ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.10.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1867/2019

HOTĂRÂRE
22.10.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1867/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 22 octombrie 2019

Asupra recursurilor de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr. x/2017 reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., solicitând instanței să constate nulitatea absolută a clauzelor referitoare la comisionul de administrare lunară prevăzut de art. 4.10 lit. b) din contractul de credit nr. x din 26.09.2007 și la comisionul de rambursare anticipată prevăzut la art. 4.10 lit. a) din contractul încheiat de părți, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. x din 24.02.2010, art. III punctele 8, 9 și 10, întrucât sunt clauze abuzive și, pe cale de consecință, să fie obligată pârâta să restituie sumele încasate cu acest titlu pentru perioada octombrie 2007- mai 2011, precum și dobânda legală aferentă acestui debit, ce se va calcula de la data încasării comisioanelor până la restituirea efectivă a acestora, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Prin sentința civilă nr. 703 din 29 martie 2018, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2017 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. - Agenția Motru, S.C. C. S.A. și S.C. D.; s-a constatat nulitatea absolută a clauzei înscrise la art. 4.10 lit. a) din contractul de credit x/26.09.2007, respectiv clauza cu privire la comisionul de acordare credit de 1,00 % calculat la valoarea creditului, ca fiind abuzivă și, în consecință, s-a dispus eliminarea acesteia din contract; a fost obligată pârâta S.C. C. S.A la plata către reclamanți a sumei de 430 CHF încasată cu titlu de comision de acordare credit precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 29.05.2017 și până la data plății integrale; a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată; a fost respinsă în rest cererea.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții B. și A. și pârâta S.C. C. S.A.

Prin decizia nr. 577 din 12 decembrie 2018, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 703 din 29.03.2018 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu apelanții-reclamanți B. și A..

A admis apelul formulat de apelanții-reclamanți B. și A., împotriva sentinței civile nr. 703 din 29.03.2018 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu apelanta-pârâtă S.C. C. S.A. și intimatele-pârâte S.C. C. S.A. - Agenția Motru, S.C. D. și E., a schimbat sentința apelată în sensul că au fost obligate intimatele la plata dobânzii legale aferente sumei achitate cu titlu de comision de la data perceperii comisionului de acordare.

Prin decizia nr. 71/2019 din 27 februarie 2019, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis cererea având ca obiect completarea dispozitivului deciziei nr. 577/12.12.2018, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2017, formulată de apelanții-reclamanți B. și A., în contradictoriu cu apelanta-pârâtă F. S.A. prin Direcția Juridică - Biroul Regional de Litigii și Insolvență Târgu Jiu și intimatele-pârâte F. S.A.-Agenția Motru prin Direcția Juridică - Biroul Regional de Litigii și Insolvență Târgu Jiu, S.C. D. și E. și au fost obligate intimatele la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 577 din 12 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă au declarat recurs reclamanții A. și B. și pârâtele E. S.A., D.. și F. S.A. - Biroul Regional de Litigii și Insolvență Târgu Jiu.

Totodată, recurenta-pârâtă E. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 71/2019 din 27 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 20 mai 2019.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursurilor declarate în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recursurile au fost declarate împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din același act normativ, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel.

Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune și în prezenta cauză.

Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că obiectul recursurilor îl reprezintă decizia nr. 577 din 12 decembrie 2018, respectiv decizia nr. 71/2019 din 27 februarie 2019 (de completare dispozitiv), pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Fiind atacate hotărâri pronunțate în apel de tribunal rezultă că recursurile declarate împotriva acestor hotărâri sunt de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului Gorj este Curtea de Apel Craiova rezultă că soluționarea recursurilor declarate în prezenta cauză este de competența materială a acestei din urmă instanțe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) raportat la art. 96 pct. 3 și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursurilor în favoarea Curții de Apel Craiova.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursurilor declarate de recurenții-reclamanți A. și B. și de recurentele-pârâte E. S.A., D.. și F. S.A. - Biroul Regional de Litigii și Insolvență Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 577 din 12 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă E. S.A. împotriva deciziei nr. 71/2019 din 27 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-03-22
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1065/2018
Ședința publică din data de 22 martie 2018 Asupra recursului de față; A. Obiectul cererii introductive. 1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Motru, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A.
ÎCCJ 2019-02-12
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 195/2019
, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 193/2000, art. 1271 C. civ. Prin Sentința nr. 562/2018 din 14 martie 2018, Judecătoria Motru, secția Civilă a admis în par
ÎCCJ 2019-02-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 213/2019
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 14.06.2017 pe rolul Judecătoriei Motru, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. și B. S.A. - Agenția Motru, solicitând instanței ca prin hotărârea
ÎCCJ 2019-10-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1574/2019
Ședința publică din data de 2 octombrie 2019 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 27.03.2018 pe rolul Judecătoriei Motru, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. și B. S.A. - Agenția
ÎCCJ 2018-06-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3131/2018
Ședința publică din data de 21 iunie 2018 Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instan
Sursă