Secțiunea a treia Cerere nr. 18332/04 prezentată de Radu VIJOLI împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 3 iunie 2008 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 17 mai 2004, având în vedere decizia de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, astfel cum permite art. 29 alineatul (3) din convenție, având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei. Reclamantul, dl Radu Vibourne, este un resortisant român, născut în 1946 și rezident în Fagăraș. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Carmen Rata Alexandrescu, avocat în Brașov. Guvernul român ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1950, o proprietate imobiliară deținută de tatăl reclamantului și situată la numărul 13 de pe strada Titu Perța din Fagäș, compusă dintr-o construcție și de pe terenul respectiv, a fost naționalizată de statul în temeiul decretului nr. n 92/1950. În 1973, construcția a trecut în patrimoniul cooperativei V. care, la o dată nespecificată, a devenit societatea F. La 31 iulie 2001, pe baza dispozițiilor legii 10/2001, reclamantul a trimis o notificare societății F. pentru a solicita restituirea bunului în litigiu. La 8 august și 20 noiembrie 2001, societatea a returnat notificarea reclamantului, pe motiv că nu a intrat în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001. La 22 februarie 2002, reclamantul sesizează tribunalul departamental din Brașov cu privire la o acțiune împotriva societății F. în revendicarea bunurilor în cauză. Prin hotărârea din 21 ianuarie 2003, tribunalul de primă instanță din Brașov, competent să judece cauza, și-a făcut dreptul la acțiune. În cursul anului 2003, societatea F. a fuzionat cu societatea V. care a devenit parte la procedură. Prin hotărârea din 10 iunie 2003, tribunalul județal din Brașov a respins recursul, pe motiv că naționalizarea era ilegală și a dispus restituirea imobilului. Societatea V. a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri. Prin hotărârea definitivă din 18 noiembrie 2003, tribunalul din Brașov a acordat parțial dreptul la această cale de atac. Prin urmare, Comisia a considerat că societatea V. nu putea fi obligată să restituie bunul în litigiu reclamantului. GRIFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul considera că a suferit o încălcare a dreptului său de a-și respecta bunurile, din cauza faptului că a obținut restituirea proprietății sau a unei despăgubiri. Citând art. 6 alin. (1) și 13 din Convenție, se plângea că nu ar beneficia în dreptul intern de o acțiune care i-ar fi permis să obțină restituirea bunului. La 2 mai 2008, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație Eu, subsemnatul, domnul Razvan-Horațu Radu, agent al guvernului român în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declar că guvernul român îi oferă domnului Radu Vigre drăguț, titlul grațios, suma de 33 000 de euro (trei mii de euro) pentru un Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi convertită în lei românești la rata aplicabilă la data plății și fără nicio taxă aplicabilă. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. dobânda simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată va reprezenta decontare definitivă a cauzei. La 11 martie 2008, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reclamantă, subsemnatul M. Radu Viflour, reclamant, remarcă faptul că guvernul român este dispus să-mi plătească cu titlu gratuit suma de 33 000 EUR (trei mii de euro) în vederea unei soluționări a cauzei pe cale amiabilă, având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi convertită în lei românești la rata aplicabilă la data plății și fără nicio taxă aplicabilă. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. În plus, accept această propunere și renunț la orice altă pretenție împotriva României cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar cauza soluționată definitiv. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunosc convenția și protocoalele sale și că nu are nici un motiv de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) în fine al Convenției]. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște, Santiago Quesada Josep Casadevall Moduler Președinte
Requête n
o
18132/04
présentée par Radu VIJOLI
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 3 juin 2008 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Ann Power,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 17 mai 2004,
Vu la décision d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention,
Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Radu Vijoli, est un ressortissant roumain, né en 1946 et résidant à Făgăraș. Il est représenté devant la Cour par M
e
Carmen
Rata
‑
Alexandrescu, avocate à Brașov. Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M.
RăzvanHorațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
En 1950, un bien immobilier appartenant au père du requérant et situé au numéro 13 de la rue Titu Perția à Făgăraș, composé d’une construction et du terrain afférent, fut nationalisé par l’Etat en vertu du décret n
o
92/1950. En 1973, la construction passa dans le patrimoine de la coopérative V. qui, à une date non précisée, devint la société F.
Le 31 juillet 2001, se fondant sur les dispositions de la loi
n
o
10/2001, le requérant adressa une notification à la société F. pour demander la restitution du bien litigieux. Les 8 août et 20 novembre 2001, la société retourna la notification au requérant, au motif que l’immeuble en cause ne tombait pas dans le champ d’application de la loi n
o
10/2001.
Le 22 février 2002, le requérant saisit le tribunal départemental de Brașov d’une action contre la société F. en revendication du bien en cause. Par un jugement du 21 janvier 2003, le tribunal de première instance de Brașov, compétent pour juger l’affaire, fit droit à son action. Au cours de l’année 2003, la société F. fusionna avec la société V. qui devint partie à la procédure.
La société V. releva appel contre le jugement du 21 janvier 2003 précité. Par un arrêt du 10 juin 2003, le tribunal départemental de Brașov rejeta l’appel, au motif que la nationalisation était illégale et ordonna la restitution de l’immeuble. La société V. forma un recours contre cet arrêt. Par un arrêt définitif du 18 novembre 2003, la cour d’appel de Brașov fit partiellement droit à ce recours. Elle confirma l’illégalité de la nationalisation mais jugea que le titre de propriété de la société V. était présumé légal et que le requérant n’avait pas demandé son annulation. Elle considéra, par conséquent, que la société V. ne pouvait pas être condamnée à restituer le bien litigieux au requérant.
1.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, le requérant estimait avoir subi une atteinte à son droit au respect de ses biens, en raison de l’impossibilité d’obtenir la restitution de l’immeuble ou une
indemnisation.
2.
Citant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, il se plaignait de ne pas bénéficier en droit interne d’un recours qui lui aurait permis d’obtenir la restitution du bien.
Le 2 mai 2008, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
Je soussigné, M. Răzvan-Horațiu Radu, agent du gouvernement roumain devant la Cour européenne des droits de l’homme, déclare que le gouvernement roumain offre de verser à M.
Radu Vijoli,
à
titre gracieux, la somme de 33
000 euros (trentetrois
mille euros) en vue d’un
règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des droits de l’homme.
Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera convertie en lei roumains au taux applicable à la date du paiement, et exempte de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un
intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce
versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
»
Le 11 mars 2008, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par la partie requérante
:
«
Je soussigné, M.
Radu Vijoli, requérant, note que le gouvernement roumain est prêt à me verser à titre gracieux, la somme de 33
000 euros (trente trois mille euros) en vue d’un
règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des droits de l’homme.
Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera convertie en lei roumains au taux applicable à la date du paiement, et exempte de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Roumanie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.
»
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
de la Convention).
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président