ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1436/2020

Ședința publică din data de 6 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 14.06.2020 sub nr. x/2016 reclamanta Primăria Comunei Ghimpați în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, "MDRAP", în temeiul prevederilor art. 8 din L.554/2004, a solicitat anularea dispoziției de sistare a alocării de fonduri de la Bugetul de stat, conținută în notificarea MDRAP nr. x/30.03.2016, adresată Ministerului Finanțelor Publice. (Anexa 1) pe care o consideră act administrativ în înțelesul dat acestei prevederi prin art. 2 alin. (1) lit. c) din L.554/2004.

Prin sentința civilă nr. 2855 din 5 iulie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea expertului de majorare a onorariului de expert.

A respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității și prescripției extinctive a dreptului la acțiune.

A respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamanta Primăria comunei Ghimpați, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Împotriva sentinței civile nr. 2855 din 5 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna Ghimpați, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, iar rejudecând cauza pe fond, admiterea cererii introductive de instanță și (i) anularea dispoziției de sistare a alocării de fonduri de la Bugetul de stat, conținută în notificarea MDRAT nr. x/30.03.2016 (Anexa 1 la cererea de chemare în judecată), adresată Ministerului Finanțelor Publice și (ii) pe cale de consecință, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 238.880 RON achitată acesteia în lunile decembrie 2015 și iulie 2016.

În susținerea motivelor de casare invocate, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că hotărârea atacată conține motive contradictorii. Astfel, deși se admite că sunt (cel puțin) părți din studiile de fezabilitate întocmite în anul 2011 ce trebuie actualizate și care impun costuri suplimentare, elimină aceste costuri din cadrul sumelor ce ar fi putut face obiect de exonerare de la restituire. Suplimentar, deși valorifică raportul de expertiză dispus și administrat în cauză, nu aplică concluzia expertului menționată la pagina 6 și 7 din raport, conform cu care pentru unele din proiectele tehnice/studii de fezabilitate reclamanta nu avea obligația de restituire. De asemenea, consideră că hotărârea instanței de fond nu este motivată cu privire la respingerea apărărilor sale de la pct. 4 lit. d) din concluziile scrise, contrar prevederilor de la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

A învederat și că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv prevederea de la art. 43 alin. (6) din L.500/2002 care nu vizează obligația sa de restituire a sumelor alocate pe nedrept, ci interdicția autorității finanțatoare de a face astfel de plăți. Mai mult, plata reprezentând finanțarea proiectelor din anul 2014 și 2015 nu reprezintă o plată nelegală, în înțelesul art. 73

1

din Legea nr. 500/2002, introdus prin Legea nr. 270/2013, în vigoare la data aprobării noilor contracte și plății sumelor agreate prin acestea. În continuare, același articol prevede că recuperarea acestor sume se face numai în urma unor controale ale organelor competente, prin actele emise de acestea, intimatul - pârât nefăcând dovezi că un astfel de control ar fi existat.

Consideră că și dispoziția de la art. 4 din HCL 20/04.03.2011 este aplicată greșit, în cuprinsul acesteia, ori mai larg în cuprinsul întregii HCL, nefiind nici-o mențiune ce se referă la sume de bani ce urmau a reprezenta cheltuieli de finanțare. Învederează și faptul că pentru implementarea PNDI, infrastructura ce era avută în vederea de acest program a trecut în subordinea MDRT (anterior MDRAP) prin dispozițiile art. 52 din O.U.G. nr. 105/2010 și ale art. 2 din H.G. nr. 251/2011 (norme metodologice date în aplicarea O.U.G. nr. 1205/2010), motiv pentru care era imposibilă înregistrarea în contabilitatea unității administrativ teritoriale a unor cheltuieli care nu proveneau din bugetul său și care se referea la bunuri care nu era nici proprietatea sa și nici date în administrarea sa.

Apreciază că se impune a se constata că HCL 20/2011 a fost emisă la data de 04.03.2011 iar H.G. nr. 251/2011 a fost publicată și a intrat în vigoare la data de 29.03.2011, dispozițiile de la art. 4 din HCL 20/2011 devenind caduce chiar și dacă erau aplicabile.

Intimatul - pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene) a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțată de către instanța de fond, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul judecării litigiului în primă instanță.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurenta-reclamantă este nefondat.

Potrivit art. 425 C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea va cuprinde:

a) partea introductivă, în care se vor face mențiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) și (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de ședință, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanței, numărul dosarului, data, numele, prenumele și calitatea membrilor completului de judecată, numele și prenumele grefierului, numele și prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum și mențiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere;

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;

c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, soluția dată tuturor cererilor deduse judecății și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Deși s-ar putea invoca ca argument împrejurarea că motivarea oferită de prima instanță pentru respingerea acțiunii ar fi succintă, Înalta Curte constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

De asemenea, cu privire la susținerea recurentei-reclamante în sensul că instanța de fond nu a valorificat corect raportul de expertiză, mai exact cu privire la concluzia expertului expusă în paginile 6 și 7, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut concluzia expertului, conform căreia studiile de fezabilitate întocmite, aprobate și finanțate în temeiul contractelor încheiate în anul 2011 puteau fi utilizate ulterior în anii 2013-2015 pentru realizarea contractelor de finanțare încheiate între părți, însă trebuiau actualizate în anul 2014.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este și el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin Notificarea emisă sub nr. x/10.06.2015-fila x și urm. din vol. III al dosarului de fond, emisă de intimatul-pârât, recurenta-reclamantă a fost obligată să restituie suma corespunzătoare plății proiectelor tehnice decontate prin Programul Național de Dezvoltare Locală pentru obiectivele de investiții "Modernizare drumuri de interes local, satele Cravu și Naipu, comuna Ghimpați, județul Giurgiu", "Modernizare drumuri de interes local, satele Naipu, Valea Plopilor și Copaciu, comuna Ghimpați, județul Giurgiu" și "Modernizare drumuri de interes local comuna Ghimpați, județul Giurgiu" în cuantum de 238.880 RON având în vedere prevederile art. 43 alin. (6) din Legea nr. 500/2002, potrivit cărora "Ordonatorilor principali de credite li se interzice efectuarea de cheltuieli pentru achiziționarea și/sau elaborarea studiilor de fezabilitate și a altor studii aferente obiectivelor de investiții, în oricare dintre următoarele situații:a) dacă în ultimii 5 ani bugetari au fost întocmite și înregistrate în contabilitate studii având același obiect; în această situație se procedează la actualizarea studiilor existente".

În fapt, intimatul-pârât a reținut în esență că recurenta-reclamantă a avut calitatea de beneficiar al PNDI aprobat prin O.U.G. nr. 105/2010, iar în vederea includerii în acest program, recurenta-reclamantă prin reprezentantul său legal a susținut în cadrul consiliului tehnico-economic al MDRT studiile de fezabilitate pentru aceste obiective de investiții, acestea fiind incluse în Ordinul MDRT nr. 1414/29.04.2011, făcând și obiectul contractului de lucrări nr. x/2011 încheiat între MDRT și A., obiectivele beneficiind de finanțare în vederea realizării proiectului tehnic în sumă de 536.531,06 RON, însă în cursul anului 2012 acest program de dezvoltare a fost închis ca urmare a lipsei resurselor financiare.

În cursul anului 2014 în vederea includerii în Programul Național de Dezvoltare Locală recurenta-reclamantă a depus la intimatul-pârât documentația tehnico-economică pentru obiectivele de investiții "Modernizare drumuri de interes local județul Giurgiu", "Modernizare drumuri de interes local sat Valea Plopilor, comuna Ghimpați, județul Giurgiu" și "Modernizare drumuri de interes local sat Crovu și județul Giurgiu", obiective pentru care au fost încheiate contracte de finanțare având nr. x/31.07.2014 (Sat Copaciu), x/31.07.2014 (Sat Valea Plopilor) si x/18.11.2014 (Sat Crovu), prin care s-au acordat finanțări, pe baza unor proiecte multianuale, pentru cele trei proiecte (Anexa 3 a acțiunii), conform prevederilor O.U.G. nr. 28/2013.

Prin adresa emisă la intimatul-pârât sub nr. x/31.10.2010 recurenta-reclamantă a solicitat la plată suma de 80.6000 RON pentru decontarea serviciilor de elaborare a proiectului tehnic pentru obiectul de investiții "Modernizare drumuri de interes local județul Giurgiu" și suma de 28.280 RON pentru decontarea serviciilor de elaborare a proiectului tehnic pentru obiectul de investiții "Modernizare drumuri de interes local sat Valea Plopilor, comuna Ghimpați, județul Giurgiu".

Ulterior prin adresa nr. x/02.12.2014 recurenta-reclamantă a solicitat la plată și suma de 148.800 RON pentru decontarea serviciilor de elaborare a proiectului tehnic pentru obiectul de investiții "Modernizare drumuri de interes local sat Crovu și județul Giurgiu", din care însă a fost decontată numai suma de 100.000 RON în limita contractului de finanțare nr. x/18.11.2014.

Prin adresa emisă sub nr. x/31.03.2016-fila x al dosarului de fond- intimatul-pârât a solicitat Ministerului Finanțelor Publice în temeiul prevederilor normative invocate în cuprinsul notificării comunicată anterior și recurentei-reclamante și al cărei conținut a fost redat, dar și în raport de împrejurarea că recurenta-reclamantă nu s-a conformat acestei notificări cu excepția sumei de 10.000 RON, aplicarea prevederilor art. 10

1

din O.U.G. Nr. 28/2013 și art. 17 alin. (8) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul MDRAP nr. 1851/2013 în vederea sistării alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare pentru recurenta-reclamantă până la concurența sumei de 228.880 RON.

Această adresă a fost pusă în aplicare de organele fiscale din cadrul DGRFP Ploiești-AJFP Giurgiu-fila x din vol. I al dosarului de fond, fiind comunicată și recurentei-reclamante care a formulat prezenta acțiune prin care a solicitat anularea dispoziției intimatului-pârât de sistare de alocare a fondurilor de la bugetul de stat conținută în notificarea emisă la data de 30.03.2016 către Ministerul Finanțelor Publice în sensul constatării că suma care face obiectul acestei dispoziții de sistare nu este nedatorată recurentei-reclamante, iar în plus obligarea intimatului-pârâtul la restituirea sumei de 10.000 RON achitată acestuia conform celor menționate anterior.

Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în privința criticilor aduse de aceasta referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor de la art. 43 alin. (6) din Legea nr. 500/2002 care nu ar viza obligația sa de restituire a sumelor alocate pe nedrept, ci interdicția autorității finanțatoare de a face astfel de plăți, acestea nu pot fi primite.

Astfel, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 43 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 500/2002 "Ordonatorilor principali de credite li se interzice efectuarea de cheltuieli pentru achiziționarea și/sau elaborarea studiilor de fezabilitate și a altor studii aferente obiectivelor de investiții, în oricare dintre următoarele situații: a) dacă în ultimii 5 ani bugetari au fost întocmite și înregistrate în contabilitate studii având același obiect; în această situație se procedează la actualizarea studiilor existente;" și că într-adevăr, raportat și la situația de fapt expusă anterior, dispoziția de sistare a fondurilor luată împotriva recurentei-reclamante a fost generată de interdicția finanțării duble pentru realizarea acelorași studii de fezabilitate aferente acelorași proiecte de investiții pentru același beneficiar de proiecte.

În acest sens instanța de fond a administrat un amplu probatoriu, constând în înscrisuri și o expertiză tehnică specialitatea drumuri și poduri, fiind atașat în acest sens raportul de expertiză efectuat de dl. expert B. - filele nr. x și urm. din vol. IV ale dosarului de fond, iar concluziile raportului de expertiză ce au fost validate și însușite de către instanța de fond nu au fost contestate de către recurenta-reclamantă. Așadar, concluzia instanței de fond este susținută și de constatările expertului desemnat în vederea întocmirii raportului de expertiză încuviințată în cauză, în sensul că studiile de fezabilitate întocmite, aprobate și finanțate în temeiul contractelor încheiate în anul 2011 puteau fi utilizate ulterior în anii 2013-2015 pentru realizarea contractelor de finanțare încheiate între părți, însă trebuiau actualizate în anul 2014 pentru considerentele expuse în cuprinsul acestei expertize tehnice-filele nr. x ale dosarului de fond.

Înalta Curte are în vedere și că în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public autoritățile publice trebuie să acționeze cu eficiență, eficacitate, economicitate, legalitate și regularitate, în înțelesul prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Așadar, odată identificată incidența în cauză a soluției legislative prevăzută de art. 43 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 500/2002, respectiv cea de a se interzice cheltuielile duble pentru aceeași destinație, studii de fezabilitate în cazul de față, se impune soluția menținerii dispoziției de sistare contestată și obligația reclamantei de restituire a sumei solicitată de pârât.

Cu privire la criticile recurentei-reclamante potrivit cărora plata reprezentând finanțarea proiectelor din anul 2014 și 2015 nu reprezintă o plată nelegală, în înțelesul art. 73

1

din Legea nr. 500/2002, în vigoare la data aprobării noilor contracte și plății sumelor agreate prin acestea, iar recuperarea acestor sume se face numai în urma unor controale ale organelor competente, prin actele emise de acestea, intimatul - pârât nefăcând dovezi că un astfel de control ar fi existat, Înalta Curte nu le poate avea în vedere deoarece aceste aspecte au fost invocate pentru prima oară în recurs de către recurenta-reclamantă și oricum instanța de fond nu și-a întemeiat în drept soluția pronunțată prin raportare la acest text de lege.

Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentei-reclamante potrivit căreia dispoziția de la art. 4 din HCL 20/04.03.2011 este aplicată greșit de către instanța de fond, în cuprinsul acesteia, ori mai larg în cuprinsul întregii HCL, nefiind nici-o mențiune ce se referă la sume de bani ce urmau a reprezenta cheltuieli de finanțare. Astfel, instanța de fond, în analiza probatoriului administrat în primul ciclu procesual, a constatat în mod întemeiat că recurenta-reclamantă a beneficiat de aceste studii de fezabilitate realizate în anul 2011 în cadrul PNDI finanțat de intimatul-pârât, solicitând avizarea favorabilă conform prevederilor din H.G. nr. 28/2008 și ulterior aprobând și înregistrând studiile de fezabilitate aferente celor trei proiecte de investiție constând în modernizarea drumurilor de interes public local din localitățile menționate, aspect care rezultă din documentația atașată dosarului-filele nr. x din vol. III și nr. 1-64 din vol. IV ale dosarului de fond și că în cuprinsul acestei documentații au fost prezentate în special documentele de avizare a studiilor de fezabilitate aferente celor trei obiective de investiții pentru care reclamanta a beneficiat de finanțare în cursul anului 2014 conform celor reținute anterior, documentații care au fost depuse în vederea avizării favorabile și au fost întocmite și sub semnătura reprezentantului legal și ștampila aparținând reclamantei.

Astfel, instanța de fond a coroborat probatoriul administrat în cauză și a constatat că există în cuprinsul aceleiași documentații și HCL Comuna Ghimpați nr. 20/04.03.2011 prin care au fost aprobate studiile de fezabilitate aferente realizării acestor obiective de investiții, aspect constatat și de expertul desemnat în cauză, apreciind astfel în mod întemeiat, prin raportare și la conținutul acestei hotărâri emisă de recurenta-reclamantă prin autoritatea publică locală deliberativă, că se confirmă împrejurarea că într-adevăr recurenta-reclamantă a beneficiat de aceste studii de finanțare în cursul anului 2011, care ulterior au fost înregistrate și în propria contabilitate, conform pct. 4 al acestei hotărâri.

Înalta Curte constată în concluzie că soluția adoptată de către instanța de fond a fost corect și amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurenta - reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna Ghimpați împotriva sentinței civile nr. 2855 din 5 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna Ghimpați împotriva sentinței civile nr. 2855 din 5 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 martie 2020.