ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 203/2018

Asupra cererii de recurs de față

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 15 octombrie 2015 sub nr. x/3/2015, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând următoarele:

I. să constate nulitatea absolută a clauzelor din secțiunea nr. 6) lit. b) teza I din Condițiile speciale și din secțiunea nr. 4) pct. 4.1. și 4.3. din Condițiile generale ale contractului de credit, pentru încălcarea de către pârâtă a următoarelor obligații:

(i) obligațiile de informare, consultare și avertizare a consumatorilor, anterior încheierii contractului de credit;

(ii) obligația de a nu pune în vânzare produse/servicii financiare defectuoase (toxice);

(iii) obligația de a nu utiliza practici comerciale înșelătoare;

(iv) obligația de a nu introduce clauze abuzive în contractul de credit;

II. să dispună obligarea Băncii pârâte la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent contractului de credit, care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia sumei creditului din CHF în RON făcându-se la data contractării creditului, la cursul CHF - LEU din acea zi.

III. să dispună obligarea Băncii la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin Sentința civilă nr. 845/2016 din data de 12 februarie 2016 a fost respinsă cererea de chemare în judecată privind pe reclamanții A. și B. și pe pârâta D., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții A. și B.

Prin încheierea de ședință din 08 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a fost suspendată judecata cauzei, privind apelul formulat de reclamanții A. și B. până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a sesizării făcute de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2014.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta D.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Examinându-se cererea de recurs, în cadrul procedurii de regularizare a cererii, în baza art. XVII alin. (3) raportat la art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 486 C. proc. civ. s-a constatat că, cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., s-a constatat că recurenta a achitat taxa judiciară de timbru prevăzută de art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 17 ianuarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. teza I, cu referire la art. 471 alin. (5) din C. proc. civ. s-a dispus comunicarea recursului către intimați cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei întâmpinare în termen de cel mult 30 de zile.

La data de 21 februarie 2017 s-a constatat că intimații au depus întâmpinare prin care au solicitat, pe cale de excepție, respingerea recursului.

În conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 - noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (4) din Legea nr. 2/2013, s-a dispus comunicarea întâmpinării formulate de intimată către recurentă, punându-i-se în vedere obligația de a depune răspuns la întâmpinare, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, însă recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În baza art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind desemnată persoana în vederea întocmirii raportului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 21 iunie 2017 potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 8 noiembrie 2017, a fost admis în principiu recursul și a fost fixat termen la data de 31 ianuarie 2018 în vederea soluționării recursului.

Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor

Recurenta a invocat în drept art. 488 pct. 8 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, casarea încheierii de suspendare a judecății cauzei și trimiterea cauzei către instanța de apel în vederea soluționării apelului declarat de către reclamanți.

În dezvoltarea criticilor se arată că hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 413 C. proc. civ.

Susține recurenta că motivul de suspendare facultativă a judecății prevăzut de art. 413 C. proc. civ. are în vedere existența unor chestiuni prejudiciale, a căror soluționare ar putea avea o influență hotărâtoare asupra rezolvării cauzei. În cauza de față, soluționarea apelului a fost suspendată până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a cauzei C-186/16, cauză formată ca urmare a admiterii de către Curtea de Apel Oradea a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în dosarul cu numărul x/2901, dosar în cadrul căruia calitatea de pârâtă o deține E. SA.

Prin cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară se urmărește obținerea unei decizii de îndrumare cu privire la interpretarea tratatelor Uniunii Europene, în acord cu dispozițiile art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Prin urmare, prin decizia pronunțată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu va statua asupra niciunui drept în favoarea unei anumite persoane, ci va arăta modalitatea de interpretare a tratatelor și cum se vor reflecta acestea asupra legislației naționale.

În aceste condiții, apreciază recurenta ca în cauză nu este îndeplinită cerința textului de lege în baza căruia a fost suspendată soluționarea apelului, în contextul în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu va statua asupra niciunui drept, ci va emite o decizie preliminară interpretativă.

Instanța a argumentat soluția de suspendare a cauzei pe considerentul asigurării unei practici unitare în cauze similare, în contextul în care la nivelul Curții de Apel București cauzele similare au fost soluționate în mod unitar, aceeași tendință fiind adoptată și de către celelalte instanțe din Municipiul București și din țară. Prin urmare, având în vedere ca soluția dată de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu este în strânsă legătură cu cauza dedusă judecății, precum și împrejurarea că în cadrul dosarului în care a fost admisă cererea sunt alte părți ce nu au legătură cu niciuna din prezenta cauză, clauzele contractuale fiind diferite, precum și că această instanță nu va constata existența sau inexistența unui drept, apreciază recurenta că în mod greșit instanța a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Analizând excepția lipsei de interes invocată de intimații reclamanți B. și A., Înalta Curte, o va respinge având în vedere că până la momentul de față nu s-a formulat cerere de repunere pe rol a dosarului curții de apel, prin urmare subzistă în continuare interesul recurentei în soluționarea prezentului recurs.

Înalta Curte, examinând cererea de recurs constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.

Deși recurenta a invocat în drept art. 488 pct. 8 C. proc. civ. aceasta nu a indicat normele de drept material încălcate sau aplicate greșit ci a susținut că în cauză au fost aplicate greșit dispozițiile art. 413 C. proc. civ.

Întrucât normele prevăzute de codul de procedură sunt norme de procedură, instanța va analiza cererea de recurs prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Conform art. 488 pct. 5 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate solicita atunci când, prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Recurenta a susținut că motivul de suspendare facultativă a judecății prevăzut de art. 413 C. proc. civ. are în vedere existența unor chestiuni prejudiciale, a căror soluționare ar putea avea o influență hotărâtoare asupra rezolvării cauzei însă prin decizia pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu se va statua asupra niciunui drept în favoarea unei anumite persoane, ci se va arăta modalitatea de interpretare a tratatelor și modul cum se vor reflecta acestea asupra legislației naționale, fără o legătură directă cu prezenta cauză.

Critica este nefondată.

Prin încheierea din data de 03 martie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2014 Curtea de Apel Oradea a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene sub nr. 186/16 Andriciuc și alții, iar întrebările au vizat dispoziții legale aplicabile și în litigiul de față, situația reclamanților din prezenta cauză fiind similară celei a apelanților-reclamanți din dosarul Curții de Apel Oradea, în ambele litigii reclamanții urmărind, în esență, înlăturarea obligației de restituire a creditelor contractate în CHF.

Înalta Curte reține că potrivit art. 148 alin. (2) din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Totodată, potrivit art. 4 C. proc. civ. normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene se aplică prioritar indiferent de calitatea sau de statutul părților iar potrivit art. 5 C. civ. în materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părților.

Supremația dreptului Uniunii Europene își are izvorul în principiul aplicării directe a dreptului unional reglementat prin art. 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

În cazul în care instanța națională are libertatea de a sesiza sau nu Curtea de Justiție a Uniunii Europene - respectiv doar în cazul în care hotărârea instanței poate fi atacată - aceasta nu va sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă această instanță are deja pe rol o cauză în care trebuie să se pronunțe cu privire la chestiunea de drept comunitar incidență în cauza aflată pe rolul instanței naționale. Dacă Curtea de Justiție a Uniunii Europene ar fi sesizată și de data aceasta, adică a doua oară, în aceeași chestiune, instanța europeană ar fi suprasolicitată, fără a se obține un rezultat suplimentar. Obiectivul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene este deja asigurat de cauza care este pendinte la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Dacă sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene nu se justifică din motivele prezentate, care țin de economia procesului, instanța în fața căreia s-a ivit aceeași problemă de drept unional suspendă judecarea cauzei naționale în baza C. proc. civ., până la pronunțarea hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza acolo pendinte.

Astfel, deși motivul de suspendare facultativă bazat pe existența unei cauze pe rolul unei instanțe internaționale nu este prevăzut expres de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru evitarea pronunțării unor soluții în contradicție cu normele europene, instanța dispune suspendarea facultativă a judecății până la pronunțarea unei decizii de interpretare a dreptului unional. Și aceasta deoarece deciziile de interpretare a dreptului unional pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene au caracter obligatoriu pentru toate instanțele sesizate cu aceleași probleme de drept.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ. constatând că motivele de nelegalitate nu sunt fondate, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes invocată de intimații reclamanți B. și A.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă D. împotriva încheierii din 8 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT