ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3716/2018

Ședința publică din data de 26 septembrie 2018

Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu prevederile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, cum este și recursul în cauză, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25.06.2015 pe rolul Tribunalului Galați, secția a II-a civilă reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pârâta E., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate caracterului abuziv al clauzei privind rambursarea creditului în valuta în care a fost acordat, la nivelul ratelor stabilite prin graficul de rambursare, consemnat la pct. 6.1 din contractul de credit și eliminarea acestuia; stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb franc elvețian-leu românesc la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada contractului, denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar, conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1, art. 4 și art. 6 din Legea nr. 193/2000-R, O.U.G. nr. 50/2010, Directiva 93/13/CEE, Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar, O.G. nr. 21/1992 și art. 969, art. 992, art. 998, art. 1079, art. 1081 și art. 1082 din C. civ. de la 1864.

La data de 04.02.2016 reclamanții au formulat o cerere completatoare, prin care au solicitat să se constate caracterului abuziv a clauzei de la art. 5.1 din Condițiile generale de creditare și pârâta să fie obligată să le restituie sumele încasate în mod necuvenit de pârâtă în baza art. 5.1.

Prin sentința civilă nr. 112 din 31 martie 2016 Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a respins acțiunea ca nefondată și a obligat reclamanții să plătească pârâtei suma de 2.106,31 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 30 august 2016.

Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 208/A din 20 septembrie 2017 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanții A., B., C. și F. împotriva sentinței civile nr. 112 din 31 martie 2016 Tribunalul Galați, secția a II-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 208/A din 20 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă au declarat recurs recurenții-reclamanți A., B., C. și D., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului formulat, întrucât motivele de casare nu se încadrează în limitele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală, cu obligarea recurenților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., ale cărui concluzii au fost de respingere a recursului, ca inadmisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 9 mai 2018 s-a dispus comunicarea raportului către părți, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

La termenul din data de 26 septembrie 2018, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, soluționarea acestei excepții făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții.

Cu referire la motivul de inadmisibilitate, Înalta Curte reține că art. 457 C. proc. civ. reglementează principiul legalității căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea în limitele competenței atribuite prin lege fiind de ordine publică.

Potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (1) C. proc. civ., "competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere", iar potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) din același act normativ, "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".

Conform art. 101 alin. (2) C. proc. civ., în cererile privitoare la constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită repunerea părților în situația anterioară, precum și în cererile privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății.

Prin raportare la aceste prevederi legale, se constată că prin cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei privind rambursarea creditului în valuta în care a fost acordat, la nivelul ratelor stabilite prin graficul de rambursare, consemnat la pct. 6.1 din contractul de credit și eliminarea acestuia, stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb franc elvețian-leu românesc la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada contractului și denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar, conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională.

Prin cererea de completare a acțiunii reclamanții au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 5.1 din Condițiile generale de creditare și pârâta să fie obligată să le restituie sumele încasate în mod necuvenit în baza art. 5.1.

Totodată, prin încheierea din 4 februarie 2016, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a constatat competența sa materială în soluționarea cauzei, reținând că obiectul litigiului nu privește valoarea de 102.000 Chf, ci diferența de la momentul introducerii acțiunii 25.06.2015 și cea de la momentul semnării contractului 16.11.2007, la momentul introducerii introducerii acțiunii valoarea francului elvețian era de 4,249 RON iar la încheierea contractului valoarea francului elvețian era de 2,1205 RON, astfel încât diferența dintre acestea înmulțită cu valoarea contractului va da suma de 218.809 RON, deci dintre cursul de la momentul acțiunii și cel de la încheierea contractului este de 2,1285, astfel că este depășită valoarea prag de 200.000 RON, motiv pentru care a respins excepția necompetenței materiale a tribunalului invocată de pârâtă.

Prin urmare, valoarea obiectului cererii, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, stabilită conform art. 98 alin. (1) raportat la art. 101 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., a fost precizată de reclamanți la suma de 381.911 RON.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Totodată, este de reținut că decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 își produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, întrucât potrivit dispozițiilor art. 27 C. proc. civ.:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

În litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanței de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

Astfel, în sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanță, astfel încât suprimarea sau recunoașterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condițiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare și a cerințelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanțelor judecătorești.

Prin urmare, modificarea dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, prin Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanțelor judecătorești înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia "De la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale produce efecte "numai pentru viitor", nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.

Din prevederile textului constituțional rezultă că efectul declarării neconstituționalității unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenței acesteia, decizia Curții Constituționale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituțională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situațiile juridice începute în momentul în care era în vigoare.

Pentru procesele în curs, nesoluționate definitiv, Decizia Curții Constituționale își produce efectele numai în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a textului de lege respectiv, anterior pronunțării Curții Constituționale, iar exceptia a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 223/2012, Decizia Curții Constituționale nr. 100/1999). Curtea Constituțională a reținut că o decizie prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate are efecte și pentru trecut în mod limitat în sensul că profită doar autorilor acesteia, adică părților din cauza în care excepția a fost admisă, cât și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei în monitorul oficial, în alte cauze, excepție respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât un text de lege nu poate fi declarat neconstituțional de mai multe ori (Decizia Curții Constituționale nr. 866/2015).

Se reține că în cadrul dosarului de față, anterior declarării neconstituționalității textului, nu a fost învocată nici de părți, nici de instanță, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale constatate ulterior ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 369/2017 și, în consecință, în cauză nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepție de neconstituționalitate.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanței de contencios constituțional "constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 25 iunie 2015, așadar, înainte de publicarea în M. Of. a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condițiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condițiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influențeze.

În consecință, decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidentă în cauza de față, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

Așadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., întrucât valoarea litigiului se află sub plafonul prevăzut de lege, la momentul introducerii acțiunii, pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Față de cele menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 rezultă că decizia civilă recurată nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, având în vedere data declanșării procesului.

Prin urmare, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu la care se referă art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C. și D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C. și D. împotriva deciziei civile nr. 208/A din 20 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2018.