ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 660/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 660/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 26 martie 2019
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 25 aprilie 2018 pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț, secția Civilă sub nr. x/2018, contestatoarea COMPANIA JUDEȚEANĂ APA SERV S.A. NEAMȚ a solicitat, în contradictoriu cu intimatul A., în esență, anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2018 al B.E.J. B., întoarcerea executării silite și obligarea salariatului A. la plata sumei de 9.693,50 RON, precum și anularea raportului de expertiză întocmit de expert C..
La 24 septembrie 2018 contestatoarea a depus la dosar o cerere, arătând că înțelege să formuleze contestație și cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, respectiv decizia nr. 45/2018 din 22 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2016.
Prin sentința civilă nr. 4273 din 26 octombrie 2018, Judecătoria Piatra-Neamț, secția Civilă a admis excepția propriei necompetențe materiale în soluționarea pricinii astfel cum a fost precizată de contestatoare și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău.
Pentru a hotărî astfel, instanța inițial sesizată a reținut, în esență, că acțiunea precizată este una complexă, având două capete principale de cerere, respectiv contestație la titlu și contestație la executare și un capăt de cerere accesoriu, constând în întoarcerea executării silite.
Astfel, având în vedere obiectul multiplu al acțiunii deduse judecății, pentru care legiuitorul a instituit norme distincte, între care au fost enumerate dispozițiile art. 714 alin. (1) și (3), art. 651 alin. (1) și art. 724 alin. (1) C. proc. civ., ce statuează competența mai multor instanțe, Judecătoria Piatra-Neamț a făcut aplicarea art. 99 alin. (2) și art. 123 alin. (1) din același Cod, reținând că petitele principale se află într-o strânsă legătură, în contextul în care motivele invocate în susținerea solicitării de anulare a actelor de executare vizează exclusiv interpretarea dispozițiilor cuprinse în titlurile executorii în baza cărora a fost demarată executarea silită.
Față de această concluzie, instanța învestită inițial a notat că operează un caz de prorogare legală de competență, în temeiul conexității dintre pretențiile formulate pe cale principală, prin intermediul aceleiași cereri de chemare în judecată.
Prin urmare, raportat la împrejurarea că titlul executoriu a cărui lămurire a fost solicitată de contestatoare este o hotărâre pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, Judecătoria Piatra-Neamț a declinat competența de soluționare în favoarea acestei instanțe.
Urmare a declinării, litigiul a fost înregistrat sub același număr de dosar pe rolul Curții de Apel Bacău, secția I civilă, care prin decizia nr. 142/2019 din 11 februarie 2019 a disjuns capetele de cerere vizând contestația la executare și întoarcerea executării silite de capătul de cerere vizând contestația privind lămurirea titlului executoriu, a declinat primele două capete de cerere la Judecătoria Piatra-Neamț, a constatat ivit conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență. Totodată, a respins ca nefondată contestația la titlu formulată de contestatoarea COMPANIA JUDEȚEANĂ APA SERV S.A. NEAMȚ.
Pentru a decide în acest sens, curtea de apel a reținut, în esență, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., coroborarea prevederilor art. 714 alin. (3) și art. 651 alin. (1) din același Cod impunând o excepție de la normele evocate, în sensul că lămurirea titlului executoriu se soluționează de o altă instanță decât instanța de executare, și anume instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.
Astfel, față de prevederile legale exprese privind competența instanței de executare în soluționarea contestației la executare și întoarcerii executării silite, curtea de apel a declinat soluționarea acestor petite în favoarea Judecătoriei Piatra- Neamț, instanța de executare în cauză.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție la 27 februarie 2019.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț, pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă precizată, contestatoarea COMPANIA JUDEȚEANĂ APA SERV S.A. NEAMȚ a învestit Judecătoria Piatra-Neamț cu două capete de cerere principale, constând în contestație la titlu și contestație la executare și cu un petit accesoriu la aceasta din urmă, privind întoarcerea executării silite.
Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (3) C. proc. civ. "contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută".
Conform art. 714 alin. (1) C. proc. civ., "contestația se introduce la instanța de executare", iar potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."
Totodată, prevederile art. 724 alin. (1) C. proc. civ. statuează că instanței judecătorești care a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită, respectiv, instanței de executare îi revine competența de soluționare a cererii de întoarcere a executării.
Față de textele legale precitate, ce reglementează competența materială de soluționare a fiecăruia dintre capetele de cerere ce formează obiectul acțiunii pendinte, rezultă că, în speță, competența de soluționarea a contestației la titlu revine Curții de Apel Bacău, care a pronunțat titlul executor a cărui lămurire s-a solicitat, respectiv decizia nr. 45/2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016.
În ceea ce privește competența de soluționare a contestației la executare și a cererii de întoarcere a executării silite, aceasta revine, conform art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 724 alin. (1) C. proc. civ., instanței de executare, care în speță este, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Piatra-Neamț, instanța în a cărei rază teritorială își are domiciliul intimatul A., așa cum rezultă din încheierea nr. 1027 din 7 martie 2018, pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț în dosarul nr. x/2018, prin care a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de B.E.J. B. în dosarul nr. x/2018 - fila x, volumul I al dosarului judecătoriei.
Este adevărat că, potrivit art. 99 alin. (2) C. proc. civ., determinantă în stabilirea competenței de soluționare a acțiunii având mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură este pretenția care atrage competența instanței de grad mai înalt.
Cu toate acestea, instanța supremă impune concluzia că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., întrucât în materia executării silite funcționează reguli derogatorii de competență, de ordine publică, aplicabile prioritar potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant.
Prin urmare, față de dispozițiile legale sus-menționate, respectiv art. 714 alin. (1), coroborat cu art. 724 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a contestației la executarea propriu zisă și a întoarcerii executării silite revine instanței de executare, care, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în speță este Judecătoria Piatra-Neamț, în a cărei circumscripție își are domiciliul intimatul.
Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2019.