Decizia nr. 168/2018 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 788/2016 a Tribunalului București

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 19 octombrie 2015, la Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., ca prin hotărârea ce se va pronunța: să se constate nulitatea absolută a clauzelor din secțiunea nr. 6 lit. b) teza I din Condițiile speciale și din secțiunea nr. 4 pct. 4.1 și 4.3 din Condițiile generale ale contractului de credit nr. x/27.03.2008, precum și a clauzei nr. 5 din Actul Adițional nr. 1/07.09.2011, pentru încălcarea de către pârâtă a următoarelor obligații: a) obligațiile de informare, consultare și avertizare a consumatorilor, anterior încheierii contractelor de credit; b) obligația de a nu pune în vânzare produse/servicii financiare defectuoase/toxice; c) obligația de a nu utiliza practici comerciale înșelătoare; d) obligația de a nu introduce clauze abuzive în contractele de credit; să fie obligată pârâta să emită un nou grafic de rambursare aferent fiecărui contract de credit încheiat de consumatorii reclamanți, care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia sumei creditului din CHF în RON făcându-se la data contractării creditului, la cursul CHF-LEU indicat din acea zi.

Prin sentința civilă nr. 788 din 11 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă cererea reclamanților A. și B..

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A. și B. au declarat apel, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015. Prin încheierea din 17 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării apelului reclamanților până la soluționarea cauzei nr. C-186/2016 aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Împotriva acestei încheieri, pârâta D. S.A. a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. În motivarea recursului, s-a arătat că, prin cererea de sesizarea CJUE se urmărește cu o întrebare obținerea unei decizii de îndrumare cu privire la interpretarea tratatelor Uniunii Europene, în acord cu dispozițiile art. 267 din TFUE. Astfel, prin decizia pronunțată CJUE nu va statua asupra niciun drept în favoarea unei anumite persoane, ci va arăta modalitatea de interpretare a tratatelor și cum se vor reflecta acestea asupra legislației naționale. În atare condiții, recurenta-pârâtă apreciază că în cauză nu este îndeplinită cerința textului de lege în baza căruia a fost suspendată soluționarea apelului, în contextul în care CJUE nu va statua asupra niciunui drept, ci va emite o decizie preliminară interpretativă. Instanța de apel a argumentat soluția de suspendare a cauzei pe considerentul asigurării unei practici unitare în cauze similare, în contextul în care la nivelul Curții de Apel București cauzele simulare au fost soluționate în mod unitar, aceeași tendință fiind adoptată și de către celelalte instanțe din Municipiul București și din țară. Prin urmare, având în vedere că soluția dată de către CJUE nu este în strânsă legătură cu cauza dedusă judecății, precum și împrejurarea că în cadrul dosarului în care a fost admisă cererea sunt alte părți ce nu au legătură cu niciuna din prezenta cauză, clauzele contractuale fiind diferite, precum și că această instanță nu va constata existența sau inexistența unui drept, recurenta-pârâtă apreciază că în mod greșit instanța a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimații-reclamanți A. și B. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în principal că, argumentele recurentei-pârâte se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., normă ce constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură și că, acestea sunt neîntemeiate întrucât soluția de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea cauzei C-186/16 de pe rolul CJUE este una legală.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din camera de consiliu din 6 iunie 2017, a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ. Părțile nu au depus la dosar puncte de vedere asupra raportului. Prin încheierea din 7 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată, în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ. La data de 18 decembrie 2017, intimații-reclamanți A. și B. au depus la dosar note scrise, prin care au invocat excepția lipsei de interes a recurentei în formularea recursului, având în vedere încetarea motivului de suspendare a cauzei, respectiv Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C186/16 privind pe Andriciuc și alții pe 20 septembrie 2017.

Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., a luat în examinare excepția lipsei de interes invocată de intimații-reclamanți și a reținut următoarele: Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes. Interesul este o condiție de fond pentru exercitarea acțiunii în justiție. Acesta reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca el să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, astfel cum impun dispozițiile art. 33 teza I din C. proc. civ. Condiția interesului trebuie să se verifice nu numai la data sesizării instanței, ci pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta dintre formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii civile (cereri, excepții, exercitarea căilor de atac etc.). Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea căii de atac, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii cererii în procedura specifică. Cum pe parcursul litigiului cererea de recurs promovată de recurentă a devenit lipsită de interes, demersul procesual, inițial justificat, a rămas fără o finalitate practică, iar soluția consacrată de altfel jurisprudențial în atare situații este aceea a respingerii cererii ca lipsită de interes. În speță, prin încheierea atacată s-a dispus suspendarea judecării apelului declarat de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. D. S.A., până la soluționarea de către CJUE a cauzei C-186/16 privind pe Andriciuc și alții. Înalta Curte constată că, la data de 20 septembrie 2017, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat cu privire la cauza C-186/16, în raport cu care a fost suspendată judecata apelului, astfel că la acest moment motivul suspendării nu mai subzistă, cauza putând fi repusă pe rol. Prin urmare, efectele încheierii atacate s-au produs până la data de 20 septembrie 2017, când Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat cu privire la cauza C-186/16, de la acest moment motivul de suspendare a încetat existând posibilitatea ca judecata apelului să poată continua, la inițiativa părții interesate, prin simpla formulare a unei cereri de repunere pe rol. Acest act de procedură este cu mult mai facil decât continuarea demersului procesual specific recursului și nu implică niciun cost pentru partea interesată, scopul urmărit, acela de continuare a judecății, fiind atins cu prioritate, în raport cu efectul unei eventuale casări a încheierii de suspendare recurate în procedura complexă a recursului. Având în vedere că încheierea recurată nu-și mai produce efectele, în cauză pronunțându-se o hotărâre cu privire la cauza C-186/16, Înalta Curte apreciază că în prezent analiza legalității motivelor de recurs nu mai aduce niciun folos practic recurentei-pârâte, motiv pentru care va respinge recursul ca lipsit de interes.