ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3185/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 8275 din 03 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 1882/1285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj, a fost respinsă excepția lipsei de interes. A fost respinsă in întregime acțiunea comerciala formulata de către reclamantul C.M., împotriva pârâților M.D.M., SC B.C. SRL, U.H.D., B.R.V. si T.T. A fost obligat reclamantul să plătească paraților M.D.M. si SC B.C. SRL suma de 1.190 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. În considerente, s-a reținut că, la data de 09 iunie 2004, parații B.R.V. si T.T., asociați la parata SC B.C. SRL, au încheiat cu paratul M.D.M. contractul de cesiune de părți sociale aflat in copie la dosar.

Conform acestui contract, paratul T.T. cesiona toate cele 8 părți sociale, iar paratul B.R.V. cesiona 12 din cele 22 de parți sociale, prețul total al cesiunii fiind de 130.000 euro. Din acest preț, 10.000 euro s-au achitat către paratul B.R.V. la data semnării contractului. Diferența de 120.000 euro urma sa fie achitata astfel: 40.000 euro (cate 20.000 euro pentru fiecare cedent la data rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 1410/C/2004 a Tribunalului Cluj, dar nu mai târziu de 05 iulie 2004; 40.000 euro, la data semnării contractului de vânzare-cumpărare între parata SC B.C.

SRL si Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca cu privire la imobilul situat in Cluj-Napoca, Piața Cipariu, jud. Cluj, dar nu mai târziu de 09 august 2004 (din aceasta suma paratul T. primea 31.000 euro, iar paratul B. primea 9.000 euro); 40.000 euro urma sa fie achitata paratului B. pana cel târziu la data de 09 noiembrie 2004. În urma încheierii acestui contract de cesiune, paratul T. își pierdea calitatea de asociat al paratei SC B.C. SRL, asociați fiind doar parații B.R.V. si M.D.M. La data de 05 octombrie 2005, paratul B.R.V. a mai cesionat paratului M.D.M. 2 părți sociale, astfel ca in urma acestei cesiuni acesta din urma deținea 22 de părți sociale, iar paratul B.R.V. avea 8 părți sociale.

Ambele cesiuni au fost menționate la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Comercial Cluj. De asemenea, începând cu data de 09 iunie 2004, paratul M.D.M. A preluat și funcția de administrator al paratei SC B.C. SRL. Ulterior, în anul 2006, pârâtul B.R.V. a cesionat si cele 8 părți sociale astfel: către paratul M.D.M. un număr de 5 părți sociale si către paratul U.H.D. un număr de 3 părți sociale. La rândul său, paratul M.D.M. a cesionat paratului U.H.D., în anul 2007, 9 părți sociale. În urma acestei cesiuni, structura asociativa este următoarea: M.D.M., asociat cu 18 părți sociale si administrator si U.H.D. asociat cu 12 părți sociale. Reclamantul C.M.

a susținut ca primele doua contracte de cesiune de părți sociale ar fi fost simulate prin interpunere de persoane, că în realitate ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra unui număr de 13 părți sociale, și că, dată fiind poziția socială în care se afla atât în anul 2004, cât și în anul 2005, respectiv funcția pe care o ocupa, aceea de membru în Consiliu de Administrație în cadrul SC B.T. SA, nu putea sa fie asociat in societatea parata, întrucât s-ar fi creat un conflict de interese. Instanța a reținut că acțiunea in declararea simulației este o acțiune în constatare, fiind deci imprescriptibilă și că nu se poate susține ca ar fi lipsita de interes acțiunea reclamantului întrucât scopul urmărit de acesta nu este „executarea contractelor de cesiune de părți sociale”, ci publicarea actelor secrete prin înscrierea în registrul comerțului a efectelor acestora, adică dezvăluirea unei alte structuri asociative.

În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că, invocând simulația, reclamantul este ținut sa facă dovada existentei actului public, a actului secret si a acordului simulatoriu și că actele publice, cele două contracte de cesiune de părți sociale, nu au fost tăgăduite de către niciuna dintre părți. Reclamantul nu a făcut însa dovada existentei actului secret, a contrainscrisului si nici a acordului simulatoriu. În ceea ce privește actul secret, a arătat ca a fost in imposibilitatea morala de a constitui acest înscris, însă aceasta susținere nu a fost dovedita in cauza de fată. Instanța a reținut că ipoteza imposibilității morale de constituire a unui înscris nu este menționata printre excepțiile prevăzute de dispozițiile art. 1191-1198 C.civ., fiind o creație a practicii judiciare, astfel ca aplicarea acestui caz impune a cercetare atenta si amănunțita a relațiilor dintre părți.

Imposibilitatea morala de preconstituire a înscrisului are la baza încrederea profunda si reciproca existenta intre părți si își găsește aplicare numai atunci când forma scrisa este ceruta ad probationem, nu ad validitatem, întrucât lipsa formei atrage nulitatea absoluta a actului juridic si nu se mai pune problema dovedirii sale. Contrar susținerilor paraților M.D.M. si SC B.C. SRL, instanța a reținut ca in cazul in care transmiterea pârtilor sociale se face printr-un act oneros, ca si in cazul de fata, contractul este consensual, pentru validitatea cesiunii nefiind necesara încheierea contractului in forma scrisa sau in forma autentica. Forma scrisa este ceruta doar pentru efectuarea publicității si opozabilității fata de terți, respectiv pentru înscrierea in registrul comerțului.

Apărarea celor doi parați in sensul ca acțiunea ar fi inadmisibila de plano în lipsa contrainscrisului a fost apreciată ca fiind nefondata, a fost înlăturata cu consecința analizării de către instanța a susținerilor reclamantului, respectiv daca relațiile dintre acesta si paratul M.D.M. constituiau un impediment moral astfel încât nu era posibila încheierea actului secret. Instanța a reținut ca reclamantul nu a făcut dovada faptului ca se afla in imposibilitatea morala de a-si preconstitui contra-înscrisul secret. Este real faptul ca atât la data încheierii contractelor de cesiune, cat si in prezent, reclamantul era prieten cu paratul M., derulau afaceri împreuna si, in considerarea acestui ultim aspect, își acordau credit reciproc, împuternicindu-se sa efectueze operațiuni financiare unul pe contul altuia.

însă, orice operațiune efectuata de către paratul M.D.M. pe contul deschis pe numele reclamantului C.M. sau invers, putea fi urmărita, nici unul neputând sa efectueze operațiuni „oculte”, sa se sustragă supravegherii celuilalt, toate operațiunile financiar-bancare fiind evidențiate in „registrul-jurnal” al băncii. Părțile nici nu au depus la dosar o copie a limitelor împuternicirilor la care au făcut referire. Faptul ca paratul a făcut operațiuni bancare prin retragere si depunere numerar in contul reclamantului, in condițiile in care cei doi erau asociați in alte afaceri comerciale, nu constituie o dovada a relațiilor foarte strânse existente intre cele doua părți litigante, relații care nu le-ar fi permis sa își constituie actul secret.

Faptul că ar fi existat un acord simulat intre reclamant, paratul M.D.M. si paratul U.H.D. în ceea ce privește participarea la o alta societate comerciala nu constituie o dovada a imposibilității morale de preconstituire a înscrisului. Poziția procesuală a reclamantului a fost oscilanta, acesta susținând fie ca a fost in imposibilitatea morala de a-si preconstitui un înscris, fie ca ar deține un început de dovada scrisa in acest sens, declarațiile olografe extrajudiciare date de paratul B.R.V. afirmând că ar constitui astfel de dovezi. Instanța a reținut ca aceste înscrisuri nu constituie un început de dovada scrisa a contrainscrisului secret, ci eventual o dovada a faptului ca reclamantul a făcut o plata în contul pârâtului.

Chiar daca s-ar aprecia ca ar fi dovedita existenta contrainscrisului secret, instanța a reținut ca reclamantul nu a făcut dovada existentei acordului simulatoriu si nici a întinderii si a clauzelor actului secret. Pentru a fi în prezenta interpunerii de persoane este absolut necesar ca toate cele trei părți implicate in operațiune sa aibă cunoștința atât de existenta actului public, cat si de existenta actului secret, adică sa știe in patrimoniul cui se produc efectele actului public. Aceasta se impune cu necesitate, fiind de esența simulației. Daca la crearea aparentei prin actul juridic nu participa in mod conștient toate subiectele de drept care sunt părți ale acelui act juridic, daca acordul simulatoriu nu este rodul manifestării de voința al acelorași subiecte de drept, atunci nu mai este vorba despre simulație, ci de o alta instituție juridica având efecte si structura diferite.

Așadar, este absolut necesar ca terțul contractant din actul public sa cunoască faptul ca a încheiat actul cu o persoana interpusa si ca adevăratul sau contractant este personajul ascuns privirilor indiscrete ale publicului. Cesionarii T. si B. au arătat ca au negociat cesiunea cu reclamantul si ca pe paratul M.D.M. l-au cunoscut doar la semnarea primului contract de cesiune de părți sociale, semnând contractul doar pentru ca au avut încredere in reclamant. Nici una dintre părți nu a afirmat ca ar fi știut si ar fi asistat la discuții intre reclamant si paratul M. in sensul ca acesta din urma sa apară in contractul de cesiune, deși părțile sociale nu ii erau cesionate în întregime. Reclamantul a susținut ca prețul primei cesiuni a fost achitat exclusiv din fondurile sale, fiind o dovada a faptului ca a fost parte in acest contract, tot reclamantul susținând ca paratului M. i-au fost cesionate totuși 8 părți sociale.

Faptul ca in perioada in care au avut loc cele doua cesiuni, paratul M.D.M. a retras si depus diverse sume in contul al cărui titular era reclamantul nu constituie o dovada a existentei actului secret cu privire la cesiune și nici a acordului simulatoriu, toate părțile recunoscând că cei doi derulau multiple afaceri comerciale împreuna. Nici susținerile reclamantului in sensul ca a creditat societatea parata cu diverse sume nu sunt dovedite in condițiile art. 1176 și următoarele C.civ., art. 1191 C.civ. si art. 46 C.com. Dacă in ceea ce-l privește pe paratul M.D.M. încheierea contrainscrisului ar fi fost de natura sa afecteze relațiile dintre cei doi, nu același lucru s-ar putea susține si despre încheierea contractelor de împrumut cu societatea parata, cu atât mai mult cu cat, din punct de vedere contabil, un astfel de contract era necesar.

Reclamantul însa nu a făcut dovada acestor susțineri, neexistând nici un contract de împrumut intre acesta si societatea parata. Împotriva acestei sentințe a formulat apel C.M., solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță; obligarea pârâtului de rangul 1 la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, atât în faza de apel, cât și la instanța de fond. Prin decizia civilă nr. 140 din 20 iulie 2011 Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de C.M. împotriva Sentinței civile nr. 8275 din 03 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 1882/1285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj pe care a schimbat-o în tot în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantul C.M.

împotriva pârâților M.D.M., SC B.C. SRL, U.H.D., B.R.V. și T.T. A constatat caracterul simulat al contractului de cesiune încheiat la 09 iunie 2004 între B.R.V. și M.D.M., precum și al contractului de cesiune de părți sociale din 05 octombrie 2005 încheiat între aceleași părți. A constatat că reclamantul este adevăratul cesionar al unui număr de 13 părți sociale ale SC B.C. SRL. A dispus înregistrarea în Registrul Comerțului a dreptului de proprietate al reclamantului cu privire la cele 13 părți sociale ale SC B.C. SRL concomitent cu reducerea numărului de părți sociale ale pârâtului M.D.M. de la 18 părți sociale la 5 părți sociale. A obligat pe intimatul M.D.M. la plata în favoarea apelantului a sumei de 2.090,9 lei, cheltuieli de judecată parțiale la fond și apel.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în speță, simulația actelor încheiate, față de actele aparente (actele adiționale privind modificarea structurii capitalului social prin cooptarea de noi asociați si redistribuirea părților sociale) este invocată de un nesemnatar al înscrisurilor aparente. în mod corect a reținut instanța faptul că actele publice nu au fost tăgăduite de către nici una dintre părți. Contrar susținerilor pârâților M.D.M. și SC B.C. SRL, instanța a reținut de asemenea în mod corect faptul că în cazul în care transmiterea părților sociale se face printr-un act oneros, ca si în cazul de față, contractul este consensual, pentru validitatea cesiunii nefiind necesară încheierea contractului în formă scrisă sau în formă autentică.

Cu toate acestea, dezbaterile care au avut loc în fața instanței de fond cu privire la proba actului secret respectiv imposibilitatea morală de a constitui contra-înscrisul - art. 1191-1198 C.civ - exced obiectului prezentei cauze întrucât, în materie comercială, între părțile actului secret, existența simulației poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, inclusiv cu martori și prezumții, potrivit art. 46 C.com tocmai datorită faptului că vânzarea-cumpărarea de părți sociale este o faptă de comerț, potrivit art. 3 pct. 4 C.com. S-a reținut că sunt corecte susținerile apelantului potrivit cărora, în condițiile în care simulația privea o faptă obiectivă de comerț evident că regulile aplicabile în materie de probațiune sunt cele stabilite de art. 46 din C. com., care elimină restricțiile în materie de probațiune prevăzute de art. 1191 C. civ.

Curtea a reținut că dacă se admite că simulația prin interpunere de persoană implică cunoașterea interpunerii de persoane de către toți cei implicați (cocontractanți, beneficiarul real) este evident că înscrisurile provenite de la cocontractantul cedent în care acesta confirmă primirea unor sume de bani de la reclamant în contul prețului părților sociale cedate poate fi considerat un început de dovadă scrisă, care coroborat cu martori și prezumții, poate contura existența și întinderea simulației. înscrisurile sau începuturile de dovadă scrisă existente, martorii și prezumțiile judecătorești dovedesc în mod categoric simulația existentă și calitatea reclamantului de asociat al societății. Pentru a fi în prezența interpunerii de persoane este absolut necesar ca toate cele trei părți implicate să aibă cunoștință atât de existența actului public, cât și de existența actului secret, adică să știe în patrimoniul cui se produc efectele actului public”.

De asemenea, este absolut necesar ca terțul contractant din actul public să cunoască faptul că a încheiat actul cu o persoană interpusă și că adevăratul său contractant este personajul ascuns privirilor indiscrete ale publicului”. Din moment ce cedenții au negociat condițiile cesiunii cu reclamantul, pe pârâtul M. cunoscându-l doar la momentul semnării primului contract, acesta fiind prezentat de reclamant ca un interpus al reclamantului, este evident că aceștia aveau cunoștință despre existența simulației prin interpunere de persoane, ei semnând contractul de cesiune doar ca urmare a încrederii avute în reclamant. Pentru a fi îndeplinită cerința cunoașterii de către contractantul din actul public a simulației nu este nevoie ca acesta să fi cunoscut toate detaliile înțelegerii din actul secret, fiind suficient să cunoască că persoana din actul public nu este, ori nu este în întregime deținătorul real al drepturilor transmise.

Coroborând declarațiile martorilor audiați în cauză cu răspunsurile la interogatoriu, cu înscrisurile depuse la dosar și cu prezumțiile simple, potrivit art. 1203 C. civ., curtea a apreciat ca deplin dovedite condițiile simulației prin interpunere de persoane.

Prin decizia nr.904 din 23 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat decizia civilă nr. 140 din 20 iulie 2011 prin care Curtea de Apel Cluj a soluționat apelul reclamantului și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, impunându-se suplimentarea probatoriului pentru clarificarea aspectelor controversate, respectiv: susținerea pârâtului M. dacă banii reprezentând plata prețului părților sociale proveneau din sursele sale sau de la sora sa din Grecia, dovedirea cu documente a circuitului bancar al acestor sume de bani, sau martori care pot confirma aceste împrejurări, examinarea actelor originale deținute de fiecare parte, verificarea dacă și în cazul altor societăți comerciale s-a practicat aceeași procedură a simulației, verificarea mecanismului negocierii cesiunii, a interesului reclamantului de a se informa lunar despre situația contabilă a societății, dar și a împrejurării de a garanta creditul acordat de Banca Transilvania societății.

În rejudecare, instanța de apel a administrat proba cu înscrisuri suplimentare, precum și proba cu martori, procedând inclusiv la examinarea actelor societății, astfel cum au fost prezentate de părți în ședință publică. Prin decizia civilă nr. 178/2012 din 10 decembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de reclamantul C.M. împotriva sentinței civile nr. 8275 din 03 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 1882/1285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj. A obligat apelantul să plătească intimatului M.D.M. suma de 2.480 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de 07 august 2009 și aflată în rejudecarea apelului după casarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei pronunțate în apel la data de 20 iulie 2011, reclamantul C.M.

a solicitat ca instanța să constate caracterul simulat a două contracte de cesiune părți sociale deținute de pârâtul B.R.V. la SC B.C. SRL, în sensul că adevăratul cesionar a 13 părți sociale din cele cesionate pârâtului M.D.M. este reclamantul. în urma administrării probei cu înscrisuri, a interogatoriului părților, precum și a probei cu martori, instanța de fond a respins cererea ca neîntemeiată, motivând, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada elementelor simulației prin interpunere de persoane, elemente pe care Ie-a analizat detaliat și cu referire la întregul probatoriu administrat în cauză. Curtea a apreciat că motivele invocate de apelant, analizate prin prisma tuturor probelor administrate inclusiv cu ocazia rejudecării cauzei, avându-se, totodată, în vedere și îndrumările date de instanța de control judiciar cu privire la aspectele suplimentare ce trebuie antamate, nu sunt în măsură să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată de instanța de fond.

Reclamantul trebuia să facă dovada certă a faptului că este adevăratul cesionar a 13 părți sociale ale SC B.C. SRL, dovadă ce putea fi făcută, conform instanței de control judiciar, cu orice mijloc de probă. în strânsă legătură cu acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție a îndrumat instanța de apel să verifice mecanismul negocierii cesiunii, precum și să stabilească adevăratele raporturi juridice între părți, cu reala întindere a drepturilor și obligațiilor stabilite. Curtea a apreciat că probele administrate în cauză nu stabilesc cu certitudine în ce modalitate s-a negociat cesiunea sau cum au stabilit părțile întinderea reală a drepturilor/ obligațiilor ce le reveneau ca urmare a acestui pretins acord simulat.

în concret, având în vedere poziția divergentă a reclamantului și a pârâtului M. cu privire la acest aspect, au fost analizate declarațiile celorlalți pârâți luate cu ocazia interogatoriului, precum și cele ale martorilor audiați atât în primă instanță, cât și în rejudecarea apelului. Aceste persoane nu au fost în măsură a furniza date certe și credibile cu privire la pretinsa simulație intervenită în speță. Pârâții Ț., U. și B. au furnizat doar informații vagi și în mare măsură contradictorii. întrucât pârâtul B. a declarat că nu a discutat anterior cu pârâtul M., ci l-ar fi cunoscut doar cu ocazia semnării unuia din contractele de cesiune, și, de asemenea, că nu a fost prezent la nicio discuție cu privire la numărul real de părți sociale care i-ar fi revenit fiecăruia, acesta, în fapt, nu cunoaște cum anume s-au înțeles reclamantul și acest din urmă pârât cu privire la cesiunile intervenite.

Pe de altă parte, s-a reținut că reclamantul a declarat că pârâții B. și M. s-ar fi cunoscut anterior, cu ocazia unor discuții referitoare la presupusele acte simulate, precum și faptul că le-ar fi comunicat atât pârâtului Bădescu, cât și pârâtului Ț. că pârâtul M. urma a fi și el asociat și, de asemenea, care este numărul exact al părților sociale ce urma să îi revină fiecăruia. Cu toate acestea, niciuna din persoanele interogate sau audiate ca martori nu știe cu certitudine câte părți sociale deține, în mod real, fiecare din cele două persoane (C. și M.), nefiind de față la nicio discuție pe această temă, ei presupunând chiar că reclamantul este cesionarul întregului număr de părți sociale înstrăinate prin cele două contracte în litigiu, deși ar fi fost informați anterior de faptul contrar.

Chiar dacă s-ar admite că, într-adevăr, aceste persoane nu își mai amintesc respectivele informații, acest fapt nu se poate considera ca un element în favoarea reclamantului care era ținut a face proba susținerilor sale. Conform îndrumărilor primite, instanța de apel a administrat probe și în vederea stabilirii faptului dacă părțile au procedat în mod similar și în alte societăți comerciale, fiind astfel audiat martorul P.T.R., care a declarat anumite chestiuni referitoare la o altă societate comercială, fără a putea furniza informații pertinente pentru speța de față, precum și martora B.L., care, la rândul său, nu a relevat elemente pertinente referitoare la negocierea mecanismului cesiunii sau la relațiile reale dintre părți.

Cât privește plata prețului cesiunii, curtea a apreciat că extrasele de cont prezentate de reclamant nu sunt pertinente, întrucât, în lipsa unor alte elemente cu care să se coroboreze, nu pot face proba certă a folosirii acestora în scopul plății tranșelor de preț, cu atât mai mult cu cât toate părțile implicate au relații de afaceri și de prietenie care datează de câțiva ani anterior situației conflictuale din speță, astfel că sumele puteau fi achitate și în alte scopuri. Esențial este faptul că declarațiile aflate la filele 63 - 67 dosar fond nu au dată certă, putând, astfel, fi întocmite oricând. Relevant din acest punct de vedere este că pârâtul Bădescu nici nu a făcut deloc referire la acestea în cadrul răspunsurilor la interogatoriu, arătând inclusiv că după încheierea contractului de cesiune la notar nu i-ar mai fi semnat acestuia niciun alt înscris privind cesiunea.

Faptul că pârâtul Ț. a declarat că reclamantul i-a înmânat personal bani reprezentând, afirmativ, prețul cesiunii nu prezintă o relevanță deosebită, în lipsa probei înțelegerii dintre părți cu privire la simulația pretins intervenită. Similar a fost apreciată și declarația martorului Ț. cu privire la faptul că reclamantul ar fi înmânat prima tranșă din prețul cesiunii chiar la momentul semnării primei cesiuni. Pe de altă parte, în rejudecarea apelului și la îndrumarea instanței de control judiciar, s-au administrat probe din care rezultă că pârâtul M. ar fi deținut, la rândul său, sume de bani suficiente pentru a putea achita prețul cesiunii (fiind audiat martorul S.K. și fiind depuse diverse extrase de cont și alte înscrisuri).

Referitor la interesul pe care reclamantul l-ar fi manifestat cu privire la activitatea societății SC B.C.

SRL, instanța a reținut că, deși real, acest interes nu poate fi fundamentat exclusiv pe eventuala calitate de asociat a reclamantului, ci inclusiv pe faptul că acesta ar fi creditat societatea cu importante sume de bani pe care urmărea a le recupera, astfel cum rezultă din răspunsurile la interogatoriu ale pârâților B. și U., (fiind falsă concluzia că, din moment ce a creditat-o, nu putea face acest lucru decât în calitate de asociat), pe faptul că garantase un împrumut contractat de societate (motivat de faptul că era o modalitate de a se asigura că va primi banii cu care împrumutase societatea, mai mult, astfel cum a explicat pârâtul M., riscurile de a fi executată garanția erau minime, raportat la faptul că rata lunară a creditului era acoperită integral din valoarea chiriei pe care banca o achita societății pentru spațiul din Cluj - Napoca, Piața Unirii), precum și pe eventuala intenție de a investi cândva în viitor.

Cât privește înscrisurile originale ale societății pe care părțile le dețin, curtea a solicitat, la îndrumarea instanței de recurs, ca părțile să prezinte originalele acestora, reținând la dosar copii certificate pentru conformitate cu originalul. Analizând actele prezentate, instanța a observat că reclamantul deține doar câteva înscrisuri, acestea referindu-se la împrumutul pe care îl garantase și la cumpărarea a două spații situate în Cluj - Napoca (pe acestea din urmă le putea obține chiar de la martora P.C. care a declarat ca deține aceste înscrisuri), precum și contractele de cesiune părți sociale.

Curtea a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada certă a unui acord tripartit simulat prin interpunere de persoane cu pârâtul M., pe de o parte, și pârâții Ț. și B. (pentru contractul de cesiune din data de 09 iunie 2004), respectiv și pârâtul B. (pentru contractul de cesiune din data de 05.10.2005), pe de altă parte, deși sarcina probei îi revenea, potrivit art. 1169 C.civ. din 1864 și art.129 alin. (1) teza finală C.proc.civ. Prin încheierea din camera de consiliu de la 18 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 178 din 10 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

Pentru hotărî astfel, instanța a reținut că bonul fiscal depus în copie în apelul soluționat prin decizia civilă nr. 178/2012 a fost emis în data de 2 octombrie 2012 și nu este însoțit de nici un alt înscris din care să rezulte că face dovada vreunei plăți în temeiul unui contract de asistență juridică încheiat cu pârâții. Prin urmare, întrucât nu este cert că xerocopia acestui bon fiscal face dovada plății cheltuielilor de judecată în prezentul dosar, nu a fost avut în vedere la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată datorate de reclamant. Împotriva deciziei civile nr. 178 din 10 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul C.M.

invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și, în consecință admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurentul a susținut, în esență, următoarele: - Instanța nu realizează o motivare a hotărârii. Nu există o motivare în drept a soluției pronunțate. Instanța de apel omite să examineze mijloace de apărare a căror cercetare era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Astfel instanța nu face nicio referire la apărarea, că pârâtul M. nu a făcut nicio dovadă cum că, s-ar fi remis sumele de bani achitate de C.M., ca preț al cesiunii celor 13 părți sociale.

Instanța ignoră împrejurarea că toți ceilalți asociați ai societății au confirmat prin răspunsurile la interogatorii calitatea recurentului de asociat al societății, că a efectuat pe parcursul a aproape doi ani plățile online pentru societate, plăți ce nu ar fi explicabile doar prin calitatea de creditor al societății sau de potențial dobânditor al unor părți sociale. - Nemotivată este și partea din hotărâre care viza disponibilitățile bănești ale pârâtului M. pentru achitarea prețului celor 13 părți sociale. în opinia recurentului ar fi trebuit să fie evidențiate pasaje din declarația martorului care să susțină concluzia instanței, să fie arătate care sunt acele extrase de cont care ar susține disponibilitățile bănești ale pârâtului M., să fie făcute corelații între extrase și eventual ajungerea banilor în conturile lui M.. O asemenea argumentare s-ar fi impus cu atât mai mult cu cât, așa cum a arătat în fața instanței de apel veniturile realizate de pârâtul M.D.M.

sunt de departe insuficiente pentru achiziții de părți sociale la o valoare de 155.000 euro, astfel cum rezultă din chiar declarația de venit a acestuia înregistrată la Administrația Financiară Cluj. Nici extrasele de cont aparținând surorii domnului M.D.M. nu puteau asigura sursa de finanțare a pârâtului, întrucât sumele încasate sunt doar din salarii, iar nivelul acestor încasări de cea.1.000 euro lunar nu permiteau realizarea de economii în vederea acordării unor împrumuturi, fiind de altfel frecvente retrageri/plăți de câte 200 euro din acest cont. Nici extrasele de cont prezentate pe numele cumnatului domnului M. nu fac dovada existenței unor sume care să poată fi acordate cu titlu de împrumut/donație.

Superficială și nelegală este motivarea instanței sub aspectul înlăturării probatoriului privitor la plata prețului cesiunii. Înlăturarea mijloacelor de probă favorabile recurentului cu mențiuni „nu sunt pertinente” - pentru extrasele de cont ale recurentului, „nu prezintă o relevanță deosebită” - pentru mărturisirea pârâtului Ț. că a primit personal banii de la recurent nu sunt argumentate, Referitor la îndrumarea instanței de casare, de administrare a unor probe care să stabilească dacă și în cazul altor societăți comerciale s-a practicat aceeași procedură a simulației, instanța de apel reține în considerente ca „fiind audiat martorul P.T.R., care a declarat anumite chestiuni referitoare la o altă societate comercială, fără a furniza informații pertinente pentru speța de față”.

O asemenea formulare, vagă, fără o analiză a ceea ce în mod corect a declarat martorul nu constituie o motivare. Hotărârea cuprinde motive contradictorii. în măsura în care instanța admite ca posibilă deținerea de către recurent a tuturor părților sociale cedate, firesc și legal ar fi fost să admită acțiunea, chiar dacă nu s-a solicitat totalitatea părților sociale, principiul disponibilității procesului civil obligând instanța la o asemenea soluție. Atâta timp cât instanța reține caracterul real al interesului recurentului pentru informare despre activitatea societății, instanța trebuia să deceleze motivul determinant al acestui interes - calitatea sa de asociat al societății. Instanța a interpretat nelegal dispozițiile art.1169 C. civ.

și art.129 C. proc. civ.. Instanța dacă se considera nelămurită avea posibilitatea să ordone probe, potrivit rolului său activ, chiar dacă părțile se împotriveau. Ori instanța s-a mulțumit a enumera probele administrate în celelalte cicluri procesuale fără a face măcar o analiză a acestora. Hotărârea este nelegală și prin aceea că ignoră îndrumările instanței de control judiciar sub aspectul necesității administrării unor probe, contravenind astfel dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.. Instanța de apel ar fi trebuit să ceară lămuriri părților cu privire la modul în care s-a ajuns la deținerea înscrisurilor, să fi fost reaudiată martora P.C., să formuleze prezumții judecătorești pe baza documentelor deținute, să analizeze acest probatoriu.

Instanța de apel nu a administrat probele impuse prin decizia de casare sub aspectul interesului recurentului de a fi informat lunar despre situația contabilă a societății, dar și a împrejurării de a garanta în mod exclusiv creditul de 98.685 euro al SC B.C. SRL cu destinația de dobândire a imobilului, verificarea acestui interes fiind una superficială și contradictorie. Recurenții - pârâți SC B.C. SRL și M.D.M. au formulat recurs împotriva încheierii din 18 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 1882/1285/2009, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii în sensul admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în decizie în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată acordate în apel, acestea fiind de 4.960 lei.

În ședința publică din 10 octombrie 2013 recurenții - pârâți SC B.C. SRL și M.D.M. au solicitat instanței să ia act că înțeleg să renunțe la judecata recursului. Având în vedere prevederile art.246 C. proc. civ., susținerile recurenților, faptul că aceste susțineri se înscriu în limitele principiului disponibilității în procesul civil, a actelor de dispoziție permise părților pe parcursul judecării unei cauze, Înalta Curte va lua act de renunțare la judecata recursului declarat de SC B.C. SRL și M.D.M. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 18 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Față de dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., analizând cu prioritate, excepția nulității recursului invocată de intimații - pârâți SC B.C. SRL și M.D.M. raportat la dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. În speță, din analiza motivelor de recurs formulate de recurentul C.M. se constată că acestea pot fi încadrate, în drept, în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., așa cum s-a invocat, încât excepția nulității recursului urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. Recursul nu este fondat. Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamant.

Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Din analiza deciziei recurate se constată că instanța a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele care au format convingerea instanței, neexistând contradicții ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor. Nu va fi reținută critica prin care este invocată insuficienta motivare a hotărârii instanței de apel prin prisma probelor administrate și a mijloacelor de apărare.

Înalta Curte constată că din considerentele deciziei recurate reiese cu claritate că la pronunțarea soluției au fost avute în vedere probele administrate și mijloacele de apărare hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, instanța de apel fiind liberă să aprecieze asupra concludentei acestora și asupra relevanței pe fondul cauzei. Instanța de apel a uzat de dreptul suveran de apreciere a mijloacelor de probă invocate în cauză când a înlăturat anumite probe. Instanța nu este obligată să răspundă la fiecare argument folosit în dezvoltarea apelului atunci când au un element comun, determinat, instanța fiind autorizată să le grupeze și să le discute împreună. Instanța de apel a identificat și a făcut aplicarea la situația de fapt stabilită cu certitudine în cauză a dispozițiilor legale incidente situației aplicate coroborându-le cu probele cauzei, aplicație obligatorie, ce conferă suport legal soluției pronunțate.

Decizia nu cuprinde considerente contradictorii în ce privește pretențiile formulate de recurentul - reclamant, argumentele în înlăturarea motivelor de apel, conduc în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv, respectând pe deplin dispozițiile instanței de casare. Sub acest aspect recurentul încearcă să readucă în discuție apreciere probatoriului. Hotărârea instanței de apel a fost suficient motivată, inclusiv în aprecierea probatoriului, instanța de apel examinând în mod real elementele esențiale care i-au fost supuse și astfel, cererea de apel soluționată prin hotărâre a fost examinată în mod echitabil, reclamantului fiindu-i astfel, pe deplin respectat dreptul la apărare și dreptul său la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană a Drepturilor Omului.

În realitate prin criticile formulate recurentul își exprimă nemulțumirea fată de modul de stabilire de către instanță a situației de fapt, tinzând la o nouă judecată în fond a cauzei și la reaprecierea probelor, ceea ce excede analizei instanței de recurs. Chiar și forța probantă ce trebuie acordată unei probe, se circumscrie aspectelor de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii atacate. Instanța de apel a respectat îndrumările date de instanța de control judiciar suplimentând probatoriul pentru verificarea mecanismului negocierii cesiunii, stabilirii adevăratelor raporturi juridice între părți, cu reala întindere a drepturilor și obligațiilor, stabilirea interesului reclamantului de a se informa lunar despre situația contabilă a societății, dar și a împrejurării de a garanta un credit al SC B.C.

SRL, procedând corect la administrarea probatoriului. Instanța de apel, raportat la starea de fapt stabilită, a reținut corect că reclamantul nu a făcut dovada certă a unui acord tripartit simulat prin interpunere de persoane cu pârâtul M.D.M., pe de o parte și pârâții T.T. și B.R.V. (pentru contractul de cesiune din data de 9 iunie 2004), respectiv și pârâtul B.R.V. (pentru contractul de cesiune din data de 5 octombrie 2005) pe de altă parte, deși sarcina probei îi revenea, potrivit art. 1169 C. civ. și art. 129 alin. (1) C. proc. civ. Modul în care instanța de apel a verificat înscrisurile depuse în probațiune și a apreciat probele constituie o chestiune care nu mai poate face obiectul recursului, astfel că sub acest aspect criticile formulate nu pot fi analizate.

Pentru aceste considerente se apreciază că hotărârea instanței de apel nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și în temeiul prevăzut de art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E la act de renunțarea la judecata recursului declarat de SC B.C. SRL Cluj-Napoca și M.D.M. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 18 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Respinge excepția nulității cererii de recurs. Respinge ca nefondat recursul declarat de C.M. împotriva deciziei civile nr. 178/2012 din 10 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2013.