ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 854/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 854/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 16 aprilie 2019
Asupra conflictului negativ de competență de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Piatra-Neamț la data de 17 mai 2018, sub nr. x/2018, contestatoarea Compania Județeană Apa Serv S.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul A., anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2018 al BEJ B., întoarcerea executării silite, obligarea salariatului A. la plata sumei de 12.441,4 RON și anularea raportului de expertiză efectuat de C..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 632 și urm., art. 663, art. 712 și urm., art. 720-723 C. proc. civ., O.G. nr. 2/2000.
La solicitarea instanței de a depune lămuriri cu privire la obiectul cererii formulate, contestatoarea a depus la data de 3 septembrie 2018 o cerere arătând că înțelege să formuleze contestație și cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
Prin sentința civilă nr. 4108/2018 din 18 octombrie 2018, Judecătoria Piatra-Neamț, secția Civilă a admis excepția necompetentei materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău.
În argumentarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut că acțiunea, așa cum a fost precizată, este una complexă, având trei capete de cerere, respectiv contestație la titlu formulat pe cale principala, contestație la executare și întoarcerea executării formulate pe cale accesorie, depinzând de soluția dată contestației la titlu, conform art. 30 alin. (4) C. proc. civ.
În raport cu dispozițiile art. 714 alin. (1) și (3), art. 651 alin. (1) și art. 724 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 99 alin. (2) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ., văzând și precizările contestatoarei, prima instanță a reținut că titlul executoriu a cărui lămurire se cere a fost pronunțat de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016, respectiv decizia civilă nr. 130 din 31.01.2018, astfel încât a declinat competența soluționării cauzei în favoarea acestei instanțe.
Prin decizia nr. 158/2019 din 13 februarie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale în soluționarea contestației la executare. S-a disjuns contestația la executare de contestația la titlu și s-a declinat competența soluționării contestației la executare în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț.
Prin aceeași decizie, s-a constatat ivit conflictul de competență și s-a suspendat judecarea contestației la executare, iar în temeiul art. 134 C. proc. civ., s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență.
S-a respins ca nefondată contestația la titlu formulată de contestatoarea Compania Județeană Apa Serv S.A. Neamț împotriva deciziei civile nr. 130 din 31 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul A..
În motivarea acestei soluții, instanța a reținut, în esență, că în raport cu dispozițiile art. 714 alin. (1) art. 650 alin. (1) și (3) C. proc. civ., văzând și art. 99 și 124 C. proc. civ., instanța competentă în soluționarea cererilor privind contestația la executare și întoarcerea executării silite este Judecătoria Piatra-Neamț, având în vedere că aceasta este instanța de executare care soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 februarie 2019, stabilindu-se termen de judecată astăzi când instanța a hotărât următoarele:
Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, contestatoarea Compania Județeană Apa Serv S.A. a formulat contestație la titlu, contestație la executare, solicitând, totodată și întoarcerea executării silite a actelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2018 al BEJ B..
Potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.
În conformitate cu dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal, schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.
Art. 651 alin. (3) C. proc. civ. prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Înalta Curte constată că, în speță, contestatoarea Compania Județeană Apa Serv S.A. a formulat contestație la titlu, contestație la executare, solicitând, totodată și întoarcerea executării silite.
Capetele de cerere referitoare la contestație la executare și întoarcerea executării silite au fost disjunse de cererea având ca obiect contestația la titlu, iar cu privire la acestea s-a constatat ivit conflictul negativ de competență.
Cererea având ca obiect lămurirea titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 130 din 31 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016 a fost respinsă ca nefondată prin decizia nr. 158/2019 din 13 februarie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 714 alin. (3) C. proc. civ.
Prin urmare, în timp ce lămurirea titlului executoriu se soluționează de instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, cererile referitoare la contestație la executare și întoarcerea executării silite se soluționează întotdeauna de instanța de executare, conform prevederilor art. 714 alin. (1), art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 99 alin. (1) și art. 124 alin. (1) C. proc. civ., care conțin norme cu caracter imperativ.
Cum în cauza de față, instanța de executare este Judecătoria Piatra - Neamț, aceasta este instanța competentă material și teritorial să soluționeze contestației la executare și cererea de întoarcere a executării silite.
Prin urmare, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra - Neamț.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra - Neamț.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2019.