ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2622/2018

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 aprilie 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. și C., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să le oblige pe pârâte la plata contravalorii îmbunătățirilor necesare și utile efectuate la apartamentul nr. 1 (inclusiv dependințe) din București, str. x și a sporului de valoare adus imobilului (200.000 euro, respectiv echivalentul de 820,000 RON), potrivit art. 48 - 50 din Legea nr. 10/2001.

În motivarea acțiunii, a arătat că a dobândit imobilul - apartamentul nr. 1 și dependințele sale în baza Legii nr. 112/19955 conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26.11.1996 și a actului adițional din 04.02.1999.

Prin sentința civilă nr. 5861 din 19.06.2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în Dosarul nr. x/2007, definitivă și irevocabilă la data de 16.11.2009, instanța de judecata a constatat nevalabilitatea preluării de către stat a imobilului, precum și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1996 și a actului adițional și a dispus ca reclamanta să lase în deplină proprietate și posesie pârâtelor apartamentul nr. 1, compus din 3 camere, 2 hol, bucătărie, cămară, vestibul, baie, culoar, pivniță, balcon, boxă și culoar în cotă indiviză și teren aferent.

Astfel, în patrimoniul reclamantei s-a născut dreptul, reglementat art. 48 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de a fi despăgubită pentru sporul de valoare adus imobilului cu destinația de locuință prin îmbunătățiri necesare și utile. Prin modificarea Legii nr. 10/2001, rep. în urma adoptării Legii nr. 1/2009, s-a prevăzut că, indiferent de caracterul preluării, obligația de despăgubire revine persoanei îndreptățite.

În speță, au calitatea de persoane îndreptățite pârâtele, cărora li s-a restituit în natură imobilul revendicat.

Predarea apartamentului către pârâte a avut ioc la data de 20.05.2010, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat de B.E.J. D., astfel că din acel moment reclamanta nu a mai avut posesia imobilului. în procesul-verbal s-a reținut că "imobilul se găsește în stare bună de exploatare".

Prin îmbunătățirile efectuate s-au avut în vedere numai lucrările necesare și utile pentru folosința normala a apartamentului, impuse de uzura datorată timpului și de degradarea datorată seismelor și incendiului din 1997. în calitate de proprietar al apartamentului, reclamanta a făcut demersurile necesare atât pentru îndepărtarea urmelor incendiului din 1997 și pentru consolidarea întregii clădiri, dar și pentru menținerea apartamentului în stare de folosință, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/1995, astfel încât, la data predării către pârâte, acesta era în stare bună de folosire.

Cu privire la lucrările efectuate ia părțile comune ale clădirii, a învederat că acestea au fost suportate corespunzător cotei-părți indivize de proprietate, astfel cum rezultau acestea din contractul de vânzare-cumpărare și actul adiționai, respectiv 23,92% și 1,56%.

Potrivit autorizației de construire nr. x din 04.08.1997, a fost autorizată reclamanta, pe lângă efectuarea lucrărilor de consolidare și amenajare a mansardei împreună cu ceilalți coproprietari din imobil, să realizeze și un planșeu din beton armat peste etajul t în locul celui de lemn distrus la incendiu și să dubleze pereții cu ferestre cu un perete de beton armat de 15 cm grosime. A fost necesară înlocuirea acoperișului, integral distrus de incendiu.

Referitor la lucrările efective la mansarda imobilului, reclamanta a menționat că acestea nu fac obiectul prezentei cereri.

La toate aceste lucrări de consolidare a structurii imobilului s-au adăugat și lucrările de amenajare a apartamentului afectat de incendiu, lucrări pentru care nu era nevoie de obținerea unei autorizații de construire, conform art. 11 din Legea nr. 50/1991, respectiv: reparații și înlocuiri de tâmplărie interioară și exterioară, inclusiv schimbarea materialelor din care este confecționată tâmplăria, zugrăveli interioare și exterioare, reparații și înlocuiri la instalațiile interioare de orice fel, montarea sistemelor locale de încălzire și prepararea apei calde menajere (centrale termice murale), montarea aparatelor individuale de climatizare și contorizare a consumurilor de utilități, reparații și înlocuiri de pardoseli, reparații și reabilitări la elementele de fațadă.

Lucrările au fost executate în perioada în care titlul reclamantei nu fusese desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, aceasta figurând ca proprietar al imobilului, calitate în care și-a exercitat prerogativele acestui drept, respectiv administrarea și conservarea imobilului.

Întrucât aceste lucrări profită pârâtelor, cărora li s-a restituit imobilul cu îmbunătățiri, tară ca acestea să fi suportat contravaloarea lucrărilor, reclamanta a susținut că se poate reține incidența îmbogățirii tară justă cauză și, ca urmare, trebuie stabilită obligația persoanelor care și-au mărit patrimoniul de a restitui această valoare în limita măririi către cel care și-a diminuat patrimoniul în drept, au fost invocate dispozițiile art. 48 și 50 din Legea nr. 10/2001 republicată și modificată prin Legea nr. 1/2009, art. 986 și urm. și 997 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâtele au solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, arătând că art. 48 din Legea nr. i0/2001 nu este aplicabil reclamantei, care, în momentul eliberării autorizației nr. x din 04.08.1997 de efectuare a lucrărilor identificate în urma incendiului din 1997, încheiase contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 26.11.1996 și, deci, nu era chiriașă. Au susținut că nu au calitate procesuală pasivă pentru a fi obligate la plata pagubelor produse în urma incendiului deoarece nu au provocat incendiul și nu pot fi obligate la suportarea unor cheltuieli voluptorii, făcute ulterior incendiului. La. imobil nu au fost făcute cheltuieli necesare și utile suportate de reclamantă. Au învederat că nu au calitate procesuală pasivă nici în raport de prevederile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, informa în vigoare la data revendicării imobilului.

De asemenea, au arătat că A., E. și F. nu au cheltuit nimic pentru efectuarea unor pretinse "reparații și îmbunătățiri", întrucât reparațiile s-au făcut în baza unui contract de comodat încheiat la 31.07.1998, în care comodatara se obliga să execute lucrări de reparații la apartamentele acestora, în schimbul folosinței podului. Ca atare, art. 986 și 997 C. civ. nu se aplică în speță, fiind prevăzute în cap. IV "Despre cvasi-contracte".

Au mal susținut pârâtele că nu sunt și nu au fost în raporturi juridice contractuale sau cvasi contractuale cu A. și că, în materia revendicărilor imobilelor preluate de stat fără titlu, se aplica dispozițiile art. 49 din Legea nr. 10/2001, care sunt dispoziții speciale, în forma în vigoare la data revendicării imobilului, deci anterior modificării prin Legea nr. 1/2009.

În cazul de față nu sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii tară justă cauză ce se poate aplica atunci când nu există un text legal care să reglementeze pretențiile părții. Reclamanta A. a formulat în afara de prezenta acțiune alte doua cereri în pretenții, existând posibilitatea să solicite aceleași sume de bani și cu aceeași motivare atât de la pârâtele de față, cât și de la Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București și S.C. G. S.A.

Prin încheierea din 22.11.2012, conform art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării acestei cauze până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului ce face obiectul Dosarului nr. x/2010 al judecătoriei sectorului 2 București, reținându-se că între cele două cauze există o strânsă legătură, întrucât în Dosarul nr. x/2010 se discută și se analizează situația mansardei din imobil.

Prin Decizia civilă nr. 1118 din 17.06.2013, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis recursul formulat de recurenta - reclamantă, a casat încheierea de ședință din data de 22.11.2012 și a trimis cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

Curtea a constatat că pretențiile formulate de reclamantă constau în obligarea pârâtelor la contravaloarea îmbunătățirilor necesare și utile efectuate de reclamantă la apartamentul nr. 1 (inclusiv dependințe), la care se adaugă lucrările efectuate la părțile comune ale clădirii, între care și planșeul de deasupra apartamentului și acoperișul clădirii și că, în ceea ce privește lucrările efective de la mansarda imobilului, acestea "nu fac obiectul prezentei cereri".

Prin sentința civilă nr. 1907 din 14.11.2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâte, a respins, ca neîntemeiata, acțiunea reclamantei și a obligat pe reclamantă la 2.300 RON cheltuieli de judecată către pârâte.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, fiind posesoarele proprietare ale imobilului pe care l-a posedat reclamanta A. și la care aceasta pretinde că a efectuat îmbunătățiri și cheltuieli necesare și utile, între cele două pârâte chemate în judecată și persoanele care ar putea fi obligate să repare pretinsul prejudiciu ai reclamantei (titularii obligației raportului juridic dedus judecății) există identitate.

Pe fond, tribunalul a constatat că, potrivit art. 48 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, "chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile".

Indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligația despăgubirii prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptățite (alin. (2)) din același articol), adică proprietarului deposedat sau moștenitorilor acestuia, care reintră în proprietatea și posesia imobilului, iar "valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește pe bază de expertiză" (alin. (4) din același articol).

Art. 48 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 arată că "prin îmbunătățiri, în sensul prezentei legi, se înțelege cheltuielile necesare și utile. Cuantumul despăgubirilor se stabilește la valoarea actualizată a cheltuielilor, scăzându-se gradul de uzură al îmbunătățirilor, în raport cu durata de viață normală a acestora, care se suportă de chiriași".

Art. 50 și 50

1

din Legea nr. 10/2001 se referă la restituirea prețului actualizat sau de piață al imobilelor și nu sunt aplicabile în cazul de față, întrucât reclamanta nu urmărește realizarea prețului plătit la cumpărare, ci contravaloarea îmbunătățirilor necesare și utile aduse imobilului.

Tribunalul a apreciat că în cazul de față nu poate fi antrenată răspunderea civilă a pârâtelor-proprietare conform art. 48 din Legea nr. 10/2001. În acest sens, a observat că art. 48 alin. (1) se referă strict la sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință. în cazul de față, prin realizarea majorității îmbunătățirilor dovedite reclamanta nu a urmărit utilizarea imobilului potrivit destinației sale de locuință, așa cum a folosit-o până atunci, ci a realizat investiții în scopul închirierii apartamentului și a mansardei ca birouri pentru societăți comerciale, realizând profituri din cedarea folosinței imobilului.

S-a reținut că reclamanta nu deține niciun înscris privind realizarea pretinselor îmbunătățiri, respectiv pentru plata valorii materialelor ori manoperei. Acoperișul imobilului a fost distrus în incendiul din 5 ianuarie 1997, însă din adresa nr. x/P din 26 iulie 2012, înaintată de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, se observă că la imobilul din str. x nu s-au constatat alte distrugeri.

Constatând că reclamanta și ceilalți coproprietari ai imobilului de atunci, din motive subiective, nu au depus diligentele necesare pentru atragerea răspunderii civile a persoanelor vinovate de producerea incendiului din 5.01.1997, instanța a apreciat că pârâtele nu răspund pentru aceste prejudicii.

De asemenea, a reținut că nu s-a dovedit că în acest incendiu ar fi fost distruse planșeul etajului 1, instalații electrice, termice, sanitare de Sa etajul l sau din restul imobilului și, chiar dacă au fost afectate într-o anumită măsură, acestea se suportă de către însăși reclamanta, pentru lipsa acesteia de diligentă privind atragerea răspunderii civile a persoanelor vinovate de producerea incendiului din 5.01.1997, astfel cum s-a arătat mai sus.

Planșeul din beton armat realizat deasupra etajului 1 al clădirii a fost edificat cu scopul transformării mansardei în spații comerciale, de asemenea și acoperișul clădirii, fiind edificate conform autorizației de construire nr. x din 4.08.1997 și contractului de comodat autentificat sub nr. x din 31.07.1998, încheiat cu constructorul-comodatar S.C. H. S.A., pe cheltuiala acestuia și în schimbul folosinței imobilului, motiv pentru care reclamanta nici nu deține înscrisuri prin care să dovedească cheltuieli proprii efectuate cu îmbunătățirile pretinse.

Reclamanta nu a dovedit printr-o nouă autorizație de construire ulterioară că a modificat acoperișul clădirii din carton asfaltat realizat de comodatar, în tablă tip Lindab, așa cum pretinde că l-a realizat ea însăși. De altfel, mansarda nu formează obiectul prezentului litigiu, ci ai altor litigii separate.

S-a reținut, totodată, din declarații de martor că hidroforul, modificarea instalației electrice, montarea unei noi centrale termice sau montarea geamurilor și a tocăriei tip termopan au fost realizate fie pentru asigurarea folosinței normale a mansardei potrivit destinației de birouri pentru firme comerciale pe care a dobândit-o, fie pentru a putea închiria apartamentul nr. î de ia etajul 1 și dependințele acestuia către S.C. I. S.R.L., firmă de la care, timp de mai mulți ani, reclamanta a realizat venituri considerabile de 5.000 - 4.500 euro/lună. în această situație nu poate fi vorba despre investiții realizate cu scopul îmbunătățirii imobilului pârâtelor, ci, eventual, despre investiții realizate cu scopul dobândirii unui profit, care s-a și realizat în condițiile în care reclamanta a cules chiriile până în mai 2010, când a fost obligată să predea pârâtelor imobilul.

S-a apreciat că reclamanta nu a dovedit nici pretinsele îmbunătățiri efectuate pentru menținerea stării de folosință normală a apartamentului, impuse de uzura datorată timpului ori degradărilor datorate seismelor și care ar fi impus lucrări majore de consolidare.

Prin urmare, tribunalul a considerat că reclamanta nu a dovedit că a realizat îmbunătățiri necesare și utile la imobilul de care a fost evinsă de către pârâte, motiv pentru care acțiunea sa a fost respinsa.

Prin Decizia civilă nr. 440 din 16.10.2014, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.

Prin Decizia nr. 1785 din 23.09.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 440/A din 36.10.2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

În considerente, Înalta Curte a reținut că instanțele de fond au respins acțiunea reclamantei, având ca obiect acordarea contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului retrocedat foștilor proprietari, neidentificând un text de lege în baza căruia să poată fi recunoscut dreptul subiectiv pretins. Deși nu s-a negat existența unor îmbunătățiri și s-a recunoscut calitatea procesuală pasivă a foștilor proprietari, au existat o serie de particularități ale cauzei pe baza cărora instanțele de fond au ajuns la soluția contestată pe calea prezentului recurs.

Înalta Curte a apreciat că este greșita înlăturarea dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, întrucât este corect și pertinent argumentul recurentei potrivit căruia destinația de locuință supusă regimului reglementat de Legea nr. 112/1995, respectiv Legea nr. 10/2001 se verifica la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare. în niciun moment nu s-a negat că, la momentul încheierii contractului nr. x/1996, imobilul era inclus în domeniul de reglementare al Legii nr. 112/1995, dovadă fiind faptul că, în litigiul soluționat irevocabil prin Decizia nr. 1476 din 16.11.2009 a Curții de Apel București, prin care s-a admis acțiunea în revendicare, nulitatea contractului de vânzare a fost dispusă cu motivarea că apartamentul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, respectiv în baza Legii nr. 119/1948, deși nu intra sub incidența acestui act normativ, tară a se reține încălcarea vreunei alte condiții de fond a Legii nr. 112/1995 (ca nu ar fi avut destinația de locuință).

Prin urmare, odată stabilit regimul juridic ai imobilului, acesta nu poate fi modificat ulterior prin simpla exercitare a prerogativelor dreptului de proprietate de către chiriașul cumpărător, care putea dispune liber cu privire la folosința acestuia, inclusiv sub modalitatea schimbării destinației unității locative.

Tot în considerarea regimului juridic stabilit, la momentul cumpărării și nu ulterior, când chiriașul cumpărător nu mai este ținut de obligația, prevăzută pentru locatari, de a menține categoria de folosință a imobilului, este atrasă și incidența art. 48 din Legea nr. 10/2001, care recunoaște dreptul chiriașilor la despăgubiri pentru sporul de valoare adus, prin îmbunătățirile necesare și utile, imobilelor cu destinația, de locuință. Chiar dacă art. 48 îl indică drept titular al dreptului la despăgubire pe chiriaș, în această categorie sunt incluși și foștii chiriași care au cumpărat imobilul, dar cărora li s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare. Aceștia nu au redobândit doar prin efectul retroactiv al nulității calitatea de chiriași, întrucât contractul de închiriere încheiat cu statul încetase la momentul vânzării imobilului și nu există dovada că s-au prevalat de dispozițiile speciale instituite în această materie de art. 6 din O.U.G. nr. 40/1999 privind încheierea unui nou contract de închiriere.

Nu prezintă relevanță, pentru constatarea incidenței în cauză a dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001 în stabilirea regimului juridic aplicabil despăgubirilor, faptul că îmbunătățirile pretinse nu au fost în totalitate caracteristice unei locuințe, ci au vizat, în parte, transformarea apartamentului în spațiu de birouri. Din acest punct de vedere este corectă aserțiunea recurentei în sensul că instanța putea, eventual, înlătura acele îmbunătățiri pe care le considera ca deservind exclusiv noua destinație a imobilului, de birouri, dai' aceasta nu înseamnă că reclamantei îi poate fi negat, exclusiv în considerarea acestui argument, dreptul la despăgubiri pentru restul îmbunătățirilor.

De asemenea, față de existența unei norme speciale - art. 48 din Legea nr. 10/2001, sunt înlăturate de la aplicarea directă normele dreptului comun reprezentate de dispozițiile art. 997 C. civ. referitoare la instituția îmbogățirii fără justă cauză, acestea având doar un caracter subsidiar.

Înalta Curte a mai reținut că, în absența unui raport juridic de locațiune, greșit a apreciat instanța de apel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1429 C. civ., referitoare la obligația locatarului de a întrebuința lucrul închiriat ca un bun proprietar și numai pentru destinația determinată prin contract, sau ale art. 26 din Legea nr. 114/1996 privind necesitatea acordului proprietarului la subînchirierea imobilului.

Contrar aprecierii recurentei, această împrejurare a fost reținută în recurs ca un aspect de aplicare greșită a normelor de drept substanțial la încadrarea în drept a cererii și nu o încălcare a art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în sensul că instanța, atunci când a calificat raporturile juridice dintre părți ca fiind de locațiune și a analizat încălcarea de către reclamantă a obligațiilor sale de chiriaș, ar fi depășit limitele obiectului dedus judecății.

Raportat la izvorul legal al dreptului la despăgubiri pretins, Înalta Curte a apreciat că nu poate fi reținută, astfel cum a procedat instanța de apel, condiționarea efectuării lucrărilor la imobil de acordul proprietarului, întrucât, pe de o parte, reclamanta nu a efectuat aceste îmbunătățiri în calitate de chiriaș, iar, pe de altă parte, art. 48 din Legea nr. 10/2001 recunoaște acest drept indiferent de atitudinea subiectivă reținută relativ la persoana chiriașului cumpărător. Ceea ce prezintă relevanță este ca lucrările aduse unității locative să aibă un caracter necesar și util pentru normala utilizare a acesteia, sporind valoarea imobilului preluat în patrimoniul proprietarului.

Înalta Curte a găsit întemeiată critica recurentei privind greșita respingere a acțiunii și pe considerentul că reclamanta este cea care răspunde, potrivit art. 1435 C. civ., pentru incendiul imobilului din 1997, în urma căruia a executat majoritatea lucrărilor pentru care pretinde despăgubiri.

Cum art. 48 din Legea nr. 10/2001 nu distinge între situațiile care au impus efectuarea reparațiilor la imobil, singura condiție fund caracterul necesar și util, este străină de mecanismul răspunderii instituită de acest text de lege problema prejudiciului pe plan delictual provocat de incendiu. în acest context nici nu este necesar a se analiza apărarea reclamantei privind incidența cazului fortuit, ca element exonerator al răspunderii civile delictuale, în condițiile în care nu se pune problema stabilirii culpei civile sau penale în ceea ce privește declanșarea incendiului, ci dacă operațiunile de refacere a imobilului erau dintre cele care cad în sarcina oricărui proprietar diligent în vederea conservării bunului, chiar dacă, prin soluțiile tehnice adoptate, au avut ca efect și sporirea valorii acestuia.

În plus, înlăturând din analiza dispozițiilor legale incidente pe cele care reglementează raportul de locațiune potrivit dreptului comun, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 1435 C. civ., privind răspunderea pentru incendiu a locatarului, avute în vedere de instanța de apel.

S-a mai constatat că, în aplicarea art. 48 din Legea nr. 10/2001 este nerelevant a se defalca natura îmbunătățirilor pretinse după cauza degradării (vechime/seism, respectiv incendiu). Cum prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat toate cele trei situații care au impus efectuarea acestor îmbunătățiri, în măsura în care aparțin categoriei celor necesare și utile, la care un proprietar diligent ar recurge pentru utilizarea normală a imobilului și în considerarea obligațiilor ce îi revin privind întreținerea și reparația construcțiilor, astfel cum au fost prevăzute de art. 27 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, se impun a fi acordate inclusiv cheltuielile efectuate pentru înlăturarea urmărilor incendiului. Totodată, indiferent de destinația imobilului, anumite tipuri de intervenții precum modificările la instalațiile electrice, centrala termică, tâmplăria și geamul termopan, reparațiile la structura clădirii construită în 1913 se pot include în categoria cheltuielilor de utilizare normală a unui imobil.

Față de cele reținute de instanțele de fond în sensul că reclamanta nu a dovedit plata îmbunătățirilor, Înalta Curte a apreciat că nu este necesar ca existența și contravaloarea îmbunătățirilor să fie dovedită exclusiv cu chitanțe și facturi fiscale eliberate pe numele reclamantei, cată vreme aceasta nu a suportat direct din patrimoniu contravaloarea îmbunătățirilor, ci a recurs la un alt mecanism de achitare, printr-o formă de dare în plată, respectiv prin cedarea folosinței imobilului către societatea care a efectuat respectivele îmbunătățiri.

În consecință, constatând că prin nelegala înlăturare a dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001 instanța de apel nu a analizat fondul pretențiilor vizând caracterul necesar și util ai fiecărei îmbunătățiri solicitate, în funcție de criteriile stabilite de lege și explicitate în normele de aplicare, Înalta Curte a admis recursul și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În acest context, s-a avut în vedere și faptul că, în economia soluției, nu a prezentat relevanță juridică analiza pe care instanța de apel a efectuat-o cu privire la calificarea ca necesare sau voluptorii a operațiunilor de înlocuire a planșeului dintre etaj și mansardă și a acoperișului imobilului, considerente ce nu au caracter decizoriu, cată vreme a fost negat însuși dreptul subiectiv pretins de reclamanta. Cum dispoziția de casare privește soluția în tot, Înalta Curte a stabilit că se vor reanaliza, din perspectiva textului legal considerat aplicabil, statuările părților ce au vizat distinct cele două lucrări.

Cu ocazia rejudecării, urmează a fi analizate rapoartele de expertiză efectuate în cauză, obiecțiunile părților, în măsura în care instanța va aprecia a fi necesar se vor reface probele administrate, pentru stabilirea corectă a situației de fapt și pentru a răspunde acelor critici din motivele de apel care se referă în mod concret la identificarea și evaluarea îmbunătățirilor și la modul de calcul al valorii despăgubirilor.

Cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 13.01.2016, sub nr. x/2014*.

În rejudecare, la termenul din 24.02.2016, s-a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți și s-a dispus efectuarea unei noi expertize în specialitatea construcții, la cererea apelantei - reclamante, cu obiectivele stabilite în încheierea de ședință de la acea dată, respectiv: - identificarea lucrărilor care au caracter necesar și util separat pentru apartamentul și separat pentru părțile comune ale imobilului; - separat, să precizeze expertul, dacă au existat și în măsura în care răspunsul este afirmativ, să le identifice, lucrări pentru transformarea imobilului în vederea închirierii către diferite societăți comerciale, respectiv pentru ea imobilul să aibă destinația de birouri; - să se stabilească dacă în urma lucrărilor efectuate a fost schimbată sau nu configurația fațadei imobilului și, în eventualitatea în care răspunsul este afirmativ, să precizeze expertul dacă această eventuală transformare a dus la scăderea sau la majorarea valorii imobilului.

Apelanta - reclamantă a depus la dosar Decizia civilă nr. 227 din 27.05.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3058 din 07.11.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire ia restituirea prețului actualizat al apartamentului în cauză, autorizația de construire nr. x din 04.08, 1997, împreună cu actele care au stat la baza emiterii acesteia, precum și extras de carte funciară de informare privind apartamentul, din care rezultă că intimatele - pârâte au reunit apartamentele și le-au înstrăinat în luna decembrie 2015 către un terț.

Raportul de expertiză tehnică judiciară a fost depus la dosar, fiind întocmit de expertul J., la efectuarea lucrării asistând și experții consilieri ai părților, K. din partea apelantei - reclamante și L. din partea intimatelor - pârâte.

În ceea ce privește expertiza efectuată în apel, ambele părți au formulat obiecțiuni, fiind depuse ia dosar și observațiile efectuate de experții consilieri ai părților, prin încheierea pronunțată la data de 25.01.2017 fiind respinse obiecțiunile formulate de apelanta - reclamantă și de intimatele - pârâte, curtea, din oficiu, considerând că se impune lămurirea și completarea obiectivelor stabilite inițial pentru expertiza tehnică judiciară, aspecte ce au fost puse în discuția contradictorie a părților ia termenul de judecată din 15.03.2017.

Astfel, pornind de la lucrările indicate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, curtea a considerat că expertul este dator sa procedeze la identificarea lucrărilor cu caracter necesar și a lucrărilor cu caracter util, punctual, însă numai pentru apartamentul nr. 1 din imobilul situat la adresa str. x și pentru părțile comune ale întregului imobil, astfel cum s-a stabilit irevocabil prin Decizia de casare nr. 1118 din 17.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, a încheierii de suspendare din data de 22.11.2012, pronunțată în acest dosar și prezentată mai sus, urmând a fi avută în vedere compunerea apartamentului indicată în contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 26.11.1996, actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 04.02.1999, sentința civilă nr. 5861 din 19.06.2008, irevocabilă prin decizia Curții de Apel București în 2009, precum și fișa locativă aflată la fila 273 fond și nu compunerea actuală a apartamentului nr. 1 și nici mansarda imobilului.

Curtea a constatat că pretențiile formulate de reclamantă constau în obligarea pârâtelor la contravaloarea îmbunătățirilor necesare și utile efectuate de reclamantă la apartamentul nr. î (inclusiv dependințe) la care se adaugă lucrările efectuate la părțile comune ale clădirii, între care și planșeul de deasupra apartamentului nr. 1, acoperișul clădirii și că, în ceea ce privește lucrările efective de la mansarda imobilului, acestea "nu fac obiectul prezentei cereri".

Cu privire la obiectivul nr. 2 din raportul de expertiză, cele solicitate au rămas aceleași, însă s-a dispus ca toate datele să se refere doar la apartamentul situat în imobilul din x. Astfel, separat, s-a solicitat expertului să precizeze dacă au existat și, în măsura în care răspunsul este afirmativ, să se identifice, lucrări pentru transformarea apartamentului în vederea închirierii către diferite societăți comerciale, respectiv pentru ca acesta să aibă destinația de birouri.

Cu privire la obiectivul nr. 3, s-a solicitat expertului să stabilească dacă în urma lucrărilor efectuate a fost schimbată sau nu configurația fațadei apartamentului, având în vedere cadrul procesual stabilit de reclamantă, și să indice dacă o eventuală transformare a fațadei din zona apartamentului a dus la scăderea sau majorarea valorii întregului imobil din str. x.

Curtea a pus în discuția părților necesitatea suplimentării raportului de expertiză cu un al patrulea obiectiv, prin care să se procedeze la stabilirea valorii lucrărilor cu caracter necesar, la stabilirea sporului de valoare adus apartamentului nr. 1 din imobilul situat la adresa str. x și pentru părțile comune ale întregului imobil, prin lucrările cu caracter util, identificate la obiectivul nr. 1, în măsura în care se constată efectuarea unor astfel de lucrări.

Ca moment al evaluării, curtea a stabilit, potrivit legii, momentul restituirii imobilului, respectiv predării bunului în mai 2010, potrivit procesului-verbal de punere în posesie, aflat în dosarul cauzei.

Raportul de expertiză conținând lămuririle și completarea obiectivelor stabilite pentru lucrarea efectuată inițial a fost depus la dosar la data de 11.09.2017, ambele părți formulând obiecțiuni și cu privire la această lucrare.

Prin încheierea pronunțată la 15.11.2017 au fost respinse obiecțiunile ca neîntemeiate, pentru considerentele menționate în cuprinsul acesteia.

Prin Decizia civilă nr. 286/A din 21.03.2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru came cu minori și de familie, a admis apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 1907 din 14.11.2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele B. și C.; a schimbat, în parte, sentința civilă atacată, în sensul că a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A.; au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă, în cote egale, a echivalentul în RON al sumei de 39.130,14 euro, la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând contravaloarea cheltuielilor necesare și utile efectuate la imobilul situat în București, str. x, cât și la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expertize; a fost obligată reclamanta la plata către pârâte a sumei de 4.000 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat; s-a dispus compensarea datoriilor până la concurența sumei de 1.000 RON, în sarcina pârâtelor cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea a reținut că, prin decizia de casare, instanța de recurs a stabilit fără echivoc că se aplică dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001, modificată și completată, și că reclamantei nu-i poate fi negat dreptul ia despăgubiri pentru îmbunătățirile efectuate apartamentului în cauză, fiind relevante lucrările care au un caracter necesar și util pentru normala utilizare a unității locative și cu consecința sporirii valorii imobilului.

De asemenea, a reținut că, în ceea ce privește incendiul care a avut loc la imobilul în cauză, Înalta Curte a apreciat că operațiunile de refacere sunt cele pe care le-ar fi efectuat orice proprietar diligent pentru conservarea bunului și că trebuie acordate chiar dacă au sporit și valoarea apartamentului, în aplicarea art. 48 din Legea nr. 10/2001 fiind nerelevant a se defalca natura îmbunătățirilor pretinse după cauza degradării (vechime/seism, respectiv incendiu). Cum reclamanta a invocat toate cele trei situații care au impus efectuarea acestor îmbunătățiri, în măsura în care aparțin categoriei celor necesare și utile, la care un proprietar diligent ar recurge pentru utilizarea normală a imobilului și în considerarea obligațiilor ce îi revin privind întreținerea și reparația construcțiilor, astfel prevăzute de art. 27 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, se impun a fi acordate inclusiv cheltuielile pentru înlăturarea urmărilor incendiului.

Astfel, o parte din lucrările efectuate de apelanta-reclamantă constând în refacerea instalației electrice, în instalarea centralei termice, în înlocuirea tâmplăriei și montarea unor geamuri termopan, precum și reparațiile la structura clădirii construită în 1913 au fost evidențiate în mod expres în decizia de casare, în sensul că, indiferent de destinația imobilului, aceste tipuri de intervenții se pot include în categoria cheltuielilor de utilizare normală a unui imobil, urmând a fi avute în vedere la calcularea contravalorii despăgubirilor solicitate.

Instanța de recurs a mai stabilit că prin nelegala înlăturare a dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001 instanța de apel nu a analizat fondul pretențiilor vizând caracterul necesar și util al fiecărei îmbunătățiri solicitate, în funcție de criteriile stabilite de lege și explicitate în normele de aplicare, fiind necesar a fi analizate rapoartele de expertiză efectuate în cauză, dar și obiecțiunile părților.

Curtea, față de dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 și 48.1 - 48.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, a constatat că sintagma lucrări cu caracter necesar semnifică acele lucrări (sume de bani sau muncă depusă) tăcute pentru conservarea lucrului, care cad în sarcina oricărui proprietar diligent, iar sintagma lucrări cu caracter util sunt acelea care, fără a fi necesare, sporesc totuși valoarea lucrului, însă se impune stabilirea sporului de valoare adus lucrului la momentul restituirii acestuia.

În speță, prin apelul declarat, relativ la faptul ca problemele de drept au fost lămurite în cauză, Înalta Curte arătând că, față de existența unei norme speciale, cum este cea a art. 48 din Legea nr. 10/2001 care reglementează raportul juridic dedus judecății, sunt înlăturate de la aplicarea directă normele dreptului comun reprezentate de dispozițiile art. 997 C. civ. referitoare la instituția îmbogățirii fără justă cauză, acestea având doar un caracter subsidiar, apelanta-reclamantă a invocat critici care se referă la identificarea îmbunătățirilor efectuate, la evaluarea acestora și ia modalitatea de calcul avută în vedere la stabilirea contravalorii îmbunătățirilor.

În acest sens, ia termenul din 15.03.2017, curtea a lămurit obiectivele stabilite pentru expertiza dispusă în rejudecarea apelului, solicitându-se a se indica caracterul necesar și util al fiecărei îmbunătățiri, în mod distinct, însă s-a solicitat expertului să aibă în vedere compunerea apartamentului ce a fost în proprietatea reclamantei - indicat în contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 26.11.1996, actul adițional încheiat la 04.02.1999, sentința civilă nr. 5861 din 19.06.2008, irevocabilă, precum și fișa locativă aflată din dosarul de fond - vol. 1 și părțile comune din întregul imobil și nu compunerea actuală a apartamentului, care nu mai are destinația de locuință și nu mai constituie o unitate locativă, cu atât mai mult cu cât și în decizia de casare s-a reținut că pot fi înlăturate îmbunătățirile efectuate de reclamantă care au avut ca scop deservirea spațiului în cauză cu noua destinație a imobilului, de birouri, și nu cu destinația de unitate locativă.

În cuprinsul raportului de expertiză s-a avut în vedere că apartamentul nr. 1 cuprinde în proprietate exclusivă o parte din etajul 1 al imobilului (iară garsonieră), pivniță, boxă în exclusivitate și coridor în cotă indiviză la subsol și în proprietate comună hol intrare nr. x, scara principală parter - etajul 1 și spațiu de acces la subsol. Tot în proprietatea comună a proprietarilor care ocupă întregul imobil situat în București, str. x se află și fundațiile, pereții (zidurile), planșeele, șarpanta, învelitoarea, conform prevederilor legale care reglementează proprietatea comună forțată și perpetuă.

Expertul s-a raportat la spațiile indicate în fișa suprafeței locative închiriate pentru unitatea locativă situată în București, str. x, anexă a contractului de închiriere nr. x din data de 09.04.1986, în condițiile în care, la momentul efectuării expertizei, apartamentul nr. 1 a fost modificat în totalitate în ceea ce privește compunerea acestuia, fiind efectuate lucrări pentru a fi adaptat la un spațiu cu destinația de birouri. Expertul a indicat o suprafață utilă de 148,98 mp și o compunere a apartamentului cu trei camere, hol, bucătărie, cămară, vestibul, baie, culoar, notând că spațiile și suprafețele acestora sunt mai mici decât în realitate și nu au fost cuprinse toate spațiile care, ulterior, au fost indicate în contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 26.11.1996 și în actul adițional încheiat la data de 04.02.1999.

S-a avut în vedere că, prin sentința civilă nr. 5861 din 19.06.2008, prin care apelanta-reclamantă a fost obligată să lase în deplină proprietate și posesie intimatelor-pârâte imobilul în litigiu, la stabilirea compunerii spațiului de restituit instanțele de judecată s-au raportat la contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 26.11.1996 și la actul adițional încheiat la data de 04.02.1999.

Curtea a reținut, din probele administrate, atât în fața primei instanțe de fond, cât și în apelul aliat în rejudecare, că lucrările de reparații, consolidare, îmbunătățiri, finisaje și instalații au fost realizate în trei etape, respectiv în urma incendiului din data de 05.01.1997, efectuate în perioada anilor 1997 - 1998, în anul 2003, după rezilierea contractului de comodat nr. x din 31.07.1998, și în anul 2008, conform anexei din contractul de închiriere DIN 03.1.1.2008 încheiat între apelanta-reclamantă și S.C. I. S.R.L.

S-a semnat contractul de comodat autentificat sub nr. x din 31.07.1998, prin care societatea S.C. H. S.A. urma să folosească în mod gratuit pe o perioadă de 50 de ani spațiul de deasupra etajului I, fiind acordată folosința asupra părții din podul imobilului situat în București, str. x, "numai cu destinația de spațiu pentru birourile comodatare.

Printre obligațiile asumate de comodatară prin contract au fost: să execute pe cheltuiala sa următoarele lucrări: - expertizarea de către o persoană juridică autorizată a stării clădirii ca urmare a avariilor suferite în urma cutremurului din anul 1977 și a incendiului din anul 1997, - întocmirea unui proiect de execuție de către o persoană juridic autorizată pentru consolidarea și amenajarea clădirii în conformitate cu rezultatul expertizei de la alineatul precedent și obținerea autorizației de construcții, conform Legii nr. 10/1991, - consolidarea și amenajarea clădirii conform proiectului de la alineatul precedent, - executarea reparațiilor ia apartamentul apelantei-reclamante, conform Anexei nr. 2, și a reparațiilor exterioare și spatiilor comune, conform Anexei nr. 4.

În 2003, a fost reziliat contractul de comodat cu S.C. H. S.A., conform acordului de reziliere a contractului de comodat autentificat sub nr. x/30.07.2003.

Din acordul de reziliere rezultă că lucrările asumate de comodatară au fost executate în mare parte, însă nu în totalitate, iar folosința spațiului de deasupra etajului 1 (adică mansarda refăcută) s-a derulat până la rezilierea contractului de comodat, în perioada 1998-2003.

Prin convenția autentificată sub nr. din 30.07.2003 încheiată între apelanta-reclamantă și soțul sau, M., și S.C. H. S.A., părțile au evaluat costul nerecuperat (prin folosința gratuită conform contractului de comodat) al lucrărilor de reconstrucție și consolidarea pentru refacerea apartamentului la suma de 40.000 USD, care au fost achitați firmei, iar apelanta-reclamantă a devenit proprietara lucrărilor executate.

În anul 2003 s-a executat învelitoarea din tablă Lindab și s-au refăcut lucrări de construcții și instalații, în 2008 s-au executat lucrări constând în geamuri termopan, zugrăveli, modificarea instalațiilor sanitare, astfel cum s-a indicat în cuprinsul ambelor rapoarte de expertiză.

Lucrările efectuate au fost identificate conform explicațiilor din expertiza tehnică judiciară în specialitatea construcții întocmita de către expertul N., în primă instanță, cu unele corecturi cu privire la lucrările incomplet sau incorect definite, desființate sau omise. Așa cum rezultă din cele specificate expres de expert N., pe lângă lucrările de îmbunătățiri precizate de reclamantă, au fost adăugate lucrările constatate pe teren și regăsite în Anexele nr. 2 și 4 ale contractului de comodat autentificat sub nr. x din 31.07.1998, încheiat cu constructorul-comodatar S.C. H. S.A. Astfel, starea imobilului la momentul introducerii cererii de chemare în judecată (aprilie 2011) și la momentul efectuării primei expertizei tehnice judiciare construcții (august 2012) de către expert N. coincide cu cea de la predarea imobilului din mai 2010, conform planșelor foto anexate procesului-verbal din mai 2010 și expertizei din 2012, acest aspect nefiind contestat de intimatele-pârâte.

Chiar dacă expertul J., care a efectuat lucrarea în stadiul procesual al rejudecării apelului, a constatat unele inadvertențe, neconformi tați și nerespectarea unor documente emise în procesul de refacere al clădirii în urma. incendiului ce a avut loc în data de 05.01.1997, în ambele expertize efectuate, respectiv atât în expertiza N., cât și în expertiza J., s-a constatat în mod expres realizarea lucrărilor de reparații, consolidare și îmbunătățiri, considerate terminate la data execuției lor, fund avută în vedere calitatea pentru care au fost realizate la ultima intervenție, cu menționarea duratei de existență pentru elementele de construcții ce compun clădirile pentru fiecare lucrare în parte, în conformitate cu prevederile GE 032-97, Ghid privind executarea lucrărilor de întreținere și reparații la clădiri și construcții speciale.

Curtea a considerat că, deși apelanta-reclamantă a evaluat lucrările efectuate la suma de 200.000 euro, în care intră atât costul lucrărilor, cât și sporul de valoare adus imobilului, având în vedere faptul că intimatele-pârâte au continuat să închirieze imobilul după ce acesta le-a fost predat în anul 2010 și pentru faptul că l-au valorificat în anul 2015 la o sumă aproximativ identica cu cea solicitată, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză și de considerentele deciziei de casare, apelanta-reclamantă nu este îndreptățită decât la contravaloarea îmbunătățirilor efectuate având caracter necesar și util, valoare care a fost stabilită în ambele rapoarte de expertiză, suma rezultată fiind apropiată ca valoare, atât în expertiza N., cât și în expertiza J., și numai în condițiile verificării îndeplinirii cerințelor pentru stabilirea caracterului necesar și util al fiecărei lucrări de către instanța de judecată.

Curtea a constatat că au fost stabilite patru categorii de lucrări, prezentate în mod distinct și evaluate de expertul J. în cele patru anexe ale raportului de expertiză efectuat după lămurirea și completarea obiectivelor stabilite inițial, urmând a fi analizate în mod distinct fiecare lucrare în parte, eventual grupate în măsura în care nu necesită o detaliere expresă, cu înlăturarea celor care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege și nu au un caracter necesar și util apartamentului în cauză. Trebuie reținut ca niciuna din lucrările prezentate de expert în cele patru anexe nu se regăsesc repetat în cele patru categorii analizate distinct, ci fiecare lucrare a fost analizată și evaluată diferențiat o singură dată corespunzător părții de imobil pentru care a fost efectuată.

În Anexa 1 sunt prezentate 16 categorii de lucrări de reparații, construcții și instalații, executate exclusiv la apartamentul nr. 1, cu valoarea avută de aceste lucrări la data de 20.05.2010, respectiv momentul restituirii imobilului către intimatele-pârâte și predării bunului potrivit procesului-verbal de punere în posesia aflat la fila 150 din dosarul cauzei.

Astfel, s-a constatat că lucrările de la numărul 1 la 16 se încadrează în categoriile avute în vedere și de instanța de recurs, modificările la instalațiile electrice, centrala termică, tâmplăria și geamul termopan, reparațiile la structura clădirii construită în 1913, urmând a fi acordate contravaloarea lucrărilor constând în procurare și montare tavane gipscarton pe structură metalică în încăperile 1-9, rașchetat și paluxat parchet lamelar din stejar, procurare și montare gresie balcoane în încăperile 5-6, procurare și montare ferestre PCV cu geam termopan, procurare și montare glaf tablă, procurare și montare solbanc marmură, executat glet de ipsos pe tencuieli existente, reparații și vopsitorii uși din lemn interioare, tencuieli de împletitură din sârmă (rabiț) la balcoane, refacere și recondiționare instalații sanitare, cu montaj obiecte sanitare în proporție de 60%, refacere și recondiționare instalație de încălzire cu montaj radiatoare, refacere și recondiționare instalație electrică în proporție de 80%.

Curtea nu a avut în vedere lucrările indicate ia numărul 5 din anexă, respectiv procurare și montare mochetă în încăperea nr. 8 care a reprezentat baia cu cadă a apartamentului, conform fișei suprafeței locative, fiind o lucrare realizată pentru modificarea destinației inițiale a spațiului în cauză din unitate locativă în spațiu de birouri și pentru utilitatea destinației actuale a imobilului.

De asemenea, Curtea nu s-a raportat la lucrările indicate la pct. 12 din anexă, reprezentând confecționat și montat grilaje balcon, în condițiile în care unul din aspectele disputate în cauza a fost acela că prin o parte din lucrările efectuate s-a cauzat scăderea valorii arhitectonice a imobilului cu scăderea valorii întregului, așa cum rezultă comparativ din planșele fotografice depuse la dosar, privind starea exterioară a întregului imobil anterior incendiului ce a avut loc în anul 1997, respectiv starea exterioară a aceluiași imobil în prezent, după efectuarea lucrărilor de către apei an ta-reclam antă, planșe fotografice care au fost confirmate de înscrisurile constând în planurile de arhitectură întocmite la momentul autorizației de construire anterior preluării bunului de către stat.

Totodată, Curtea a considerat că trebuie avute în vedere relațiile comunicate prin adresa nr. x din 29.01.1998 emisă de Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București pentru imobilul din str. x, în care se arată că imobilul nu este inclus în lista monumentelor istorice și nu are statutul de monument istoric. însă, construcția prin plastica arhitecturală constituie un exemplar reprezentativ al stilului neo-românesc de început și, în consecință, este necesară refacerea elementelor decorative originale ale fațadelor distruse de incendiu: refacerea balcoanelor cu stâlpii la proporția originală, cu decorația originală a parapetului și cu consolele originale pe care stă placa balconului, cât și refacerea elementelor decorative aflate sub saceag, conform planșei nr. 5, R.l. - denumire propunere fațadă principală din proiectul nr. 24/10G și a corespondentului ei pe fațada spre curte. In adresă se arată că nu se consideră stilistic oportun îngustarea stâlpilor balcoanelor și lipsa consolelor de sub balcoane prezentate în planșele 114 (8) și nr. Al 13 (7) din proiectul nr. 24/100.

Curtea a mai reținut că în Memoriul justificativ proiect nr. 24/100 propus de S.C. H. S.A. s-a specificat că lucrările de reparații și finisaje ce erau necesare din cauza distrugerii provocate de incendiu, cât și de cutremurele suportate de la momentul edificării și până la momentul întocmirii proiectului, constau în chituirea tuturor crăpăturilor, desfacerea și refacerea tencuielilor degradate, refacerea profilelor, ornamentelor și a altor elemente decorative existente dar degradate, iar cele distruse se vor reconcepe pe baza elementelor martore existente. Se intenționa ca prin aceste lucrări de construcție să se readucă acest imobil la forma și stilul de arhitectură proiectate inițial, asigurându-i totodată funcționalitatea și siguranța în exploatare pe viitor, precum și redarea aspectului artistic pe care l-a avut anterior.

Or, în condițiile în care au fost propuse astfel de lucrări de reparație și finisaje, curtea a constatat că lucrările constând în confecționarea și montarea grilajelor la balcon în niciun caz nu respectă forma și stilul de arhitectură proiectat inițial și nu redau aspectul artistic pe care imobilul l-a avut anterior.

De altfel, în condițiile în care raportul de expertiză a avut ca obiectiv și stabilirea dacă în urma lucrărilor efectuate a fost