ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 865/2018

Ședința publică din data de 13 martie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 17.07.2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Inspecția Muncii și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, solicitând anularea situației create prin discriminarea sa cu ocazia organizării "concursului de recrutare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de director - Direcția control relații de muncă din cadrul aparatului propriu al Inspecției Muncii", organizat la 23.01.2014 la sediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, prin anularea acestui concurs, precum și, în mod implicit, anularea actului administrativ prin care s-au validat desfășurarea și rezultatul concursului; acordarea de despăgubiri în cuantum de 4.000 euro, reprezentând prejudiciul ce i-a fost cauzat până în prezent prin situația de discriminare, ca urmare a lipsirii de un loc de muncă și diferența între sumele obținute ca salariu în prezent, față de remunerația care i s-ar fi cuvenit în postul pentru ocuparea căruia nu i s-a permis participarea la concurs, la care se adaugă sumele care vor rezulta din continuarea situației de discriminare, până la data încetării acestei situații, precum și repunerea în situația anterioară discriminării, prin constatarea faptului că, prin condițiile de participare la concurs, i s-a produs o îngrădire a dreptului la muncă, cu obligarea pârâților la organizarea concursului pentru ocuparea funcției publice de conducere de director - Direcția Control Relații de Muncă din cadrul aparatului propriu al Inspecției Muncii, cu eliminarea din anunțul privind condițiile de participare a oricăror cerințe limitative pentru ocuparea postului scos la concurs (cu includerea expresă în cadrul condițiilor de studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în științe economice, științe juridice sau administrative, și a științelor inginerești; excluderea condiției de a dovedi cu certificat ECDL cunoștințele de operare pe calculator; excluderea oricăror alte asemenea condiții restrictive).

La data de 18.08.2014 reclamantul a indicat dispozițiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, ca temei de drept al acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 247/03.02.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 477/06.04.2015, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat apărut conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Prin decizia nr. 2139/20.10.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 813/13.06.2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Inspecția Muncii și a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată.

Împotriva sentinței sus-menționate, A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 121A/15.02.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea sa.

În motivare, a arătat că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat izvorând din hotărârea nr. 289/21.05.2014 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, rămasă definitivă prin nerecurare, care constată discriminarea cu ocazia organizării aceluiași concurs, pentru același post, în aceleași condiții cu cel organizat la data de 23.01.2014.

În acest sens, a arătat că, atât în organizarea concursului din luna decembrie 2013, cât și a celui din luna ianuarie 2014, autoritățile publice implicate au acționat în realizarea aceleiași rezoluții decizionale, respectiv scoaterea la concurs a postului de director al Direcției Control Relații de Muncă din cadrul Inspecției Muncii; condițiile în care postul a fost scos la concurs denotă aceeași discriminare, neatenuată în niciun fel, ci, dimpotrivă, agravată de impunerea unor condiții suplimentare.

A mai arătat recurentul că cererea de chemare în judecată a fost formulată în baza deciziei Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care a stabilit că a fost supus unei discriminări și i-au fost încălcate drepturile la un tratament egal.

În opinia recurentului, această decizie a rămas definitivă prin nerecurare, având autoritate de lucru judecat, astfel că, în baza acesteia trebuia să se stabilească doar întinderea despăgibirii.

În final, a subliniat că discriminarea are o formă continuată, prin organizarea, în aceleași condiții, a concursului din data de 23.01.2014.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de casare presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aceasta, întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, recurentul a invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în motivarea căruia a arătat că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat izvorând din hotărârea nr. 289/21.05.2014 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, rămasă definitivă prin nerecurare, care constată discriminarea cu ocazia organizării aceluiași concurs, pentru același post, în aceleași condiții cu cel organizat la data de 23.01.2014.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, iar potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată", alin. (2) statuând că "autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."

Așa fiind, autoritatea de lucru judecat se constituie într-un efect pe care legea îl recunoaște numai în privința hotărârilor judecătorești.

De aceea, fără a nega că orice alte înscrisuri produc, la rândul lor, efecte și, în anumite situații, dobândesc putere obligatorie, Înalta Curte subliniază că acestea nu pot fi circumscrise autorității de lucru judecat.

Ca o consecință, susținerile recurentului, în sensul că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat izvorând din hotărârea nr. 289/21.05.2014 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, nu pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., care vizează încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești și nici nu pot fi analizate prin prisma vreunuia dintre motivele de recurs prevăzute expres și limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurentul nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipoteza reglementată de art. 488 pct. 7 C. proc. civ. a fost formal invocată.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același Cod, va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 121A/15.02.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 martie 2018.