ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 331/2018

Ședința publică din data de 14 februarie 2018

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 151 din 01 februarie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatele-pârâte S.C. A. S.A. și S.C. B. S.A. și în consecință a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul C. împotriva deciziei civile nr. 175/R din 15 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, C. a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., în susținerea căruia a arătat, în esență, că în soluționarea recursului, instanța, din greșeală, nu a cercetat recursul în conținutul real în care fusese formulat și care era în concordanță cu obiectul și cauza reală a acțiunii și a judecății, declarând inadmisibilitatea recursului în considerarea unui obiect și cauze străine acțiunii și care ar fi vizat o hotărâre a Consiliului de Administrație, în cazul căreia, potrivit Legii nr. 31/1990, hotărârea de primă instanță este supusă recursului și nu și apelului.

Totodată, revizuentul a susținut că deși excepția inadmisibilității recursului fusese motivată de intimată doar pe simplul considerent că o decizie pronunțată în recurs nu poate fi atacată cu recurs, Înalta Curte a admis excepția pentru argumente cu totul noi, diferite, de cu totul altă natură decât cele invocate de intimată, fără ca aceste aspecte să fi fost puse în discuție în ședința de judecată. Aceasta, în opinia revizuentului, constituind o omisiune a instanței și o încălcare a dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Revizuentul consideră că dovada cea mai concludentă că instanța nu a cercetat motivul de recurs real formulat, este că cererea de chemare în judecată nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de acțiuni la care se referă Legea nr. 31/1990(lege la care instanța a făcut trimitere pentru declararea recursului inadmisibil) și în cazul cărora împotriva hotărârii primei instanțe calea de atac este numai cea a recursului.

Prin urmare, susține revizuentul, datorită greșelii instanței de a se raporta în soluționarea recursului la un alt obiect și cauză a cererii de chemare în judecată, decât cel ce rezultă neechivoc din conținutul acesteia și la o altă procedură urmată în cursul judecății decât cea care în mod real a fost urmată, aceasta a cercetat un motiv de recurs neformulat de recurent, dar a omis să cerceteze motivul de recurs ce în mod real a fost formulat.

Pentru aceste motive revizuentul a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea hotărârii contestate și în rejudecarea motivelor de recurs, admiterea recursului, casarea deciziei nr. 175/R/15.09.2015 a Curții de Apel Galați și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru a judeca și a se pronunța ca instanță de apel.

Prin întâmpinările și notele scrise depuse la dosar intimatele S.C. B. S.A., S.C. D. S.A. și S.C. A. S.A. au solicitat respingerea contestației în anulare.

Examinând cu prioritate excepția tardivității, invocată de către intimata S.C. A. S.A., în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să o respingă pentru următoarele considerente:

Având în vedere că decizia contestată în prezenta cauză, a vizat inadmisibilitatea recursului, această decizie nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită, deoarece nu cuprinde nici o dispoziție de stabilire a unei obligații, în sarcina vreuneia dintre părți, susceptibilă de executare silită.

Prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora contestația în anulare se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei până la împlinirea termenului stabilit de art. 401 alin. (1) lit. b) sau c) împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Astfel fiind se constată că, decizia contestată, respectiv decizia nr. 151 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost pronunțată la data 01 februarie 2017, iar contestația în anulare a fost depusă la data de 22 septembrie 2017 (potrivit datei de înregistrare de la fila x), cu respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate raportate la temeiului de drept invocat, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația în anulare pentru considerentele ce urmează:

În cauză, contestatorul invocă drept temei juridic al căii extraordinare de atac dispozițiile art. 318 C. proc. civ., susținând, pe de o parte, că instanța de recurs din greșeală, nu a cercetat recursul în conținutul real în care fusese formulat și care era în concordanță cu obiectul și cauza reală a acțiunii, iar, pe de altă parte, că instanța a reținut greșit inadmisibilitatea recursului, întrucât a admis excepția pentru argumente cu totul noi, diferite, de cele invocate de intimată.

Rezultă că, aspectele invocate prin contestația în anulare se referă la modul în care a instanța de recurs a dezlegat problema admisibilității căii de atac.

Evaluarea problemei admisibilității căii de atac, pe care contestatorul o invocă, conturează o eventuală greșeală de judecată, ori o asemenea greșeală nu se încadrează în rândul celor pentru care art. 318 teza I C. proc. civ. deschide calea contestației în anulare.

Greșelile la care se referă art. 318 teza I C. proc. civ. sunt erori materiale ce țin de judecata formală a recursului, nicidecum eventuale greșeli legate de modul de interpretare sau aplicare a legii, deoarece contestația în anulare tinde la reformarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităților formale săvârșite de instanță cu ocazia judecății, iar nu pentru că judecata nu ar fi fost bine făcută.

De aceea, faptul că rezolvarea dată de către instanța de recurs problemei admisibilității recursului s-ar întemeia pe aplicarea greșită a legii - contestatorul pretinzând că instanța de recurs a constatat inadmisibilitatea recursului în considerarea unui obiect și cauze străine acțiunii și care ar fi vizat o hotărâre a Consiliului de Administrație, în cazul căreia, potrivit Legii nr. 31/1990, hotărârea de primă instanță este supusă recursului și nu și apelului - nu poate fi valorificat într-o contestație în anulare.

Pe de altă parte, în speță, nu este nici cazul unei omisiuni de cercetare a unui motiv de recurs în sensul art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

Retractarea, pe calea contestației în anulare, a unei hotărâri pronunțate în recurs este posibilă, conform art. 318 teza a II-a C. proc. civ. numai atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Rezultă că folosirea contestației în anulare pentru omisiunea de cercetare a unui motiv de recurs este permisă numai atunci când recursul a fost respins în fond, nu și atunci când recursul a fost respins pe o excepție procesuală.

Căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, de strictă interpretare, prioritar analizării motivelor invocate în susținerea căii de atac fiind aspectul admisibilității acesteia, iar constatarea neîndeplinirii acestei cerințe, cu consecința respingerii căii de atac ca fiind inadmisibilă, face de prisos analiza motivelor formulate.

Cum instanța de recurs s-a pronunțat în sensul respingerii recursului ca inadmisibil, analiza motivelor propriu-zise de recurs nu mai era posibilă, astfel că, în speță, nu este cazul omisiunii din greșeală a analizării motivelor de recurs avută în vedere de prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

În concluzie, reținând că susținerile formulate de contestator nu se circumscriu motivelor limitativ prevăzute de art. 318 C. proc. civ., care nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situații decât cele vizate în mod expres de acest text de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația în anulare.

În ceea ce privește cererea formulată de intimata S.C. A. S.A., cu ocazia dezbaterilor, prin apărătorul ales, de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge cererea având în vedere că intimata S.C. A. S.A. nu a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată cu chitanța de achitare a onorariului de avocat și, ca atare, cererea nu este întemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității contestației în anulare.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul C. împotriva deciziei nr. 151 din 1 februarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012.

Respinge cererea intimatei S.C. A. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 14 februarie 2018.