ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3230/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3230/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 27 iunie 2018
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci la data de 17 decembrie 2015, sub număr de dosar x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D., E., F. și G., solictând instanței ca prin hotărârea care se va pronunța să dispună anularea certificatului de moștenitor nr. x/05.08.2013 emis de B.N.P. H., anularea certificatului de moștenitor nr. x/08.08.2013 emis de B.N.P. I., anularea certificatului de moștenitor nr. x/05.08.2015 suplimentar la certificatul de moștenitor nr. x/2013 și anularea certificatului de moștenitor nr. x/2013.
Prin sentința civilă nr. 1935 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Tecuci a fost respinsă cererea formulată de reclamantă, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a declarat apel.
Prin decizia civilă nr. 1108 din 9 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Galați a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimații-pârâți B., C., D., E., G. și F. împotriva sentinței civile nr. 1935 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Tecuci, în dosarul nr. x/2015.
A fost schimbată în tot sentința apelată și, în consecință, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă A..
S-a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. x/05.08.2013 emis de BNP H..
S-a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. x/08.08.2013, doar cu privire la bunurile menționate ca fiind dobândite prin succesiune de la defuncta J. în baza certificatului de moștenitor nr. x/05.08.2013 eliberat de BNP H. din Tecuci.
S-a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. x/05.08.2015 suplimentar la certificatul de moștenitor nr. x/2013 și la certificatul de moștenitor nr. x/2013 eliberat de I., notar H., doar în referire la succesiunea autoarei J..
Au fost obligați pârâții B. și C. către reclamantă la plata sumei de 3505 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fața primei instanțe.
Au fost obligați intimații-pârâți B. și C. către apelanta-reclamantă la plata sumei de 752,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii, pârâtul B. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă, sub același număr de dosar.
La termenul din 28 martie 2018, Curtea de Apel Galați, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a acestei instanțe în soluționarea recursului.
Prin decizia civilă nr. 117/R din 28 martie 2018, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale de soluționare a recursului și, în consecință, a declinat competența de soluționare a recursului declarat de recurentul B. împotriva deciziei civile nr. 1108 din 9 octomrie 2017 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2015, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Conform dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație si Justiție examinarea în condițiile legii a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Alin. (4) din același text de lege menționează expres că în cazurile anume prevăzute de lege recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.
Conform dispozițiilor art. 96 alin. (3) C. proc. civ., curtea de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor tribunalelor doar în cazurile prevăzute de lege, cum ar fi cele prevăzute de dispozițiile art. 414, art. 421, art. 437 și art. 440 C. proc. civ.
Față de normele de competență invocate, s-a apreciat că interpretarea și aplicarea actualului C. proc. civ. în ceea ce privește calea de atac extraordinară a recursului este în sensul de a fi soluționat doar cu privire la legalitatea hotărârii recurate și doar de către instanța supremă de casație.
Ca argument suplimentar, în sprijinul hotărârii de declinare, s-a evocat decizia Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, obligatorie pentru instanța de judecată, din care rezultă că "în viziunea actualului C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu excepțiile prevăzute de lege (art. 414, art. 421, art. 437 și art. 440 C. proc. civ. - s.n.) examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Astfel, competența de soluționare a recursului aparține, cu excepțiile prevăzute de lege, Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece rolul acesteia, ca instanță de casație, este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, rol consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituție".
Recursul a fost înregistrat la data de 4 mai 2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
Prin rezoluția completului din data de 14 mai 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 27 iunie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ședința publică din data de 27 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale.
Analizând cu prioritate excepția invocată din oficiu, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite cu următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:
"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".
Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.
În soluționarea excepției de necompetență materială, invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.
În speța supusă examinării, Curtea de Apel Galați a apreciat că împotriva deciziei nr. 1108 din 9 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă nu se poate exercita recursul la curtea de apel, în condițiile art. 96 alin. (3) C. proc. civ., reținând că prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. permit Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra recursului îndreptat împotriva unei decizii emise de tribunal ca instanță de apel.
Contrar celor reținute de către Curtea de Apel Galați, Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.
Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.
Interpretarea dată de Curtea de Apel Galați, în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod.
Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.
Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.
În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.
Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.
Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.
Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.
Relevantă sub acest aspect este prezența sintagmei "instanța ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.
Or, toate aceste dispoziții legale reprezintă o aplicație particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanțelor de control judiciar le revine competența de a soluționa căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.
Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, astfel cum reține Curtea de Apel Galați, întrucât aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.
Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Galați în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Galați căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.
Potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:
"nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 1108 din 9 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Galați, secția I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2018.