ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5174/2018

Ședința publică din data de 5 decembrie 2018

Asupra cererii de recurs de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. Cărbunești la data de 22.06.2015, sub nr. x/2015, reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâții E., F., G. și H. augustina, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea certificatului de moștenitor nr. x/19.10.1983 emis de Notariatul de Stat Tg. Cărbunești și certificatul de moștenitor nr. x/09.08.2013 emis de Biroul Notarilor Publici I., respectiv anularea parțială a acestor certificate de moștenitor cu privire la 2/8 dintr-o casă de locuit, construită din cărămidă și lemn, acoperită cu țiglă, compusă din trei camere, prevăzută în certificatul x/1983 și 6/16 + 2/16 prevăzute în certificatul de moștenitor nr. x/2013 cu privire la aceiași casă de locuit, compusă din trei camere, construită la această dată numai din lemn.

Prin sentința civilă nr. 1076/4.04.2016 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr. x/2015 a fost respinsă excepția de nulitate absolută a certificatului de moștenitor nr. x din 19 octombrie 1983 eliberat de Notariatul de Stat Tg. Cărbunești, județul Gorj, excepție invocată de reclamantul A. prin apărător. A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, excepție invocată de pârâtul E. prin întâmpinare și respins capătul de cerere al acțiunii cu privire la anularea certificatului de moștenitor nr. x din 19 octombrie 1983 eliberat de Notariatul de Stat Tg. Cărbunești ca fiind prescris, privind pe reclamanții A., B., C. și D., și pe pârâții E., F., G. și H. augustina.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții A., B., C., D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 1821/01.11.2016 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă în dosarul nr. x/2015 s-a admis apelul declarat de apelanții reclamanți A., B., C. și D., împotriva sentinței civile nr. 1076/4.04.2016 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosar nr. x/2015, s-a anulat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 1800 din 27.09.2017 pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești în dosarul nr. x/2015 a fost respinsă excepția de nulitate absolută a certificatului de moștenitor nr. x din 19 octombrie 1983 eliberat de Notariatul de Stat Tg. Cărbunești, județul Gorj, excepție invocată de reclamantul A. prin apărător. A fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților și excepția lipsei de interes, excepții invocate de pârâtul E. prin întâmpinare. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. și D. în contradictoriu cu pârâții E., F., G. și H. augustina și au fost obligați reclamanții, în solidar, la plata sumei de 2500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către pârâtul E..

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții A., B., C. și D. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 865/2018 din 20 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți A., B., C., și D., împotriva sentinței civile nr. 1800 din 27.09.2017 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr. x/2015 în contradictoriu cu intimații - pârâți E., F., G., și H. augustina. Au fost obligați apelanții la plata cheltuielilor de judecată către intimatul E. în cuantum de 1000 RON.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs recurenții-reclamanți A., B., D. și C..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul din 5.12.2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal în apel.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanța competentă să soluționeze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluționate în primă instanță de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curți îi revine competența de soluționare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depășește pragul de 200.000 RON.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"I. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanță de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că toate recursurile, indiferent de instanța care le-a pronunțat, vor fi soluționate de instanța supremă.

Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenței materiale a curții de apel ca instanță de recurs este reglementată condiționarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanțelor de control judiciar de a judeca, ca instanțe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., pentru curțile de apel la art. 96 pct. 3 C. proc. civ. și pentru Înalta Curte de Casație și Justiție la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Această ierarhie instituțională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94 - 97 C. proc. civ.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile și în vârful cărora se găsește Înalta Curte de Casație și Justiție, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.

Astfel, competența de soluționare a recursurilor aparține și altor instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect ce reiese și din interpretarea sintagmei "instanța ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanței supreme competența de a soluționa orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte și recursurile de competența celorlalte instanțe de control judiciar - tribunale și curți de apel, pe de altă parte.

Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, instanța competentă de a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Craiova, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv Tribunalul Gorj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenții-reclamanți A., B., D. și C., împotriva deciziei nr. 865/2018 din 20 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2018.