PANAITESCU c. ROUMANIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 1886/03 prezentată de Alexandru Leonard PANAITESCU și Georgeta Violeta PANAITESCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 24 iunie 2008 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Luis López Guerra, Ann Power, judecători; și a lui Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 21 decembrie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere decizia Curții din 23 noiembrie 2007 de a recunoaște domnului Georgeta Violeta Panaitescu locus standi în prezenta procedură, Având în vedere declarațiile oficiale de acceptare a unei soluționări confidențiale a cauzei, După ce a intenționat, face următoarea decizie în conformitate cu cerințele, domnul Alexandru Leonard Panaitescu și domnul Georgeta Violeta Panaitescu, sunt soți și resortisanți români. Ei locuiesc în Sinmartin (departament Bihor, România). Guvernul român ( La 6 august și 16 octombrie 1998, reclamantul, proprietarul unui teren de 500 de locuri la Sinmartin, a solicitat primăriei din această parte ( Acest lucru a fost necesar pentru a obține un credit bancar în cadrul unui program social instituit de stat pentru construirea de locuințe. Primăria a refuzat să emită documentele necesare pe motiv că terenul în cauză făcea obiectul unui litigiu. Prin urmare, reclamanților li s-a refuzat creditul în cauză. La 22 octombrie 1998, reclamantul a introdus o acțiune împotriva primăriei la Tribunalul de Primă Instanță din Oradea, astfel încât aceasta să fie obligată să îi elibereze documentele în cauză. Ulterior, reclamantul și-a transformat acțiunea într-o acțiune în litigiu administrativ, iar Tribunalul de Primă Instanță din Oradea și-a declinat competența în favoarea tribunalului departamental din Bihor. La 22 aprilie 1999, primăria i-a eliberat reclamantului un certificat de urbanism. Cu toate acestea, s-a specificat că terenul pe care se afla certificatul era în litigiu și că, pentru eliberarea unui permis de construcție, reclamantul trebuia să obțină un nou certificat de urbanism odată ce litigiul era încheiat. La o dată nespecificată, consiliul local de la Sinmartin ( Prin hotărârea din 14 septembrie 2000, tribunalul departamental din Bihor a primit acțiunea reclamantului. El a ordonat consiliului local să elibereze reclamantului certificatul de urbanism și permisul de construcție și să-i plătească 487 660 684 lei românești (ROL) pentru daune-interese și 3 000 000 ROL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. În lipsa unei căi de atac, hotărârea menționată anterior a devenit definitivă. printr-o hotărâre din 8 martie 2001, tribunalul departamental din Bihor a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de primărie împotriva hotărârii din 14 septembrie 2000 menționată anterior și a condamnat-o să plătească reclamantului 500 000 ROL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Printr-o hotărâre din 6 decembrie 2001, pronunțând în ultimă instanță, Curtea din Oradea a respins ca întârziere cererea de revizuire a sentinței din 14 septembrie 2000 menționată anterior, formulată de consiliul local, prin care acesta din urmă a dispus să plătească reclamantului 2 000 000 ROL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Printr-o scrisoare din 6 septembrie 2002, reclamantul a solicitat Consiliului Local și Primăriei să plătească sumele datorate în temeiul deciziilor menționate anterior. La 25 septembrie 2002, primarul Sinmartin l-a informat pe reclamant că numai hotărârea din 8 martie 2001 fusese pronunțată în contradictoriu cu primăria și că reclamantul putea obține executarea acesteia prin intermediul unui aprod al justiției. La 16 septembrie 2002, reclamantul a solicitat primăriei și consiliului local să îi elibereze certificatul de urbanism pentru terenul care îi aparținea, pe baza documentației pe care le atașasese la cererile sale din 6 august și 16 octombrie 1998. La 3 octombrie 2002, primăria l-a invitat pe reclamant să-și repete cererea pe un formular standard, să anexeze la aceasta mai multe documente prevăzute de normele de aplicare a legii nr. 50/1991 privind autorizarea construcțiilor și măsurile de construcție a locuințelor ( September 2003, la cererea reclamantului, executor însărcinat cu plata la primărie și la consiliul local, un ordin de plată a sumelor datorate în temeiul deciziilor menționate anterior, a cărui sumă fusese actualizată în funcție de rata inflației. Printr-o decizie din 12 septembrie 2003, consiliul local a aprobat plata sumelor în cauză reclamantului, dar primarul nu a pus în aplicare această decizie. Prin o decizie înainte de a pronunța dreptul din 25 septembrie 2003, Tribunalul de Primă Instanță din Oradea a autorizat executarea forțată a hotărârilor din 14 septembrie 2000 și 8 martie 2001 și din 6 decembrie 2001 menționate anterior. La o dată nespecificată, executorul a solicitat confiscarea conturilor consiliului local și ale primăriei deschise Trezoreriei până la suma care îi era datorată în temeiul deciziilor menționate anterior. La 22 iulie 2004, reclamantul a solicitat din nou primăriei și consiliului local executarea hotărârilor menționate anterior. La 6 august 2004, primăria i-a răspuns că, în ceea ce privește eliberarea permisului de construcție, reclamantul trebuia să atașeze la cererea sa documentația prevăzută de Legea 50/1991, inclusiv un certificat de urbanism. La 29 octombrie 2003, Primăria sesizează Tribunalul în primă instanță din Oradea cu privire la executarea hotărârilor din 14 septembrie 2000 și 8 martie 2001 și cu privire la hotărârea din 6 decembrie 2001 menționată anterior, solicitând, de asemenea, suspendarea executării lor forțate. Prin hotărârea din 14 noiembrie 2003, confirmată la recursul recurentului la 13 ianuarie 2005 de către Tribunalul departamental din Bihor, Tribunalul de Primă Instanță din Oradea a primit cererea Primăriei de suspendare a executării. Printr-o hotărâre din 15 decembrie 2003, Tribunalul de Primă Instană d. Oradea găzduiește contestaia cu privire la executarea introdusă de Primărie, care inteniona să anuleze actele de executare silită. Acesta a considerat că reclamantul a solicitat în mod eronat confiscarea contului primăriei până la suma care rezultă din toate deciziile în cauză, în măsura în care primăria îi datora reclamantului numai suma prevăzută în hotărârea din 8 martie 2001 În ceea ce privește executarea acestei din urmă hotărâri, instanța reține că reclamantul trebuia să continue procedura specială prevăzută de ordonanța guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor pecuniare ale instituțiilor publice, și anume înscrierea creanței ca creanță bugetară. Pe de altă parte, acesta a considerat că obligația de a elibera reclamantului certificatul de urbanism și permisul de construcție a fost stabilită în mod eronat de instanțe în sarcina consiliului local, din moment ce această atribuire era de competența exclusivă a primarului. La 27 ianuarie 2004, reclamantul a atacat hotărârea menționată anterior. În 2005, tribunalul departamental din Bihor a decis să suspende judecarea cauzei, pe motiv că părțile nu erau prezente și că nu au solicitat instanței să urmărească judecata în lipsă. Reclamantul susține că a depus o cerere în acest sens. La 20 octombrie 2005, reclamantul a solicitat reluarea procedurii, dar la sfârșitul acesteia nu a fost precizată de către părți. GRIFS Invochant la art. 6 1 din convenție, reclamanții se plâng de neexecutarea hotărârilor din 14 septembrie 2000 și 8 martie 2001 ale tribunalului județean Bihor și de hotărârea din 6 decembrie 2001 a Tribunalului din Oraneea. Pe de altă parte, acestea susțin că refuzul autorităților de a se conforma hotărârii din 14 septembrie 2000 menționată anterior și eliberarea certificatului de urbanism și a permisului de construcție pe teren al cărui proprietar este reclamantul constituie o încălcare a dreptului său de proprietate pe acest teren. Invocând în esență art. 14 din convenție, reclamanții au invocat o discriminare în exercitarea dreptului de proprietate al reclamantului, deoarece tatăl său, membru al unui partid de opoziția la momentul faptelor, și-a exprimat dezacordul cu actele de corupție și de abuz atribuite partidului de putere. La 25 martie 2008, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație. Declar că guvernul român oferă dlui Alexandru Leonard Panaitescu și dlui Georgeta Violeta Panaitescu, în comun, titlul grațios, suma de 40 500 de euro în vederea unei soluționări a cauzei, având ca origine cererea menționată anterior, pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi convertită în lei românești la rata aplicabilă la data plății, fără orice taxă aplicabilă și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. La 11 decembrie 2007, Curtea primise următoarea declarație, semnată de reclamantă Noi subsemnatii, Alexandru Leonard și Georgeta Violeta Panaitescu, luăm notă de faptul că guvernul român este dispus să ne plătească împreună, cu titlu gratuit, suma de 40 500 EUR în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi convertită în lei românești la rata aplicabilă la data plății, fără orice taxă aplicabilă și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Acceptăm această propunere și, în plus, renunțăm la orice altă pretenție împotriva României cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunosc convenția și protocoalele sale și nu are nici un temei de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] Prin urmare, este necesar să se elimine cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Stanley Naismith Josep Casadevall modulier adjunct Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

1886/03

présentée par Alexandru Leonard PANAITESCU

et Georgeta Violeta PANAITESCU

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 24 juin 2008 en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Egbert Myjer,

Ineta Ziemele,

Luis López Guerra,

Ann Power,

juges,

et de Stanley Naismith,

greffier adjoint de section

.

Vu la requête susmentionnée introduite le 21 décembre 2002,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu la décision de la Cour du 23 novembre 2007 de reconnaître à M

me

Georgeta Violeta Panaitescu le

locus standi

dans la présente procédure,

Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants, M. Alexandru Leonard Panaitescu et M

me

Georgeta Violeta Panaitescu, sont époux et ressortissants roumains. Ils résident à Sînmartin (département de Bihor, Roumanie). Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, Răzvan-Horațiu Radu, sous

‑

secrétaire d’État au Ministère des Affaires Étrangères.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Les 6 août et 16 octobre 1998, le requérant, propriétaire d’un terrain de 500

m

2

sis à Sînmartin, demanda à la mairie de cette localité («

la mairie

») la délivrance d’un certificat d’urbanisme et d’un permis de construire. Ces documents étaient nécessaires aux requérants afin d’obtenir un crédit bancaire, dans le cadre d’un programme social mis en place par l’État pour la construction de logements.

La mairie refusa de délivrer les documents requis au motif que le terrain en question faisait l’objet d’un litige. Par conséquent, les requérants se virent refuser le crédit en question.

1.

Action en contentieux administratif

Le 22 octobre 1998, le requérant introduisit une action en référé contre la mairie auprès du tribunal de première instance d’Oradea, afin qu’elle soit obligée de lui délivrer les documents en question. Par la suite, le requérant transforma son action en une action en contentieux administratif et le tribunal de première instance d’Oradea déclina sa compétence en faveur du tribunal départemental de Bihor.

Le 22 avril 1999, la mairie délivra au requérant un certificat d’urbanisme. Cependant, il y était spécifié que le terrain sur lequel portait le certificat était en litige et que, pour la délivrance d’un permis de construire, le requérant devait obtenir un nouveau certificat d’urbanisme une fois que le litige serait tranché.

A une date non précisée, le conseil local de Sînmartin («

le conseil local

») devint partie à la procédure. Par un jugement du 14 septembre 2000, le tribunal départemental de Bihor accueillit l’action du requérant. Il ordonna au conseil local de délivrer au requérant le certificat d’urbanisme et le permis de construire, et de lui verser 487

660

684 lei roumains (ROL) au titre des dommages-intérêts et 3

000

000 ROL au titre des frais et dépens. A défaut de recours, le jugement précité devint définitif.

Par un jugement du 8 mars 2001, le tribunal départemental de Bihor rejeta comme irrecevable la contestation en annulation introduite par la mairie contre le jugement du 14 septembre 2000 précité et la condamna à verser au requérant 500

000 ROL au titre des frais et dépens.

Par un arrêt du 6 décembre 2001, statuant en dernier ressort, la cour d’appel d’Oradea rejeta comme tardive la demande en révision du jugement du 14 septembre 2000 précité, introduite par le conseil local, donnant injonction à ce dernier de payer au requérant 2

000

000 ROL au titre des frais et dépens.

2.

Demandes d’exécution

Par une lettre du 6 septembre 2002, le requérant demanda au conseil local et à la mairie de lui verser les sommes dues en vertu des décisions précitées. Le 25 septembre 2002, le maire de Sînmartin informa le requérant que seul le jugement du 8 mars 2001 avait été prononcé de manière contradictoire avec la mairie, et que le requérant pouvait en obtenir l’exécution forcée par l’intermédiaire d’un huissier de justice.

Le 16 septembre 2002, le requérant demanda à la mairie et au conseil local de lui délivrer le certificat d’urbanisme pour le terrain qui lui appartenait, sur la base de la documentation qu’il avait jointe à ses demandes des 6 août et 16 octobre 1998. Le 3 octobre 2002, la mairie indiqua au requérant de réitérer sa demande sur un formulaire type, d’y joindre plusieurs documents exigés par les normes d’application de la loi n

o

50/1991 relative à l’autorisation des constructions et aux mesures pour la construction des logements («

la loi n

o

50/1991

»).

Le 1

er

septembre 2003, à la demande du requérant, l’huissier adressa à la mairie et au conseil local une injonction de paiement des sommes dues en vertu des décisions précitées, dont le montant avait été actualisé en fonction du taux d’inflation.

Par une décision du 12 septembre 2003, le conseil local approuva le versement des sommes en question au requérant, mais le maire ne mit pas en exécution cette décision.

Par une décision avant dire droit du 25 septembre 2003, le tribunal de première instance d’Oradea autorisa l’exécution forcée des jugements des 14

septembre

2000 et 8 mars 2001 et de l’arrêt du 6 décembre 2001 précités.

A une date non précisée, l’huissier demanda la saisie des comptes du conseil local et de la mairie ouverts à la Trésorerie jusqu’à concurrence du montant qui lui était dû en vertu des décisions précitées.

Le 22 juillet 2004, le requérant demanda de nouveau à la mairie et au conseil local l’exécution des décisions précitées. Le 6 août 2004, la mairie lui répondit que, s’agissant de la délivrance du permis de construire, le requérant devait joindre à sa demande la documentation prévue par la loi

n

o

50/1991, y compris un certificat d’urbanisme.

3.

Contestation à l’exécution introduite par la mairie

Le 29 octobre 2003, la mairie saisit le tribunal de première instance d’Oradea d’une contestation à l’exécution des jugements des 14

septembre

2000 et 8 mars 2001 et de l’arrêt du 6 décembre 2001 précités, demandant également le sursis à leur exécution forcée.

Par un jugement avant dire droit du 14 novembre 2003, confirmé sur recours du requérant le 13 janvier 2005 par le tribunal départemental de Bihor, le tribunal de première instance d’Oradea accueillit la demande de la mairie tendant au sursis à l’exécution.

Par un jugement du 15 décembre 2003, le tribunal de première instance d’Oradea accueillit la contestation à l’exécution introduite par la mairie, tendant à l’annulation des actes d’exécution forcée. Il jugea que le requérant avait à tort demandé la saisie du compte de la mairie jusqu’à concurrence du montant résultant de toutes les décisions en question dès lors que la mairie ne devait au requérant que le montant prévu dans le jugement du 8

mars

o

22/2002 relative à l’exécution des obligations pécuniaires des institutions publiques, à savoir l’inscription de la créance en tant que créance budgétaire. Par ailleurs, il jugea que l’obligation de délivrer au requérant le certificat d’urbanisme et le permis de construire avait été établie à tort par les juridictions à la charge du conseil local dès lors que cette attribution relevait de la compétence exclusive du maire.

Le 27 janvier 2004, le requérant attaqua le jugement précité. Le 30

mars

2005, le tribunal départemental de Bihor décida de surseoir à statuer, aux motifs que les parties n’étaient pas présentes et qu’elles n’avaient pas demandé au tribunal de poursuivre l’instance en leur absence. Le requérant soutient qu’il avait fait une demande en ce sens.

Le 20 octobre 2005, le requérant demanda la reprise de l’instance, mais l’issue de celle-ci n’a pas été précisée par les parties.

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 6

§

1 de la Convention, les requérants se plaignent de la non-exécution des jugements des 14 septembre 2000 et 8

mars

2001 du tribunal départemental de Bihor et de l’arrêt du 6 décembre 2001 de la cour d’appel d’Oradea.

2.

Sous l’angle de l’article 1 du Protocole n

o

1, ils estiment que l’impossibilité d’obtenir l’exécution des décisions susmentionnées emporte violation du droit au respect des biens du requérant, s’agissant des sommes dues par le conseil local et par la mairie. Par ailleurs, ils allèguent que le refus des autorités de se conformer au jugement du 14

septembre

2000 précité et de délivrer le certificat d’urbanisme et le permis de construire sur le terrain dont le requérant est le propriétaire constitue une atteinte à son droit de propriété sur ce terrain.

3.

Invoquant en substance l’article 14 de la Convention, les requérants allèguent une discrimination dans la jouissance du droit de propriété du requérant, en raison du fait que son père, membre d’un parti d’opposition à l’époque des faits, avait manifesté son désaccord avec les actes de corruption et d’abus imputables au parti au pouvoir.

EN DROIT

Le 25 mars 2008, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante

:

«

Je déclare que le gouvernement roumain offre de verser à M. Alexandru Leonard Panaitescu et M

me

Georgeta Violeta Panaitescu, conjointement,

à

titre gracieux, la somme de 40

500

euros en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.

Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera convertie en lei roumains au taux applicable à la date du paiement, et exempte de toute taxe éventuellement applicable et sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

»

Le 11 décembre 2007, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée par la partie requérante

:

«

Nous soussignés, Alexandru Leonard et Georgeta Violeta Panaitescu, prenons note que le gouvernement roumain est prêt à nous verser, conjointement, à titre gracieux, la somme de 40

500 euros en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.

Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera convertie en lei roumains au taux applicable à la date du paiement, et exempte de toute taxe éventuellement applicable et sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.

Nous acceptons cette proposition et renonçons par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Roumanie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Nous déclarons l’affaire définitivement réglée.

»

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1

in fine

de la Convention). En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

Stanley Naismith

Josep Casadevall

Greffier adjoint

Président