ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3743/2012

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea petentului S.E. de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că, în situația în care s-ar considera că prin numirea procurorilor, conform procedurii speciale, la această structură specializată, aceștia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-ar eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

Împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a declarat recurs petentul S.E., solicitând ca, în condițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 și potrivit principiului activității legii și succesiunii legilor în timp, să se constate că a dobândit, de drept, gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat, susținând că procedura și condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție.

Prin Decizia nr. 1357 din 28 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de S.E. împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a anulat Hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliul Superior al Magistraturii, în ceea ce îl privește pe S.E., și a admis cererea recurentului de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Împotriva Deciziei nr. 1357 din 28 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, I.I. a formulat cerere de revizuire, invocând ca temei legal dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. Prin Decizia nr. 512 din 2 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de revizuire formulată de I.I. împotriva Deciziei nr. 1357 din 28 martie 2008 pronunțată de această instanță ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, iar calitatea de revizuent o poate avea oricare din părțile care au figurat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, respectiv, în prezenta cauză, recurentul S.E. sau intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, precum și persoanele care au intervenit voluntar în proces sau au fost introduse la cererea părților (sub forma chemării în judecată a altei persoane, a chemării în garanție sau a arătării titularului dreptului).

Prin urmare, terțele persoane în legătură cu care nu s-au folosit căile legale pentru a fi atrase în proces nu pot exercita revizuirea, chiar dacă ar fi avut interes să participe la judecată. Revizuirea poate fi, de asemenea, exercitată, potrivit art. 45 alin. (5) C. proc. civ., de către procuror, indiferent dacă a participat sau nu la soluționarea procesului în care s-a pronunțat hotărârea atacată, precum și de către creditorii chirografari sau de succesorii în drepturi, dacă transmisiunea calității a avut loc după pronunțarea hotărârii. Calea de atac a revizuirii nu permite, așadar, modificarea cadrului procesual stabilit de instanța a cărei hotărâre se solicită a fi revizuită. S-a reținut că nefiind parte în procesul finalizat prin hotărârea atacată, revizuentul I.I.

nu își poate valorifica pretențiile pe calea extraordinară de atac a revizuirii, chiar dacă ar fi avut interes să fie prezent în proces. Formularea unei cereri de revizuire de către o persoană străină de proces și care nu face parte din categoriile cărora legea le-a recunoscut, în mod excepțional, legitimare procesuală activă, reprezintă schimbarea cadrului procesual sub aspectul părților față de care s-a pronunțat hotărârea atacată și încălcarea, în acest fel, a principiului relativității efectelor hotărârii judecătorești. Totodată, Înalta Curte a reținut că admiterea excepției inadmisibilității cererii de revizuire face de prisos examinarea incidenței în cauză a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., precum și a cererilor și susținerilor formulate în prezenta cale de atac. Împotriva Deciziei nr. 512 din 2 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, I.I. a formulat o nouă cerere de revizuire, invocând dispozițiile art. 322 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora „dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”, Înalta Curte constată că cererea de revizuire formulată de I.I. este inadmisibilă, pentru considerentele expuse în cele ce urmează. Din economia dispozițiilor legale care reglementează calea de atac a revizuirii, rezultă că admisibilitatea acesteia este condiționată de împrejurarea ca motivele și criticile invocate să se încadreze în cele expres și limitativ prevăzute în art. 322 C. proc.

civ. În speța de față, se constată că revizuentul nu și-a încadrat expres criticile în vreuna dintre situațiile enumerate de dispozițiile legale menționate. Potrivit art. 322 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă se poate cere dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa. Textul prevede așadar îndeplinirea cumulativă a celor două condiții. Pe de altă parte, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., deoarece Curtea Europeană a Dreptului Omului nu a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale cu privire la hotărârea a cărei revizuire se cere.

Față de considerentele ce preced și având în vedere că motivele invocate nu pot fi încadrate în niciuna dintre ipotezele expres și limitativ prevăzute de același articol, cererea de revizuire se privește ca inadmisibilă și va fi respinsă ca atare. În concluzie, Înalta Curte constată că invocarea generică, de către revizuent, a dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., fără indicarea unuia din cele opt motive, determină inadmisibilitatea cererii. Având în vedere toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge cererea de revizuire formulată de I.I. împotriva Deciziei nr. 512 din 2 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ