ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 249/2018

Ședința publică din data de 1 februarie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2016 la data de 09.05.2016, reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului AAAS (fostă AVAS) a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a A. IPURL, în calitate de lichidator al debitoarei S.C. B. S.R.L., și obligarea acestuia la plata sumei de 73.673,17 USD reprezentând creanța datorată de debitoare.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1349 și următoarele C. civ.

Prin sentința civilă nr. 827/C din 07.11.2016, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta A. IPURL, prin întâmpinare și, totodată, a respins acțiunea formulată de reclamanta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI în contradictoriu cu pârâta A. IPURL.

Împotriva sentinței civile nr. 827/C din 07.11.2016, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat apel reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Prin decizia civilă nr. 650/AP din 10 aprilie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins apelul formulat de către apelanta reclamantă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 827/C/07.11.2016 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a păstrat-o.

Recurenta-reclamantă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 650/AP din 10 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în esență, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În esență, recurenta-reclamantă a arătat că în vederea pronunțării deciziei recurate instanța de apel a reținut faptul că lichidatorul A. IPURL si-a exercitat atribuțiile in mod corect, nefiindu-i imputabila o eventuală pagubă produsă unui creditor al societății debitoare a cărui creanța nu a fost înscrisă în documentele contabile ale societății.

Recurenta-reclamantă a considerat ca prin reținerea acestui raționament, instanța de apel a aplicat eronat dispozițiile legale ce reglementează răspunderea civila delictuala a lichidatorului unei societăți comerciale.

Astfel, s-a susținut că, în speță, instanța a reținut de fapt că, în situația unei lichidări voluntare deschise în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, pentru lichidatorul numit, operează o prezumție absolută de conformitate a actelor contabile ce îi sunt puse la dispoziție de conducerea societății cu realitatea și că, în baza acestei prezumții absolute, ce nu este prevăzuta nicăieri în legislația aplicabilă, instanța de apel a reținut că lichidatorul unei societăți comerciale nu este obligat să verifice dacă documentele puse la dispoziția sa de către administratorul societății sunt conforme cu realitatea.

Or, a susținut recurenta-reclamantă, o astfel de concluzie nu poate fi reținută, fiind lipsită de orice temei legal. De fapt, în cazul unei proceduri de lichidare voluntară, lichidatorul este obligat să verifice dacă documentele puse la dispoziția sa sunt conforme cu realitatea, pentru a determina patrimoniul real al debitoarei, în temeiul art. 253 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

În speța de față, fosta conducere a debitoarei nu a înscris în actele contabile ale societății comerciale creanța datorată recurentei, fapt necontestat de pârât și reținut inclusiv de instanța de judecată. Însă, ceea ce nu a reținut instanța de apel, și este relevant în speța de față, mai ales raportat la cele de mai sus, este ca lichidatorul nu s-a aflat niciodată într-o imposibilitate absolută de a determina ca în patrimoniul acestei societăți mai exista o creanță ce nu a fost declarată de fosta conducere a debitoarei, s-a mai arătat.

Astfel, recurenta a susținut ca, în conformitate cu documentele ce au fost depuse la dosar, a efectuat acte de executare silită față de debitoare realizând mai multe demersuri în acest sens.

Având în vedere aceste aspecte, s-a susținut că pârâtul, în calitate de lichidator al debitoarei S.C. B. S.R.L., nu se afla în imposibilitatea absolută de a identifica existența creanței deținute de AAAS, acest aspect fiind mai mult decât evident având în vedere faptul că existau acte de executare silită realizate de AAAS, respectiv un sechestru și un ordin de poprire. Astfel, prin exercitarea cu diligență a obligației de inventariere a patrimoniului debitoarei, pârâtul ar fi trebuit să observe ca toate conturile debitoarei sunt blocate și că o parte din active fac obiectul unei garanții (garanție mobiliara pentru care au fost realizate operațiunile de publicitate prevăzute de lege, respectiv înscrierea la AEGRM).

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 14 iulie 2017, intimata-pârâtă a solicitat, în esență, respingerea recursului cu consecința menținerii actelor contestate.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la dosar la data de 28 iulie 2017, recurenta-reclamantă a arătat că susținerile pârâtei evocate prin întâmpinare sunt neîntemeiate și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 5 octombrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La 17 octombrie 2017, s-a înregistrat la dosar punctul de vedere al recurentei cu privire la raport, prin care aceasta a susținut că este eronată concluzia cuprinsă în raport în sensul că recursul este inadmisibil; în esență, concluzia raportului, a arătat recurenta-reclamantă, se întemeiază pe faptul că, în conformitate cu art. 8 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu pot fi recurate hotărâri definitive ale instanțelor de judecată dacă sunt evaluabile în bani până la valoarea de 1.000.000 RON, iar suma din litigiul de față este inferioară acestei valori prag. Totodată, s-a arătat în raport, a susținut recurenta-reclamantă, că această prevedere a fost declarată neconstituțională în data de 30 mai 2017, dar, deoarece recursul a fost formulat anterior acestei date, în acest raport se reține că recursul este inadmisibil, considerându-se că textul legal, la data introducerii căii de atac se bucură de prezumția de constituționalitate.

Recurenta-reclamantă a considerat că aceste concluzii sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că principiul legalității căii de atac trebuie să opereze pe toată durata soluționării acesteia. Astfel, deoarece la data întocmirii raportului cu privire la admisibilitatea în principiu a acestei căi, prevederea legală de mai sus era declarată neconstituțională, rezultă că, indiferent de data formulării acestui recurs nu trebuia sa existe o raportare la această prevedere la momentul întocmirii acestui raport.

Mai mult, recurenta-reclamantă a arătat că dispozițiile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 reglementează în mod evident efectele unei decizii a Curții Constituționale prin care se admite o excepție de neconstituționalitate, ceea ce înseamnă că nu se poate pronunța o hotărâre de inadmisibilitate a recursului, deoarece la data pronunțării unei astfel de hotărâri, textul legal invocat în raportul de mai sus, era abrogat sau cel puțin suspendat.

Având în vedere situația de fapt, recurenta-reclamantă consideră oportună și solicitarea unui punct de vedere de la Curtea Constituționala a României cu privire la acest raport, solicitând ca instanța sa dispună în consecință.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform dispozițiilor art. 483 C. proc. civ. "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Totodată, art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prevede că "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Este de menționat că sintagma care impunea un prag valoric, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017.

Se reține că, în paragraful nr. 32 al Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, s-a menționat că,,...sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013".

În speță, cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 9 mai 2016, decizia recurată a fost pronunțată, în faza procesuală a apelului, la data de 10 aprilie 2017, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017.

Față de cele anterior arătate, se constată că, de la data introducerii acțiunii (9.05.2016) și până la data soluționării definitive a cauzei - 10 aprilie 2017, textul legal incident s-a bucurat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv soarta litigiului.

Prin urmare, norma legală cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 produce efecte juridice cu privire la procesele care au fost soluționate printr-o hotărâre definitivă anterior datei publicării deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 în Monitorul Oficial, respectiv anterior datei de 20 iulie 2017.

În egală măsură, este de menționat că, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

Se reține că valoarea pretențiilor solicitate în prezentul litigiu, prin capătul principal din cererea de chemare în judecată, respectiv suma de 73.673,17 USD, calculată la cursul RON/USD de 3.9352 RON de la data introducerii acțiunii (09.05.2016) - 289.918,65 RON, se află sub plafonul prevăzut de lege, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii și pronunțării deciziei recurate pentru exercitarea căii de atac a recursului, astfel încât recursul apare ca inadmisibil.

În condițiile în care acestea sunt considerentele pentru care în raportul întocmit în cauză s-a reținut că recursul este inadmisibil, susținerile recurentei-reclamante exprimate în punctul de vedere la raport nu pot fi primite.

Trebuie reamintit că, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., soluționarea inadmisibilității prezentei căi extraordinare de atac primează, astfel încât nu se impune examinarea altor cereri sau excepții.

De asemenea, este de reținut că legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentei căi extraordinare de atac are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva deciziei civile nr. 650/AP din 10 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Fără nicio cale de atac.p

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2018.