ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4184/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința nr. 5691 din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.M. în contradictoriu cu pârâții Baroul Mehedinți și Uniunea Națională a barourilor din România și pe cale de consecință a dispus anularea Deciziei nr. 960/10-11 decembrie 2010 emisă de U.N.B.R., precum și obligarea pârâtului Baroul Mehedinți să analizeze pe fond cererea reclamantului de primire în profesie cu scutire de examen.

Pentru a se pronunța astfel, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Instanța de fond a reținut că motivul pentru care a fost respinsă cererea reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, respectiv împrejurarea că acesta a făcut parte din structura nelegală autointitulată „Baroul Constituțional”, astfel încât a manifestat o atitudine ostilă față de membrii Baroului Mehedinți și față de U.N.B.R., nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 51/1995 care ar determina constatarea nedemnității solicitantului de a exercita profesia de avocat.

Totodată, în aprecierea instanței de fond nu ar putea fi reținut în cazul reclamantului motivul de nedemnitate prevăzut de art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995 în condițiile în care prin Decizia penală nr. 429/R din 10 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția penală, în Dosarul nr. 3303/225/2009, s-a stabilit în mod definitiv, în ceea ce îl privește pe acesta, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 25 din Legea nr. 51/1995 rap. la art. 281 C. pen., fiind confirmată soluția de scoatere de sub urmărire penală luată prin Ordonanța nr. 2006/P/2007 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin. De asemenea, se reține că în cazul reclamantului nu au fost invocate și dovedite alte împrejurări care ar putea fi încadrate în motivele de nedemnitate prevăzute la lit. b) - d) din același articol.

Dată fiind această situație de fapt, curtea de apel a apreciat că în mod eronat a fost admisă opoziția formulată de 13 avocați din Baroul Mehedinți, iar cererea reclamantului de primire în profesie cu scutire de examen a fost respinsă. Mai consideră instanța de fond că deși în cuprinsul Hotărârii nr. 134 din 5 august 2010 a Baroului Mehedinți au fost menționate dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 51/1995, acest text de lege nu poate fundamenta în drept decizia luată, în condițiile în care o eventuală încălcare a acestor dispoziții legale nu poate fi sancționată cu interdicția primirii în profesia de avocat, neexistând o prevedere legală în acest sens.

Dată fiind strânsă legătură între raționamentele juridice, curtea de apel a analizat în acest context argumentul reclamantului cu privire la admiterea în Baroul Mehedinți a altor persoane care au fost înscrise în Baroul Constituțional, ocazie cu care a constatat că prin aceasta pârâții au recunoscut implicit că o eventuală desfășurare a activității specifice celei de avocat în cadrul unei entități nelegal constituită nu conduce de plano la imposibilitatea primirii în profesia de avocat. Or, de vreme ce o astfel de persoană se poate înscrie în vederea susținerii examenului organizat de barou în vederea primirii în profesie în condițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, rezultă că nu există niciun impediment legal de a analiza în aceleași condiții o cerere de primire în profesie cu scutire de examen în condițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, întrucât în caz contrar ar exista o diferență de tratament nejustificată pe criterii obiective.

Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat că motivarea cuprinsă în cele două acte atacate, care justifică în opinia pârâților soluția adoptată, este speculativă întrucât se susține că, și în situația în care ar fi primit în Baroul Mehedinți există pericolul real ca reclamantul să continue să activeze și în structura nelegală autointitulată „Baroul Constituțional”, lezând astfel principiul legalității care trebuie să conducă profesia de avocat și aducând grave prejudicii îndeosebi Baroului Mehedinți, fără a fi prezentate fapte sau indicii reale și obiective care să conducă la o astfel de concluzie.

Față de aceste considerente, curtea de apel a apreciat că în mod eronat cererea reclamantului de primire în profesie cu scutire de examen a fost respinsă pe motiv că acesta a făcut parte din structura autointitulată Baroul Constituțional și nu s-a procedat la verificarea pe fond a cererii acestuia, în sensul de a stabili dacă sunt îndeplinite condițiile speciale prevăzute de art. 16 alin. ( 2) din Legea nr. 51/1995. 2. Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 5691 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 C. proc.

civ. Printr-un set de critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține recurenta că instanța de fond a aplicat greșit legea, respectiv dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 51/1995 și art. 1 alin. (1) și alin. (2) lit. a), art. 3 alin. (2) și (4), precum și art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, când a apreciat că toate aceste norme încălcate cu bună știință de către intimatul-reclamant nu s-ar încadra în prevederile legale ce ar atrage nedemnitatea de a fi avocat, prevăzute de art. 13 din lege.

În acest sens recurenta arată că intimatul a exercitat nelegal în perioada 2004 - 2009 profesia de avocat în cadrul unei structuri aflate în afara legii, autointitulată Baroul Constituțional/Baroul Bota, structură care a fost desființată legal prin două decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 26 noiembrie 2004, respectiv Decizia nr. 6619 și Decizia nr. 6618. În atare situație susține recurenta că nu se poate reține faptul că intimatul, prin înscrierea și exercitarea profesiei de avocat în afara cadrului legal și în interiorul unor structuri deja desființate chiar din momentul în care acesta s-a înscris și s-a autointitulat avocat, respectiv anul 2004, nu ar fi de natură să atingă grav prestigiul profesiei de avocat.

Consideră recurenta că faptele descrise mai sus, astfel cum au fost săvârșite de intimat, sunt de natură a aduce grave prejudicii profesiei de avocat și au lezat profund demnitatea și independența acesteia. Nu în ultimul rând, consideră recurenta că prin faptele și atitudinea sa, intimatul a lezat grav principiul legalității care trebuie să guverneze profesia de avocat. În considerarea celor de mai sus și contrar motivației primei instanțe prin care se consideră că nu poate fi reținut în sarcina intimatului niciun caz de nedemnitate, se arată că acesta nu poate fi primit în avocatură cu scutire de examen, fiind aplicabil în speță și cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995.

3. Hotărârea instanței de recurs Înalta Curte, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, față de prevederile legale incidente din materia supusă examinării, dar și de apărările intimatului-reclamant, și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., reține că sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-pârâtă în considerarea celor în continuare înfățișate. Prin actele administrative contestate a fost respinsă cererea intimatului-reclamant de primire în profesia de avocat în Baroul Mehedinți, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat nr. 51/1995, republicată cu modificări, fără a se individualiza în cuprinsul acestora care este condiția legală pe care nu o îndeplinește partea în cauză.

Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a analizat cererea intimatului-reclamant prin prisma dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 51/1995, în condițiile în care textele invocate în conținutul actelor administrative contestate, respectiv art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 51/1995, art. 1 alin. (1) și (2) lit. a), art. 3 alin. (2) și (4) și art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, nu au legătură cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 16 alin. (2) și art. 13 din Legea nr. 51/1995, ci vizează doar aspecte de conduită morală și profesională a intimatului-reclamant, ceea ce impune analiza legalității hotărârilor contestate doar prin prisma limitelor dreptului de apreciere recunoscut de art. 16 alin. (2) recurentei-pârâte în soluționarea cererii de primire în profesia de avocat formulată de intimatul-reclamant.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, faptul că intimatul-reclamant îndeplinea, la data formulării cererii, condiția prevăzută de art. 13 lit. b) din Legea nr. 51/1995, în condițiile în care situațiile invocate de recurenta-pârâră și reținute în cuprinsul actelor administrative contestate nu se încadrează în sfera celor patru cazuri de nedemnitate reglementate în mod limitativ prin art. 13 din același act normativ. Rămâne însă a se pronunța dacă aspectele de conduită semnalate în opoziția formulată de cei 13 membrii ai Baroului Mehedinți, pe care avocatul raportor le-a expus în raportul întocmit, se încadrează în marja de apreciere acordată Baroului Mehedinți de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 prin folosirea sintagmei poate fi primit în profesia de avocat.

Potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată: „la cerere, poate fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen a) titularul diplomei de doctor în drept și b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.” Este lesne de observat că prin art. 16 alin. (2) legea nu prevede obligativitatea primirii în profesia de avocat, cu scutire de examen, fiind un drept al consiliului baroului de a aprecia asupra fiecărei cereri în parte, drept care are în vedere atât pregătirea profesională, cât și conduita și activitățile desfășurate de solicitant anterior depunerii cererii.

Interpretarea sintagmei „poate fi primit în profesia de avocat”, ca având un caracter dispozitiv, nefiind obligatoriu pentru barou să acorde scutirea de examen, nu golește de conținut și de eficiență prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, cu atât mai mult cu cât, în speță, nu se pune problema vreunui caz de nedemnitate de a fi avocat, din cele prevăzute de art. 13 din legea aflată în discuție. Înalta Curte constată că întrunirea condițiilor formale privitoare la vechimea în profesia de consilier juridic și a neîncetării activității din motive disciplinare care să-l facă nedemn pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din același act normativ, prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în redactarea anterioară modificărilor dispuse prin O.U.G.

nr. 159/2008, nu reprezintă criteriul exclusiv pentru aprecierea admisibilității unei cereri de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen; în acest context, conduita, activitățile anterioare cererii, desfășurate de reclamant, așa cum rezultă din opoziția depusă și din actele anexate, activități care contravin normelor ce reglementează activitatea de avocat, sunt motive întemeiate de a exclude intimatul-reclamant de la beneficiul prevăzut de lege, în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995. Prin urmare, prin actele administrative contestate s-a apreciat în mod corect că atâta timp cât un consilier juridic a desfășurat activități specifice profesiei de avocat, nerespectând principiile fundamentale, cum ar fi, de pildă, principiului legalității, profilul său social nu satisface exigența art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Ca atare, respingerea cererii intimatului-reclamant nu poate fi privită ca fiind manifestarea unui drept discreționar, ci este o obligație impusă de Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificări, precum și de art. 18 alin. (4) și art. 38 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, în care se prevede în mod expres obligația consiliului baroului de a verifica îndeplinirea condițiilor legale de către solicitant. Așadar, contrar celor stabilite de judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază, în cazul concret al intimatului-reclamant, că circumstanțele personale examinate sunt de natură a justifica decizia recurentei-pârâte de respingere a cererii formulate de intimatul-reclamant.

Prin urmare, recurenta-pârâtă, în acord cu Baroul Mehedinți, a considerat în mod justificat că activitățile desfășurate de intimatul-reclamant anterior depunerii cererii, în cadrul unei societăți comerciale cu activitate juridică, ca și dobândirea calității de avocat într-o structură paralelă, manifestarea unei atitudini ostile față de corpul avocaților contravin normelor ce reglementează activitatea de avocat, impunându-se, astfel, reținerea în ansamblu al unor fapte și atitudini ce aduc atingere prestigiului profesiei de avocat. În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că sunt întemeiate motivele de recurs formulate în cauză și că este nelegală și netemeinică hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc.

civ., admiterea recursului declarat de U.N.B.R. și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului și obligării acestuia în temeiul art. 274 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată avansate de recurenta-pârâtă U.N.B.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Uniunea Națională a Barourilor din România, împotriva Sentinței nr. 5691 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul B.M., ca neîntemeiată. Obligă reclamantul B.M. la suma de 500 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată, către recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2012. Irevocabilă. Procesat de GGC - AZ