ÎCCJ, Decizia nr. 144/2017

ÎCCJ, Decizia nr. 144/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia civilă nr. 144/2017

Asupra conflictului

negativ de competență de față, constată:

I. Circumstanțele

cauzei;

I.1. Cererea

de chemare în judecată.

Hotărârea

primei instanțe;

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Arad , secția

I civilă, la data de 16 iulie 2014, sub numărul de Dosar nr. x/108/2014,

reclamantele A. și B., ambele prin mandatar C., au solicitat să se

dispună:

-

nulitatea/desființarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat

din 22 iulie 2011 la B.N.P., D.;

-

nulitatea/desființarea actului de ieșire din indiviziune autentificat

din 22 iulie 2011 la B.N.P., D.;

-

nulitatea/desființarea contractului din data de 29 iulie 2011, emis de B.N.P.,

E., care a avut drept obiect vânzarea-cumpărarea imobilelor înscrise în C.F.

Zăbrani;

-

nulitatea/desființarea actelor subsecvente încheiate în baza contractului

din 29 iulie 2011, în temeiul prevederilor art. 1254 alin. (2) din N.C.P.C.

și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În

drept, au fost invocate dispozițiile art. 1246 - 1257 C. civ. aprobat prin

Legea nr. 287/2009 și art. 192 și 194 C. proc. civ. aprobat prin

Legea nr. 134/2010.

Prin

notele scrise depuse la dosarul Tribunalului Arad, reclamantele au arătat

că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 480, art.

948 și art. 966 C. civ. de la 1864, respectiv pe dispozițiile art. 34

și 36 din Legea nr. 7/1996, așa cum erau reglementate la data

încheierii actelor atacate.

La

data de 20 august 2014, pârâta SC F. SA a depus cerere de chemare în

garanție, prin care a solicitat următoarele:

-

obligarea chematului în garanție G. la plata sumei de 500.000 euro, în

echivalent lei, calculat la cursul Băncii Naționale a României de la

data plății efective, reprezentând prețul vânzării (conform

Contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 29 iulie 2011), sau,

după caz, restituirea prețului plătit de pârâta SC F. SA în

temeiul contractului menționat, proporțional cu valoarea

părții de care a fost evinsă, precum și dobânda legală

aferentă acestei sume, până la data plății efective;

-

obligarea chematului în garanție G. la restituirea sumelor reprezentând

impozite, în cuantum de 6.100 lei, în perioada 2012 - 2014, sau, după caz,

restituirea acestor cheltuieli proporțional cu valoarea părții

de care a fost evinsă, precum și dobânda legală aferentă

acestei sume, până la data plății efective și obligarea

chematului în garanție G. la plata tuturor cheltuielilor de judecată

suportate de reclamante și de către pârâta SC F. SA pentru

soluționarea prezentului litigiu, invocând dispozițiile art. 205

și art. 72 C. proc. civ., art. 1337 și următoarele, art. 1341

și art. 1345 C. civ.

Prin

sentința civilă nr. 1562 din 25 noiembrie 2014, Tribunalul Arad, secția

I civilă, a respins excepția lipsei calității de

reprezentant a mandatarului C. și a lipsei calității de

reprezentant a avocatului H., excepții invocate de pârâtă prin

întâmpinare.

Pe

fond, a admis acțiunea civilă precizată, formulată de

reclamantele A. și B., reprezentate de mandatar C., în contradictoriu cu

pârâții SC F. SA și cu pârâtul chemat în garanție G. și în

consecință:

-

a anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 22 iulie 2011 la

B.N.P., D.;

-

a anulat actul de ieșire din indiviziune autentificat din 22 iulie 2011,

la B.N.P., D., precum și contractul din 29 iulie 2014, emis de B.N.P., E.,

ce a avut drept obiect vânzarea-cumpărarea imobilelor înscrise în C.F.

Zăbrani.

A

luat act de renunțarea reclamantelor la judecata capătului de cerere

privind anularea actelor subsecvente și a obligat pârâții în solidar

la plata către reclamante a cheltuielilor de judecată.

A

admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC F. SA

împotriva chematului în garanție G.

I.2.

Hotărârea instanței de apel;

Prin

Decizia

civilă

nr. 107 din 4 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția I civilă, s-a respins apelul declarat de

pârâta SC F. SA împotriva încheierii din data de 4 noiembrie 2014.

S-a

admis apelul aceleiași pârâte împotriva sentinței civile nr. 1562/2014,

s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a fost

obligat intimatul-chemat în garanție să plătească apelantei-pârâte

și sumele de 14.069 lei + 1.724 lei, reprezentând taxe judiciare, precum

și suma de 6.000 lei, reprezentând onorariu avocat, reprezentând toate ½

din suma datorată în solidar de pârâtă și chematul în

garanție, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea

reclamantelor.

A

menținut în rest sentința apelată și a obligat intimatul G.

să plătească apelantei pârâte cheltuieli de judecată

parțiale în apel.

I.3.

Calea de atac înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție;

La data de 31

iulie 2015, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția a II-a civilă, recursul declarat de

recurenta-pârâtă SC F. SA împotriva Deciziei civile nr. 107 din 4 iunie

2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I

civilă.

I.4.

Hotărârile de declinare a competenței;

Prin Încheierea

nr. 162 din 1 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus

scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea acesteia, spre

competență soluționare, secției I civile, a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Instanța

a reținut că soluția se impune, în considerarea Hotărârii nr.

10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, a principiului specializării, a

aspectelor contestate în speță, care țin de incidența Legii

cadastrului și publicității imobiliare și a obiectului

cauzei, apreciat a

se circumscrie competențelor specializate alocate

completelor de judecată ale, secției I civile

.

În

argumentarea acestei soluții, s-a mai reținut și că

litigiul se situează în limitele unei acțiuni civile, încă de la

promovarea sa, la data de 16 iulie 2014, pe rolul Tribunalului Arad, secția

I civilă, după intrarea în vigoare a N.C.C. și a N.C.P.C.,

apelul fiind soluționat de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Încheierea

nr. 560 din 24 martie 2017, a admis excepția necompetenței

funcționale a secției I civile a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, a scos de pe rol cauza și a înaintat-o spre

competentă soluționare secției a II-a civile, a Înaltei

Curți de Casație și Justiție și, constatând ivit

conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și

a înaintat dosarul spre competentă soluționare Completului de 5

judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În

motivare s-a făcut referire, în esență, la obiectul

acțiunii deduse judecății în speță, ce vizează

constatarea nulității unor acte juridice, întemeiată pe

dispozițiile art. 1246 - 1257 C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009,

indicarea ulterioară, ca temeiuri de drept, a dispozițiilor art. 480,

948 și 966 C. civ. de la 1864, respectiv a dispozițiilor art. 34

și 36 din Legea nr. 7/1996, nefiind de natură a schimba obiectul

și cauza cererii de chemare în judecată; la dispozițiile art. 101

alin. (1) și (3) din Regulamentul de ordine interioară al

instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 și la prevederile

Anexei 1 la Hotărârea nr. 8 din 5 aprilie 2012 a Colegiului de conducere

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu care,

completului de judecată al Secției a II-a civile, învestit prin

repartizare aleatorie, s-a considerat că îi revine competența să

judece recursul.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență;

Completul de

5 judecători - legal sesizat, în temeiul art. 136 alin. (3) C. proc. civ.,

cu conflictul negativ de competență ivit între două secții

ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - analizând normele

incidente în privința competenței în această materie, constată

și stabilește că aceasta revine Secției a ll-a civile,

potrivit celor ce succed.

Problema de

drept supusă analizei o constituie chestiunea conflictuală

legată de competența completelor de judecată ale aceleiași

instanțe (în speță, Înalta Curte de Casație și

Justiție), respectiv competența materială (ratione materiae),

stabilită atât sub aspect funcțional (ratione oficii), cât și

sub aspect procesual.

Potrivit C.

proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, cu modificările și

completările ulterioare, o atare situație este asimilată

conflictului negativ de competență, competența

pronunțării regulatorului de competență revenind, în

cauză, Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Regula în

materie de competență este aceea că ea se determină prin

raportare la normele incidente la data învestirii instanței, stabilite în

funcție de obiectul cauzei deduse judecății.

Partajarea

competenței funcționale între secția l civilă și secția

a ll-a civilă, ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție este instituită, în principal, prin dispozițiile art. 224

alin. (1) din Legea nr. 71/2011, prin cele ale art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004,

cu modificările și completările ulterioare, precum și prin

Anexa la Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de Conducere

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, emisă în

aplicarea acestor norme, modificată prin Hotărârea nr. 8 din 5

aprilie 2012 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

În

speță, raportat la petitul cererii de chemare în judecată

și la argumentele expuse în susținerea cererii, rezultă fără

putință de tăgadă faptul că litigiul dedus

judecății vizează o acțiune în constatarea

nulității unor acte juridice.

Împrejurarea

că, inițial, reclamantele și-au întemeiat cererea pe

dispozițiile art. 1246 - 1257 din noul C. civ., pentru ca, ulterior,

acestea să precizeze că temeiul de drept al acțiunii îl

constituie dispozițiile art. 480, 948 și 966 din vechiul C. civ. și

ale art. 34 și 36 din Legea nr. 7/1996, nu a fost de natură a

determina modificarea obiectului litigiului, câtă vreme, nici expres, nici

implicit, nu s-a formulat o atare solicitare, indicarea noilor texte

impunându-se, potrivit chiar celor susținute de autoare, deoarece erau

cele în vigoare la momentul respectiv.

Or, potrivit regulilor de înregistrare și

repartizare a dosarelor între secția I civilă și secția a

II-a civilă, începând cu data de 13 aprilie 2011, stabilite prin Anexa 1

la Hotărârea nr. 8 din 5 aprilie 2012 a Colegiului de Conducere al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în cadrul secției a II-a

civile, funcționează complete specializate pentru soluționarea

dosarelor având ca obiect acțiunea în constatarea nulității

și în anulabilitate.

Cum, cauzele

având acest obiect sunt date în jurisdicția exclusivă a secției a

II-a civile, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a

și fost inițial învestită cu soluționarea dosarului prin repartizare

aleatorie, Completul de 5 judecători va stabili competența în

favoarea secției menționate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei ce formează obiectul Dosarului

nr. x/108/2014, în favoarea secției a II-a civile, a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 8 mai 2017.