ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4449/2018

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 15.06.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L. București, S.C. C. S.A. București și S.C. D. S.A. București, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună: constatarea, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. București și S.C. C. S.A. București, a nulității absolute a Regulilor Comunitare. Dispoziții Generale. E., autentificate sub nr. x/03.08.2007 de B.N.P.A. "F., G. și H.", înregistrate în Cartea Funciară cu nr. x a Municipiului București, și a Regulilor Comunitare. Dispoziții Generale. E.. Dispoziții Speciale. Zona "Vile cu apartamente" I., autentificate sub nr. x/22.01.2009 de B.N.P.A. "F., G. și H.", înregistrate în Cartea Funciară cu nr. x a Municipiului București, și, implicit, a clauzei din Contractul de vânzare- cumpărare (art. 3 pct. 3.1.5.) și din Actul de dare în plată, cu privire la încheierea acestora ca sarcini; s-a cerut obligarea pârâtelor S.C. B. S.R.L. București și S.C. C. S.A. București, în calitate de proprietare a terenului pe care s-a edificat E. să realizeze obiectivele menționate în Regulile Comunitare, respectiv: iluminatul public al căilor de acces și al aleilor din ansamblu, restricționarea accesului în Ansamblul Rezidențial prin instalarea barierelor ce vor permite accesul doar al proprietarilor și al persoanelor autorizate de aceștia, amenajarea peisagistică, a spațiilor verzi, realizarea parcurilor și a zonelor de agrement, a pistelor de bicicletă, a zonei pietonale, a piscinei și a terenului de tenis, astfel cum au fost prezentate în machetele realizate anterior încheierii actelor de vânzare- cumpărare; obligarea pârâtei D. S.A. la remedierea tuturor deficiențelor și a viciilor ascunse ale construcției apartamentului nr. x aflat la etajul 3 al Vilei cu Apartamente nr. N2_2 Corp B, situate în București, Bulevardul x, nr. 1- 5, cum ar fi: înlocuirea sistemului ventilo- convector, repararea tavanului de la baie și realizarea izolării termice și fonice; obligarea pârâtelor S.C. B. S.R.L. București, S.C. C. S.A. București și S.C. D. S.A. București la efectuarea demersurilor necesare în vederea schimbării numerelor poștale și a renumerotării întregului ansamblu rezidențial, pentru a corespunde normelor civilizate, clasice și ușor de reținut, accesibile și simplificate; cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2318/2016 de la 11 februarie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosar nr. x/2015, s-a respins capătul unu de cerere în partea care se referă la constatarea nulității clauzei referitoare la înscrierea ca sarcini a Regulilor Comunitare- Dispoziții Generale și Speciale în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.10.2009 și în actul de dare în plată autentificat sub nr. x/18.03.2010, formulat în contradictoriu cu pârâta C. S.A., ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal și motivat reclamantul A., cât și pârâtele S.C. B. S.R.L. BUCUREȘTI și S.C. C. S.A. BUCUREȘTI.

Prin decizia civilă nr. 3582 A din 10 octombrie 2017 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, au fost respinse apelurile formulate de apelantele- pârâte B. S.R.L. BUCUREȘTI și C. S.A. BUCUREȘTI și apelantul- reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 2318/11.02.2016, pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2015, având ca obiect nulitate act juridic, ca neîntemeiate.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs, recurentele-pârâte S.C. B. S.R.L. BUCUREȘTI și S.C. C. S.A. BUCUREȘTI, iar cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție de către Tribunalul București- prin adresa emisă la 07.05.2018 și înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/07.05.2018.

Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel București.

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, a fost declarată ca neconstituțională sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curții Constituționale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidența acestor dispoziții și referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituțională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, adică cele care pornesc în primă instanță de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. Conținutul acestui paragraf este următorul:

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituțională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puțin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și că doar anumite recursuri ajung să fie soluționate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

În ce privește criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluționate de către judecătorii, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, aceasta însemnând că, în ce privește criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competența, în primă instanță, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziții legale cu Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât și în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depășesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reține că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 și 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului și hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competența de soluționare a recursurilor revine instanțelor imediat superioare, respectiv curților de apel.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

În plus, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Mai mult, prin Decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că:

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.