ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3578/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3578/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 5 din camera de consiliu din data de 26 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a anulat, ca netimbrată, cererea de strămutare a dosarului nr. x/2017 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, formulată de petenta A., în contradictoriu cu intimații Consiliul Suprem al Apărării, Serviciul Român de Informații, Serviciul Român de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații și Protecție Internă, Parlamentul României - Camera Deputaților, Senatul României, Președintele României, Guvernul României și Consiliul Superior al Magistraturii.

Împotriva acestei hotărâri definitive. la data de 11 aprilie 2018, a formulat recurs petenta A. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 17 aprilie 2018, sub nr. x/2018, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului de filtru CF 11.

În condițiile reglementate de art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 aprilie 2018, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, prin raport constatându-se că acesta nu este admisibil, față de dispozițiile art. 144 alin. (2) pct. 1 și art. 634 alin. (1) pct. 1, coroborate cu cele ale art. 457 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 7 iunie 2018, completul de filtru nr. 11 a analizat conținutul raportului și, constatând că întrunește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru a formula, în scris, puncte de vedere, conform prevederilor art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Din procesele-verbale de înmânare aflate la filele 28-39 în dosarul de recurs rezultă că raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Prin punctele de vedere depuse la dosar la data de 3 iulie 2018, respectiv la data de 17 iulie 2018, intimații Administrația Prezidențială și Parlamentul României - Camera Deputaților au arătat că recursul este inadmisibil. La data 20 august 2018, petenta a depus un punct de vedere prin care a arătat ca nu este de acord cu concluziile raportorului.

Prin rezoluția din data de 13 august 2018, completul de filtru CF 11 a stabilit termenul de judecată pentru soluționarea recursului fa data de 11 octombrie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Examinând recursul din perspectiva admisibilității acestuia, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din același act normativ. Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 144 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "hotărârea asupra strămutării se da fără motivare și este definitivă".

Din coroborarea prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. potrivit cărora "sunt hotărâri definitive cele care nu sunt supuse apelului și nici recursului", cu cele ale art. 483 alin. (1) din aceiași act normativ, conform cărora "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", rezultă că hotărârile prin care se soluționează cererile de strămutare nu sunt susceptibile de recurs.

Concluzionând, pentru considerentele arătate în precedent și având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurenta A. împotriva încheierii nr. 5 din data de 26 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii nr. 5 din data de 26 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2017

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11.10.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-03-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 919/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 30.06.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu int
ÎCCJ 2017-07-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1170/2017
nu este admisibil. Completul de filtru C4, la data de 16 februarie 2017 a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit dovez
ÎCCJ 2018-11-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4050/2018
Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin încheierea nr.
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2483/2018
Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea so
ÎCCJ 2018-11-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4022/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost înregistrată, sub nr. x/2017/a1.2, cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile
Sursă