ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3185/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3185/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 8275 din 03 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr.

1882/1285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj, a fost respinsă excepția lipsei

de interes.

A fost respinsă in întregime acțiunea

comerciala formulata de către reclamantul C.M., împotriva pârâților M.D.M., SC

B.C. SRL, U.H.D., B.R.V. si T.T.

A fost obligat reclamantul să

plătească paraților M.D.M. si SC B.C. SRL suma de 1.190 lei cu titlu de

cheltuieli de judecata.

În considerente, s-a reținut că, la

data de 09 iunie 2004, parații B.R.V. si T.T., asociați la parata SC B.C. SRL,

au încheiat cu paratul M.D.M. contractul de cesiune de părți sociale aflat in

copie la dosar.

Conform acestui contract, paratul T.T.

cesiona toate cele 8 părți sociale, iar paratul B.R.V. cesiona 12 din cele 22

de parți sociale, prețul total al cesiunii fiind de 130.000 euro. Din acest

preț, 10.000 euro s-au achitat către paratul B.R.V. la data semnării

contractului. Diferența de 120.000 euro urma sa fie achitata astfel: 40.000

euro (cate 20.000 euro pentru fiecare cedent la data rămânerii irevocabile a

Sentinței civile nr. 1410/C/2004 a Tribunalului Cluj, dar nu mai târziu de 05

iulie 2004; 40.000 euro, la data semnării contractului de vânzare-cumpărare

între parata SC B.C. SRL si Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca cu

privire la imobilul situat in Cluj-Napoca, Piața Cipariu, jud. Cluj, dar nu mai

târziu de 09 august 2004 (din aceasta suma paratul T. primea 31.000 euro, iar

paratul B. primea 9.000 euro); 40.000 euro urma sa fie achitata paratului B. pana

cel târziu la data de 09 noiembrie 2004.

În urma încheierii acestui contract de

cesiune, paratul T. își pierdea calitatea de asociat al paratei SC B.C. SRL,

asociați fiind doar parații B.R.V. si M.D.M.

La data de 05 octombrie 2005, paratul B.R.V.

a mai cesionat paratului M.D.M. 2 părți sociale, astfel ca in urma acestei

cesiuni acesta din urma deținea 22 de părți sociale, iar paratul B.R.V. avea 8

părți sociale. Ambele cesiuni au fost menționate la Oficiul Registrului Comerțului

de pe lângă Tribunalul Comercial Cluj. De asemenea, începând cu data de 09

iunie 2004, paratul M.D.M. A preluat și funcția de administrator al paratei SC

B.C. SRL.

Ulterior, în anul 2006, pârâtul B.R.V.

a cesionat si cele 8 părți sociale astfel: către paratul M.D.M. un număr de 5

părți sociale si către paratul U.H.D. un număr de 3 părți sociale. La rândul

său, paratul M.D.M. a cesionat paratului U.H.D., în anul 2007, 9 părți sociale.

În urma acestei cesiuni, structura asociativa este următoarea: M.D.M., asociat

cu 18 părți sociale si administrator si U.H.D. asociat cu 12 părți sociale.

Reclamantul C.M. a susținut ca primele

doua contracte de cesiune de părți sociale ar fi fost simulate prin interpunere

de persoane, că în realitate ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra unui

număr de 13 părți sociale, și că, dată fiind poziția socială în care se afla

atât în anul 2004, cât și în anul 2005, respectiv funcția pe care o ocupa,

aceea de membru în Consiliu de Administrație în cadrul SC B.T. SA, nu putea sa

fie asociat in societatea parata, întrucât s-ar fi creat un conflict de

interese.

Instanța a reținut că acțiunea in

declararea simulației este o acțiune în constatare, fiind deci imprescriptibilă

și că nu se poate susține ca ar fi lipsita de interes acțiunea reclamantului întrucât

scopul urmărit de acesta nu este „executarea contractelor de cesiune de părți

sociale”, ci publicarea actelor secrete prin înscrierea în registrul comerțului

a efectelor acestora, adică dezvăluirea unei alte structuri asociative.

În ceea ce privește fondul cauzei,

tribunalul a reținut că, invocând simulația, reclamantul este ținut sa facă

dovada existentei actului public, a actului secret si a acordului simulatoriu

și că actele publice, cele două contracte de cesiune de părți sociale, nu au

fost tăgăduite de către niciuna dintre părți. Reclamantul nu a făcut însa

dovada existentei actului secret, a contrainscrisului si nici a acordului

simulatoriu. În ceea ce privește actul secret, a arătat ca a fost in

imposibilitatea morala de a constitui acest înscris, însă aceasta susținere nu

a fost dovedita in cauza de fată.

Instanța a reținut că ipoteza

imposibilității morale de constituire a unui înscris nu este menționata printre

excepțiile prevăzute de dispozițiile art. 1191-1198 C.civ., fiind o creație a

practicii judiciare, astfel ca aplicarea acestui caz impune a cercetare atenta

si amănunțita a relațiilor dintre părți. Imposibilitatea morala de

preconstituire a înscrisului are la baza încrederea profunda si reciproca

existenta intre părți si își găsește aplicare numai atunci când forma scrisa

este ceruta ad probationem, nu ad validitatem, întrucât lipsa formei atrage

nulitatea absoluta a actului juridic si nu se mai pune problema dovedirii sale.

Contrar susținerilor paraților M.D.M.

si SC B.C. SRL, instanța a reținut ca in cazul in care transmiterea pârtilor

sociale se face printr-un act oneros, ca si in cazul de fata, contractul este

consensual, pentru validitatea cesiunii nefiind necesara încheierea

contractului in forma scrisa sau in forma autentica. Forma scrisa este ceruta

doar pentru efectuarea publicității si opozabilității fata de terți, respectiv

pentru înscrierea in registrul comerțului. Apărarea celor doi parați in sensul

ca acțiunea ar fi inadmisibila de plano în lipsa contrainscrisului a fost apreciată

ca fiind nefondata, a fost înlăturata cu consecința analizării de către

instanța a susținerilor reclamantului, respectiv daca relațiile dintre acesta

si paratul M.D.M. constituiau un impediment moral astfel încât nu era posibila

încheierea actului secret.

Instanța a reținut ca reclamantul nu a

făcut dovada faptului ca se afla in imposibilitatea morala de a-si preconstitui

contra-înscrisul secret. Este real faptul ca atât la data încheierii

contractelor de cesiune, cat si in prezent, reclamantul era prieten cu paratul

M., derulau afaceri împreuna si, in considerarea acestui ultim aspect, își

acordau credit reciproc, împuternicindu-se sa efectueze operațiuni financiare

unul pe contul altuia. însă, orice operațiune efectuata de către paratul M.D.M.

pe contul deschis pe numele reclamantului C.M. sau invers, putea fi urmărita,

nici unul neputând sa efectueze operațiuni „oculte”, sa se sustragă supravegherii

celuilalt, toate operațiunile financiar-bancare fiind evidențiate in „registrul-jurnal”

al băncii. Părțile nici nu au depus la dosar o copie a limitelor

împuternicirilor la care au făcut referire. Faptul ca paratul a făcut

operațiuni bancare prin retragere si depunere numerar in contul reclamantului,

in condițiile in care cei doi erau asociați in alte afaceri comerciale, nu

constituie o dovada a relațiilor foarte strânse existente intre cele doua părți

litigante, relații care nu le-ar fi permis sa își constituie actul secret.

Faptul că ar fi existat un acord simulat intre reclamant, paratul M.D.M. si

paratul U.H.D. în ceea ce privește participarea la o alta societate comerciala

nu constituie o dovada a imposibilității morale de preconstituire a înscrisului.

Poziția procesuală a reclamantului a fost oscilanta, acesta susținând fie ca a

fost in imposibilitatea morala de a-si preconstitui un înscris, fie ca ar

deține un început de dovada scrisa in acest sens, declarațiile olografe

extrajudiciare date de paratul B.R.V. afirmând că ar constitui astfel de

dovezi.

Instanța a reținut ca aceste

înscrisuri nu constituie un început de dovada scrisa a contrainscrisului

secret, ci eventual o dovada a faptului ca reclamantul a făcut o plata în

contul pârâtului. Chiar daca s-ar aprecia ca ar fi dovedita existenta

contrainscrisului secret, instanța a reținut ca reclamantul nu a făcut dovada

existentei acordului simulatoriu si nici a întinderii si a clauzelor actului

secret. Pentru a fi în prezenta interpunerii de persoane este absolut necesar

ca toate cele trei părți implicate in operațiune sa aibă cunoștința atât de

existenta actului public, cat si de existenta actului secret, adică sa știe in

patrimoniul cui se produc efectele actului public. Aceasta se impune cu

necesitate, fiind de esența simulației. Daca la crearea aparentei prin actul

juridic nu participa in mod conștient toate subiectele de drept care sunt părți

ale acelui act juridic, daca acordul simulatoriu nu este rodul manifestării de

voința al acelorași subiecte de drept, atunci nu mai este vorba despre simulație,

ci de o alta instituție juridica având efecte si structura diferite. Așadar,

este absolut necesar ca terțul contractant din actul public sa cunoască faptul

ca a încheiat actul cu o persoana interpusa si ca adevăratul sau contractant

este personajul ascuns privirilor indiscrete ale publicului. Cesionarii T. si B.

au arătat ca au negociat cesiunea cu reclamantul si ca pe paratul M.D.M. l-au

cunoscut doar la semnarea primului contract de cesiune de părți sociale,

semnând contractul doar pentru ca au avut încredere in reclamant. Nici una

dintre părți nu a afirmat ca ar fi știut si ar fi asistat la discuții intre

reclamant si paratul M. in sensul ca acesta din urma sa apară in contractul de

cesiune, deși părțile sociale nu ii erau cesionate în întregime. Reclamantul a

susținut ca prețul primei cesiuni a fost achitat exclusiv din fondurile sale,

fiind o dovada a faptului ca a fost parte in acest contract, tot reclamantul

susținând ca paratului M. i-au fost cesionate totuși 8 părți sociale. Faptul ca

in perioada in care au avut loc cele doua cesiuni, paratul M.D.M. a retras si

depus diverse sume in contul al cărui titular era reclamantul nu constituie o

dovada a existentei actului secret cu privire la cesiune și nici a acordului

simulatoriu, toate părțile recunoscând că cei doi derulau multiple afaceri

comerciale împreuna. Nici susținerile reclamantului in sensul ca a creditat

societatea parata cu diverse sume nu sunt dovedite in condițiile art. 1176 și

următoarele C.civ., art. 1191 C.civ. si art. 46 C.com. Dacă in ceea ce-l

privește pe paratul M.D.M. încheierea contrainscrisului ar fi fost de natura sa

afecteze relațiile dintre cei doi, nu același lucru s-ar putea susține si

despre încheierea contractelor de împrumut cu societatea parata, cu atât mai

mult cu cat, din punct de vedere contabil, un astfel de contract era necesar.

Reclamantul însa nu a făcut dovada acestor susțineri, neexistând nici un

contract de împrumut intre acesta si societatea parata.

Împotriva acestei sentințe a formulat

apel C.M., solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței în

sensul admiterii acțiunii introductive de instanță; obligarea pârâtului de

rangul 1 la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, atât

în faza de apel, cât și la instanța de fond.

Prin decizia civilă nr. 140 din 20

iulie 2011 Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de C.M. împotriva

Sentinței civile nr. 8275 din 03 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr.

1882/1285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj pe care a schimbat-o în tot în

sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantul C.M. împotriva pârâților M.D.M.,

SC B.C. SRL, U.H.D., B.R.V. și T.T.

A constatat caracterul simulat al

contractului de cesiune încheiat la 09 iunie 2004 între B.R.V. și M.D.M.,

precum și al contractului de cesiune de părți sociale din 05 octombrie 2005 încheiat

între aceleași părți.

A constatat că reclamantul este

adevăratul cesionar al unui număr de 13 părți sociale ale SC B.C. SRL.

A dispus înregistrarea în Registrul

Comerțului a dreptului de proprietate al reclamantului cu privire la cele 13

părți sociale ale SC B.C. SRL concomitent cu reducerea numărului de părți

sociale ale pârâtului M.D.M. de la 18 părți sociale la 5 părți sociale.

A obligat pe intimatul M.D.M. la plata

în favoarea apelantului a sumei de 2.090,9 lei, cheltuieli de judecată parțiale

la fond și apel.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că în speță, simulația actelor încheiate, față de actele

aparente (actele adiționale privind modificarea structurii capitalului social

prin cooptarea de noi asociați si redistribuirea părților sociale) este

invocată de un nesemnatar al înscrisurilor aparente. în mod corect a reținut

instanța faptul că actele publice nu au fost tăgăduite de către nici una dintre

părți. Contrar susținerilor pârâților M.D.M. și SC B.C. SRL, instanța a reținut

de asemenea în mod corect faptul că în cazul în care transmiterea părților

sociale se face printr-un act oneros, ca si în cazul de față, contractul este

consensual, pentru validitatea cesiunii nefiind necesară încheierea

contractului în formă scrisă sau în formă autentică. Cu toate acestea,

dezbaterile care au avut loc în fața instanței de fond cu privire la proba

actului secret respectiv imposibilitatea morală de a constitui contra-înscrisul

- art. 1191-1198 C.civ - exced obiectului prezentei cauze întrucât, în materie

comercială, între părțile actului secret, existența simulației poate fi

dovedită cu orice mijloc de probă, inclusiv cu martori și prezumții, potrivit

art. 46 C.com tocmai datorită faptului că vânzarea-cumpărarea de părți sociale

este o faptă de comerț, potrivit art. 3 pct. 4 C.com.

S-a reținut că sunt corecte

susținerile apelantului potrivit cărora, în condițiile în care simulația privea

o faptă obiectivă de comerț evident că regulile aplicabile în materie de

probațiune sunt cele stabilite de art. 46 din C. com., care elimină

restricțiile în materie de probațiune prevăzute de art. 1191 C. civ.

Curtea a reținut că dacă se admite că

simulația prin interpunere de persoană implică cunoașterea interpunerii de

persoane de către toți cei implicați (cocontractanți, beneficiarul real) este

evident că înscrisurile provenite de la cocontractantul cedent în care acesta

confirmă primirea unor sume de bani de la reclamant în contul prețului părților

sociale cedate poate fi considerat un început de dovadă scrisă, care coroborat

cu martori și prezumții, poate contura existența și întinderea simulației.

înscrisurile sau începuturile de dovadă scrisă existente, martorii și

prezumțiile judecătorești dovedesc în mod categoric simulația existentă și

calitatea reclamantului de asociat al societății. Pentru a fi în prezența

interpunerii de persoane este absolut necesar ca toate cele trei părți

implicate să aibă cunoștință atât de existența actului public, cât și de

existența actului secret, adică să știe în patrimoniul cui se produc efectele

actului public”. De asemenea, este absolut necesar ca terțul contractant din

actul public să cunoască faptul că a încheiat actul cu o persoană interpusă și

că adevăratul său contractant este personajul ascuns privirilor indiscrete ale

publicului”. Din moment ce cedenții au negociat condițiile cesiunii cu

reclamantul, pe pârâtul M. cunoscându-l doar la momentul semnării primului

contract, acesta fiind prezentat de reclamant ca un interpus al reclamantului,

este evident că aceștia aveau cunoștință despre existența simulației prin

interpunere de persoane, ei semnând contractul de cesiune doar ca urmare a

încrederii avute în reclamant. Pentru a fi îndeplinită cerința cunoașterii de

către contractantul din actul public a simulației nu este nevoie ca acesta să

fi cunoscut toate detaliile înțelegerii din actul secret, fiind suficient să

cunoască că persoana din actul public nu este, ori nu este în întregime

deținătorul real al drepturilor transmise.

Coroborând declarațiile martorilor

audiați în cauză cu răspunsurile la interogatoriu, cu înscrisurile depuse la

dosar și cu prezumțiile simple, potrivit art. 1203 C. civ., curtea a apreciat

ca deplin dovedite condițiile simulației prin interpunere de persoane.

Prin decizia nr.904 din 23 februarie 2012,

Înalta Curte de Casație și Justiție a casat decizia civilă nr. 140 din 20 iulie

2011 prin care Curtea de Apel Cluj a soluționat apelul reclamantului și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, impunându-se suplimentarea

probatoriului pentru clarificarea aspectelor controversate, respectiv:

susținerea pârâtului M. dacă banii reprezentând plata prețului părților sociale

proveneau din sursele sale sau de la sora sa din Grecia, dovedirea cu documente

a circuitului bancar al acestor sume de bani, sau martori care pot confirma

aceste împrejurări, examinarea actelor originale deținute de fiecare parte,

verificarea dacă și în cazul altor societăți comerciale s-a practicat aceeași

procedură a simulației, verificarea mecanismului negocierii cesiunii, a

interesului reclamantului de a se informa lunar despre situația contabilă a

societății, dar și a împrejurării de a garanta creditul acordat de Banca

Transilvania societății.

În rejudecare, instanța de apel a

administrat proba cu înscrisuri suplimentare, precum și proba cu martori,

procedând inclusiv la examinarea actelor societății, astfel cum au fost

prezentate de părți în ședință publică.

Prin decizia civilă nr. 178/2012 din

10 decembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de reclamantul C.M.

împotriva sentinței civile nr. 8275 din 03 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul

nr. 1882/1285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj.

A obligat apelantul să plătească

intimatului M.D.M. suma de 2.480 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în

apel.

Pentru a hotărî astfel instanța de

apel a reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de 07

august 2009 și aflată în rejudecarea apelului după casarea de către Înalta

Curte de Casație și Justiție a deciziei pronunțate în apel la data de 20 iulie 2011,

reclamantul C.M. a solicitat ca instanța să constate caracterul simulat a două

contracte de cesiune părți sociale deținute de pârâtul B.R.V. la SC B.C. SRL,

în sensul că adevăratul cesionar a 13 părți sociale din cele cesionate

pârâtului M.D.M. este reclamantul. în urma administrării probei cu înscrisuri,

a interogatoriului părților, precum și a probei cu martori, instanța de fond a

respins cererea ca neîntemeiată, motivând, în esență, că reclamantul nu a făcut

dovada elementelor simulației prin interpunere de persoane, elemente pe care

Ie-a analizat detaliat și cu referire la întregul probatoriu administrat în

cauză.

Curtea a apreciat că motivele invocate

de apelant, analizate prin prisma tuturor probelor administrate inclusiv cu

ocazia rejudecării cauzei, avându-se, totodată, în vedere și îndrumările date

de instanța de control judiciar cu privire la aspectele suplimentare ce trebuie

antamate, nu sunt în măsură să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată

de instanța de fond.

Reclamantul trebuia să facă dovada

certă a faptului că este adevăratul cesionar a 13 părți sociale ale SC B.C. SRL,

dovadă ce putea fi făcută, conform instanței de control judiciar, cu orice

mijloc de probă. în strânsă legătură cu acest aspect, Înalta Curte de Casație

și Justiție a îndrumat instanța de apel să verifice mecanismul negocierii

cesiunii, precum și să stabilească adevăratele raporturi juridice între părți,

cu reala întindere a drepturilor și obligațiilor stabilite. Curtea a apreciat

că probele administrate în cauză nu stabilesc cu certitudine în ce modalitate

s-a negociat cesiunea sau cum au stabilit părțile întinderea reală a

drepturilor/ obligațiilor ce le reveneau ca urmare a acestui pretins acord

simulat. în concret, având în vedere poziția divergentă a reclamantului și a

pârâtului M. cu privire la acest aspect, au fost analizate declarațiile

celorlalți pârâți luate cu ocazia interogatoriului, precum și cele ale

martorilor audiați atât în primă instanță, cât și în rejudecarea apelului.

Aceste persoane nu au fost în măsură a furniza date certe și credibile cu

privire la pretinsa simulație intervenită în speță. Pârâții Ț., U. și B. au

furnizat doar informații vagi și în mare măsură contradictorii. întrucât

pârâtul B. a declarat că nu a discutat anterior cu pârâtul M., ci l-ar fi

cunoscut doar cu ocazia semnării unuia din contractele de cesiune, și, de

asemenea, că nu a fost prezent la nicio discuție cu privire la numărul real de

părți sociale care i-ar fi revenit fiecăruia, acesta, în fapt, nu cunoaște cum

anume s-au înțeles reclamantul și acest din urmă pârât cu privire la cesiunile

intervenite. Pe de altă parte, s-a reținut că reclamantul a declarat că pârâții

B. și M. s-ar fi cunoscut anterior, cu ocazia unor discuții referitoare la

presupusele acte simulate, precum și faptul că le-ar fi comunicat atât

pârâtului Bădescu, cât și pârâtului Ț. că pârâtul M. urma a fi și el asociat

și, de asemenea, care este numărul exact al părților sociale ce urma să îi

revină fiecăruia. Cu toate acestea, niciuna din persoanele interogate sau

audiate ca martori nu știe cu certitudine câte părți sociale deține, în mod

real, fiecare din cele două persoane (C. și M.), nefiind de față la nicio

discuție pe această temă, ei presupunând chiar că reclamantul este cesionarul

întregului număr de părți sociale înstrăinate prin cele două contracte în

litigiu, deși ar fi fost informați anterior de faptul contrar. Chiar dacă s-ar

admite că, într-adevăr, aceste persoane nu își mai amintesc respectivele

informații, acest fapt nu se poate considera ca un element în favoarea

reclamantului care era ținut a face proba susținerilor sale. Conform

îndrumărilor primite, instanța de apel a administrat probe și în vederea

stabilirii faptului dacă părțile au procedat în mod similar și în alte

societăți comerciale, fiind astfel audiat martorul P.T.R., care a declarat

anumite chestiuni referitoare la o altă societate comercială, fără a putea

furniza informații pertinente pentru speța de față, precum și martora B.L.,

care, la rândul său, nu a relevat elemente pertinente referitoare la negocierea

mecanismului cesiunii sau la relațiile reale dintre părți. Cât privește plata

prețului cesiunii, curtea a apreciat că extrasele de cont prezentate de

reclamant nu sunt pertinente, întrucât, în lipsa unor alte elemente cu care să

se coroboreze, nu pot face proba certă a folosirii acestora în scopul plății

tranșelor de preț, cu atât mai mult cu cât toate părțile implicate au relații

de afaceri și de prietenie care datează de câțiva ani anterior situației

conflictuale din speță, astfel că sumele puteau fi achitate și în alte scopuri.

Esențial este faptul că declarațiile aflate la filele 63 - 67 dosar fond nu au

dată certă, putând, astfel, fi întocmite oricând. Relevant din acest punct de

vedere este că pârâtul Bădescu nici nu a făcut deloc referire la acestea în

cadrul răspunsurilor la interogatoriu, arătând inclusiv că după încheierea

contractului de cesiune la notar nu i-ar mai fi semnat acestuia niciun alt

înscris privind cesiunea. Faptul că pârâtul Ț. a declarat că reclamantul i-a

înmânat personal bani reprezentând, afirmativ, prețul cesiunii nu prezintă o

relevanță deosebită, în lipsa probei înțelegerii dintre părți cu privire la

simulația pretins intervenită. Similar a fost apreciată și declarația

martorului Ț. cu privire la faptul că reclamantul ar fi înmânat prima tranșă

din prețul cesiunii chiar la momentul semnării primei cesiuni. Pe de altă

parte, în rejudecarea apelului și la îndrumarea instanței de control judiciar,

s-au administrat probe din care rezultă că pârâtul M. ar fi deținut, la rândul

său, sume de bani suficiente pentru a putea achita prețul cesiunii (fiind

audiat martorul S.K. și fiind depuse diverse extrase de cont și alte

înscrisuri). Referitor la interesul pe care reclamantul l-ar fi manifestat cu

privire la activitatea societății SC B.C. SRL, instanța a reținut că, deși

real, acest interes nu poate fi fundamentat exclusiv pe eventuala calitate de

asociat a reclamantului, ci inclusiv pe faptul că acesta ar fi creditat

societatea cu importante sume de bani pe care urmărea a le recupera, astfel cum

rezultă din răspunsurile la interogatoriu ale pârâților B. și U., (fiind falsă

concluzia că, din moment ce a creditat-o, nu putea face acest lucru decât în

calitate de asociat), pe faptul că garantase un împrumut contractat de

societate (motivat de faptul că era o modalitate de a se asigura că va primi

banii cu care împrumutase societatea, mai mult, astfel cum a explicat pârâtul M.,

riscurile de a fi executată garanția erau minime, raportat la faptul că rata

lunară a creditului era acoperită integral din valoarea chiriei pe care banca o

achita societății pentru spațiul din Cluj - Napoca, Piața Unirii), precum și pe

eventuala intenție de a investi cândva în viitor. Cât privește înscrisurile

originale ale societății pe care părțile le dețin, curtea a solicitat, la

îndrumarea instanței de recurs, ca părțile să prezinte originalele acestora,

reținând la dosar copii certificate pentru conformitate cu originalul.

Analizând actele prezentate, instanța a observat că reclamantul deține doar

câteva înscrisuri, acestea referindu-se la împrumutul pe care îl garantase și

la cumpărarea a două spații situate în Cluj - Napoca (pe acestea din urmă le

putea obține chiar de la martora P.C. care a declarat ca deține aceste

înscrisuri), precum și contractele de cesiune părți sociale.

Curtea a apreciat că reclamantul nu a

făcut dovada certă a unui acord tripartit simulat prin interpunere de persoane

cu pârâtul M., pe de o parte, și pârâții Ț. și B. (pentru contractul de cesiune

din data de 09 iunie 2004), respectiv și pârâtul B. (pentru contractul de

cesiune din data de 05.10.2005), pe de altă parte, deși sarcina probei îi

revenea, potrivit art. 1169 C.civ. din 1864 și art.129 alin. (1) teza finală

C.proc.civ.

Prin încheierea din camera de consiliu

de la 18 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de îndreptare a

erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 178 din 10

decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

Pentru hotărî astfel, instanța a

reținut că bonul fiscal depus în copie în apelul soluționat prin decizia civilă

nr. 178/2012 a fost emis în data de 2 octombrie 2012 și nu este însoțit de nici

un alt înscris din care să rezulte că face dovada vreunei plăți în temeiul unui

contract de asistență juridică încheiat cu pârâții. Prin urmare, întrucât nu

este cert că xerocopia acestui bon fiscal face dovada plății cheltuielilor de

judecată în prezentul dosar, nu a fost avut în vedere la stabilirea cuantumului

cheltuielilor de judecată datorate de reclamant.

Împotriva deciziei civile nr. 178 din 10

decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul C.M. invocând motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în temeiul

cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul

admiterii apelului și, în consecință admiterea acțiunii, cu cheltuieli de

judecată.

În dezvoltarea în fapt a recursului,

recurentul a susținut, în esență, următoarele:

- Instanța nu realizează o motivare a

hotărârii. Nu există o motivare în drept a soluției pronunțate. Instanța de

apel omite să examineze mijloace de apărare a căror cercetare era hotărâtoare

pentru dezlegarea pricinii. Astfel instanța nu face nicio referire la apărarea,

că pârâtul M. nu a făcut nicio dovadă cum că, s-ar fi remis sumele de bani

achitate de C.M., ca preț al cesiunii celor 13 părți sociale. Instanța ignoră

împrejurarea că toți ceilalți asociați ai societății au confirmat prin

răspunsurile la interogatorii calitatea recurentului de asociat al societății,

că a efectuat pe parcursul a aproape doi ani plățile online pentru societate,

plăți ce nu ar fi explicabile doar prin calitatea de creditor al societății sau

de potențial dobânditor al unor părți sociale.

- Nemotivată este și partea din

hotărâre care viza disponibilitățile bănești ale pârâtului M. pentru achitarea

prețului celor 13 părți sociale. în opinia recurentului ar fi trebuit să fie

evidențiate pasaje din declarația martorului care să susțină concluzia

instanței, să fie arătate care sunt acele extrase de cont care ar susține

disponibilitățile bănești ale pârâtului M., să fie făcute corelații între

extrase și eventual ajungerea banilor în conturile lui M.. O asemenea

argumentare s-ar fi impus cu atât mai mult cu cât, așa cum a arătat în fața

instanței de apel veniturile realizate de pârâtul M.D.M. sunt de departe

insuficiente pentru achiziții de părți sociale la o valoare de 155.000 euro,

astfel cum rezultă din chiar declarația de venit a acestuia înregistrată la

Administrația Financiară Cluj. Nici extrasele de cont aparținând surorii

domnului M.D.M. nu puteau asigura sursa de finanțare a pârâtului, întrucât

sumele încasate sunt doar din salarii, iar nivelul acestor încasări de

cea.1.000 euro lunar nu permiteau realizarea de economii în vederea acordării

unor împrumuturi, fiind de altfel frecvente retrageri/plăți de câte 200 euro din

acest cont. Nici extrasele de cont prezentate pe numele cumnatului domnului M.

nu fac dovada existenței unor sume care să poată fi acordate cu titlu de

împrumut/donație.

Superficială și nelegală este

motivarea instanței sub aspectul înlăturării probatoriului privitor la plata

prețului cesiunii.

Înlăturarea mijloacelor de probă

favorabile recurentului cu mențiuni „nu sunt pertinente” - pentru extrasele de

cont ale recurentului, „nu prezintă o relevanță deosebită” - pentru

mărturisirea pârâtului Ț. că a primit personal banii de la recurent nu sunt

argumentate,

Referitor la îndrumarea instanței de

casare, de administrare a unor probe care să stabilească dacă și în cazul altor

societăți comerciale s-a practicat aceeași procedură a simulației, instanța de

apel reține în considerente ca „fiind audiat martorul P.T.R., care a declarat

anumite chestiuni referitoare la o altă societate comercială, fără a furniza

informații pertinente pentru speța de față”. O asemenea formulare, vagă, fără o

analiză a ceea ce în mod corect a declarat martorul nu constituie o motivare.

Hotărârea cuprinde motive

contradictorii. în măsura în care instanța admite ca posibilă deținerea de

către recurent a tuturor părților sociale cedate, firesc și legal ar fi fost să

admită acțiunea, chiar dacă nu s-a solicitat totalitatea părților sociale,

principiul disponibilității procesului civil obligând instanța la o asemenea

soluție. Atâta timp cât instanța reține caracterul real al interesului

recurentului pentru informare despre activitatea societății, instanța trebuia

să deceleze motivul determinant al acestui interes - calitatea sa de asociat al

societății.

Instanța a interpretat nelegal

dispozițiile art.1169 C. civ. și art.129 C. proc. civ.. Instanța dacă se

considera nelămurită avea posibilitatea să ordone probe, potrivit rolului său

activ, chiar dacă părțile se împotriveau. Ori instanța s-a mulțumit a enumera

probele administrate în celelalte cicluri procesuale fără a face măcar o

analiză a acestora.

Hotărârea este nelegală și prin aceea

că ignoră îndrumările instanței de control judiciar sub aspectul necesității

administrării unor probe, contravenind astfel dispozițiilor art. 315 alin. (1) C.

proc. civ.. Instanța de apel ar fi trebuit să ceară lămuriri părților cu

privire la modul în care s-a ajuns la deținerea înscrisurilor, să fi fost

reaudiată martora P.C., să formuleze prezumții judecătorești pe baza

documentelor deținute, să analizeze acest probatoriu. Instanța de apel nu a

administrat probele impuse prin decizia de casare sub aspectul interesului

recurentului de a fi informat lunar despre situația contabilă a societății, dar

și a împrejurării de a garanta în mod exclusiv creditul de 98.685 euro al SC B.C.

SRL cu destinația de dobândire a imobilului, verificarea acestui interes fiind

una superficială și contradictorie.

Recurenții - pârâți SC B.C. SRL și M.D.M.

au formulat recurs împotriva încheierii din 18 martie 2013 pronunțată de Curtea

de Apel Cluj în Dosarul nr. 1882/1285/2009, invocând motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia au solicitat

admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii în sensul admiterii

cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în decizie în ceea ce

privește cuantumul cheltuielilor de judecată acordate în apel, acestea fiind de

4.960 lei.

În ședința publică din 10 octombrie

2013 recurenții - pârâți SC B.C. SRL și M.D.M. au solicitat instanței să ia act

că înțeleg să renunțe la judecata recursului.

Având în vedere prevederile art.246 C.

proc. civ., susținerile recurenților, faptul că aceste susțineri se înscriu în

limitele principiului disponibilității în procesul civil, a actelor de

dispoziție permise părților pe parcursul judecării unei cauze, Înalta Curte va

lua act de renunțare la judecata recursului declarat de SC B.C. SRL și M.D.M.

împotriva încheierii din camera de consiliu de la 18 martie 2013 pronunțată de Curtea

de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Față de dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., analizând cu prioritate, excepția nulității recursului invocată de

intimații - pârâți SC B.C. SRL și M.D.M. raportat la dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor.

În speță, din analiza motivelor de

recurs formulate de recurentul C.M. se constată că acestea pot fi încadrate, în

drept, în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., așa cum s-a invocat, încât

excepția nulității recursului urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea motivelor de recurs

prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de

apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin

recursul declarat de reclamant.

Motivul de recurs reglementat de art. 304

pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau

străine de natura pricinii.

Din analiza deciziei recurate se

constată că instanța a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde

motivele care au format convingerea instanței, neexistând contradicții ori

motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor.

Nu va fi reținută critica prin care

este invocată insuficienta motivare a hotărârii instanței de apel prin prisma

probelor administrate și a mijloacelor de apărare. Înalta Curte constată că din

considerentele deciziei recurate reiese cu claritate că la pronunțarea soluției

au fost avute în vedere probele administrate și mijloacele de apărare

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, instanța de apel fiind liberă să

aprecieze asupra concludentei acestora și asupra relevanței pe fondul cauzei.

Instanța de apel a uzat de dreptul suveran de apreciere a mijloacelor de probă

invocate în cauză când a înlăturat anumite probe.

Instanța nu este obligată să răspundă

la fiecare argument folosit în dezvoltarea apelului atunci când au un element

comun, determinat, instanța fiind autorizată să le grupeze și să le discute

împreună.

Instanța de apel a identificat și a

făcut aplicarea la situația de fapt stabilită cu certitudine în cauză a

dispozițiilor legale incidente situației aplicate coroborându-le cu probele

cauzei, aplicație obligatorie, ce conferă suport legal soluției pronunțate.

Decizia nu cuprinde considerente

contradictorii în ce privește pretențiile formulate de recurentul - reclamant,

argumentele în înlăturarea motivelor de apel, conduc în mod logic și

convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv, respectând pe deplin

dispozițiile instanței de casare. Sub acest aspect recurentul încearcă să

readucă în discuție apreciere probatoriului.

Hotărârea instanței de apel a fost

suficient motivată, inclusiv în aprecierea probatoriului, instanța de apel

examinând în mod real elementele esențiale care i-au fost supuse și astfel,

cererea de apel soluționată prin hotărâre a fost examinată în mod echitabil,

reclamantului fiindu-i astfel, pe deplin respectat dreptul la apărare și

dreptul său la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenția

europeană a Drepturilor Omului.

În realitate prin criticile formulate

recurentul își exprimă nemulțumirea fată de modul de stabilire de către

instanță a situației de fapt, tinzând la o nouă judecată în fond a cauzei și la

reaprecierea probelor, ceea ce excede analizei instanței de recurs. Chiar și

forța probantă ce trebuie acordată unei probe, se circumscrie aspectelor de

netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii atacate.

Instanța de apel a respectat

îndrumările date de instanța de control judiciar suplimentând probatoriul

pentru verificarea mecanismului negocierii cesiunii, stabilirii adevăratelor

raporturi juridice între părți, cu reala întindere a drepturilor și

obligațiilor, stabilirea interesului reclamantului de a se informa lunar despre

situația contabilă a societății, dar și a împrejurării de a garanta un credit

al SC B.C. SRL, procedând corect la administrarea probatoriului.

Instanța de apel, raportat la starea

de fapt stabilită, a reținut corect că reclamantul nu a făcut dovada certă a

unui acord tripartit simulat prin interpunere de persoane cu pârâtul M.D.M., pe

de o parte și pârâții T.T. și B.R.V. (pentru contractul de cesiune din data de

9 iunie 2004), respectiv și pârâtul B.R.V. (pentru contractul de cesiune din

data de 5 octombrie 2005) pe de altă parte, deși sarcina probei îi revenea,

potrivit art. 1169 C. civ. și art. 129 alin. (1) C. proc. civ.

Modul în care instanța de apel a

verificat înscrisurile depuse în probațiune și a apreciat probele constituie o

chestiune care nu mai poate face obiectul recursului, astfel că sub acest

aspect criticile formulate nu pot fi analizate.

Pentru aceste considerente se

apreciază că hotărârea instanței de apel nu este afectată de motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și în temeiul prevăzut de art. 312

C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantului ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

la act de renunțarea la judecata

recursului declarat de SC B.C. SRL Cluj-Napoca și M.D.M. împotriva încheierii

din camera de consiliu de la 18 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge excepția nulității cererii de

recurs.

Respinge ca nefondat recursul declarat

de C.M. împotriva deciziei civile nr. 178/2012 din 10 decembrie 2012, pronunțată

de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

10 octombrie 2013.