ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1389/2020

Ședința publică din data de 16 iulie 2020

Asupra recursului formulat:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13.06.2017 pe rolul Tribunalului Prahova reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar CII B. a solicitat obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 261.300 RON, reprezentând contravaloarea costurilor de chirie emise în baza contractului de locațiune nr. x/12.01.2011 și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în sumă de 11.658,92 RON, calculată de la data scadenței fiecărei facturi și până la data formulării prezentei acțiuni, precum și în continuare.

Prin sentința civilă nr. 1205 din 12 iunie 2018, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și a dispus obligarea pârâtei la plata sumelor solicitate.

Împotriva încheierii din data de 17 iulie 2018 și a sentinței nr. 1205 din data de 12 iunie 2018 pronunțate de Tribunalul Prahova, au formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar CII B. și pârâta S.C. C. S.R.L..

Prin încheierea din 18 aprilie 2019 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a Civilă a suspendat judecata apelurilor declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar CII B. împotriva încheierii din data de 17 iulie 2018 pronunțată de Tribunalul Prahova și de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva încheierii din data de 17 iulie 2018 și a sentinței nr. 1205 din data de 12 iunie 2018 pronunțate de Tribunalul Prahova, în baza dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Împotriva încheierii din 18 aprilie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă recurenta-reclamantă A. S.R.L. a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În argumentarea recursului, recurenta-reclamantă susține că soluția de admitere a cererii de suspendare este netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:

În ceea ce privește formularea plângerii penale, se arată că acesta este un demers menit a crea aparența nulității contractului de locațiune în temeiul căruia a solicitat obligarea pârâtei C. la plata chiriei aferente spațiului pe care acesta îl folosește chiar și în prezent.

Un alt aspect relevant este faptul că plângerea penală a fost formulată ulterior pronunțării soluției pe fondul cauzei și ulterior formulării plângerii penale de către dl. D.. Simpla formulare a unei plângeri penale nu este de natură să conducă la soluția suspendării judecării cauzei, aceasta neavând nici o înrâurire asupra soluției ce se va da în prezentul dosar.

A admite că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., aceasta echivalează cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 478 C. proc. civ., deci cu depășirea limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță.

Prin formularea cererii de suspendare, pârâta C. a încercat să avanseze în fața instanței de apel o nouă apărare și anume aceea că administratorul societății ar fi fost șantajat și înșelat să încheie actul adițional nr. x/2015, apărare care nu a fost invocată prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond.

Se mai arată că în prezenta cauză nu este contestată nicio obligație fiscală, iar organele penale nu au competența să analizeze obligația de plată a chiriei datorate de către pârâta C. în baza contractului de locațiune, nefiind investite cu o atare solicitare.

În concluzie, pârâta C. a încercat să schimbe cauza juridică a cererii direct în apel, ceea ce nu poate fi primit, iar instanța, prin pronunțarea încheierii de suspendare a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 478 Cod procedură 3 civilă, situație care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 17 decembrie 2019 a fost încuviințat raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la data de 16 iulie 2020.

Analizând încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei-reclamante au fost circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că dispozițiile legale a căror interpretare și aplicare în mod greșit se reclamă de către recurenta-reclamantă, reglementează chestiuni de ordin procedural ce determină temporizarea cursului judecății în cauza supusă soluționării în fața instanței de apel, astfel că motivul de casare incident este cel prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., referitor la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Măsura dispusă de instanță, de suspendare a cursului judecății în fața sa până la soluționarea dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a fost justificată de împrejurarea că modalitatea de soluționare a cauzei penale are o înrâurire hotărâtoare în prezenta cauză, întrucât în cadrul aspectelor privind existența infracțiunii se va analiza de către instanța penală, atât situația de fapt cât și obligația fiscală contestată în prezenta cauză.

Regula statuată de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. instituie cazul de suspendare facultativă, instanța fiind cea chemată să decidă asupra oportunității ei, în situația începerii urmăririi penale pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea. Totodată, în cazurile facultative de suspendare prevăzute de art. 413 C. proc. civ., instanța poate reveni motivat asupra suspendării, dacă se constată că partea care a cerut-o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluționarea acestuia, ori dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluție în acea cauză.

Cu alte cuvinte, chiar dacă judecata penală finalizată cu pronunțarea unei hotărâri definitive, prin dezlegarea pe care o dă, ar putea o influență semnificativă asupra soluției în procesul civil a cărei suspendare ar putea fi dispusă, trebuie să se țină cont și de principiul celerității și de exercitarea cu bună - credință a drepturilor procesuale.

În ceea ce privește plângerea penală ce formează obiectul dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, se constată că vizează săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, gestiune frauduloasă și tulburare de posesie față de D..

Instanța de apel a reținut din conținutul ordonanței de începere a urmăririi penale, că D. la 28.01.2015 a propus semnarea a două contracte în numele pârâtei C. S.R.L., respectiv contractul de închirierea unui teren nr. 61/28.01.2015 și actul adițional nr. x/28.10.2015 la contractul de închiriere nr. x/12.01.2011. De asemenea, s-a mai reținut că obiectul prezentului dosar îl constituie contractul de închiriere nr. x/12.01.2011, în raport de care s-a început urmărirea penală pentru infracțiunile de șantaj ți înșelăciune.

Înalta Curte observă că obiectul cauzei de față vizează plata chiriei datorate în temeiul contractului de locațiune încheiat între părți, în timp ce cauza penală vizează infracțiunile de șantaj și înșelăciune, demers care să creeze aparența nulității contractului de locațiune.

În prezenta cauză, care privește executarea contractului de locațiune, pârâta nu a invocat nulitatea contractului nici la fond și nici prin declarația de apel, deși avea posibilitatea formulării inclusiv a unei cereri reconvenționale în acest sens.

Mai mult decât atât, plângerea penală a fost formulată la mai mult de un an de la data pronunțării sentinței prin care pârâta a fost obligată la plata sumelor datorate în temeiul contractului de locațiune nr. x/12.01.2011.

În consecință, Înalta Curte reține că judecătorul apelului, dispunând suspendarea judecății prezentei cauze până la soluționarea dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, a apreciat greșit întrunirea cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în raport de stadiul procesului penal și conduita părților în prezenta cauză.

Pentru considerentele arătate anterior, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 488 pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. B. împotriva încheierii din 18 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2017, urmând a casa încheierea atacată și rejudecând să respingă cererea de suspendare a judecății ca neîntemeiată, trimițând cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. B. împotriva încheierii din 18 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L.

Casează încheierea recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iulie 2020.