia după efectuarea transportului.

În condițiile în care, așa cum reiese din textele de lege anterior evocate, părțile puteau complini oricând contractul inițial cu un act adițional atributiv de competență instanței arbitrale sau chiar puteau încheia un compromis după nașterea litigiului, în mod corect a reținut instanța de anulare că simpla semnare a înscrisului constatator al contractului de transport dintre părți, conținând și clauza compromisorie, la o zi după efectuarea transportului, atâta vreme cât nu se invocă vreun viciu de consimțământ ori o altă voință internă decât cea exprimată și care rezultă din înscrisul constatator, este irelevantă sub aspectul validității și a caracterului operant al acestei convenții arbitrale și că este relevant ca forma scrisă a convenției arbitrale să existe la data sesizării tribunalului arbitral.

Atât tribunalul arbitral, cât și instanța de anulare nu au făcut altceva decât să respecte intenția părților, adică voința lor reală, având în vedere că fundamentul forței obligatorii a contractului îl constituie voința părților liber exprimată.

Așadar, întrucât în speță, anterior sesizării tribunalului arbitral, a fost consimțită în scris o convenție arbitrală, al cărei efect principal îl constituie excluderea competenței instanțelor judecătorești, în mod corect litigiul a fost soluționat de pe calea arbitrajului, așa cum legal și temeinic a reținut instanța de anulare.

În condițiile în care motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru care poate fi desființată hotărârea arbitrală, nu a fost găsit întemeiat, iar instanța a respins acțiunea în anulare, nu este incidentă ipoteza 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., care are ca premisă admiterea acțiunii și anularea hotărârii arbitrale, astfel că nu poate fi privită ca întemeiată critica recurentei ce vizează încălcarea acestor dispoziții legale.

Pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1 din 15 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, urmează a fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere cererea formulată de intimata A. S.R.L., dovada aflată la dosarul de recurs, urmează a fi obligată recurenta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 3.570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1 din 15 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 3.570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2020.