ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3382/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrata pe rolul Judecătoriei Piatra - Neamț la data de 22 mai 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 1.113 mp, situată în punctul Octav, în extravilanul jud. Neamț, identificată în titlul de proprietate nr. x din 7 februarie 1997, înscrisă în CF nr. x și y a comunei Girov; rectificarea înscrierilor din CF nr. x a comunei Girov, în sensul diminuării suprafeței înscrise cu 549 mp, și din CF nr. x a comunei Girov, în sensul diminuării suprafeței înscrise cu 564 mp teren, obligarea pârâtului la contravaloarea recoltei pe anul 2014, cu cheltuieli de judecată.

La data de 31 iulie 2014, pârâtul B. a formulat cerere de chemare în garanție a numiților C. și D., solicitând rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2014 și obligarea chemaților în garanție la restituirea prețului vânzării. De asemenea, a solicitat obligarea acestora ia plata sumei de 15.000 RON, daune interese, constând în valoarea fructelor pe care va fi obligat să le restituie, cheltuieli de judecată pe care le va efectua, cheltuielile făcute cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare și contravaloarea investițiilor efectuate la imobil.

La termenul de judecată din data de 5 mai 2015, reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind acordarea contravalorii recoltei pentru anul 2014.

Prin sentința civilă nr. 3423 din 26 adie 2016, Judecătoria Piatra - Neamț a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârât prin întâmpinare. A admis cererea de chemare în judecată, formulată de reclamant și a dispus obligarea pârâtului B. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 1.113 mp, situată în punctul Octav, intravilan jud. Neamț, identificată "în anexa la completarea raportului de expertiză topografică întocmit de expertul tehnic E., care face parte integrantă din hotărâre, respectiv între punctele x; a dispus rectificarea cărții funciare x a comunei Girov, în sensul radierii din cuprinsul acesteia a mențiunii referitoare ia proprietatea pârâtului B. asupra suprafeței de teren de 566 mp, situată în intravilan jud. Neamț, identificată în anexa la completarea raportului de expertiză topografică, întocmit de același expert, care face parte integrantă din hotărâre, respectiv între punctele x și a dispus rectificarea cărții funciare nr. x a comunei Girov, în sensul radierii din cuprinsul acesteia a mențiunii referitoare Sa proprietatea pârâtului B. asupra suprafeței de teren de 547 mp, situată în intravilan jud. Neamț, identificată în anexa la completarea raportului de expertiză topografică întocmit de expertul E., care face parte integrantă din sentință, respectiv între punctele x; a dispus obligarea pârâtului B. la plata către reclamant a sumei de 4.625 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a admis în parte cererea de chemare în garanție a numiților D. și C., formulată de B. și a dispus obligarea chemaților în garanție să plătească pârâtului B. suma de 18.547,99 RON, precum și suma de 1,033 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel chemații în garanție C. și D., la data de 4 octombrie 2016 și pârâtul B. la data de 4 mai 2017. Apelurile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă, la data de 9 mai 2017, sub același număr de dosar.

Prin Decizia civilă nr. 106 din 23 ianuarie 2018, Tribunalul Neamț, secția I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtul B. și de chemații în garanție C. și D. împotriva sentinței civile nr. 3423 din 26 iulie 2016, pronunțată de Judecătoria Piatra - Neamț.

Împotriva acestei decizii, chemații în garanție C. și D. au formulat recurs la data de 10 iulie 2018. Recursul a fost înregistrat la Tribunalul Neamț la aceeași dată, sub același număr de dosar.

Prin adresa din 1 august 2018, Tribunalul Neamț, secția I civilă a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 6 august 2018 și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului CNC4, N.C.P.C.

Prin rezoluția completului din data de 9 august 2018, s-a fixat termen de judecată la 4 octombrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

Examinând competența materiala de soluționare a cererii de recurs, conform dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de tribunal, în apel.

Conform dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile in vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa."

Din norma de competență citată rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apei doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiuni a tribunalelor pentru judecata în primă instanță - ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.

Re formularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisa a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod."

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că; "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare care s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență. în acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și justiție "potrivit competenței sale."

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Pe de altă parte, o asemenea competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."

Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanță competentă pentru soluționarea recursului de față, dat fiind că; "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă, astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității."

După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil și stabilește, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absența unei norme privind competența de atribuțiune pentru soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare."

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată."

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensiva, justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare." În aplicarea acestei norme față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Neamț revine instanței ierarhie superioare, respectiv Curții de Apel Bacău, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de recurenții-chemați în garanție C. și D. împotriva Deciziei civile nr. 106 din 23 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Bacău.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.10.2018.