ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1791/2019

Ședința publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, sub nr. x/2013, astfel cum a fost completată, reclamanta S.C. PĂLTINIȘ S.A. a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat de BNP B. și Asociații sub nr. x/28.02.2013, privind imobilul Vila 3, situat în stațiunea Păltiniș, mun. Sibiu, să dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii actului, în sensul obligării pârâtei la restituirea imobilului menționat, radierii din cartea funciară a dreptului de proprietate întabulat pe numele pârâtei, corelativ cu întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei.

Reclamanta a invocat ca motive de nulitate a actului juridic dintre părți: încălcarea dreptului de preemțiune reglementat de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001, caracterul ilicit al cauzei/lipsa cauzei și lipsa consimțământului său la încheierea actului. Raportat la primul motiv de nulitate indicat de reclamantă, pârâta a invocat excepția lipsei de interes.

Prin cererea reconvențională, astfel cum a fost modificată, pârâta A. a solicitat ca în situația în care se va constata nulitatea contractului de vânzare - cumpărare să se constate conversia actului juridic în promisiune de vânzare - cumpărare, să se constate că titularii dreptului de preemțiune nu înțeleg să își exercite acest drept și să dispună obligarea reclamantei la încheierea contractului de vânzare cu privire la imobil. În completare, pârâta a solicitat ca în situația desființării contractului ca urmare a constatării nulității acestuia, să fie obligată reclamanta la restituirea prețului vânzării, în cuantum de 436.144, 89, precum și la restituirea cheltuielilor efectuate cu intabularea imobilului și cu obținerea autorizației de construire, să se instituie un drept de retenție asupra imobilului până la plata sumelor solicitate. Reclamanta a invocat excepția de inadmisibilitate a petitului privind constatarea neexercitării de către instituțiile abilitate a dreptului de preemțiune.

În cauză a fost formulată cererea de intervenție în interes propriu de MUNICIPIUL SIBIU, prin care s-a solicitat să se dispună aasupra dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, prin exercitarea dreptului de preemțiune.

Prin sentința nr. 958/2016 din 11 noiembrie 2016 Tribunalul Sibiu a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâtă; a admis în parte cererea principală și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat de BNP B. și Asociații sub nr. x/28.02.2013, privind imobilul Vila 3, situat în stațiunea Păltiniș, mun. Sibiu și a dispus radierea dreptului de proprietate intabulat pe numele pârâtei; a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de Municipiul Sibiu și a constatat dobândirea de către instituție a dreptului de proprietate asupra imobilului, prin exercitarea dreptului de preemțiune; a respins excepția de inadmisibilitate a petitului referitor la constatarea neexercitării dreptului de preemțiune de către instituțiile abilitate; a admis în parte cererea reconvențională și a obligat reclamanta la restituirea prețului vânzării în cuantum de 436.144,89 RON, precum și la restituirea cheltuielilor efectuate cu intabularea dreptului de proprietate și cu obținerea documentației pentru eliberarea autorizației de construire; a respins capătul de cerere reconvențională privind instituirea dreptului de retenție în favoarea pârâtei asupra imobilului până la restituirea sumelor stabilite anterior.

Sentința de fond a fost apelată de reclamanta S.C. PĂLTINIȘ S.A. și pârâta A..

Prin decizia nr. 411/2017 din data de 5 octombrie 2017 Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a Civilă a dispus următoarele: a admis apelurile formulate de reclamantă și pârâtă și a schimbat în parte sentința de fond; a admis cererea reconvențională a pârâtei privind instituirea dreptului de retenție asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului; a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul MUNICIPIUL SIBIU privind dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu prin exercitarea dreptului de preemțiune; a menținut restul dispozițiilor sentinței de fond.

În considerentele deciziei de apel s-a reținut corecta și legala soluționare de către prima instanță a cererii principale sub aspectul motivului de nulitate reglementat de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001, sancțiunea prevăzută de actul normativ fiind aceea a nulității absolute a actului încheiat cu nerespectarea dreptului de preemțiune; s-a apreciat legalitatea și temeinicia hotărârii de fond din perspectiva respingerii motivelor de nulitate întemeiate pe lipsa cauzei/cauza ilicită și lipsa consimțământului reclamantei la încheierea actului.

Pe aspectul cererii de intervenție în interes propriu a reținut declarația scrisă a intervenientului cu privire la imposibilitatea consemnării prețului imobilului; în acest context, Curtea de Apel a constatat respinsă oferta reclamantei, prin neacceptare dedusă din neplata prețului, motiv pentru care a dispus respingerea cererii de intervenție în interes propriu.

În ce privește cererea reconvențională și criticile formulate de ambele părți în apel, instanța de control judiciar a reținut legalitatea sentinței din perspectiva obligării reclamantei la restituirea prețului vânzării, apreciind că aceasta a fost voința părților la momentul încheierii actului anulat, iar prin efectul subsecvenț nulității, respectiv cel al repunerii părților în situația anterioară încheierii actului, s-a născut obligația reclamantei la restituirea prețului.

Curtea de Apel a apreciat, totodată, greșita soluționare a cererii pârâtei reconveniente de instituire a dreptului de retenție asupra imobilului, prin raportare la dispozițiile art. 2.495 alin. (1) C. civ.

Printr-o cererea ulterioară, reclamanta S.C. PĂLTINIȘ S.A. a solicitat instanței de apel completarea deciziei pronunțate pe aspectul cererilor accesorii formulate prin cererea principală, respectiv: obligarea pârâtei A. la restituirea imobilului Vila 3, ce a făcut obiectul contractului anulat, radierea dreptului de proprietate asupra aceluiași imobil intabulat pe numele pârâtei, corelativ cu intabularea dreptului său de proprietate.

Prin decizia nr. 82/2018 din 8 martie 2018, instanța de apel a admis în parte cererea de completare a deciziei nr. 411/5.10.2017, a dispus completarea deciziei în sensul obligării pârâtei A. la restituirea imobilului Vila 3 către reclamantă și a respins în rest cererea de completare. Instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 444 C. proc. civ. în ce privește solicitarea de completare cu privire la obligarea pârâtei la restituirea imobilului ce făcut obiectul contractului anulat, ulterior îndeplinirii obligației corelative de restituire a sumei conform deciziei; cu privire la solicitarea de radiere a dreptului de proprietate, instanța a menționat că a menținut dispoziția din sentința de fond prin care s-a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtei, astfel încât nu se constată o omisiune de pronunțare sub acest aspect; de asemenea, asupra cererii de intabulare a dreptului de proprietate al reclamantei, a arătat că a menținut dispoziția din sentința de fond prin care a fost respinsă această solicitare, respingerea fiind justificată prin faptul că reclamanta a solicitat repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, care s-a produs automat prin anularea actului juridic, coroborată cu măsura de radiere a dreptului de proprietate a pârâtei, consecința fiind ajungerea la situația de carte funciară anterioară cumpărării.

Decizia de apel nr. 411/5.10.2017 a fost recurată de reclamanta S.C. PĂLTINIȘ S.A., criticile sale fiind întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a deciziei recurate cu privire la respingerea motivelor de nulitate întemeiate pe cauza ilicită și lipsa consimțământului și admiterea în totalitate a cererii reconvenționale, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecarea acestor aspecte.

În memoriul de recurs, recurenta a susținut următoarele:

- raportat la cererea principală, a susținut nelegalitatea deciziei de apel prin aplicarea greșită a normelor de drept material în ce privește respingerea motivelor de nulitate vizând cauza ilicită și lipsa consimțământului la încheierea actului; cu privire la prețul disproporționat la care s-a înstrăinat imobilul recurenta a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1665 alin. (2) C. civ., raportat la aprecierea făcută de instanța de apel că prețul de 436.144,89 RON nu ar fi disproporționat față de valoarea de piață a imobilului de 554.809 RON; cu privire la fraudarea societății prin încălcarea clauzelor contractuale din contractele de credit, față de care instanța de apel a reținut că nu a existat întrucât nu a fost scos un bun din patrimoniul societății și nu s-a realizat o rambursare efectivă a unor sume de bani, recurenta a invocat aplicare greșită a art. 275 alin. (1) lit. a) și art. 144

3

din Legea nr. 31/1990, susținând că intimata - administrator al societății ar fi trebuit să se abțină de la vot sau să informeze pe ceilalți administratori cu privire la existența sa de a dobândi imobilul în contra intereselor societății; cu privire la lipsa de consimțământ, recurenta a criticat considerentele instanței de apel prin care s-a reținut pe de o parte existența unor hotărâri AGA anterioare prin care se statua asupra intenției de vânzare a imobilului, arătând că acestea au fost adoptate în alte condiții; a mai susținut că hotărârea Consiliului de Administrație din 14.02.2013 nu poate fi considerată valabilă prin raportare la art. 114

3

din Legea nr. 31/1990, având în vedere conflictul de interese în care se afla intimata; recurenta a criticat și considerentul instanței de apel conform căreia nu era necesară adoptarea unei hotărâri AGA având în vedere valoarea imobilului, susținând că prin raportare la valoarea activelor nete se impunea adoptarea unei asemenea hotărâri.

- raportat la cererea reconvențională, recurenta a criticat considerentul deciziei de apel prin care s-a reținut buna credință a intimatei în sensul că aceasta nu cunoștea că imobilul este monument istoric, probatoriul administrat dovedind contrariul; sub acest aspect, recurenta a invocat incidența dispozițiilor art. 1639-1647 C. civ.; recurenta a invocat greșita soluționare a cererii de repunere în situația anterioară, arătând că prin acest efect al nulității nu se putea naște obligația de plată a unui preț, ci doar renașterea dreptului de creanță al intimatei, conform contractului de cesiune de creanță încheiat de această parte anterior încheierii actului anulat; recurenta a invocat și concluziile raportului de expertiză contabilă din care rezultă că mare parte din contractele de împrumut care au făcut obiectul cesiunii erau achitate anterior încheierii contractului de cesiune de creanțe; din această perspectivă a invocat caracterul incert al creanței pretinse de intimată, precum și prevederile art. 1582 C. civ., menționând că nu putea ataca contractul de cesiune de creanță față de care este terț, dar poate invoca împotriva cesionarului toate mijloacele de apărarea pe care le-ar fi putut invoca și împotriva cedentului; cu privire la celelalte sume solicitate de intimată, recurenta critică reținerea instanței de apel că acestea au fost dovedite în condițiile în care probatoriul administrat nu susține o asemenea concluzie; raportat la criticile vizând caracterul necert al creanței pretinse de intimată, recurenta critică și măsura de instituire a dreptului de retenție, apreciind ca nefiind îndeplinite condițiile legale, invocând și deținerea bunului printr-o faptă ilicită, fiind încălcate prevederile art. 2496 C. civ.

Prin întâmpinare, intimata A. a solicitat în principal respingerea recursului ca inadmisibil, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. și art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. A invocat și anularea recursului, în condițiile art. 496 C. proc. civ., apreciind că nu există critici de nelegalitate, motivele invocate de recurentă neputând fi încadrate în ipoteza prevăzută de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu următoarele apărări: a apreciat ca fiind lipsită de interes critica referitoare la greșita respingere a celorlalte motive de nulitate arătate în memoriul de recurs, în condițiile în care prima instanță a constatat nulitatea contractului în litigiu raportat la nerespectarea dreptului de preemțiune; a mai susținut că această critică putea fi formulată doar pe calea unui recurs la considerente, nefiind îndeplinite condițiile legale care conturează această ipoteză legală; în subsidiar, a arătat că niciunul din motivele invocate de recurentă nu se circumscriu în noțiunea de cauză ilicită, cu următoarele argumente: legea nu prevede posibilitatea constatării nulității unui contract pentru prețul inferior valorii bunului, în condițiile în care nu se invocă neseriozitatea prețului sau un preț lezionar; nu poate fi reținută o fraudare a interesului terțului - bancă, în condițile în care recurenta avea raportul contractual cu aceasta, doar ea ar fi fost în situația de a răspunde dacă a încălcat obligații față de bancă și doar în cazul în care banca ar fi invocat o asemenea fraudare. În ce privește lipsa consimțământului, pretinsă de recurentă, intimata a arătat că legea în vigoare la momentul încheierii contractului nu impunea existența unei hotărâri AGA în acest sens, că au existat numeroase hotărâri AGA anterioare prin care se dispunea asupra acestei vânzări, că anularea hotărârii CA de vânzare a imobilului nu este relevantă în cauză. Intimata a susținut lipsa de interes a criticii referitoare la dreptul de retenție, în condițiile în care a predat imobilul de bunăvoie; pe fondul criticii a arătat că a deținut o creanță certă lichidă și exigibilă împotriva recurentei, în strânsă legătură cu imobilul menționat care s-a aflat în detenția sa. Referitor la critica vizând admiterea cererii reconvenționale, a arătat că prin acțiune nu s-a solicitat și anularea contractului de cesiune de creanță, prețul imobilului fiind achitat practic prin compensare, astfel încât repunerea în situația anterioară presupunea obligarea recurentei la restituirea prețului; susținerile referitoare la lipsa caracterului cert la creanței nu pot fi primite în condițiile în care recurenta a acceptat cesiunea în condițiile art. 1578 lit. a) C. civ.

Ulterior pronunțării deciziei nr. 82/08.03.2018, recurenta S.C. PĂLTINIȘ S.A. a formulat recurs împotriva acesteia, solicitând admiterea căii de atac și casarea deciziei cu trimiterea spre rejudecare, criticând decizia de completare sub următoarele aspecte: greșita aplicare a normelor de drept material în ce privește solicitarea de intabularea a dreptului său de proprietate asupra imobilului, fiind încălcate dispozițiile din materia cărții funciare. A susținut sub acest aspect că simpla repunere în situația anterioară nu echivalează că intabularea dreptului său de proprietate, o reală repunere a părților în situația anterioară încheierii actului nul impunând admiterea solicitării de intabulare.

Prin întâmpinare, intimata A. a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, susținând că decizia de apel nu este supusă acestei căi de atac și, pe cale de consecință, nici decizia dată în completare nu are deschisă calea de atac.

Recursul declarat împotriva deciziei nr. 82/08.03.2028 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2013/a2. La termenul din data de 1 martie 2019, completul de judecată investit cu soluționarea acestui recurs a dispus înaintarea cauzei către completul de judecată investit cu soluționarea recursului declarat împotriva deciziei de apel nr. 411/05.10.2017, constatând existența unei strânse legături între cele două cauze.

La termenul din data de 7 martie 2019 s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2013 la dosarul nr. x/2013, în temeiul art. 494 raportat la art. 475 alin. (3) teza finală C. proc. civ.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor declarate în cauză, raport comunicat părților, conform dispoziției de la termenul din data de 25 octombrie 2018.

La termenul din data de 7 martie 2019 au fost admise în principiu recursurile declarate, fiind acordat termen în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând legalitatea deciziei de apel în raport de criticile formulate și de apărările invocate, instanța supremă reține următoarele:

Recurenta a invocate nelegalitatea deciziei de apel din perspectiva nereținerii și a celorlalte motive de nulitate invocate în cauză.

Sub acest aspect, se apreciază, prealabil analizării criticilor formulate de recurentă, că nu poate fi reținută apărarea intimatei prin care s-a susținut că recursul ar fi lipsit de interes în condițiile în care actul juridic dintre părți a fost anulat încă din fața primei instanțe, dispoziție ce a intrat sub puterea de lucru judecat, nefiind criticată în apel de niciuna dintre părți. Nu se poate aprecia că demersul judiciar al recurentei ar fi lipsit de interes, având în vedere pe de o parte nulitatea reținută pentru a se dispune desființarea contractului dintre părți - nulitatea obiectivă, dedusă din nerespectarea unei dispozițiile legale imperative, ce vizează dreptul unui terț, iar pe de altă parte motivele de nulitate criticate prin calea de atac - ce vizează raporturile dintre părți.

Pe de altă parte, nu există niciun impediment legal în aprecierea existenței mai multor motive de nulitate care ar putea afecta validitatea unui act juridic. Simpla reținere a unui motiv de nulitate nu împiedică instanța să analizeze și celelalte motive de nulitate invocate de o parte, cu consecința ca, în măsura în care identifică și alte asemenea motive desființarea actului juridic să fie dispusă în raport cu toate motivele constatate ca întemeiate.

În ce privește motivul de nulitate întemeiat pe existența cauzei ilicite, prin raportare la prețul disproporționat și la încălcarea obligațiilor asumate față de un terț (C.), instanța supremă apreciază caracterul nefondat al criticilor recurentei, pentru următoarele considerente: nu se poate reține o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1665 alin. (2) C. civ. de către instanța de apel, textul legal invocat precizând în mod expres că anularea se poate dispune doar în situația constatării unei disproporții atât de evidente între prețul vânzării și valoarea bunului, încât rezultă în mod indubitabil că voința părților nu a fost aceea de a vinde bunul. Aspectele invocate de recurentă vizând diferența dintre prețul convenit contractual și valoarea de piată a imobilului nu sunt de natură să contureze aplicarea ipotezei legale în sensul menționat pentru a obține constatarea unei nulități a actului juridic. Textul legal impune constatarea unei disproporții semnificative din care să rezulte indubitabil lipsa voinței părților la transferul dreptului de proprietate. Or, în speță, diferența semnalată de recurentă nu conduce la concluzia existenței unei asemenea disproporții, în mod legal instanța de apel constatând circumscrierea acestei valori în noțiunea de preț serios.

Nu poate fi reținută nici critica referitoare la nereținerea cauzei ilicite prin raportare la încălcarea obligațiilor asumate de recurentă față de un terț, prin nerespectarea angajamentelor asumate contractual. Reținând și că recurenta își invocă propria culpă, actele administratorului - consiliului de administrație fiind actele societății însăși, în raport de dispozițiile art. 55, 70, 72 și 143

2

din Legea nr. 31/1990, se apreciază că aspectul invocat de parte nu impune constatarea nulității actului juridic pentru cauză ilicită; în mod legal instanța de apel a constatat, în urma analizei obligațiilor asumate de recurentă față de terț, că actul juridic nu intră în sfera acelor obligații; de asemenea, nu poate fi reținută cauza ilicită sub aspectul invocat de recurentă decât în măsura în care s-ar fi dovedit conivența pentru fraudare intereselor terțului.

Este înlăturată și critica recurentei întemeiată pe frauda societății prin neinformarea de către intimata - administrator a celorlalți membri ai Consiliului de administrație cu privire interesul său în operațiunea supusă aprobării. Sub un prim aspect se reține că potrivit art. 144

3

din Legea nr. 31/1990 consecința nerespectării obligațiilor enumerate la alin. (1) și (2) nu o reprezintă reținerea unui caz de nulitate a hotărârii adoptate în aceste condiții, ori a operațiunii aprobate în aceste condiții, alin. (3) al textului legal reglementând remediul, respectiv acțiunea în daune.

Totodată, nu poate fi reținută cauza de nulitate a actului juridic prin raportare la dispozițiile art. 275 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Instituirea răspunderii penale pentru administratorul care nu respectă prevederile art. 144

3

din același act normativ nu determină constatarea nulității actului juridic încheiat în aceste condiții, prin cerere formulată în condițiile dreptului comun. O asemenea posibilitatea ar putea exista, eventual, în măsura desfășurării unui proces penal.

Este înlăturată și critica referitoare la nulitatea actului juridic dedusă din lipsa consimțământului valabil exprimat, prin raportare la o pretinsă nelegalitate a hotărârii Consiliului de administrație, dedusă din neabținerea de la vot a intimatei. Se reține că această hotărâre nu a fost contestată în justiție, bucurându-se de o prezumție de validitate până la o eventuală anulare de către instanțele de judecată. În aceste condiții aserțiunile recurentei privind lipsa de consimțământ a societății motivat că hotărârea Consiliului de administrație nu putea fi adoptată în măsura în care intimata s-ar fi abținut de la vot nu pot conduce spre concluzia susținută de parte, de lipsă a consimțământului său. Se subliniază că încălcarea obligațiilor prevăzute în art. 144

3

alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 nu conduce spre concluzia lipsei consimțământului societății, ci poate determina, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, o acțiune în daune împotriva administratorului.

Critica recurentei fundamentată pe lipsa consimțământului dedusă din lipsa unei hotărâri a adunării generale a asociaților prin care să se dispună cu privire la valorificarea imobilului nu poate fi analizată, dezvoltarea acestei critici conducând spre o analiză a situației de fapt și o reapreciere a probelor. Chiar dacă recurenta încearcă să încadreze critica în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocând o pretinsă reținere incorectă a situației de fapt de către instanța de apel, argumentele expuse conduc instanța de recurs la reanalizarea situației de fapt și a probatoriului administrat, în raport de care ar fi necesar să se stabilească o eroare în considerentele deciziei de apel.

Criticile recurentei referitoare la nereținerea de către instanța de apel a relei-credințe a intimatei se fundamentează în exclusivitate pe probatoriul administrat în fața instanțelor inferioare, neputând fi analizate în recurs. În consecință, recursul fiind limitat la analiza conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, nu vor fi analizate aceste critici ce implică o reevaluare a probatoriului administrat în cauză.

Se reține nelegalitatea deciziei de apel din perspectiva greșitei aplicări a art. 1254 C. civ., din perspectiva repunerii părților în situația anterioară încheierii actului a cărui nulitate s-a constatat. Se constată, din această perspectivă, că instanțele inferioare au fost investite prin cererea principală cu solicitarea de constatare a nulității contractului dintre părți, iar prin cererea reconvențională cu solicitarea ca în cazul desființării actului, să îi fie restituită suma de 436.144,99 RON, ca efect al repunerii în situația anterioară.

Instanța de apel, fără a analiza voința reală a părților semnatare a actului desființat, a apreciat că se află în fața unui contract de vânzare - cumpărare, prin raportare la denumirea înscrisă pe act. Or, în urma constatării nulității contractului, instanța era obligată, în lumina dispoziției legale menționate, și în virtutea efectului acestei nulități - considerarea inexistenței actului, să dispună întocmai restituirea prestațiilor la care s-au obligat părțile semnatare.

Din această perspectivă, se reține că instanța de apel a făcut o greșită calificare a actului juridic supus analizei sub aspectul validității, fără a da valoare voinței reale a părților, care au stipulat expres care sunt prestațiile ce revin fiecăruia. Pe cale de consecință, calificând greșit actul juridic, a dispus repunerea în situația anterioară încheierii contractului, cu obligarea recurentei la restituirea unei prestații inexistente din punct de vedere juridic la data încheierii actului.

Instanța de apel, față de limitele investirii, raportat și modul în care intimata a formulat petitele cererii reconvenționale, avea obligația de a verifica efectele restabilirii situației anterioare prin raportare la obligațiile asumate de părți, dispunând asupra solicitărilor intimatei în consecință, având în vedere că aceste solicitări au fost formulate doar pentru respectarea repunerii în situația nterioară.

Sub acest aspect, se constată caracterul fondat al criticii formulate de recurentă, critică ce se extinde și asupra modalității de soluționare de către instanța de apel a solicitării intimatei de instituire a dreptului de retenție.

În ce privește criticile recurentei vizând caracterul necert al creanței intimatei, se observă aceeași limitare a obiectului judecății, dedus din acțiunea principală și cererea reconvențională. Așa cum s-a menționat, investirea instanței prin cererea principală și cererea principală a vizat în principal nulitatea actului juridic dintre părți și repunerea în situația anterioară încheierii acestuia (la care se adaugă, într-adevăr solicitarea de acordare a cheltuielilor efectuate cu bunul supus restituirii, în conformitate cu art. 1254 alin. (3) coroborat cu art. 1644 C. civ.). Din această perspectivă, instanțele inferioare aveau abilitarea în limitele cererilor părților, să examineze validitatea contractului și în condițiile în care constatau existența motivelor de nulitate, să dispună restabilirea situației anterioare încheierii actului. Instanțele nu au fost investite cu o cerere prin care să fie obligate să analizeze creanța intimatei, din perspectiva întinderii acesteia, neexistând un capăt de cerere care să impună cercetarea actului juridic care consfințește limitele acestei creanțe. Este reală susținerea recurentei în sensul că poate opune cesionarului toate apărările pe care le putea opune si creditorului său, dar aceste apărări nu pot fi valorificate în actualul cadrul procesual.

În consecință, aceste critici ale recurentei nu pot fi primite față de limitele investirii.

Se reține temeinica criticii recurentei cu privire la modalitatea de soluționare a solicitării părții de intabulare a dreptului său de proprietate, ulterior constatării nulității actului juridic dintre părți.

Astfel, instanța de apel a respins această solicitare cu motivarea că prin constatarea nulității actului juridic și dispunerea radierii dreptului de proprietate al intimatei, implicit s-a realizat efectul nulității, nemaifiind necesară o dispoziție expresă de reînscriere a dreptului de proprietate al recurentei. Se apreciază că radierea dreptului de proprietate al intimatei nu echivalează cu reînscrierea automată a recurentei ca titulară a dreptului de proprietate asupra imobilului ce a făcut obiectul actului juridic desființat. Din perspectiva dispozițiilor din materia cărții funciare, eliminarea unei înscrieri din cartea funciară nu are drept consecință reactivarea înregistrărilor anterioare. În acest sens, se reține caracterul nelegal al deciziei de apel sub aspectul modalității de soluționare a petitului formulat de recurentă vizând reintabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului, ca efect al declarării nulității actului juridic și restabilirii situației anterioare încheierii acestuia.

Totodată, decizia de apel dată în completare este nelegală și din perspectiva dispozițiilor legale incidente, fiind observat că prima decizie de apel nu cuprinde considerații cu privire la petitul analizat - criticat în acea cale de atac.

Având în vedere considerentele reținute, precum și criticile apreciate ca fiind fondate, în temeiul art. 497 C. proc. civ., recursurile declarate în cauză vor fi admise, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

În cadrul rejudecării, instanța de apel va avea în vedere limitele de rejudecare după cum urmează: se reține puterea de lucru judecat asupra acelor dispoziții vizând soluția dată cererii de intervenție principală formulată în cauză, niciuna dintre părți necriticând această parte a deciziei de apel.

Rejudecarea, față de criticile reținute pentru a se dispune casarea deciziei de apel, va viza efectul nulității, de repunere în situația anterioară actului, respectiv de restituire a prestațiilor la care fiecare dintre părți s-a obligat, cu stabilirea exactă a acestor prestații în raport de voința exprimată de părți, în raport de dispozițiile art. 1254 C. civ. și de calificare corectă a actului juridic supus judecății.

Tot prin raportare la efectul nulității, vor fi reanalizate solicitările intimatei, criticate de partea adversă prin memoriul de apel, vizând restituirea cheltuielilor cu bunul supus restituirii, cu observarea și aplicarea dispozițiilor art. 1644 C. civ.

Din aceeași perspectivă, va fi analizată și solicitarea intimatei de instituire a dreptului de retenție asupra imobilului, cu aplicarea dispozițiilor art. 2495 și următoarele C. civ.

De asemenea, va fi analizată si solicitarea recurentei de reintabulare a dreptului său de proprietate, ca efect al restabilirii situației anterioare încheierii actului constatat nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. PĂLTINIȘ S.A împotriva deciziei nr. 411/2017 din 03 octombrie 2017 și a deciziei nr. 82/2018 din 08 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. și intimatul-intervenient în nume propriu MUNICIPIUL SIBIU - PRIN PRIMAR.

Casează deciziile recurate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2019.