Sigla împotriva Franței

CINCIEMĂ SECȚIUNEA DE DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 2122/06 prezentate de Sami SIGLA împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 27 mai 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Rait Maruste, Jean-Paul Costa, Volodymyr Butkevych, Renate Jaeger, Isabelle Berro-Lefevre, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători; și Claudia Westerdiek graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 21 decembrie 2005, având în vedere decizia Curții de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, așa cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul art. 41 din Regulamentul Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurent, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, dl Sami Sigla, este un resortisant turc, născut în 1967. El este în prezent deținut la casa de hotărâre de la Strasbourg.

Este reprezentat în fața Curții de către domnul J.-J. Forrer, avocat la Strasbourg.

Guvernul francez ( În cazul în care, în urma unei cereri din partea unui stat membru sau a unei cereri din partea unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al unei țări terțe terțe sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al unui stat membru al unui stat membru al unui stat membru al unui stat membru

sau a unui stat membru al unui stat membru al unui stat membru al unui stat membru al unui stat membru al unui stat membru al unui stat membru al unui stat membru sau a unui stat membru al unui stat membru al unui stat membru al unui stat membru al unui stat membru al unui stat membru al unui stat membru al unui stat membru al unui stat membru sau a cărui stat membru al Uniunii sau a cărui stat membru sau a cărui stat sau a unui stat sau a unui stat membru sau a unui stat membru al unei stat membru sau a unui stat sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a cărui stat sau a unui stat sau a cărui stat sau a cărui stat sau a cărui stat membru sau a cărui stat membru sau a cărui stat membru sau a cărui stat sau a cărui stat sau a cărui stat membru sau a cărui stat sau a unui stat sau a unui stat sau a unui stat sau a unui stat sau a unui stat sau a unui stat sau a unui stat sau a unui stat sau a unui stat sau a unui stat sau a unui stat sau a unui stat sau a unui stat membru sau a unui stat sau a unui stat sau a unui stat Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul beneficiază de dreptul de azil în Franța.

La 29 decembrie 2001, în timp ce se afla în Țările de Jos, reclamantul a fost rănit în burtă în timpul unui schimb de focuri în timpul unui proces de contabilitate care era probabil legat de activitățile sale de trafic internațional de heroină și care a suferit o intervenție chirurgicală într-un spital din Rotterdam. La o dată nespecificată, reclamantul a fost interpelat de poliția franceză în cadrul unei anchete privind traficul de droguri între Țările de Jos și Franța. La 17 mai 2005, judecătorul pentru libertăți și deținerea Tribunalului de Mare Instanță din Strasbourg a respins o cerere de eliberare a reclamantului. Acesta s-a bazat pe faptul că reclamantul era șomer în Franța și Olanda, că era de naționalitate turcă și că nu prezenta nicio garanție de reprezentare și că traficul de heroină cu câteva zeci de kilograme era deosebit de criminal.

La 23 iunie 2005, reclamantul a fost examinat la Serviciul de chirurgie gastrointestinală al spitalelor universitare din Strasbourg. Medicul care a luat o decizie după cum urmează: J. Sigla. Într-adevăr, abdomenul său prezintă o ruptură masivă pe cicatricea de laparotomie. În epigastrică, străfulgerările digestive sunt sub piele, dar riscurile de fistulă sunt minime. Pe de altă parte, zona periombilicală este locul unei fibroze de fricțiune. Nu există nici un semn de fistulă digestivă. Leziunile cruste și fibroza sunt banale. Vă sfătuiesc - purtați o curea de contenție abdominală - tratament simptomatic al constipației pentru a evita suprapresiune abdominală... - Fără bandaje grase pe leziuni cruste La 5 iulie 2005, judecătorul libertăților și detenției a respins, prin aceleași motive, o nouă cerere de eliberare.

La 27 iulie 2005, judecătorul pentru libertăți și detenție a prelungit cu patru luni reținerea provizorie a reclamantului. În timpul dezbaterii, reclamantul, care era asistat de un interpret, dar nu de avocatul său care era declarat indisponibil în acea zi, a precizat printre altele (...) Am probleme de sănătate, mă simt inconfortabil la domiciliu, am văzut un medic care mi-a spus că nu am avut nici bani pentru a fi urmărit. Medicul a spus că o operație ar fi foarte riscant pentru mine. Nu pot sta într-o astfel de stare, eu nici măcar nu pot sta jos [...] Pentru a refuza punerea în libertate, judecătorul libertăților și detenției s-a bazat pe gravitatea dreptului de proprietate al reclamantului, necesitatea de a evita orice presiune asupra martorilor și pe consultarea frauduloasă a coautorilor.

Acesta s-a bazat, de asemenea, pe cetățenia reclamantului, pe faptul că acesta era fără loc de muncă și fără resurse și pe faptul că a fost arestat cu mandat de arestare, la un an după eliberarea acestuia și că nu prezenta nicio garanție de reprezentare. La 7 septembrie 2005, un medic de la l'autentification et de ingrijire ambulatore (UCSA) de la casa de la Strasbourg a indicat că starea de sănătate a reclamantului era monitorizată în mod regulat și nu justifica transferul său la Centrul spitalicesc universitar din Nancy. În cele din urmă, acesta a precizat că reclamantul beneficia de îngrijiri locale pe care le putea face el însuși. La 29 septembrie 2005, același medic a întocmit un nou certificat, menționând faptul că reclamantul prezintă o efuziune masivă pe o cicatrice abdominală de laparotomie (în urma unei răni prin împușcare în 2001). Pacientul se plânge de dureri intermitente și constipație cronică.

La 23 iunie 2005, chirurgul nu a luat în considerare tratamentul medical și purtarea centurii abdominale. Pacientul a putut avea o centură de siguranță făcută la comandă (...). La 29 noiembrie 2005, judecătorul pentru libertăți și detenție a prelungit din nou detenția provizorie a reclamantului pentru o perioadă de patru luni. Avocatul reclamantului, desemnat din oficiu, a afirmat, printre altele, că starea de sănătate a reclamantului era precară și în regim de urgență, nu ar putea fi urmărit la fel de bine ca în exterior. Ar trebui să se prevadă o spitalizare pentru a se putea trata în mod corespunzător. Judecătorul a subliniat faptul că starea de sănătate a reclamantului a fost urmărită în mod regulat în închisoare în conformitate cu certificatul doctorului G. din 7 septembrie 2005 și nu a necesitat efectuarea unei operațiuni care să justifice transferul de la .H.U.

la C.U. de Nancy. La 31 martie 2006, judecătorul pentru libertate și detenție a respins o cerere de eliberare a reclamantului. În timpul dezbaterilor, reclamantul, care a fost asistat de un avocat, a declarat că avea probleme de sănătate, în special de respirație și că operațiunea pe care ar trebui să o suporte era foarte periculoasă. Avocatul său a pledat că nu a fost luată nicio măsură nouă de la începutul acestei cauze și că … La 17 iulie 2006, reclamantul a scris instanței de judecată pentru a solicita să beneficieze de o competență medicală cu asistență medicală de către un interpret. El a explicat că problemele sale de sănătate erau grave și că impuneau o îngrijire mai adecvată la 17 august 2006, reclamantul a fost condamnat de Tribunalul Corecțional de la Strasbourg la opt ani de închisoare, la o amendă vamală de 150 de ani.

La 23 august 2006, un medic de la UCSA a făcut apel la un alt medic, menționând o scrisoare către un alt medic. Vă confirm că i-am propus dlui Sigla să solicite prin intermediul avocatului său o expertiză medicală. Acest document ar putea ajuta la solicitarea de a-și corecta sentința ținând cont de starea sa de sănătate. Acest lucru la instanța de aplicare a pedepselor atunci când va fi considerat definitiv Având în vedere prima sa condamnare, care ar fi grea, j mai târziu a avut în vedere o consultare la un senior de la spitalul de chirurgie digestivă, pentru care am cerut o întâlnire. La 23 octombrie 2006, reclamantul a fost supus unei examinări abdominale.

La 21 decembrie 2006, medicul de la LUCSA a calificat starea de sănătate a reclamantului ca fiind foarte bun La 30 ianuarie 2007, Camera de Apeluri Corecționale a Tribunalului din Colmar l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de nouă ani de închisoare, la interdicia definitivă a teritoriului francez cu executarea provizorie și la menținerea sa în detenie. La 31 ianuarie 2007, reclamantul a formulat un recurs împotriva acestei hotărâri. La 10 iulie 2007, reclamantul a fost supus unui nou examen medical, care a dus la întocmirea unui certificat întocmit de medicul șef al UCSA în aceste condiții [la mai] prezintă o eviscerare masivă ca urmare a rănilor provocate de gloanțe și intervențiilor chirurgicale destinate să-l salveze.

Aceasta înseamnă că, pe o mare parte a peretelui anterior al abdomenului nu există mai mult mușchi și că conținutul intestinal în special, abdomenul este direct în spatele pielii. În plus, există aderențe între țevile intestinale și piele. În mod ideal ar fi capabil să interpună o plasă de protecție între partea posterioară a pielii din abdomen și conținutul stomacului. Aceasta este o operație foarte delicată. Este normal ca pacientul sa se îngrijoreze de această situație și că mai degrabă ar fi transferat în Țările de Jos, unde ar putea reîncepe contactul cu echipa chirurgicală care l-a preluat prima dată. La Strasbourg, situația este blocată, chirurgii consultați se tem de complicațiile grave ale acestei intervenții, fără de care acest pacient nu va avea niciodată o viață normală.

În august 2007, reclamantul a formulat o nouă cerere de punere în libertate, în sprijinul căreia a invocat starea sa de sănătate îngrijorătoare. Prin Hotărârea din 20 noiembrie 2007, Camera de Apel Corecțională a Tribunalului din Colmar a respins cererea. La 23 noiembrie 2007, reclamantul s-a ocupat de casarea împotriva acestei hotărâri. La 4 februarie 2008, reclamantul a formulat o nouă cerere de punere în libertate, care urma să fie examinată de Camera Corecțională a Tribunalului din Colmar la 20 mai 2008. Potrivit informațiilor disponibile, în ziua prezentei decizii a Curții, recursul menționat anterior, precum și recursul introdus la 31 ianuarie 2007, erau încă în curs de desfășurare, astfel încât reclamantul era încă deținut provizoriu.

De asemenea, eliberarea poate fi solicitată în orice caz de orice persoană pusă sub acuzare, acuzată sau acuzată și în orice perioadă a procedurii. În cazul în care este sesizată o instanță de judecată, este de competența sa să se pronunțe asupra detenției provizorii (...) art. 186 Dreptul de apel aparține persoanei care a fost pusă sub acuzare împotriva ordonanțelor și deciziilor prevăzute în art. (...) 148 (...) Art. R 57-8 Directorul regional al serviciilor penitenciare este competent să ia următoarele decizii administrative individuale (...) Autorizație pentru un deținut de a fi tratat de un medic ales de el (...) Deținerea unei autorizații pentru un deținut de a fi internat într-o instituție privată de sănătate.

Articolul D 368 Misiunile de diagnosticare și îngrijire în penitenciare și coordonarea acțiunilor de prevenire și de educație pentru sănătate sunt asigurate de o echipă spitalicească aflată sub autoritatea medicală a unui medic spitalicesc, în cadrul unei unități de consultanță și îngrijire ambulator, în conformitate cu dispozițiile articolelor R. 711-7-R. 711-18 din Codul de sănătate publică. În conformitate cu articolul R. 711-7 din Codul de sănătate publică, directorul agenției regionale de sănătate publică desemnează, pentru fiecare instituție din regiune, instituția publică de sănătate situată în apropierea instituției respective, care este responsabilă cu punerea în aplicare a misiunilor descrise la primul paragraf din prezentul articol.

art. 720-1 În materie corecțională, în cazul în care persoana condamnată mai are de suportat o pedeapsă cu închisoarea mai mică sau egală cu un an, această pedeapsă poate, din motive grave de ordin medical, familial, profesional sau social și pentru o perioadă de maximum trei ani, să fie suspendată sau executată în fracțiuni, niciuna dintre aceste fracțiuni nu poate fi mai mică de două zile. Hotărârea este luată de către instanța de aplicare a pedepselor în condițiile prevăzute de art. Reclamantul se plânge că nu beneficiază de îngrijirea pe care o necesită starea sa de sănătate și că a fost supus unei examinări superficiale la spital. El susține că ar trebui să fie trimis înapoi în Olanda, astfel încât chirurgul care l-a tratat în 2001 să poată să-și refacă activitatea.

El consideră că ar trebui să fie mai degrabă la spital decât în închisoare. El nu invocă nici o dispoziție a Convenției. În pofida faptului că reclamantul nu citează niciun articol din Convenție, motivul său este acela de a susține că regimul său de detenție nu este compatibil cu starea sa de sănătate și, prin urmare, este contrar articolului 3 care dispune de nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. În primul rând, guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne. Curtea nu consideră că este necesar să soluționeze această întrebare, cererea fiind inadmisibilă din următoarele motive. Guvernul susține că minimul de gravitate impus de Curte pentru a ajunge la o constatare a încălcării articolului 3 nu poate fi considerat ca fiind îndeplinit.

Acesta precizează că, în 2005, reclamantul a beneficiat de 15 consultări medicale și, în 2006, de 18 consultări, dintre care două în spital, într-un serviciu specializat. Medicii i-au prescris o centură de siguranță abdominală de care a putut beneficia. Prelungirea detenției reclamantului a fost efectuată ținând cont de starea sa de sănătate, după cum demonstrează ordonanța din 29 noiembrie 2005. Reclamantul ocupă singur o celulă obișnuită și lucrează la atelierele închisorii din martie 2006, ceea ce dovedește compatibilitatea stării sale de sănătate cu condițiile sale de detenție. Acesta indică faptul că starea generală a reclamantului este, în general, satisfăcătoare, nu mai multe plângeri digestive și este urmărită în mod regulat de unitatea de consultare și de îngrijire ambulator care îi asigură îngrijirea medicală și de igienă corespunzătoare.

Reclamantul se referă la certificatul medical din 10 iulie 2007, conform căruia nu poate reveni la o viață normală decât sub rezerva unei operațiuni grele pe care o face. Faptul că personalul medical consultat consideră că o astfel de operațiune prezintă riscuri serioase, nu este de natură să dezlege guvernul de obligațiile sale pozitive de a oferi reclamantului posibilitatea de a recurge la îngrijiri adecvate și proporționale cu gravitatea patologiei. Curtea reamintește că, pentru a cădea sub incidența acestui articol, un tratament trebuie să atingă un minim de gravitate.

; aceasta depinde de ansamblul datelor cauzei, în special de natura și contextul prelucrării, de modalitățile sale de executare, de durata sa, de efectele sale fizice sau mentale, precum și, uneori, de sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei (hotărârea Assenov și alții c. Bulgaria din 28 octombrie 1998, Rec., 1998-VIII, p. 3288 § 94). Nu se poate deduce din art. 3 din Convenție o obligație generală de a elibera un deținut din motive de sănătate sau de a-l transfera într-un spital civil, chiar dacă acesta suferă de o boală deosebit de dificil de tratat (a se vedea Mouisel c. Franța, 67263/01, § 40-42, EHR 2002-IX).

Cu toate acestea, articolul impune, în orice caz, statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru în care se află detenția, în condiții care sunt compatibile cu respectarea demnității umane, ca modalitățile de executare a măsurii să nu pună în pericol o intensitate mai mare sau mai mare decât nivelul inevitabil al suferinței inerente detenției și că, ținând cont de cerințele practice ale detenției, sănătatea și bunăstarea prizonierului sunt asigurate în mod corespunzător, în special prin administrarea îngrijirii medicale necesare (oprire Kudla c. Polonia, [GC], nr. 30210/96, § 94, EHR 2000-XI. În ceea ce privește condiția reclamantului, Curtea arată că Reclamantul susține că starea sa de sănătate este incompatibilă cu detenția sa și că, fără o nouă operație, care ar trebui să aibă loc în Țările de Jos de către aceeași echipă medicală care a efectuat deja, el nu ar putea recupera o viață normală.

Cu toate acestea, Curtea constată că diferitele rapoarte medicale succesive nu menționează o deteriorare a stării de sănătate a reclamantului sau caracterul dificil al închisorii pentru a face față acesteia. În plus, diverșii medici care l-au examinat la Strasbourg și-au exprimat rezerve serioase cu privire la o nouă intervenție chirurgicală, deoarece ar putea pune în pericol viața reclamantului. Curtea consideră că refuzul corpului medical de la Strasbourg de a practica intervenția avută în vedere de medicul-șef al UCSA, din motive care țin de existența unor complicații grave pentru pacient, și în timp ce nimic nu permite mai mult decât faptul că medicii olandezi ar fi de acord să efectueze o astfel de operație nu este suficient pentru a concluziona că autoritățile naționale nu și-au îndeplinit obligația de a proteja integritatea fizică a reclamantului.

În ceea ce privește calitatea îngrijirii acordate, Curtea constată că reclamantul nu a contestat afirmația guvernului potrivit căreia, de la începutul încarcerării sale la casa din Strasbourg, acesta a beneficiat de treizeci și trei de consultări medicale, dintre care unele de către specialiști în patologia sa, precum și de o examinare prin scanare efectuată la 23 octombrie 2006. Reclamantul poartă, de asemenea, o centură de retenție abdominală care i-a fost prescrisă de medici. Potrivit atestatelor prezentate de diverși medici, starea sa de sănătate este monitorizată îndeaproape și la intervale regulate. Curtea constată că autoritățile ð ï nu și-au încălcat obligația de a lua măsurile cerute de statul solicitant.

În cele din urmă, Curtea remarcă faptul că nu se plânge mai mult de condițiile materiale ale detenției sale, că ocupă o celulă singură și lucrează din 2006 la atelierele casei de detenție. În urma unei evaluări globale a faptelor relevante pe baza dovezilor prezentate în fața sa, Curtea nu consideră că condițiile de detenție ale reclamantului au constituit un tratament inuman sau degradant în sensul articolului 3 din convenție. Prin urmare, cererea inadmisibilă ar trebui declarată ca fiind în mod vădit nefondată, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Prezident

CINQUIEME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 2122/06 présentée par Sami SIGLA contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 27 mai 2008 en une chambre composée de : Peer Lorenzen, président, Rait Maruste, Jean-Paul Costa, Volodymyr Butkevych, Renate Jaeger, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, juges, et de Claudia Westerdiek , greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 21 décembre 2005, Vu la décision de la Cour d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Sami Sigla, est un ressortissant turc, né en 1967. Il est actuellement détenu à la maison d’arrêt de Strasbourg.

Il est représenté devant la Cour par M e J.-J. Forrer, avocat à Strasbourg. Le gouvernement français (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M me E. Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères. Informé de son droit de prendre part à la procédure (articles 36 § 1 de la Convention et 44 § 1 du règlement), le gouvernement turc n’a pas répondu. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le requérant bénéficie du droit d’asile en France. Le 29 décembre 2001, alors qu’il résidait aux Pays-Bas, le requérant fut blessé au ventre, au cours d’une fusillade lors d’un règlement de comptes vraisemblablement lié à ses activités de trafiquant international d’héroïne.

Il subit une intervention chirurgicale dans un hôpital de Rotterdam. A une date non précisée, le requérant fut interpellé par la police française dans le cadre d’une enquête sur un trafic de stupéfiants entre les Pays-Bas et la France. Le 17 mai 2005, le juge des libertés et de la détention du tribunal de grande instance de Strasbourg rejeta une demande de mise en liberté du requérant. Il se fonda sur le fait que le requérant était sans emploi en France et aux Pays-Bas, qu’il était de nationalité turque et qu’il ne présentait aucune garantie de représentation. Il releva également que le trafic d’héroïne portant sur plusieurs dizaines de kilos était particulièrement criminogène. Le 23 juin 2005, le requérant fut examiné au service de chirurgie digestive des hôpitaux universitaires de Strasbourg.

Le médecin qui l’examina se prononça comme suit : « J’ai vu ce jour M. Sigla. Effectivement son abdomen présente une volumineuse éventration sur la cicatrice de laparotomie. En épigastrique, les anses digestives sont sous la peau mais les risques de fistule sont minimes. Par contre, la région péri-ombilicale est le siège d’une fibrose de friction. Il n’y a pas de signe de fistule digestive. Les lésions croûteuses et fibreuses sont banales. Je vous conseille : -port d’une ceinture de contention abdominale -traitement symptomatique de la constipation pour éviter la surpression abdominale (...) -pas de pansement gras sur les lésions croûteuses : protection simple par pansement sec. L’indication opératoire de cure d’éventration n’est pas envisageable dans l’immédiat.

» Le 5 juillet 2005, le juge des libertés et de la détention rejeta, par les mêmes motifs, une nouvelle demande de mise en liberté. Le 27 juillet 2005, le juge des libertés et de la détention prolongea pour quatre mois la détention provisoire du requérant. Lors du débat, le requérant, qui était assisté d’un interprète, mais non de son avocat qui s’était déclaré indisponible ce jour-là, précisa entre autres : « (...) J’ai des problèmes de santé, je suis mal à l’aise à la maison d’arrêt, j’ai vu un médecin qui m’a dit que je n’avais pas d’argent pour me faire suivre. Le médecin m’a dit qu’une opération serait très risquée pour moi. Je ne peux rester dans un tel état, je ne peux même pas m’asseoir (...) » Pour refuser la mise en liberté, le juge des libertés et de la détention se fonda sur la gravité de l’infraction commise par le requérant, la nécessité d’éviter toute pression sur les témoins et sur la concertation frauduleuse entre co-auteurs.

Il se fonda également sur la nationalité du requérant, sur le fait qu’il était sans emploi et sans ressources, et sur le fait qu’il a été arrêté sur mandat d’arrêt, un an après la délivrance de celui-ci et qu’il ne présentait aucune garantie de représentation. Le 7 septembre 2005, un médecin de l’Unité de consultations et de soins ambulatoires (UCSA) de la maison d’arrêt de Strasbourg indiqua que l’état de santé du requérant était régulièrement surveillé et ne justifiait pas son transfert au Centre hospitalier universitaire de Nancy. Enfin, il précisa que le requérant bénéficiait de soins locaux qu’il pouvait faire lui-même. Le 29 septembre 2005, le même médecin rédigea un nouveau certificat.

Il mentionna que le requérant : « présente une volumineuse éventration sur une cicatrice abdominale de laparotomie (dans les suites d’une plaie par balles en 2001). Le patient se plaint de douleurs intermittentes et d’une constipation chronique. Un avis chirurgical a été demandé au C.H.U. de Hautepierre le 23 juin 2005. Le chirurgien n’a retenu qu’un traitement médical ainsi que le port d’une ceinture abdominale. Le patient a pu avoir une ceinture sur mesure réalisée (...). » Le 29 novembre 2005, le juge des libertés et de la détention prolongea à nouveau la détention provisoire du requérant pour une durée de quatre mois. L’avocat du requérant, désigné d’office, fit valoir entre autres, que l’état de santé du requérant était précaire et en maison d’arrêt il ne pourrait pas être suivi aussi bien qu’à l’extérieur.

Il faudrait prévoir une hospitalisation pour qu’il puisse se soigner correctement. Le juge souligna que l’état de santé du requérant était régulièrement suivi en prison selon le certificat du docteur G. en date du 7 septembre 2005 et ne nécessitait pas de réaliser une opération justifiant le transfert de l’intéressé au C.H.U. de Nancy. Le 31 mars 2006, le juge des libertés et de la détention rejeta une demande de mise en liberté du requérant. Lors des débats, le requérant, qui était assisté d’un avocat, déclara qu’il avait des problèmes de santé, notamment respiratoires et que l’opération qu’il devrait subir était très dangereuse. Son avocat plaida qu’aucune mesure nouvelle n’était intervenue depuis le début de cette affaire et qu’il n’y avait pas d’élément objectif contre son client.

Il demandait le contrôle judiciaire. Les 11 et 31 mai 2006, le juge des libertés et de la détention rejeta deux nouvelles demandes de mise en liberté en se fondant sur les mêmes motifs que ceux invoqués pour la prolongation de la détention. Le 17 juillet 2006, le requérant écrivit au juge d’instruction pour demander à bénéficier d’une expertise médicale avec l’assistance d’un interprète. Il exposait que ses problèmes de santé étaient graves et qu’ils exigeaient des soins plus « adaptés ». Le 17 août 2006, le requérant fut condamné par le tribunal correctionnel de Strasbourg à huit ans d’emprisonnement, à une amende douanière de 150 000 euros et à une interdiction définitive du territoire français pour importation, transport, détention, offre et cession de stupéfiants.

Il a fait appel de cette décision. Le 23 août 2006, un médecin de l’UCSA adressa un courrier à un autre médecin, précisant : « Je vous confirme que j’ai proposé à M. Sigla de demander par l’intermédiaire de son avocat une expertise médicale. Ce document pourrait l’aider à demander des aménagements de sa peine en tenant compte de son état de santé. Ceci auprès du juge d’application des peines quand il sera « jugé définitif ». Compte-tenu de sa première condamnation qui serait lourde, j’avais envisagé une consultation auprès d’un senior de l’hôpital en chirurgie digestive pour laquelle je demande un rendez-vous. » Le 23 octobre 2006, le requérant fut soumis à un examen par scanner abdominal.

Le 21 décembre 2006, le médecin de l’UCSA qualifia l’état de santé du requérant de « sensiblement bon ». Le 30 janvier 2007, la chambre des appels correctionnels de la cour d’appel de Colmar condamna le requérant à une peine de neuf ans d’emprisonnement, à l’interdiction définitive du territoire français avec exécution provisoire et à son maintien en détention. Le 31 janvier 2007, le requérant forma un pourvoi en cassation contre cet arrêt. Le 10 juillet 2007, le requérant subit un nouvel examen médical, qui donna lieu à l’établissement d’un certificat rédigé par le médecin chef de l’UCSA en ces termes : « [l’intéressé] présente une éventration massive suite à des blessures par balles et interventions chirurgicales destinées à le sauver.

Cela signifie que sur une grande partie de la paroi antérieure de l’abdomen il n’y a plus de muscles et que le contenu intestinal en particulier, de l’abdomen est directement derrière la peau. De plus, il y a des adhérences entre les anses intestinales et la peau. L’idéal serait de pouvoir interposer un filet de protection entre la partie postérieure de la peau de l’abdomen et le contenu du ventre. Ceci est une opération très délicate. Il est normal que le patient s’inquiète de cette situation et qu’il préfère être transféré aux Pays-Bas, où il pourrait reprendre contact avec l’équipe chirurgicale qui l’a pris en charge la première fois. A Strasbourg, la situation est bloquée, les chirurgiens consultés craignent les graves complications de cette intervention, sans laquelle ce patient n’aura jamais une ‘vie normale’.

» Le 1 er août 2007, le requérant forma une nouvelle demande de mise en liberté, à l’appui de laquelle il invoquait son état de santé préoccupant. Par un arrêt du 20 novembre 2007, la chambre des appels correctionnels de la cour d’appel de Colmar rejeta la demande. Le 23 novembre 2007, le requérant se pourvut en cassation contre cet arrêt. Le 4 février 2008, le requérant forma une nouvelle demande de mise en liberté qui devait être examinée par la chambre correctionnelle de la cour d’appel de Colmar le 20 mai 2008. Selon les informations disponibles, au jour de la présente décision de la Cour, le pourvoi susmentionné ainsi que celui introduit le 31 janvier 2007, étaient encore pendants de sorte que le requérant était encore détenu provisoirement.

B. Le droit interne pertinent Code de procédure pénale Article 148-1 « La mise en liberté peut aussi être demandée en tout état de cause par toute personne mise en examen, tout prévenu ou accusé, et en toute période de la procédure. Lorsqu’une juridiction de jugement est saisie, il lui appartient de statuer sur la détention provisoire (...) » Article 186 « Le droit d’appel appartient à la personne mise en examen contre les ordonnances et décisions prévues par les articles (...) 148 (...) ». Article R 57-8 « Le directeur régional des services pénitentiaires est compétent pour prendre les décisions administratives individuelles suivantes : (...) 4 o Autorisation, pour un détenu, de se faire soigner par un médecin de son choix ; (...) 10 o Délivrance d’une autorisation, pour un détenu, d’être hospitalisé dans un établissement de santé privé.

» Article D 368 « Les missions de diagnostic et de soins en milieu pénitentiaire et la coordination des actions de prévention et d’éducation pour la santé sont assurées par une équipe hospitalière placée sous l’autorité médicale d’un praticien hospitalier, dans le cadre d’une unité de consultations et de soins ambulatoires, conformément aux dispositions des articles R. 711-7 à R. 711-18 du code de la santé publique. En application de l’article R. 711-7 du code de la santé publique, le directeur de l’agence régionale de l’hospitalisation désigne, pour chaque établissement pénitentiaire de la région, l’établissement public de santé situé à proximité de l’établissement pénitentiaire, qui est chargé de mettre en œuvre les missions décrites au premier alinéa du présent article.

» Article 720-1 « En matière correctionnelle, lorsqu’il reste à subir par la personne condamnée une peine d’emprisonnement inférieure ou égale à un an, cette peine peut, pour motif grave d’ordre médical, familial, professionnel ou social et pendant une période n’excédant pas trois ans, être suspendue ou exécutée par fractions, aucune de ces fractions ne pouvant être inférieure à deux jours. La décision est prise par le juge de l’application des peines dans les conditions prévues par l’article 722. Lorsque l’exécution fractionnée de la peine d’emprisonnement a été décidée par la juridiction de jugement en application de l’article 132-27 du code pénal, cette décision peut être modifiée dans les conditions prévues à l’alinéa précédent.

» GRIEF Le requérant se plaint de ne pas bénéficier des soins que nécessite son état de santé et d’avoir fait l’objet d’un examen superficiel à l’hôpital. Il soutient qu’il devrait être renvoyé aux Pays-Bas afin que le chirurgien qui l’a opéré en 2001 puisse l’opérer à nouveau. Il estime devoir être plutôt à l’hôpital qu’en prison. Il n’invoque aucune disposition de la Convention. EN DROIT En dépit du fait que le requérant ne cite aucun article de la Convention, son grief consiste à alléguer que son régime de détention n’est pas compatible avec son état de santé, et est par conséquent contraire à l’article 3 qui dispose : « Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.

» En premier lieu, le Gouvernement soutient que le requérant n’a pas épuisé les voies de recours internes. La Cour n’estime pas nécessaire de trancher cette question, la requête étant irrecevable pour les motifs suivants. Le Gouvernement soutient que le minimum de gravité requis par la Cour pour conclure à un constat de violation de l’article 3 ne saurait être considéré comme atteint. Il précise qu’en 2005, le requérant a bénéficié de quinze consultations médicales et en 2006, de 18 consultations dont deux à l’hôpital, dans un service spécialisé. Les médecins lui ont prescrit le port d’une ceinture de rétention abdominale dont il a pu bénéficier.

La prolongation de la détention du requérant a été effectuée en tenant compte de son état de santé, comme le démontre l’ordonnance du 29 novembre 2005. Le requérant occupe seul une cellule ordinaire et travaille aux ateliers de la prison depuis mars 2006, ce qui prouve la compatibilité de son état de santé avec ses conditions de détention. Il indique que l’état général du requérant est globalement satisfaisant, il n’exprime plus de plainte digestive et est régulièrement suivi par l’unité de consultation et de soins ambulatoires qui lui assure les soins médicaux et d’hygiène appropriés. Le requérant se réfère au certificat médical du 10 juillet 2007 aux termes duquel il ne saurait retrouver une vie normale que sous réserve d’une opération lourde qu’il réclame.

Le fait que le corps médical consulté considère que pareille opération présente des risques sérieux, n’est pas de nature à dégager le Gouvernement de ses obligations positives de fournir au requérant la possibilité d’avoir recours à des soins adéquats et proportionnés à la gravité de la pathologie. La Cour rappelle que pour tomber sous le coup de cet article, un traitement doit atteindre un minimum de gravité.

L’appréciation de ce minimum est relative par essence ; elle dépend de l’ensemble des données de la cause et notamment de la nature et du contexte du traitement, de ses modalités d’exécution, de sa durée, de ses effets physiques ou mentaux, ainsi que, parfois, du sexe, de l’âge et de l’état de santé de la victime (arrêt Assenov et autres c. Bulgarie du 28 octobre 1998, Recueil 1998-VIII, p. 3288 § 94). On ne peut déduire de l’article 3 de la Convention une obligation générale de libérer un détenu pour motifs de santé ou de le transférer dans un hôpital civil, même s’il souffre d’une maladie particulièrement difficile à soigner (voir Mouisel c. France, n o 67263/01, §§ 40-42, ECHR 2002-IX).

Toutefois, cet article impose en tout cas à l’Etat de s’assurer que tout prisonnier est détenu dans des conditions qui sont compatibles avec le respect de la dignité humaine, que les modalités d’exécution de la mesure ne soumettent pas l’intéressé à une détresse ou une épreuve d’une intensité qui excède le niveau inévitable de souffrance inhérent à la détention et que, eu égard aux exigences pratiques de l’emprisonnement, la santé et le bien-être du prisonnier sont assurés de manière adéquate, notamment par l’administration des soins médicaux requis (arrêt Kudla c. Pologne, [GC], n o 30210/96, § 94, ECHR 2000-XI). En ce qui concerne la condition du requérant, la Cour relève qu’il souffre des séquelles d’une blessure abdominale par balle qu’il a contractée à la suite d’une fusillade alors qu’il résidait aux Pays-Bas, pays dans lequel il a été opéré.

Le requérant prétend que son état de santé est incompatible avec sa détention et que sans une nouvelle opération, qui devrait avoir lieu aux Pays-Bas par la même équipe médicale qui l’a déjà opéré, il ne pourrait jamais retrouver une « vie normale ». Toutefois, la Cour note que les différents rapports médicaux successifs ne mentionnent pas une dégradation de l’état de santé du requérant ni le caractère difficilement adéquat de la prison pour y faire face. En outre les différents médecins qui l’ont examiné à Strasbourg ont émis de fortes réserves quant à une nouvelle intervention chirurgicale, car elle risquerait de mettre en danger la vie du requérant.

La Cour estime que le refus du corps médical de Strasbourg de pratiquer l’intervention envisagée par le médecin-chef de l’UCSA, pour des raisons tenant à l’existence de graves complications pour le patient, et alors que rien ne permet d’affirmer que les médecins néerlandais accepteraient de réaliser une telle opération n’est pas suffisant pour conclure que les autorités nationales n’ont pas satisfait à leur obligation de protéger l’intégrité physique du requérant. Quant à la qualité des soins dispensés, la Cour constate que le requérant n’a pas contesté les affirmations du Gouvernement selon lesquelles depuis le début de son incarcération à la maison d’arrêt de Strasbourg, il a bénéficié de trente-trois consultations médicales, dont certaines par des spécialistes de sa pathologie, ainsi que d’un examen par scanner réalisé le 23 octobre 2006. Le requérant porte aussi une ceinture de rétention abdominale qui lui a été prescrite par les médecins.

Selon les attestations produites par différents médecins, son état de santé est suivi de près et à intervalles réguliers. La Cour constate que les autorités pénitentiaires n’ont pas manqué à leur devoir de prendre les mesures requises par l’état du requérant. Enfin, la Cour note qu’il ne se plaint pas davantage des conditions matérielles de sa détention, qu’il occupe une cellule seul et travaille depuis 2006 aux ateliers de la maison d’arrêt. Après s’être livrée à une appréciation globale des faits pertinents sur la base des preuves produites devant elle, la Cour n’estime pas établi que les conditions de détention du requérant ont constitué un traitement inhumain ou dégradant au sens de l’article 3 de la Convention.

En conséquence, il convient de déclarer la requête irrecevable comme manifestement mal fondée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Greffière Président