ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4184/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4184/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 5691 din 6 octombrie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.M. în contradictoriu cu

pârâții Baroul Mehedinți și Uniunea Națională a barourilor din România și pe

cale de consecință a dispus anularea Deciziei nr. 960/10-11 decembrie 2010

emisă de U.N.B.R., precum și obligarea pârâtului Baroul Mehedinți să analizeze

pe fond cererea reclamantului de primire în profesie cu scutire de examen.

Pentru a se pronunța

astfel, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Instanța de fond a

reținut că motivul pentru care a fost respinsă cererea reclamantului de primire

în profesia de avocat cu scutire de examen, respectiv împrejurarea că acesta a

făcut parte din structura nelegală autointitulată „Baroul Constituțional”,

astfel încât a manifestat o atitudine ostilă față de membrii Baroului Mehedinți

și față de U.N.B.R., nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile prevăzute de

art. 13 din Legea nr. 51/1995 care ar determina constatarea nedemnității

solicitantului de a exercita profesia de avocat.

Totodată, în

aprecierea instanței de fond nu ar putea fi reținut în cazul reclamantului

motivul de nedemnitate prevăzut de art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995 în

condițiile în care prin Decizia penală nr. 429/R din 10 iulie 2009 pronunțată

de Tribunalul Mehedinți, secția penală, în Dosarul nr. 3303/225/2009, s-a

stabilit în mod definitiv, în ceea ce îl privește pe acesta, că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 25 din

Legea nr. 51/1995 rap. la art. 281 C. pen., fiind confirmată soluția de

scoatere de sub urmărire penală luată prin Ordonanța nr. 2006/P/2007 din 15

septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin. De

asemenea, se reține că în cazul reclamantului nu au fost invocate și dovedite

alte împrejurări care ar putea fi încadrate în motivele de nedemnitate

prevăzute la lit. b) - d) din același articol.

Dată fiind această

situație de fapt, curtea de apel a apreciat că în mod eronat a fost admisă

opoziția formulată de 13 avocați din Baroul Mehedinți, iar cererea

reclamantului de primire în profesie cu scutire de examen a fost respinsă.

Mai consideră instanța

de fond că deși în cuprinsul Hotărârii nr. 134 din 5 august 2010 a Baroului

Mehedinți au fost menționate dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr.

51/1995, acest text de lege nu poate fundamenta în drept decizia luată, în

condițiile în care o eventuală încălcare a acestor dispoziții legale nu poate

fi sancționată cu interdicția primirii în profesia de avocat, neexistând o

prevedere legală în acest sens.

Dată fiind strânsă

legătură între raționamentele juridice, curtea de apel a analizat în acest

context argumentul reclamantului cu privire la admiterea în Baroul Mehedinți a

altor persoane care au fost înscrise în Baroul Constituțional, ocazie cu care a

constatat că prin aceasta pârâții au recunoscut implicit că o eventuală

desfășurare a activității specifice celei de avocat în cadrul unei entități

nelegal constituită nu conduce de plano la imposibilitatea primirii în profesia

de avocat. Or, de vreme ce o astfel de persoană se poate înscrie în vederea

susținerii examenului organizat de barou în vederea primirii în profesie în

condițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, rezultă că nu există niciun

impediment legal de a analiza în aceleași condiții o cerere de primire în

profesie cu scutire de examen în condițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr.

51/1995, întrucât în caz contrar ar exista o diferență de tratament

nejustificată pe criterii obiective.

Pe de altă parte,

instanța de fond a apreciat că motivarea cuprinsă în cele două acte atacate,

care justifică în opinia pârâților soluția adoptată, este speculativă întrucât

se susține că, și în situația în care ar fi primit în Baroul Mehedinți există

pericolul real ca reclamantul să continue să activeze și în structura nelegală

autointitulată „Baroul Constituțional”, lezând astfel principiul legalității

care trebuie să conducă profesia de avocat și aducând grave prejudicii

îndeosebi Baroului Mehedinți, fără a fi prezentate fapte sau indicii reale și

obiective care să conducă la o astfel de concluzie.

Față de aceste

considerente, curtea de apel a apreciat că în mod eronat cererea reclamantului

de primire în profesie cu scutire de examen a fost respinsă pe motiv că acesta

a făcut parte din structura autointitulată Baroul Constituțional și nu s-a

procedat la verificarea pe fond a cererii acestuia, în sensul de a stabili dacă

sunt îndeplinite condițiile speciale prevăzute de art. 16 alin. ( 2) din Legea

nr. 51/1995.

Împotriva Sentinței

civile nr. 5691 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Uniunea

Națională a Barourilor din România, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, în condițiile art. 304 C. proc. civ.

Printr-un set de

critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susține recurenta că instanța de fond a aplicat greșit legea, respectiv

dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 51/1995 și art. 1 alin. (1)

și alin. (2) lit. a), art. 3 alin. (2) și (4), precum și art. 5 alin. (4) din

Statutul profesiei de avocat, când a apreciat că toate aceste norme încălcate

cu bună știință de către intimatul-reclamant nu s-ar încadra în prevederile

legale ce ar atrage nedemnitatea de a fi avocat, prevăzute de art. 13 din lege.

În acest sens

recurenta arată că intimatul a exercitat nelegal în perioada 2004 - 2009

profesia de avocat în cadrul unei structuri aflate în afara legii,

autointitulată Baroul Constituțional/Baroul Bota, structură care a fost

desființată legal prin două decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție

din data de 26 noiembrie 2004, respectiv Decizia nr. 6619 și Decizia nr. 6618.

În atare situație

susține recurenta că nu se poate reține faptul că intimatul, prin înscrierea și

exercitarea profesiei de avocat în afara cadrului legal și în interiorul unor

structuri deja desființate chiar din momentul în care acesta s-a înscris și s-a

autointitulat avocat, respectiv anul 2004, nu ar fi de natură să atingă grav

prestigiul profesiei de avocat. Consideră recurenta că faptele descrise mai

sus, astfel cum au fost săvârșite de intimat, sunt de natură a aduce grave

prejudicii profesiei de avocat și au lezat profund demnitatea și independența

acesteia.

Nu în ultimul rând,

consideră recurenta că prin faptele și atitudinea sa, intimatul a lezat grav

principiul legalității care trebuie să guverneze profesia de avocat.

În considerarea celor

de mai sus și contrar motivației primei instanțe prin care se consideră că nu

poate fi reținut în sarcina intimatului niciun caz de nedemnitate, se arată că

acesta nu poate fi primit în avocatură cu scutire de examen, fiind aplicabil în

speță și cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 14 lit. b) din Legea nr.

51/1995.

instanței de recurs

Înalta Curte,

analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, față de

prevederile legale incidente din materia supusă examinării, dar și de apărările

intimatului-reclamant, și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C.

proc. civ., reține că sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-pârâtă

în considerarea celor în continuare înfățișate.

Prin actele

administrative contestate a fost respinsă cererea intimatului-reclamant de

primire în profesia de avocat în Baroul Mehedinți, în temeiul art. 16 alin. (2)

din Legea pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat nr. 51/1995,

republicată cu modificări, fără a se individualiza în cuprinsul acestora care

este condiția legală pe care nu o îndeplinește partea în cauză.

Prin urmare, în mod

greșit instanța de fond a analizat cererea intimatului-reclamant prin prisma

dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 51/1995, în condițiile în care textele

invocate în conținutul actelor administrative contestate, respectiv art. 1

alin. (2) și (3) din Legea nr. 51/1995, art. 1 alin. (1) și (2) lit. a), art. 3

alin. (2) și (4) și art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, nu au

legătură cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 16 alin. (2) și art. 13

din Legea nr. 51/1995, ci vizează doar aspecte de conduită morală și

profesională a intimatului-reclamant, ceea ce impune analiza legalității

hotărârilor contestate doar prin prisma limitelor dreptului de apreciere

recunoscut de art. 16 alin. (2) recurentei-pârâte în soluționarea cererii de

primire în profesia de avocat formulată de intimatul-reclamant.

Cu toate acestea,

Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, faptul că

intimatul-reclamant îndeplinea, la data formulării cererii, condiția prevăzută

de art. 13 lit. b) din Legea nr. 51/1995, în condițiile în care situațiile

invocate de recurenta-pârâră și reținute în cuprinsul actelor administrative

contestate nu se încadrează în sfera celor patru cazuri de nedemnitate

reglementate în mod limitativ prin art. 13 din același act normativ.

Rămâne însă a se

pronunța dacă aspectele de conduită semnalate în opoziția formulată de cei 13

membrii ai Baroului Mehedinți, pe care avocatul raportor le-a expus în raportul

întocmit, se încadrează în marja de apreciere acordată Baroului Mehedinți de

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 prin folosirea sintagmei poate fi

primit în profesia de avocat.

Potrivit art. 16

alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată: „la cerere, poate fi primit în

profesia de avocat, cu scutire de examen a) titularul diplomei de doctor în

drept și b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit

funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau

jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din

motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.”

Este lesne de

observat că prin art. 16 alin. (2) legea nu prevede obligativitatea primirii în

profesia de avocat, cu scutire de examen, fiind un drept al consiliului

baroului de a aprecia asupra fiecărei cereri în parte, drept care are în vedere

atât pregătirea profesională, cât și conduita și activitățile desfășurate de

solicitant anterior depunerii cererii.

Interpretarea

sintagmei „poate fi primit în profesia de avocat”, ca având un caracter

dispozitiv, nefiind obligatoriu pentru barou să acorde scutirea de examen, nu

golește de conținut și de eficiență prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2)

din Legea nr. 51/1995, cu atât mai mult cu cât, în speță, nu se pune problema

vreunui caz de nedemnitate de a fi avocat, din cele prevăzute de art. 13 din

legea aflată în discuție.

Înalta Curte constată

că întrunirea condițiilor formale privitoare la vechimea în profesia de

consilier juridic și a neîncetării activității din motive disciplinare care

să-l facă nedemn pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din

același act normativ, prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în

redactarea anterioară modificărilor dispuse prin O.U.G. nr. 159/2008, nu

reprezintă criteriul exclusiv pentru aprecierea admisibilității unei cereri de

primire în profesia de avocat, cu scutire de examen; în acest context,

conduita, activitățile anterioare cererii, desfășurate de reclamant, așa cum

rezultă din opoziția depusă și din actele anexate, activități care contravin

normelor ce reglementează activitatea de avocat, sunt motive întemeiate de a

exclude intimatul-reclamant de la beneficiul prevăzut de lege, în art. 16 alin.

(2) din Legea nr. 51/1995.

Prin urmare, prin

actele administrative contestate s-a apreciat în mod corect că atâta timp cât

un consilier juridic a desfășurat activități specifice profesiei de avocat,

nerespectând principiile fundamentale, cum ar fi, de pildă, principiului

legalității, profilul său social nu satisface exigența art. 14 lit. b) din

Legea nr. 51/1995.

Ca atare, respingerea

cererii intimatului-reclamant nu poate fi privită ca fiind manifestarea unui

drept discreționar, ci este o obligație impusă de Legea nr. 51/1995,

republicată, cu modificări, precum și de art. 18 alin. (4) și art. 38 alin. (1)

din Statutul profesiei de avocat, în care se prevede în mod expres obligația consiliului

baroului de a verifica îndeplinirea condițiilor legale de către solicitant.

Așadar, contrar celor

stabilite de judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază, în cazul concret al

intimatului-reclamant, că circumstanțele personale examinate sunt de natură a

justifica decizia recurentei-pârâte de respingere a cererii formulate de

intimatul-reclamant.

Prin urmare,

recurenta-pârâtă, în acord cu Baroul Mehedinți, a considerat în mod justificat

că activitățile desfășurate de intimatul-reclamant anterior depunerii cererii,

în cadrul unei societăți comerciale cu activitate juridică, ca și dobândirea

calității de avocat într-o structură paralelă, manifestarea unei atitudini

ostile față de corpul avocaților contravin normelor ce reglementează

activitatea de avocat, impunându-se, astfel, reținerea în ansamblu al unor

fapte și atitudini ce aduc atingere prestigiului profesiei de avocat.

În raport de cele mai

sus arătate, constatându-se că sunt întemeiate motivele de recurs formulate în

cauză și că este nelegală și netemeinică hotărârea atacată, se va dispune, în

temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a

dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., admiterea recursului

declarat de U.N.B.R. și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii ca

neîntemeiată a acțiunii reclamantului și obligării acestuia în temeiul art. 274

C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată avansate de recurenta-pârâtă

U.N.B.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Uniunea Națională a Barourilor din România, împotriva Sentinței nr.

5691 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul B.M., ca

neîntemeiată.

Obligă reclamantul

B.M. la suma de 500 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată, către

recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 octombrie 2012.

Irevocabilă.

Procesat

de GGC - AZ