ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3743/2012

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea petentului S.E.

de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că, în

situația în care s-ar considera că prin numirea procurorilor, conform

procedurii speciale, la această structură specializată, aceștia ar dobândi în mod

automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, s-ar eluda în mod evident dispozițiile legale

privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

Împotriva Hotărârii

nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

a declarat recurs petentul S.E., solicitând ca, în condițiile art. 29 din Legea

nr. 317/2004 și potrivit principiului activității legii și succesiunii legilor

în timp, să se constate că a dobândit, de drept, gradul profesional de procuror

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin întâmpinarea

formulată, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat

respingerea, ca nefondat, a recursului declarat, susținând că procedura și

condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în

funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție.

Prin Decizia nr. 1357

din 28 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de S.E. împotriva Hotărârii

nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii,

a anulat Hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliul Superior

al Magistraturii, în ceea ce îl privește pe S.E., și a admis cererea

recurentului de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva Deciziei

nr. 1357 din 28 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, I.I. a formulat cerere de revizuire,

invocând ca temei legal dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 512

din 2 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de

revizuire formulată de I.I. împotriva Deciziei nr. 1357 din 28 martie 2008

pronunțată de această instanță ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele.

Revizuirea este o

cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, iar calitatea de

revizuent o poate avea oricare din părțile care au figurat în procesul în care

s-a pronunțat hotărârea atacată, respectiv, în prezenta cauză, recurentul S.E.

sau intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, precum și persoanele care au

intervenit voluntar în proces sau au fost introduse la cererea părților (sub

forma chemării în judecată a altei persoane, a chemării în garanție sau a

arătării titularului dreptului).

Prin urmare, terțele

persoane în legătură cu care nu s-au folosit căile legale pentru a fi atrase în

proces nu pot exercita revizuirea, chiar dacă ar fi avut interes să participe

la judecată.

Revizuirea poate fi,

de asemenea, exercitată, potrivit art. 45 alin. (5) C. proc. civ., de către

procuror, indiferent dacă a participat sau nu la soluționarea procesului în

care s-a pronunțat hotărârea atacată, precum și de către creditorii

chirografari sau de succesorii în drepturi, dacă transmisiunea calității a avut

loc după pronunțarea hotărârii.

Calea de atac a

revizuirii nu permite, așadar, modificarea cadrului procesual stabilit de

instanța a cărei hotărâre se solicită a fi revizuită.

S-a reținut că

nefiind parte în procesul finalizat prin hotărârea atacată, revizuentul I.I. nu

își poate valorifica pretențiile pe calea extraordinară de atac a revizuirii,

chiar dacă ar fi avut interes să fie prezent în proces.

Formularea unei

cereri de revizuire de către o persoană străină de proces și care nu face parte

din categoriile cărora legea le-a recunoscut, în mod excepțional, legitimare

procesuală activă, reprezintă schimbarea cadrului procesual sub aspectul

părților față de care s-a pronunțat hotărârea atacată și încălcarea, în acest

fel, a principiului relativității efectelor hotărârii judecătorești.

Totodată, Înalta

Curte a reținut că admiterea excepției inadmisibilității cererii de revizuire

face de prisos examinarea incidenței în cauză a dispozițiilor art. 322 pct. 5

C. proc. civ., precum și a cererilor și susținerilor formulate în prezenta cale

de atac.

Împotriva Deciziei

nr. 512 din 2 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, I.I. a

formulat o nouă cerere de revizuire, invocând dispozițiile art. 322 pct. 8 și 9

C. proc. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora

„dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care

se întemeiază”, Înalta Curte constată că cererea de revizuire formulată de I.I.

este inadmisibilă, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Din economia

dispozițiilor legale care reglementează calea de atac a revizuirii, rezultă că

admisibilitatea acesteia este condiționată de împrejurarea ca motivele și

criticile invocate să se încadreze în cele expres și limitativ prevăzute în

art. 322 C. proc. civ.

În speța de față, se

constată că revizuentul nu și-a încadrat expres criticile în vreuna dintre

situațiile enumerate de dispozițiile legale menționate.

Potrivit art. 322

pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă se poate cere

dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze

instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa. Textul

prevede așadar îndeplinirea cumulativă a celor două condiții.

Pe de altă parte, în

cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., deoarece

Curtea Europeană a Dreptului Omului nu a constatat o încălcare a drepturilor

sau libertăților fundamentale cu privire la hotărârea a cărei revizuire se

cere.

Față de

considerentele ce preced și având în vedere că motivele invocate nu pot fi

încadrate în niciuna dintre ipotezele expres și limitativ prevăzute de același

articol, cererea de revizuire se privește ca inadmisibilă și va fi respinsă ca

atare.

În concluzie, Înalta

Curte constată că invocarea generică, de către revizuent, a dispozițiilor art.

322 C. proc. civ., fără indicarea unuia din cele opt motive, determină

inadmisibilitatea cererii.

Având în vedere toate

aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 326 C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge cererea de

revizuire formulată de I.I. împotriva Deciziei nr. 512 din 2 februarie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ