ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1199/2019

HOTĂRÂRE

05.06.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1199/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 05 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, mai mulți reclamanți, printre care și A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. au chemat în judecată pe pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu 23.05.2014 până la zi și la plata drepturilor bănești ce li se cuvin, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate, actualizate cu rata inflației și menținerea acestei modalități de calcul și în continuare; de asemenea au solicitat să fie obligat pârâtul să includă în buget și să vireze pârâtei sumele necesare achitării drepturilor bănești solicitate, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 20.06.2018, Tribunalul București a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P., formându-se dosarul nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 6418/12.09.2018, pronunțată în dosarul disjuns, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că reclamanții au domiciliul în județul Alba și sunt salariați ai Camerei de Conturi Alba.

Or, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența de soluționare a litigiilor de muncă revine tribunalului în a cărui rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 210 din Legea 62/2011, cauzele referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă sunt de competența instanțelor judecătorești competente, în a căror circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Subliniind că aceste dispoziții sunt edictate în beneficiul reclamantului, în scopul de a-i asigura accesul la o instanță aflată în proximitatea domiciliului sau, după caz, a locului său de muncă, Tribunalul București a reținut că împrejurarea că pârâta este ordonator principal de credite, iar Camerele de Conturi teritoriale nu au personalitate juridică, nu prezintă relevanță, câtă vreme norma imperativă edictată de art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu prevede nicio excepție, referindu-se doar la locul unde reclamantul își desfășoară efectiv activitatea.

Tribunalul a înlăturat atât susținerile vizând coparticiparea procesuală, apreciind că fiecare dintre autorii cererii de chemare în judecată reclamă drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu angajatorul, cât și susținerile reclamanților referitoare la competența determinată de sediul sindicatului, notând că acțiunea nu a fost formulată de sindicat, ci de salariați în nume personal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Alba, secția I civilă la data de 13.11.2018.

Prin sentința civilă nr. 107/30.01.2019, Tribunalul Alba, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că potrivit art. 210 din Legea nr. 61/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, iar conform art. 269 alin. (3) din Codul muncii, "dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți".

Or, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul București, în a cărui rază teritorială își au domiciliul o parte dintre reclamanți, aceștia și-au exercitat dreptul la opțiune între instanțele deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competența teritorială în favoarea acestei instanțe.

Pe de altă parte, măsura disjungerii cererii formulată de reclamanții din prezenta cauză nu putea să atragă pierderea competenței instanței inițial învestite, câtă vreme în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 59 C. proc. civ., care reglementează coparticiparea procesuală activă.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

În speță, mai mulți reclamanți, printre care și cei din prezentul dosar, au învestit Tribunalul București, ca instanță de la locul domiciliului unora dintre autorii cererii de chemare în judecată, cu un litigiu având ca obiect raporturile de muncă dintre aceștia și Curtea de Conturi a României.

Tribunalul București a disjuns cererile formulate de reclamanții al căror domiciliu nu îi atrăgea competența teritorială, constituindu-se mai multe dosare, printre care și dosarul de față, în cadrul căruia, reținând că reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. își au domiciliul în județul Alba și sunt salariați ai Camerei de Conturi Alba, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar potrivit art. 216, "dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.."

În conformitate cu dispozițiile art. 59 C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură."

În speță, domiciliul unora dintre reclamanții care au învestit instanța cu soluționarea litigiului se află în circumscripția Tribunalului București.

Înalta Curte constată că drepturile bănești pretinse angajatorului de către reclamanți se întemeiază pe aceeași cauză juridică, raporturile deduse judecății fiind similare, situație în care sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 59 C. proc. civ., referitoare la coparticiparea procesuală, iar cererea de chemare în judecată poate fi adresată instanței competente pentru oricare dintre reclamanți.

Astfel conturat raportul juridic litigios, Tribunalul București a fost în mod legal sesizat, așa încât măsura disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă consecința pierderii competenței instanței inițial învestite, care rămâne competentă să soluționeze cererea disjunsă.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului București.