ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 168/2018

Ședința publică din data de 30 ianuarie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin încheierea din 17 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării apelului reclamanților până la soluționarea cauzei nr. C-186/2016 aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În motivarea recursului, s-a arătat că, prin cererea de sesizarea CJUE se urmărește cu o întrebare obținerea unei decizii de îndrumare cu privire la interpretarea tratatelor Uniunii Europene, în acord cu dispozițiile art. 267 din TFUE.

Astfel, prin decizia pronunțată CJUE nu va statua asupra niciun drept în favoarea unei anumite persoane, ci va arăta modalitatea de interpretare a tratatelor și cum se vor reflecta acestea asupra legislației naționale.

În atare condiții, recurenta-pârâtă apreciază că în cauză nu este îndeplinită cerința textului de lege în baza căruia a fost suspendată soluționarea apelului, în contextul în care CJUE nu va statua asupra niciunui drept, ci va emite o decizie preliminară interpretativă.

Instanța de apel a argumentat soluția de suspendare a cauzei pe considerentul asigurării unei practici unitare în cauze similare, în contextul în care la nivelul Curții de Apel București cauzele simulare au fost soluționate în mod unitar, aceeași tendință fiind adoptată și de către celelalte instanțe din Municipiul București și din țară.

Prin urmare, având în vedere că soluția dată de către CJUE nu este în strânsă legătură cu cauza dedusă judecății, precum și împrejurarea că în cadrul dosarului în care a fost admisă cererea sunt alte părți ce nu au legătură cu niciuna din prezenta cauză, clauzele contractuale fiind diferite, precum și că această instanță nu va constata existența sau inexistența unui drept, recurenta-pârâtă apreciază că în mod greșit instanța a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 6 iunie 2017, a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus la dosar puncte de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată, în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

La data de 18 decembrie 2017, intimații-reclamanți A. și B. au depus la dosar note scrise, prin care au invocat excepția lipsei de interes a recurentei în formularea recursului, având în vedere încetarea motivului de suspendare a cauzei, respectiv Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C186/16 privind pe Andriciuc și alții pe 20 septembrie 2017.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

Interesul este o condiție de fond pentru exercitarea acțiunii în justiție. Acesta reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca el să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, astfel cum impun dispozițiile art. 33 teza I din C. proc. civ.

Condiția interesului trebuie să se verifice nu numai la data sesizării instanței, ci pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta dintre formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii civile (cereri, excepții, exercitarea căilor de atac etc.).

Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea căii de atac, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii cererii în procedura specifică.

Cum pe parcursul litigiului cererea de recurs promovată de recurentă a devenit lipsită de interes, demersul procesual, inițial justificat, a rămas fără o finalitate practică, iar soluția consacrată de altfel jurisprudențial în atare situații este aceea a respingerii cererii ca lipsită de interes.

În speță, prin încheierea atacată s-a dispus suspendarea judecării apelului declarat de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. D. S.A., până la soluționarea de către CJUE a cauzei C-186/16 privind pe Andriciuc și alții.

Înalta Curte constată că, la data de 20 septembrie 2017, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat cu privire la cauza C-186/16, în raport cu care a fost suspendată judecata apelului, astfel că la acest moment motivul suspendării nu mai subzistă, cauza putând fi repusă pe rol.

Prin urmare, efectele încheierii atacate s-au produs până la data de 20 septembrie 2017, când Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat cu privire la cauza C-186/16, de la acest moment motivul de suspendare a încetat existând posibilitatea ca judecata apelului să poată continua, la inițiativa părții interesate, prin simpla formulare a unei cereri de repunere pe rol. Acest act de procedură este cu mult mai facil decât continuarea demersului procesual specific recursului și nu implică niciun cost pentru partea interesată, scopul urmărit, acela de continuare a judecății, fiind atins cu prioritate, în raport cu efectul unei eventuale casări a încheierii de suspendare recurate în procedura complexă a recursului.

Având în vedere că încheierea recurată nu-și mai produce efectele, în cauză pronunțându-se o hotărâre cu privire la cauza C-186/16, Înalta Curte apreciază că în prezent analiza legalității motivelor de recurs nu mai aduce niciun folos practic recurentei-pârâte, motiv pentru care va respinge recursul ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de pârâta D. S.A. împotriva încheierii din 17 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2018.