ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4425/2019

Ședința publică din data de 02 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2017 la data de 27.03.2017, reclamanta A., persoană fizică autorizată, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale să se constate depășirea de către pârâtă a termenului legal în care ar fi avut obligația să soluționeze contestația administrativă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.04.2015 și obligarea pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), să emită decizia de soluționare a contestației formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.04.2015, în conformitate cu prevederile art. 50, alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, actualizată, în termen de maxim 30 zile de la comunicarea hotărârii; cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 203 din 29 iunie 2017, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., persoană fizică autorizată, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Împotriva sentinței nr. 203 din 29 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal recurenta-reclamantă A. - Persoană Fizică Autorizată a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că la data de 08.06.2010 s-a încheiat între A. "A., PFA și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - AFIR), Contractul de finanțare x, ca urmare a aprobării cererii depuse în anul 2009 de subsemnata A. reprezentant legal al A. "A., PFA, constituirea și autorizarea ca PFA fiind efectuată în baza O.U.G. nr. 44/2008, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului pentru accesarea MĂSURII 112 "Instalarea tinerilor fermieri"-Versiunea 01-27.11.2008. In baza acestui contract a beneficiat de o finanțare nerambursabilă de 107.150 RON.

Tranșa a doua din finanțare a fost achitată în luna martie a anului 2013 după ce, în prealabil au fost efectuate de către reprezentanții pârâtei o serie de controale privind respectarea prevederilor contractuale și normative necesare continuării finanțării. La momentul respectiv nu s-au constatat nereguli sau încălcări ale contractului de finanțare, astfel că s-a continuat executarea contractului de finanțare, eliberarea celei de-a doua tranșe din finanțare echivalând cu acceptarea modalității de executare a planului de afaceri de către beneficiar.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.04.2015 s-a reținut nerespectarea Planului de afaceri, iar măsura dispusă de AFIR consta în recuperarea sprijinului acordat în sumă de 105.907,50 RON, reprezentând valoarea aproape integrală a proiectului, măsură pe care am contestat-o ca fiind netemeinică și nelegală.

Contestația formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.04.2015 nu a fost soluționată de către pârâtă până la acest moment, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.

Recurenta-reclamantă arată că, în absența unei Decizii de soluționare a contestației împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nu se puate adresa instanței de contencios administrativ, deoarece, conform art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 actualizată, privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, actul care poate fi atacat în instanța de contencios administrativ este decizia pronunțată în soluționarea contestației:

"Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.,,

În aceste condiții, arată că îi sunt prejudiciate grav drepturile și interese legitime. Lipsa răspunsului la plângerea prealabilă împiedică accesul efectiv la justiție printr-o acțiune care să vizeze fondul dreptului dedus judecății.

Arătă că a depus anexat acțiunii, plângerea prealabilă, și că nu a fost în măsură să depună și dovada comunicării acesteia către pârâtă, deoarece a fost transmisă prin e-mail de către reprezentantul ales, către pârâtă.

Astfel, apreciază că a făcut dovada plângerii prealabile, depusă la dosar anexată cererii de chemare în judecată. Contrar susținerilor pârâtei, cum că plângerea depusă ar fi fost de fapt punctul de vedere față de proiectul de proces-verbal, arăta că punctul de vedere la proiectul de proces-verbal, respectiv contestația față de procesul-verbal final au același conținut, neimpunându-se vreo modificare. Așadar, în mod netemeinic a respins instanța de fond acțiunea, făcând o greșită aplicare a legii.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că obiectul acțiunii il constituie refuzul nejustificat al pârâtei AFIR de a soluționa în termenul legal contestația administrativă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.04.2015.

Pârâta a invocat faptul că deși reclamanta a susținut că nu a soluționat contestația formulată de aceasta împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.04.2015, această contestație nu i-a fost comunicată, la dosar neexistând dovada unei astfel de comunicări.

Înalta Curte raportat la înscrisurile depuse la dosar, contrar susținerilor recurentei-reclamante, constată că nu s-a făcut dovada că pârâtei i-ar fi fost comunicată contestația formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.04.2015, înscrisul intitulat "contestație/punct de vedere" nefiind datat, nefiind înregistrat la AFIR și nefiind însoțit de nici un act care să facă dovada comunicării sale către autoritatea pârâtă.

Chiar recurenta a învederat că nu poate face dovada comunicării contestației către pârâtă, deoarece a fost comunicată prin e-mail dar nu poate proba aceste susțineri.

Astfel, deși acțiunea reclamantei este întemeiată pe refuzul pârâtei AFIR de a soluționa contestația administrativă, reclamanta nu a făcut dovada comunicării acestei contestații către pârâtă, anterior promovării acțiunii dedusă judecății, înscrisurile depuse la dosarul cauzei nefăcând această dovadă.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care dispune:

"Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Art. 8 alin. (1) din același act normativ dispune:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) Ut. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Art. 12 din același act normativ enumera documentele pe care reclamantul trebuie să le depună alături de acțiunea în justiție formulată:

"Reclamantul anexează la acțiune copia actului administrativ pe care îl atacă sau, după caz, răspunsul autorității publice prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii sale. în situația în care reclamantul nu a primit niciun răspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificată prin numărul și data înregistrării la autoritatea publică, precum și orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, dacă acest demers era obligatoriu. în situația în care reclamantul introduce acțiune împotriva autorității care refuză să pună în executare actul administrativ emis în urma soluționării favorabile a cererii ori a plângerii prealabile, va depune la dosar și copia certificată după acest act."

Or, în cauza de față, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că a înregistrat la autoritatea contractantă contestația pretins formulată.

Potrivit art. 154 alin. (6) din C. proc. civ., "Comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură se poate face de grefa instanței și prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop. În vederea confirmării, instanța, odată cu actul de procedură, va comunica un formular care va conține: denumirea instanței, data comunicării, numele grefierului care asigură comunicarea și indicarea actelor comunicate; formularul va fi completat de către destinatar cu data primirii, numele în clar și semnătura persoanei însărcinate cu primirea corespondenței și va fi expediat instanței prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace."

Față de aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că recurentul avea posibilitatea comunicării contestației și prin email, însă trebuia să se asigure că textul a fost transmis și să obțină confirmarea primirii acestuia.

De asemenea, potrivit art. 193 din C. proc. civ.:

"(1)Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată."

Astfel, Legea nr. 554/2004, se referă la nesoluționarea în termenul legal sau refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, ca acte administrative asimilate, iar art. 1 alin. (1) din lege ce circumstanțiază obiectul acțiunii în contencios administrativ, se referă inclusiv la vătămarea unei persoane de către o autoritate publică, prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, astfel că, atâta timp cât nu există dovada comunicării unei astfel de contestații către autoritate, reclamantul nu poate pretinde sancționarea conduitei vătămătoare și pretins nelegale a autorității publice.

O astfel de acțiune nu poate fi promovată în lipsa unei contestații administrative adresată anterior promovării acțiunii către pârâtă, întrucât o astfel de interpretare ar conduce la eludarea principiilor generale ale contenciosului administrativ, așa cum s-a arătat.

În cazul de față recurenta-reclamantă înțelege să solicite obligarea pârâtei la emiterea deciziei de soluționare formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de stabilire a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din data de 28.04.2015, deși nu a înțeles să îndeplinească procedura prealabilă, nefiind făcută dovada îndeplinirii acestei obligații.

Procedura administrativă prealabilă învestirii instanței de contencios administrativ nu încalcă dreptul de acces liber la justiție, deoarece instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a titlului de creanță atacat, prin reexaminarea lui de către autoritatea publică emitentă, care în cazul admiterii contestației, decide anularea acestuia, fapt ce permite contestatorului să-și ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanței de judecată.

Astfel fiind, Înalta Curte în acord cu raționamentul instanței de fond, apreciază că procedura prealabilă nu a fot îndeplinită, iar din evidențele Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale rezultă faptul ca recurenta-reclamantă nu a formulat contestație împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din data de 28.04.2015, potrivit dispozițiilor legale și în termenele procedurale stabilite conform legislației în vigoare, astfel că în mod corect a fost respinsă acțiunea ca fiind inadmisibilă.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. - Persoană Fizică Autorizată, împotriva sentinței nr. 203 din 29 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 octombrie 2019.