ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 820/2013

Asupra cauzei constată următoarele: Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1371 din 11 septembrie 2008 a admis în parte contestația formulată de T.D., T.A.M., T.C., T.R. și E.I.R. în contradictoriu cu Municipiul București prin Primar general.

A anulat în parte dispoziția contestată nr. 10287 din 18 aprilie 2008 emisă de Primarul general al municipiului București, în privința acordării de măsuri reparatorii pentru construcțiile demolate în suprafață de 43,20 mp situate în București, b-dul Ion Șulea, sector 3. A obligat pe pârât să propună măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcțiile demolate situate în București, b-dul Ion Șulea, sector 3, astfel cum sunt menționate în contractul de vânzare – cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov – Secția Notariat, prin procesul – verbal din 28 mai 1941 și prin autorizațiile de construire din 19 august 1946 și 21 septembrie 1946. A respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 482,67 mp situat în București, b-dul Ion Șulea, sector 3, ca neîntemeiată.

A menținut celelalte prevederi ale dispoziției contestate. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că au fost demolate construcțiile trecute în proprietatea statului, restituirea în natură nemaifiind posibilă, motiv pentru care reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit art. 11 din Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește terenul care a făcut obiectul preluării de către stat, tribunalul a constatat că acesta nu poate fi restituit în natură, întrucât este afectat de elemente de sistematizare, respectiv aleea acces bloc, trotuar, rețele edilitare și spațiu verde, care ocupă funcțional întreaga suprafață de 500 mp.

Prin decizia nr. 66.A din 24 martie 2009, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pe pârât să propună măsuri reparatorii prin echivalent și pentru construcțiile demolate situate în București, b-dul Ion Șulea, sector 3, astfel cum existau la momentul naționalizării 1950, respectiv locuința tip vilă cu P+E+mansardă, formată din 4 apartamente, precum și pentru construcția parter în suprafață de 43,20 mp. A menținut restul dispozițiilor hotărârii apelate. S-a reținut, în ceea ce privește componenta imobilului construcții la momentul preluării, că în afară de construcția parter, în suprafață de 43,20 mp, peste care s-a edificat un etaj cu aceeași suprafață, din planul cadastral din 1965 a rezultat că la acel număr mai exista și o altă construcție.

Din reconstituirea amprentei la sol a construcțiilor existente la adresa din b-dul Ion Șulea a reieșit că suprafața total construită era de 430,20 mp, asupra căreia reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent al căror cuantum se va stabili în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 2259 din 14 aprilie 2010 a admis recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei pronunțată în apel, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. A anulat recursul Primăriei municipiului București prin Primar general împotriva aceleiași decizii.

S-a reținut, în esență, referitor la recursul reclamanților, că pentru legala soluționare a cauzei, cu respectarea principiului instituit prin art. 7 din Legea nr. 10/2001, se impune administrarea unei expertize topografice menită să identifice terenul în litigiu și existența suprafeței libere de construcții și detalii de sistematizare, inclusiv traseul acestora.

Rejudecând după casare, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 56A din 29 martie 2012 a admis apelul reclamanților împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pe pârât să propună măsuri reparatorii prin echivalent și pentru construcțiile demolate situate în București, b-dul Ion Șulea, sector 3, astfel cum existau la momentul naționalizării – anul 1950, respectiv locuință tip vilă cu P+E+mansardă, formată din 4 apartamente, precum și pentru construcția parter în suprafață de 43,20 mp. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a constatat, î n ceea ce privește cererea referitoare la propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcțiile demolate, că aceasta a dobândit autoritate de lucru judecat, față de limitele rejudecării apelului, potrivit deciziei pronunțată în recursul soluționat de Înalta Curte. Astfel, mențiunea din dispozitivul deciziei de soluționare a apelului în primul ciclu procesual prin care a fost obligat pârâtul să propună măsuri reparatorii prin echivalent și pentru construcțiile demolate situate în București, bd. Ion Sulea, sector 3, astfel cum existau la momentul naționalizării - anul 1950 - respectiv: locuință tip vilă cu P+E+Mansardă, formată din 4 apartamente, precum și pentru construcția parter în suprafață de 43,20 mp, a rămas irevocabilă.

Constatând că numai recursul reclamanților a fost admis și că strict formal instanța de recurs a dispus casarea în întregime a deciziei recurate, curtea a procedat la rejudecarea întregii cauze, în lumina principiului non reformatio in pejus, dar și cu reținerea efectului pozitiv al lucrului judecat în mod irevocabil, în sensul obligării pârâtului să propună măsuri reparatorii prin echivalent și pentru construcțiile menționate mai sus. În ceea ce privește cererea de restituire în natură a suprafeței de 482,67 mp din totalul de 510 mp teren aferent imobilului la preluarea de către stat, curtea a constatat că apelanții au criticat în primul rând sentința pentru că instanța a respins cererea de efectuare a unei expertize tehnice care să identifice terenul și să stabilească suprafața liberă de construcții și alte detalii de sistematizare.

Acest motiv de apel a rămas fără obiect, față de aspectul că în rejudecarea apelului, a fost administrată proba cu expertiza topografică, prin raportul întocmit de expert tehnic P.M. (filele 221-236). Apelanții au invocat faptul că deși prima instanță a validat raportul de expertiză extrajudiciară, din care rezulta fără dubiu că o suprafață de 482,67 mp este liberă de construcții sau alte detalii de sistematizare, aceasta a respins respectivul capăt din cererea de chemare în judecată, considerând că terenul este afectat de detalii de sistematizare, în ciuda faptului că terenuri vecine au fost retrocedate foștilor proprietari.

Pornind de la considerentele deciziei de casare, curtea de apel a constatat că au fost administrate următoarele înscrisuri în rejudecare, ca probe cu privire la aspectele de fapt ce trebuie lămurite: adresa nr. 24457/XII A din 14 august 1992 emisă de Consiliul local al municipiului București, din care reiese că la acea dată, terenul în litigiu se afla într-o zonă constituită urbanistic, fiind spațiu verde; adresa nr. 36695 din 17 iulie 2002 emisă de Primăria municipiului București, din care reiese că terenul se află într-o zonă constituită din punct de vedere urbanistic, fosta parcelă având funcțiunea actuală de teren parțial afectat de circulație și adresa nr. 27227 din 17 iunie 2011 emisă de Primăria sectorului 3, din care reiese că nu dețin date privind vechimea spațiului verde ce face obiectului litigiului, dar planul cadastral utilizat de către expertul în cauză atestă faptul că la data întocmirii și actualizării lui, în perioada 1978-1989, terenul era amenajat ca spațiu verde.

Prin raportul de expertiză întocmit de expert tehnic P.M., studiind planul de amplasament și delimitare și planul de încadrare în zonă, terenul a fost identificat ca fiind situat în București, bd. Camil Ressu, pe spațiul verde din fața blocului 55 și cu suprafața de 534 mp. Pe terenul supus expertizării sunt edificate construcții de suprafață – foișor, iar terenul este afectat de sistematizarea bd. Camil Ressu. La data executării măsurătorilor topografice, expertul a identificat pe teren 55 puncte de acces la conducte subterane, rețea de termoficare – două conducte paralele cu Dn 500 mm, rețea electrică, o suprafață acoperită. Suprafața liberă de construcții și alte amenajări este de 283 mp.

Expertul nu a putut preciza data amenajării spațiului verde, dar a arătat că este de dată recentă. Pornind de la prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și ținând cont și de cele ale pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, curtea a apreciat că descrierea terenului în litigiu, astfel cum a fost făcută de către expertiza întocmită, se încadrează în ipoteza de refuz la restituirea în natură reglementată de acest articol. Astfel, cum în mod corect a reținut prima instanță, terenul este afectat de elemente de sistematizare, respectiv aleea de acces bloc, trotuar, rețele edilitare și spațiu verde, iar aceste elemente de sistematizare ocupă funcțional întreaga suprafață de teren de 500 mp, chiar dacă elementele de sistematizare afectează doar în parte terenul.

Terenul în suprafață de 500 mp este situat între blocuri, astfel că nu s-a putut considera decât că elementele de sistematizare ocupă funcțional întreaga suprafață de teren, iar acestea sunt destinate folosinței comunității. Mai mult, din planșele foto depuse la dosar, în care pot fi observate si gurile de acces la rețelele de utilități, a rezultat că partea de teren neafectată de trotuare si alei de acces este amenajată ca zonă verde-parc. Chiar dacă suprafața liberă de construcții și alte amenajări este de 283 mp, reprezentând spațiu verde, s-a constatat că textul legal amintit mai sus împiedică inclusiv restituirea spațiilor verzi.

Mai mult, pe această porțiune de teren neocupată de amenajări urbane se realizează chiar accesul în blocul de locuințe nr. 55, conform schiței de la fila 243 din anexa nr. 2 a raportului de expertiză, astfel încât în ipoteza restituirii sale în natură către reclamanți s-ar aduce atingere exploatării normale a proprietăților ce se află în respectivul bloc (edificat în realizarea scopului pentru care s-a făcut exproprierea). Cât privește data amenajării acestuia, deși nu s-a putut dovedi o dată concretă a începerii amenajării sale ca atare, s-a constatat că este evident, din cuprinsul adresei nr. 27227 din 17 iunie 2011 emisă de Primăria sectorului 3 – Direcția Gospodărie Locală Serviciul Monitorizare și Control, că în perioada 1978-1989, terenul era amenajat ca spațiu verde.

Prin urmare, s-a reținut că reclamanții nu sunt îndreptățiți la restituirea în natură, potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, lucrările pentru care s-a dispus exproprierea fiind realizate și nici nu se poate considera că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parțial terenul ce face obiectul notificării, fiind o ocupare completă, care împiedică restituirea în natură. Prin decizia nr. 85A din 24 mai 2012 pronunțată de aceeași curte de apel, s-a admis în parte cererea expertului P.M. formulată în apelul declarat de reclamanți și s-a dispus majorarea onorariului de expertiză cu suma de 500 lei. Au fost obligați apelanții să plătească acest onorariu în contul Biroului local de expertize al Tribunalului București.

Curtea a constatat, analizând cererea, că aceasta întrunește exigențele art. 281 2 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care a fost soluționată în aceste coordonate. Astfel s-a reținut că prin cererea depusă la data de 19 ianuarie 2012, expertul petent a solicitat instanței de apel majorarea, cu suma de 900 lei, a onorariului expertizei judiciare pentru a cărei realizare a fost desemnat, motivându-și solicitarea prin prisma necesității efectuării de măsurători topografice cu instrumente care asigură o precizie ridicată, precum și prin prisma complexității activităților de măsurare datorate dispunerii în teren a imobilului ce trebuie expertizat.

Prin raportare la motivele astfel expuse în susținerea cererii de majorare a onorariului, a împrejurării că onorariul provizoriu stabilit de instanță se situează în zona onorariilor minime pentru expertizele topografice, dar și a faptului că petentul a formulat răspunsuri motivate la toate obiectivele stabilite de instanță, curtea a apreciat că este întemeiată cererea de majorare a onorariului, însă numai în limita unui supliment de 500 lei. În aprecierea cuantumului acestui supliment, curtea a avut în vedere faptul că nu au fost evidențiate pretinsele obstacole ce ar fi îngreunat activitățile specifice efectuării expertizei, astfel că nu s-a putut reține un spor de dificultate în realizarea lucrărilor dintr-o atare perspectivă.

Împotriva acestor ultime decizii au declarat recursuri reclamanții T.D., T.A.M., T.C., T.R. și E.I.R. Prin motivele de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 56A/2012, recurenții au solicitat casarea hotărârii atacate și reținerea cauzei pentru judecarea pe fond, întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Au arătat că pornind de la dispozițiile imperative ale deciziei de casare, în al doilea ciclu procesual au solicitat în mod expres expertului să facă verificările necesare prin obținerea de relații de la furnizorii de utilități, prin cercetarea la fața locului și nu prin stabilirea concluziilor pe baza vechiului amplasament sau doar pe baza unor situații de amplasament depășite.

În continuare, au precizat că deși experții numiți de instanță au fost plătiți de recurenți, aceștia s-au mulțumit să materializeze pe schițele anexă la raport amenajări preluate de pe planuri de amplasament vechi și nu pe baza unor relații la zi care trebuiau obținute de la furnizorii de utilități. Au mai menționat că demersurile care trebuiau realizate de către experți au fost realizate de către recurenți și au arătat în ce constă acestea, precum și rezultatele obținute. Deși urmare demersurilor astfel efectuate a reieșit o situație complet diferită de cea menționată și de ultimul expert, instanța de apel a acordat prioritate soluționării cu celeritate a cauzei, astfel încât critica recurenților a avut în vedere faptul că relațiile solicitate de la furnizorii de utilități și care ar fi trebuit obținute de expertul de specialitate atestă că expertiza nu este conformă cu realitatea.

Prin motivele de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 85A/2012, recurenții au înțeles a critica hotărârea atacată prin prisma faptului că nu a luat în considerare și apărările proprii formulate în scris și depuse la data de 24 mai 2012, în ședință publică, după cum s-a consemnat și în practicaua deciziei, în condițiile în care în cuprinsul acesteia nu se regăsește nicio referire la respectivele apărări față de cererea expertului de majorare a onorariului, încălcându-li-se astfel dreptul la un proces echitabil, în raport de art. 6 pct. 1 CEDO. În al doilea rând au solicitat a se observa că soluția instanței de admitere a cererii expertului este total nejustificată, întrucât curtea a neglijat faptul că acesta a avut la dispoziție expertize anterioare, prin care terenul fusese identificat.

În al doilea rând, curtea de apel trebuia să observe că expertul P.M. a refuzat, deși era obligat, pentru ca expertiza să corespundă realității, să facă demersuri la furnizorii de utilități, pentru a se stabili dacă situațiile cu privire la detaliile de sistematizare (elemente aparținând rețelei de apă și canal, energie electrică, gaze naturale) mai sunt de actualitate. Au solicitat admiterea recursului, din perspectiva cazului de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. și casarea în tot a deciziei atacate. Recursul declarat împotriva deciziei nr. 56A/2012 este nul. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod. Or, în speță, criticile formulate nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de textul de lege menționat, recurenții nesusținând în vreun fel nelegalitatea soluției din apel. Ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, recurenții, prin motivele formulate, solicită reaprecierea probatoriului administrat în cauză, susținând că expertiza efectuată nu corespunde realității, întrucât expertul nu a solicitat informații furnizorilor de utilități, întocmind raportul pe baza unor situații de amplasament depășite.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțată în apel. De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel. Se reține în plus că recurenții au indicat ca temei de drept dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., potrivit cărora „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.

Or, este evident că textul nu se aplică speței, atâta timp cât hotărârea atacată este pronunțată în apel. Prin urmare, văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate. Recursul declarat împotriva deciziei nr. 85/A/2012 este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed. Nu pot fi primite susținerile recurenților potrivit cărora curtea de apel nu a ținut cont de apărările proprii în adoptarea soluției de admitere a cererii expertului de majorare a onorariului, încălcându-le astfel dreptul la un proces echitabil prin prisma art. 6 din CEDO.

Se observă astfel că instanța de apel a avut în vedere că onorariul provizoriu stabilit s-a situat în zona celor minime pentru expertizele topografice, precum și faptul că expertul a răspuns motivat tuturor obiectivelor stabilite de instanță. Nici critica recurenților referitoare la nesolicitarea de către expert a relațiilor de la furnizorii de utilități, ceea ce ar fi trebuit să conducă, în opinia acestora, la respingerea cererii, nu poate fi primită, în condițiile în care instanța de apel a considerat că prin expertiza întocmită în cauză s-a răspuns motivat tuturor obiectivelor stabilite, sens în care a făcut aplicațiunea art. 213 alin. (2) C. proc. civ. Pentru aceste motive, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții T.D., T.A.M., T.C., T.R. și E.I.R. împotriva deciziei nr. 56A din 29 martie 2012 a Curții de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei civile nr. 85A din 24 mai 2012 a aceleiași curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2013.