ÎCCJ, Decizia nr. 127/2015
ÎCCJ, Decizia nr. 127/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cererii de apel de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin decizia penală nr. 892 din 7 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2212/1/2014, definitivă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de către contestatoarea T.C. împotriva sentinței penale din 23 mai 2014, de asemenea definitivă, pronunțată în Dosarul nr. 413/1/2014 al aceleiași instanțe. Împotriva acestei decizii a formulat apel contestatoarea T.C. la data de 9 octombrie 2014, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, sub nr. 2364/1/2015.
Examinând apelul cu prioritate prin prisma admisibilității căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că este inadmisibil, urmând a îl respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În prezenta cauză, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu apelul declarat de contestatoarea T.C. împotriva deciziei penale nr. 892 din 7 octombrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 2212/1/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, definitivă. Prin această decizie a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de apelantă privind sentința penală nr. 494 din 23 mai 2014, de asemenea definitivă, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 413/1/2014.
Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală. Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit prin norme imperative un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. În conformitate cu textul art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel. Totodată, p otrivit dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului.
Per a contrario, împotriva unei decizii pronunțate în judecarea unei contestații în anulare, legea nu prevede nicio cale de atac. Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea T.C. împotriva deciziei penale nr. 892 din 7 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2212/1/2014.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelanta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelanta contestatoare T.C. împotriva deciziei penale nr. 892 din 7 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2212/1/2014. Obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.