ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.06.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1257/2019

HOTĂRÂRE
07.06.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1257/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 7 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea înregistrată la data de 13.06.2018 pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț, sub nr. x/2018, contestatoarea Compania Județeană Apa Serv S.A. Neamț a chemat în judecată pe pârâtul A., formulând contestație la executare împotriva executării silite începută de BEJ B. în dosarul de executare nr. 94/2018, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1722/2017 din 22.08.2017 pronunțată de Tribunalul Neamț, întoarcerea executării silite și obligarea pârâtului la plata sumei de 9886,41 RON.

Prin sentința civilă nr. 68/10.01.2019 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Piatra Neamț.

S-a declinat competența soluționării cauzei privind pe contestatoarea Compania Județeană Apa Serv S.A. și pe intimatul A., având ca obiect contestație la titlu, contestație la executare și întoarcere executare silită, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

S-a dispus înaintarea, de îndată, a cauzei către Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, spre competentă soluționare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că acțiunea introductivă are trei capete de cerere: pe de o parte, un capăt de cerere având ca obiect contestație la titlu, formulat pe cale principală, iar pe de altă parte, două capete de cerere având ca obiect contestație la executare și întoarcere executare, formulate pe cale accesorie, ce depind de soluția dată contestației la titlu, conform art. 30 alin. (4) C. proc. civ.

A apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., precum și cele ale art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 356 din 15 aprilie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a disjuns capetele de cerere vizând contestația la executare și întoarcerea executării silite, de capătul de cerere vizând contestația privind lămurirea titlului executoriu formulată de contestatoarea Compania Județeană Apa Serv S.A. împotriva executării silite începută de BEJ B. în dosarul de executare nr. 94/2018, în contradictoriu cu intimatul A..

A declinat primele două capete de cerere la Judecătoria Piatra Neamț.

A suspendat judecata acestora.

A sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu conflictul negativ de competență.

A respins, ca nefondată, contestația privind lămurirea titlului executoriu formulată de contestatoarea Compania Județeană Apa Serv S.A. Neamț, în contradictoriu cu intimatul A..

În argumentarea acestei soluții, având în vedere dispozițiile art. 714 alin. (3) din C. proc. civ., Curtea de Apel a constatat că este competentă să soluționeze doar capătul de cerere având ca obiect lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu.

A apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., așa cum a reținut Judecătoria Piatra - Neamț, chiar dacă între lămurirea titlului executoriu, contestația la executare și întoarcerea executării silite există o strânsă legătură.

Totodată, a reținut că din coroborarea art. 714 alin. (1) din C. proc. civ. cu art. 714 alin. (3) și art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. rezultă că, prin excepție de la regula prevăzută de art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., lămurirea titlului executoriu se soluționează de o altă instanță decât instanța de executare, anume de instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Or, contestația la executare și întoarcerea executării silite se soluționează întotdeauna de instanța de executare care, în cauza de față, este Judecătoria Piatra - Neamț, nu Curtea de Apel Bacău.

Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) C. proc. civ., constată că Judecătoria Piatra Neamț este instanța competență material și teritorial în soluționarea pricinii, pentru motivele ce se vor arăta:

Potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare, iar conform alin. (3) al aceluiași text de lege, contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea care se execută.

În conformitate cu dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal, schimbarea domiciliului sau sediului debitorului, ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.

Din analiza acestor texte legale ce conțin norme speciale de competență, de ordine publică și, deci, cu caracter imperativ, rezultă că, în timp ce contestația la executare și întoarcerea executării silite se soluționează întotdeauna de instanța de executare, lămurirea titlului executoriu se soluționează de o altă instanță decât instanța de executare, și anume instanța care a pronunțat hotărârea care se execută, împrejurare ce exclude aplicarea în speță a art. 99 alin. (2) C. proc. civ.

Cum în cauza de față, instanța de executare este Judecătoria Piatra -Neamț, aceasta este instanța competentă material și teritorial în soluționarea contestației la executare și a cererii de întoarcere a executării silite.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte stabilește că Judecătoria Piatra Neamț este instanța competentă material și teritorial în soluționarea pricinii.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-06-04
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1172/2019
Ședința publică din data de 4 iunie 2019 Asupra conflictului negativ de competență: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Piatra Neamț la data de 16 aprilie 2018, contestatoarea Compania Județeană Apa Serv S.A. a formulat, în contradicto
ÎCCJ 2019-03-26
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 660/2019
Ședința publică din data de 26 martie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 25 aprilie 2018 pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț, secția Civilă sub nr. x/2018, contestatoare
ÎCCJ 2019-09-24
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1462/2019
Ședința publică din data de 24 septembrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț, la 25 apri
ÎCCJ 2019-03-26
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 665/2019
Ședința publică din data de 26 martie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 18 aprilie 2018 pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț, secția Civilă sub nr. x/2018, contestatoare
ÎCCJ 2019-06-04
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1173/2019
Ședința publică din data de 4 iunie 2019 Asupra conflictului negativ de competență: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Piatra-Neamț la data de 16 aprilie 2018, sub nr. x/2018, contestatoarea Compania Județeană Apa Serv S.A. a solicita
Sursă