ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 820/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 820/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei

constată următoarele:

Tribunalul București,

Secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1371 din 11 septembrie 2008 a admis în parte contestația formulată de T.D., T.A.M., T.C., T.R. și E.I.R. în contradictoriu

cu Municipiul București prin Primar general. A anulat în parte dispoziția

contestată nr. 10287 din 18 aprilie 2008 emisă de Primarul general al

municipiului București, în privința acordării de măsuri reparatorii pentru

construcțiile demolate în suprafață de 43,20 mp situate în București, b-dul Ion

Șulea, sector 3. A obligat pe pârât să propună măsuri reparatorii prin

echivalent pentru construcțiile demolate situate în București, b-dul Ion Șulea,

sector 3, astfel cum sunt menționate în contractul de vânzare – cumpărare

autentificat de Tribunalul Ilfov – Secția Notariat, prin procesul – verbal din 28

mai 1941 și prin autorizațiile de construire din 19 august 1946 și 21

septembrie 1946. A respins cererea de restituire în natură a terenului în

suprafață de 482,67 mp situat în București, b-dul Ion Șulea, sector 3, ca

neîntemeiată. A menținut celelalte prevederi ale dispoziției contestate.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a constatat că au fost demolate construcțiile trecute în

proprietatea statului, restituirea în natură nemaifiind posibilă, motiv pentru

care reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent,

potrivit art. 11 din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește

terenul care a făcut obiectul preluării de către stat, tribunalul a constatat

că acesta nu poate fi restituit în natură, întrucât este afectat de elemente de

sistematizare, respectiv aleea acces bloc, trotuar, rețele edilitare și spațiu

verde, care ocupă funcțional întreaga suprafață de 500 mp.

Prin decizia nr. 66.A

din 24 martie 2009, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul declarat de reclamanți

împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a

obligat pe pârât să propună măsuri reparatorii prin echivalent și pentru

construcțiile demolate situate în București, b-dul Ion Șulea, sector 3, astfel

cum existau la momentul naționalizării 1950, respectiv locuința tip vilă cu

P+E+mansardă, formată din 4 apartamente, precum și pentru construcția parter în

suprafață de 43,20 mp. A menținut restul dispozițiilor hotărârii apelate.

S-a reținut, în ceea

ce privește componenta imobilului construcții la momentul preluării, că în

afară de construcția parter, în suprafață de 43,20 mp, peste care s-a edificat

un etaj cu aceeași suprafață, din planul cadastral din 1965 a rezultat că la acel număr mai exista și o altă construcție. Din reconstituirea amprentei la

sol a construcțiilor existente la adresa din b-dul Ion Șulea a reieșit că

suprafața total construită era de 430,20 mp, asupra căreia reclamanții sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent al căror cuantum se va stabili

în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia

nr. 2259 din 14 aprilie 2010 a admis recursul declarat de reclamanți împotriva

deciziei pronunțată în apel, pe care a casat-o și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe. A anulat recursul Primăriei municipiului

București prin Primar general împotriva aceleiași decizii.

S-a reținut, în

esență, referitor la recursul reclamanților, că pentru legala soluționare a

cauzei, cu respectarea principiului instituit prin art. 7 din Legea nr. 10/2001,

se impune administrarea unei expertize topografice menită să identifice terenul

în litigiu și existența suprafeței libere de construcții și detalii de

sistematizare, inclusiv traseul acestora.

Rejudecând după

casare, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin

decizia nr. 56A din 29 martie 2012 a admis apelul reclamanților împotriva

sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat

pe pârât să propună măsuri reparatorii prin echivalent și pentru construcțiile

demolate situate în București, b-dul Ion Șulea, sector 3, astfel cum existau la

momentul naționalizării – anul 1950, respectiv locuință tip vilă cu

P+E+mansardă, formată din 4 apartamente, precum și pentru construcția parter în

suprafață de 43,20 mp. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a constatat,

î

n ceea ce privește

cererea referitoare la propunerea de acordare de măsuri reparatorii în

echivalent pentru construcțiile demolate, că aceasta a dobândit autoritate de

lucru judecat, față de limitele rejudecării apelului, potrivit deciziei

pronunțată în recursul soluționat de Înalta Curte. Astfel, mențiunea din

dispozitivul deciziei de soluționare a apelului în primul ciclu procesual prin

care a fost obligat pârâtul să propună măsuri reparatorii prin echivalent și

pentru construcțiile demolate situate în București, bd. Ion Sulea, sector 3,

astfel cum existau la momentul naționalizării - anul 1950 - respectiv: locuință

tip vilă cu P+E+Mansardă, formată din 4 apartamente, precum și pentru

construcția parter în suprafață de 43,20 mp, a rămas irevocabilă.

Constatând că numai

recursul reclamanților a fost admis și că strict formal instanța de recurs a

dispus casarea în întregime a deciziei recurate, curtea a procedat la

rejudecarea întregii cauze, în lumina principiului non reformatio in pejus, dar

și cu reținerea efectului pozitiv al lucrului judecat în mod irevocabil, în

sensul obligării pârâtului să propună măsuri reparatorii prin echivalent și

pentru construcțiile menționate mai sus.

În ceea ce privește

cererea de restituire în natură a suprafeței de 482,67 mp din totalul de 510 mp

teren aferent imobilului la preluarea de către stat, curtea a constatat că

apelanții au criticat în primul rând sentința pentru că instanța a respins

cererea de efectuare a unei expertize tehnice care să identifice terenul și să

stabilească suprafața liberă de construcții și alte detalii de sistematizare.

Acest motiv de apel a

rămas fără obiect, față de aspectul că în rejudecarea apelului, a fost

administrată proba cu expertiza topografică, prin raportul întocmit de expert

tehnic P.M. (filele 221-236).

Apelanții au invocat

faptul că deși prima instanță a validat raportul de expertiză extrajudiciară,

din care rezulta fără dubiu că o suprafață de 482,67 mp este liberă de

construcții sau alte detalii de sistematizare, aceasta a respins respectivul

capăt din cererea de chemare în judecată, considerând că terenul este afectat

de detalii de sistematizare, în ciuda faptului că terenuri vecine au fost

retrocedate foștilor proprietari.

Pornind de la

considerentele deciziei de casare, curtea de apel a constatat că au fost

administrate următoarele înscrisuri în rejudecare, ca probe cu privire la

aspectele de fapt ce trebuie lămurite: adresa nr. 24457/XII A din 14 august

1992 emisă de Consiliul local al municipiului București, din care reiese că la

acea dată, terenul în litigiu se afla într-o zonă constituită urbanistic, fiind

spațiu verde; adresa nr. 36695 din 17 iulie 2002 emisă de Primăria municipiului

București, din care reiese că terenul se află într-o zonă constituită din punct

de vedere urbanistic, fosta parcelă având funcțiunea actuală de teren parțial

afectat de circulație și adresa nr. 27227 din 17 iunie 2011 emisă de Primăria

sectorului 3, din care reiese că nu dețin date privind vechimea spațiului verde

ce face obiectului litigiului, dar planul cadastral utilizat de către expertul

în cauză atestă faptul că la data întocmirii și actualizării lui, în perioada

1978-1989, terenul era amenajat ca spațiu verde.

Prin raportul de

expertiză întocmit de expert tehnic P.M., studiind planul de amplasament și

delimitare și planul de încadrare în zonă, terenul a fost identificat ca fiind

situat în București, bd. Camil Ressu, pe spațiul verde din fața blocului 55 și

cu suprafața de 534 mp. Pe terenul supus expertizării sunt edificate

construcții de suprafață – foișor, iar terenul este afectat de sistematizarea

bd. Camil Ressu. La data executării măsurătorilor topografice, expertul a

identificat pe teren 55 puncte de acces la conducte subterane, rețea de

termoficare – două conducte paralele cu Dn 500 mm, rețea electrică, o suprafață acoperită. Suprafața liberă de construcții și alte amenajări

este de 283 mp. Expertul nu a putut preciza data amenajării spațiului verde,

dar a arătat că este de dată recentă.

Pornind de la

prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și ținând cont și de cele

ale pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001, curtea a apreciat că descrierea terenului în litigiu, astfel

cum a fost făcută de către expertiza întocmită, se încadrează în ipoteza de

refuz la restituirea în natură reglementată de acest articol.

Astfel, cum în mod

corect a reținut prima instanță, terenul

este afectat de elemente de sistematizare,

respectiv aleea de acces bloc, trotuar, rețele edilitare și spațiu verde, iar

aceste elemente de sistematizare ocupă funcțional întreaga suprafață de teren

de 500 mp, chiar dacă elementele de sistematizare afectează doar în parte

terenul. Terenul în suprafață de 500 mp este situat între blocuri, astfel că nu

s-a putut considera decât că elementele de sistematizare ocupă funcțional

întreaga suprafață de teren, iar acestea sunt destinate folosinței comunității.

Mai mult, din

planșele foto depuse la dosar, în care pot fi observate si gurile de acces la

rețelele de utilități, a rezultat că partea de teren neafectată de trotuare si

alei de acces este amenajată ca zonă verde-parc.

Chiar dacă suprafața

liberă de construcții și alte amenajări este de 283 mp, reprezentând spațiu

verde, s-a constatat că textul legal amintit mai sus împiedică inclusiv

restituirea spațiilor verzi.

Mai mult, pe această

porțiune de teren neocupată de amenajări urbane se realizează chiar accesul în

blocul de locuințe nr. 55, conform schiței de la fila 243 din anexa nr. 2 a

raportului de expertiză, astfel încât în ipoteza restituirii sale în natură

către reclamanți s-ar aduce atingere exploatării normale a proprietăților ce se

află în respectivul bloc (edificat în realizarea scopului pentru care s-a făcut

exproprierea).

Cât privește data

amenajării acestuia, deși nu s-a putut dovedi o dată concretă a începerii

amenajării sale ca atare, s-a constatat că este evident, din cuprinsul adresei nr.

27227 din 17 iunie 2011 emisă de Primăria sectorului 3 – Direcția Gospodărie

Locală Serviciul Monitorizare și Control, că în perioada 1978-1989, terenul era

amenajat ca spațiu verde.

Prin urmare, s-a

reținut că reclamanții nu sunt îndreptățiți la restituirea în natură, potrivit

dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea fiind realizate și nici nu se poate considera că lucrările pentru

care s-a dispus exproprierea ocupă parțial terenul ce face obiectul

notificării, fiind o ocupare completă, care împiedică restituirea în natură.

Prin

decizia nr. 85A din 24 mai 2012 pronunțată de aceeași curte de apel, s-a admis

în parte cererea expertului P.M. formulată în apelul declarat de reclamanți și

s-a dispus majorarea onorariului de expertiză cu suma de 500 lei. Au fost

obligați apelanții să plătească acest onorariu în contul Biroului local de

expertize al Tribunalului București.

Curtea a constatat,

analizând cererea, că aceasta întrunește exigențele art. 281

2

alin.

(3) C. proc. civ., motiv pentru care a fost soluționată în aceste coordonate.

Astfel s-a reținut că

prin cererea depusă la data de 19 ianuarie 2012, expertul petent a solicitat

instanței de apel majorarea, cu suma de 900 lei, a onorariului expertizei

judiciare pentru a cărei realizare a fost desemnat, motivându-și solicitarea

prin prisma necesității efectuării de măsurători topografice cu instrumente

care asigură o precizie ridicată, precum și prin prisma complexității

activităților de măsurare datorate dispunerii în teren a imobilului ce trebuie

expertizat.

Prin raportare la

motivele astfel expuse în susținerea cererii de majorare a onorariului, a

împrejurării că onorariul provizoriu stabilit de instanță se situează în zona

onorariilor minime pentru expertizele topografice, dar și a faptului că

petentul a formulat răspunsuri motivate la toate obiectivele stabilite de

instanță, curtea a apreciat că este întemeiată cererea de majorare a

onorariului, însă numai în limita unui supliment de 500 lei.

În aprecierea

cuantumului acestui supliment, curtea a avut în vedere faptul că nu au fost

evidențiate pretinsele obstacole ce ar fi îngreunat activitățile specifice

efectuării expertizei, astfel că nu s-a putut reține un spor de dificultate în

realizarea lucrărilor dintr-o atare perspectivă.

Împotriva acestor

ultime decizii au declarat recursuri reclamanții T.D., T.A.M., T.C., T.R. și E.I.R.

Prin motivele de

recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 56A/2012, recurenții au

solicitat casarea hotărârii atacate și reținerea cauzei pentru judecarea pe

fond, întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Au arătat că pornind

de la dispozițiile imperative ale deciziei de casare, în al doilea ciclu

procesual au solicitat în mod expres expertului să facă verificările necesare

prin obținerea de relații de la furnizorii de utilități, prin cercetarea la fața

locului și nu prin stabilirea concluziilor pe baza vechiului amplasament sau

doar pe baza unor situații de amplasament depășite.

În continuare, au

precizat că deși experții numiți de instanță au fost plătiți de recurenți,

aceștia s-au mulțumit să materializeze pe schițele anexă la raport amenajări

preluate de pe planuri de amplasament vechi și nu pe baza unor relații la zi

care trebuiau obținute de la furnizorii de utilități.

Au mai menționat că

demersurile care trebuiau realizate de către experți au fost realizate de către

recurenți și au arătat în ce constă acestea, precum și rezultatele obținute.

Deși urmare

demersurilor astfel efectuate a reieșit o situație complet diferită de cea

menționată și de ultimul expert, instanța de apel a acordat prioritate soluționării

cu celeritate a cauzei, astfel încât critica recurenților a avut în vedere

faptul că relațiile solicitate de la furnizorii de utilități și care ar fi

trebuit obținute de expertul de specialitate atestă că expertiza nu este

conformă cu realitatea.

Prin motivele de

recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 85A/2012, recurenții au înțeles

a critica hotărârea atacată prin prisma faptului că nu a luat în considerare și

apărările proprii formulate în scris și depuse la data de 24 mai 2012, în ședință

publică, după cum s-a consemnat și în practicaua deciziei, în condițiile în

care în cuprinsul acesteia nu se regăsește nicio referire la respectivele

apărări față de cererea expertului de majorare a onorariului, încălcându-li-se

astfel dreptul la un proces echitabil, în raport de art. 6 pct. 1 CEDO.

În al doilea rând au

solicitat a se observa că soluția instanței de admitere a cererii expertului

este total nejustificată, întrucât curtea a neglijat faptul că acesta a avut la

dispoziție expertize anterioare, prin care terenul fusese identificat.

În al doilea rând,

curtea de apel trebuia să observe că expertul P.M. a refuzat, deși era obligat,

pentru ca expertiza să corespundă realității, să facă demersuri la furnizorii

de utilități, pentru a se stabili dacă situațiile cu privire la detaliile de

sistematizare (elemente aparținând rețelei de apă și canal, energie electrică,

gaze naturale) mai sunt de actualitate.

Au solicitat

admiterea recursului, din perspectiva cazului de nelegalitate prevăzut de pct. 9

al art. 304 C. proc. civ. și casarea în tot a deciziei atacate.

Recursul declarat

împotriva deciziei nr. 56A/2012 este nul.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă,

sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse

printr-un memoriu separat.

Recursul se

motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau

înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la

art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este

nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute

la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu

orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii

recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea

motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici

privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greșită a

motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora

realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face

posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.

Or, în speță,

criticile formulate nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute

de textul de lege menționat, recurenții nesusținând în vreun fel nelegalitatea

soluției din apel.

Ignorând faptul că

obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel, care a fost

fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, recurenții, prin motivele

formulate, solicită reaprecierea probatoriului administrat în cauză, susținând

că expertiza efectuată nu corespunde realității, întrucât expertul nu a

solicitat informații furnizorilor de utilități, întocmind raportul pe baza unor

situații de amplasament depășite.

Or, în calea

extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce

constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțată în apel.

De aceea, eventualele

critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi

trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care

motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Se reține în plus că

recurenții au indicat ca temei de drept dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., potrivit cărora „recursul declarat împotriva unei

hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la

motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând să examineze cauza

sub toate aspectele”.

Or, este evident că

textul nu se aplică speței, atâta timp cât hotărârea atacată este pronunțată în

apel.

Prin urmare, văzând

dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe

cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va

constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale

încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii

atacate.

Recursul declarat

împotriva deciziei nr. 85/A/2012 este nefondat, urmând a fi respins ca atare în

considerarea argumentelor ce succed.

Nu pot fi primite

susținerile recurenților potrivit cărora curtea de apel nu a ținut cont de

apărările proprii în adoptarea soluției de admitere a cererii expertului de

majorare a onorariului, încălcându-le astfel dreptul la un proces echitabil

prin prisma art. 6 din CEDO.

Se observă astfel că

instanța de apel a avut în vedere că onorariul provizoriu stabilit s-a situat

în zona celor minime pentru expertizele topografice, precum și faptul că

expertul a răspuns motivat tuturor obiectivelor stabilite de instanță.

Nici critica

recurenților referitoare la nesolicitarea de către expert a relațiilor de la

furnizorii de utilități, ceea ce ar fi trebuit să conducă, în opinia acestora,

la respingerea cererii, nu poate fi primită, în condițiile în care instanța de

apel a considerat că prin expertiza întocmită în cauză s-a răspuns motivat

tuturor obiectivelor stabilite, sens în care a făcut aplicațiunea art. 213 alin.

(2) C. proc. civ.

Pentru aceste motive,

în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanții T.D., T.A.M., T.C., T.R. și E.I.R. împotriva deciziei nr.

56A din 29 martie 2012 a Curții de Apel București, Secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei civile nr. 85A din

24 mai 2012 a aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 februarie 2013.