ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4240/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din

30 iunie 2010 Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și

fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Agenția pentru Protecția

Mediului Vaslui privind suspendarea executării titlului de creanță dispus prin

procesul verbal de constatare din 12 februarie 2010, emis de către pârâtul

M.D.R.T.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut în primul rând, că reclamanta nu

face o motivare concretă și temeinică a cererii de suspendare, mărginindu-se să

pretindă că motivarea pe fond a cauzei se constituie într-o justificare deplină

și suficientă a cererii de suspendare, poziție ce nu poate fi acceptată atât

timp cât însăși cererea de suspendare, cu condițiile sale specifice, trebuie

argumentată.

Pentru a se dispune

suspendarea executării actului administrativ nu este suficientă simpla

afirmație în sensul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin.

(1), în lipsa mijloacelor de probă din care să și rezulte temeinicia

susținerilor, referitoare la cazul bine justificat și la prevenirea producerii

unei pagube iminente.

În cauza de față,

prin afirmațiile referitoare la eligibilitatea sumelor plătite cu titlu de

salarii, reclamanta nu dovedește aparenta de nelegalitate a actului administrativ

a cărui suspendare o solicită, în condițiile în care instanța are numai

posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenței dreptului, în cadrul

acestei proceduri neputând fi prejudecat fondul litigiului.

În ceea ce privește

paguba iminentă, așa cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr.

554/2004, aceasta presupune existența în cuprinsul actului vizat a unor

dispoziții care, prin aducerea la îndeplinire, i-ar produce reclamantului un

prejudiciu grav sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, nici în

privința aceasta nefiind administrate probatorii concrete în cauză. Sub acest

aspect, sunt lipsite de relevanță simplele afirmații făcute în acțiune,

referitoare la valoarea concretă a sumei reținută ca neeligibilă și la destinația

acestei sume.

Împotriva hotărârii

instanța de fond Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că în cauză se justifică cererea formulată, instanța reținând

în mod incorect faptul că nu s-a probat nelegalitatea actului administrativ

atacat.

De asemenea, instanța

nu ia în calcul paguba iminentă dovedită prin

somațiile

și titlurile executorii comunicate. Având în

vedere prevederile art. 1

din Ordonanța de Guvern nr. 22 din 30 ianuarie 2002 privind executarea

obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri

executorii,

APM Vaslui nu poate achita

creanța stabilita prin titlu executoriu, neavând prevederi

bugetare

pentru aceasta în anul 2010.

Neavând prevederi

bugetare APM Vaslui nu poate efectua plăți,

în conformitate cu Legea nr. 11/2010 - legea

bugetului de stat pe anul 2010, Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice,

Ordin MF nr.

1792/2002 pentru aprobarea

normelor metodologice privind angajarea, lichidarea și

ordonanțarea

cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și

raportarea angajamentelor bugetare și legale. Orice perturbare sau reținere

afectează plata salariilor și desfășurarea activităților instituției.

Examinând

cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în

condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată

poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Pe

de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a

cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite

cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci,

în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea

condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această

obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în

anulare.

Condiția

existenței cazului „bine justificat" presupune ca asupra legalității

actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie

evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului,

respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru

a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a

actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia

necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate

în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a

prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului

administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare

sumară a aparenței dreptului.

Raportat la probele

administrate, Înalta Curte apreciază că instanța de fond, motivat și argumentat

a apreciat că, în cauză, nu există suficiente indicii aparente care să

răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ atacat.

Înalta Curte

apreciază, în acord cu instanța de fond, că și cerința pagubei iminente ce s-ar

produce reclamantei în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.

Simpla afirmație a

reclamantei potrivit căreia prin aducerea la îndeplinire a actului

administrativ i-ar produce un prejudiciu imposibil de înlăturat fără ca acesta să

fie dovedit, nu poate fi primită.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța

de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

Față de cele arătate,

reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2

alin. (1) lit. ș) și t), că nu sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru

a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui împotriva Încheierii din

30 iunie 2010 a Curții de apel Iași - secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2011.