ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.11.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4756/2018

HOTĂRÂRE
08.11.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4756/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița în data de 12.06.2015 sub numărul de mai sus, precizată la data de 21.08.2015, reclamantul A., în calitate de mandatar al S.C. B. S.R.L., a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A. și pe intervenientul forțat D., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8.000 euro, în echivalentul în RON - 35.564 RON cu titlu de despăgubiri, precum și a penalităților de întârziere aferente, în cuantum de 51.923 RON, prevăzute de Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, calculate din data de 17.08.2013 și până la data de 17.08.2015, precum și în continuare, până la momentul efectiv al plății, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 924 din data de 27 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. x/2015 a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul A. în calitate de mandatar al S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Societatea C. S.A., și cu intervenientul forțat D. .

A obligat pârâta Societatea C. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 34676 RON, reprezentând prejudiciul suferit (cca. 60% din valoarea de 57793 RON, stabilită în lucrarea de expertiză tehnică auto - caz de daună totală), precum și penalizarea de 0,2% asupra acesteia, pentru fiecare zi de întârziere, începând de la data rămânerii definitive în caz de neapelare sau de la data primirii hotărârii definitive și până la data plății efective.

A încuviințat decontul final pentru lucrarea de expertiză tehnică auto la suma de 1900 RON și a obligat pârâta la plata către Biroul Local de Expertize de lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a diferenței onorariu expert de 1100 RON, urmând a se efectua adresă către Biroul Local. A compensat cheltuielile de judecată și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2752 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, apelantul A. solicitând admiterea apelului, rejudecarea cauzei, și pe fond, modificarea în totalitate a sentinței civile atacate si obligarea pârâtei C. S.A., la plata următoarelor sume:57.793 RON cu titlu de despăgubiri, conform sumei rezultate din expertiza tehnică auto, penalitățile de întârziere la suma de 57.793 RON, prevăzute de Ordinul numărul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, calculate din data de 17.08.2013 până în momentul efectiv al plații, cheltuielile de judecata ocazionate de judecarea cauzei în fond și în apel (taxele judiciare de timbru, onorarii avocațiale).

Tribunalul Bistrița Năsăud prin decizia civilă nr. 971/2017 din 07 decembrie 2017 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A., în calitate de mandatar al Societății B. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 924 din 27 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. x/2015.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

Prin adresa emisă de Tribunalul Bistrița-Năsăud, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 09 iulie 2018.

În ședința publică din data de 08 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială invocată, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezența sintagmei "instanța ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziții legale reprezintă o aplicație particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanțelor de control judiciar le revine competența de a soluționa căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Mai mult, sub aspectul aplicării deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017 se reține faptul că, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, instanța supremă a statuat în sensul că ea se aplică doar proceselor civile începute după data publicării hotărârii instanței de contencios constituțional.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Cluj căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

Admite excepția de necompetență materială.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 971/2017 din 07 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, secția Civilă în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-09-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3522/2018
Ședința publică din data de 21 septembrie 2018 Asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 1358 din 13 iulie 2016 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. x/2015 a fost admisă în parte acțiunea civilă precizată formulată de r
ÎCCJ 2020-06-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1154/2020
Ședința publică din data de 16 iunie 2020 Deliberând, în condițiile art. 395 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea formulată la data
ÎCCJ 2020-07-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1430/2020
Ședința publică din data de 9 iulie 2020 asupra cauzei de față constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin acțiunea înregistrată la 28 aprilie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și interveni
ÎCCJ 2018-10-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4431/2018
Ședința publică din data de 17 octombrie 2018 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 12.06.2014, sub n
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3741/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 25.01.2016, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și intervenientul forțat C.,
Sursă