ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3045/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 384 din 17 martie 2017, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a admis, în parte, contestația formulată de reclamanții A., B., C. și D., a dispus anularea Deciziei de validare parțială nr. 7521 din 03.03.2016, a obligat pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să valideze integral Dispoziția nr. 3820 din 14.11.2006 emisă de primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea și să emită decizie de compensare prin 471.660 puncte în favoarea reclamanților, împotriva acestei sentințe, atât reclamanții, cât și pârâta au declarat apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IIl-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

La data de 15 martie 2018, instanța a rămas în pronunțare asupra apelurilor formulate în cauză și asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 111/2017 care a aprobat cu modificări O.U.G. nr. 98/2016, raportat la art. 11 alin. (1) și (2), art. 16 și art. 20 din Constituție și a amânat pronunțarea la data de 29.03.2018, iar ulterior, la data de 03.04.2018.

Prin încheierea de ședință din data de 3 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 111/2017 care a aprobat cu modificări O.U.G. nr. 98/2016, raportat la art. 11 alin. (1) și (2), art. 16 și art. 20 din Constituție.

Această încheiere a fost pronunțată tară cale de atac.

La data de 11 aprilie 2018, reclamanții A., B., C. și D. au formulat calea de atac a apelului, ulterior recalificată ca și recurs, împotriva încheierii din data de 3 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

La data de 12 aprilie 2018 avocatul recurenților reclamanți a depus cerere de renunțare la judecata căii de atac, de care instanța nu a ținut cont, pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, astfel cum s-a reținut în practicaua acestei decizii.

Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "Sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

Conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora".

Din interpretarea dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 rezultă că este supusă recursului numai încheierea prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Per a contraria, încheierea prin care a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale nu este supusă niciunei căi de atac, concluzie justificată și de faptul lipsei de interes în promovarea căii de atac în cazul în care a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Cum în cauză, prin încheierea din data de 3 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale, în raport de interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, rezultă că este inadmisibil recursul îndreptat împotriva respectivei încheieri.

În consecință, încheierea din data de 3 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IIl-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale, nu poate fi atacată cu recurs.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Prin urmare, instanța urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanți împotriva încheierii susmenționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A., B., C. și D. împotriva încheierii din data de 3 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.09.2018.