ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3779/2018

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1.229 pronunțată de Tribunalul Covasna la 29 decembrie 2016, s-a admis în parte, cererea principală formulată de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice în contradictoriu cu pârâții A., B. și C., astfel cum a fost modificată, în sensul majorării câtimii obiectului cererii la suma de 1.975.530.998,89 RON.

În consecință, s-a constatat deschisă succesiunea lui D., decedați la data de 4.02.2014, s-a constatat că pârâții A. și B., descendenți de gradul I, au calitatea de moștenitori legali ai lui D., culegând succesiunea acesteia (activ și pasiv succesoral) în cotă de 1 parte fiecare.

Au fost obligați pârâții A. și B. să plătească Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, suma de 1.441.308,83 RON reprezentând echivalentul îmbogățirii lor fără justă cauză prin emiterea titlurilor de proprietate nr. x din 24.11.2008, nr. x din 24.11.2008, nr. x din 22.12.2008 și nr. x din 22.12.2008, cu dobânda legală începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 26.05.2014, sumă actualizată la data plății efective. A fost obligată pârâta C. să plătească Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, suma de 341.385,17 RON reprezentând echivalentul îmbogățirii sale fără justă cauză prin emiterea titlului de proprietate nr. x din 22.12.2008, cu dobânda legală începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 26.05.2014, sumă actualizată la data plății efective.

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, astfel cum a fost completată, având ca obiect constatarea nulității art. 2 din Hotărârea nr. 590/2006 a Comisiei Județene Covasna pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor, a titlurilor de proprietate nr. x din 24.11.2008, nr. x din 24.11.2008, nr. x din 22.12.2008 și nr. x din 22.12.2008 emise de Comisia Județeană Covasna, cât și constatarea nulității proceselor-verbale de punere în posesie nr. x din 03.11.2008, nr. x din 03.11.2008, nr. x din 03.11.2008 și nr. x din 03.11.2008 întocmite de Primarul orașului Covasna.

S-a respins cererea pârâților A. și B. de obligare a reclamantului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata cheltuielilor de judecată.

Anterior pronunțării acestei hotărâri, prin încheierea de ședință din 21.04.2016, aceeași instanță a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru îmbogățire fără just temei și plată nedatorată.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii în tot a pretențiilor formulate prin acțiune.

Împotriva aceleiași sentințe, precum și, potrivit precizării formulate ulterior, împotriva încheierii de ședință a Tribunalului Covasna prin care s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune au declarat apel pârâții C., A. și B.

Prin Decizia civilă nr. 1.258/Ap din 6.07.2017, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

S-au admis apelurile pârâților A., B. și C., atât împotriva încheierii de ședință din 21.04.2016, cât și împotriva Sentinței civile nr. 1229 din 29.12.2016 pronunțate de Tribunalul Covasna, pe care le-a modificat în tot și respectiv în parte, în sensul că:

S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru pretențiile având ca obiect obligarea pârâților la plata valorii actuale a sumei de 531.722,31 RON, stabilită la nivelul anului 1925, actualizată la data plății precum și cu dobânda legală.

S-a respins cererea formulată de reclamantul Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu pârâții A. și B. și cu pârâta C., având ca obiect obligarea acestora la plata sumelor reprezentând echivalentul îmbogățirii fără justă cauză prin emiterea titlurilor de proprietate nr. x din 24.11.2008, nr. x din 24.11.2008, nr. x din 22.12.2008 și nr. x din 22.12.2008, cu dobânda legală începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, sumă actualizată la data plății efective.

S-a înlăturat din dispozitivul sentinței apelate obligația pârâților A. și B. să plătească Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, suma de 1.441.308,83 RON, reprezentând echivalentul îmbogățirii lor fără justă cauză prin emiterea titlurilor de proprietate menționate, cu dobânda legală începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 26.05.2014, sumă actualizată la data plății efective.

S-a înlăturat din dispozitivul sentinței apelate obligația pârâtei C. să plătească Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a sumei de 341.385,17 RON reprezentând echivalentul îmbogățirii sale fără justă cauză prin emiterea titlului de proprietate nr. x din 22.12.2008, cu dobânda legală începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 26.05.2014, sumă actualizată la data plății efective.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

A fost obligat pe apelantul Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către intimații-pârâți A. și B. a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

A fost obligat apelantul Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către intimata-pârâtă C. a sumei de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei menționate precum și a încheierii pronunțate în ședința publică din 19.06.2017 a declarat recurs reclamantul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând casarea și trimiterea apelurilor spre rejudecare.

Dezvoltând motivele de recurs, reclamantul a criticat pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. încheierea din 19.06.2017 prin care Curtea de Apel Brașov a dispus respingerea excepției netimbrării cererii de apel ca neîntemeiată, fără a motiva această măsură, lipsind astfel instanța de control judiciar de singurul mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlului judiciar.

S-a arătat că singura mențiune a instanței de fond a fost aceea că la momentul derulării etapei scrise judecătorul a apreciat că apelurile ar fi scutite de plata taxei de timbru.

S-a susținut că instanța a fost învestită cu o acțiune în pretenții civile, evaluabile în bani, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013, astfel încât devin incidente dispozițiile art. 23 alin. (1) din actul normativ menționat și, pe cale de consecință, se impunea achitarea taxei de timbru în cuantum de 50% din valoarea pretențiilor indicate prin cererea de chemare în judecată.

Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs a vizat încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, invocându-se dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

S-a arătat că apelanții A. și B. au criticat soluția de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, pronunțată de Tribunalul Covasna prin încheierea din 21.04.2016, fără să facă mențiunea că apelul este îndreptat și împotriva acestei încheieri interlocutorii.

Așa cum rezultă din cuprinsul cererii, apelul a fost formulat exclusiv împotriva Sentinței civile nr. 1.229 din 29.12.2016 pronunțată de Tribunalul Covasna, referirile la încheierea din 21.04.2016 nefiind de natură să conducă la o altă concluzie.

În noua reglementare, apelul poate fi formulat împotriva încheierilor premergătoare, preparatorii și interlocutorii, numai odată cu apelul formulat împotriva hotărârii prin care s-a soluționat cauza în fond, în afară de cazul când legea dispune altfel conform prevederilor art. 466 alin. (4) coroborat cu art. 235 C. proc. civ.. Astfel, apelul împotriva hotărârii "nu se socotește" făcut, implicit, împotriva încheierilor premergătoare. Astfel, s-a arătat că apelul este îndreptat exclusiv împotriva Sentinței civile nr. 1.229 din 29.12.2016, iar criticile aduse soluției de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune de către prima instanță sunt inadmisibile.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant a invocat tardivitatea demersului apelanților-reclamanți, nota prin care aceștia au precizat că apelul a fost îndreptat împotriva încheierii din data de 21.04.2016 fiind depuse ulterior împlinirii termenului de 30 de zile prevăzut de art. 468 C. proc. civ.

Cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a vizat încălcarea normelor de drept material, respectiv aplicarea greșită a textului de lege care reglementează prescripția dreptului material la acțiune, art. 3 și art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

S-a învederat că în motivarea hotărârii recurate, instanța de apel a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 7/1996 în forma în vigoare la data întabulării, apreciind că "efectul de opozabilitate a transmiterii dreptului de proprietate producându-se inclusiv față de terți, acesta se produce cu atât mai mult față de persoanele anterior înscrise în CF și împotriva cărora a operat modificarea".

Recurentul a susținut că în CF apar ca titulari ai dreptului de proprietate în 1908 - E., 1944 - Statul Maghiar, în 1941 - Statul Român, numele D. și C. nefiind înscrise. Nici în prezent, în CF nu sunt operate modificări, astfel că în aceste condiții, în calitate de reprezentant al proprietarului, Ministerul Finanțelor Publice nu avea nicio posibilitate de a avea cunoștință despre modificările intervenite în privința situației juridice a imobilului.

Recurentul a arătat că pentru consolidarea apărărilor sale, înțelege să depună extrasul de CF eliberat de OCPI Covasna în cazul altor imobile, aparținând altor persoane, în care sunt efectuate expres modificări în evidențele de carte funciară ori de câte ori s-au efectuat acte/operațiuni juridice în situații similare celei din prezenta cauză.

Pe de altă parte, considerentele instanței de apel (pretinsul efect de opozabilitate al notării în cartea funciară) s-a arătat că sunt înlăturate vădit de împrejurarea că, așa cum rezultă din anexa 4, în cartea funciară (despre care Ministerul Finanțelor Publice a aflat în anul 2014) provenită din cartea funciară pe hârtie, în care au fost evidențiate imobilele ce fac obiectul prezentului litigiu, nu a fost întabulat dreptul de proprietate al beneficiarilor legilor de reparație D. și C.

S-a susținut că, la solicitarea Ministerului Finanțelor Publice, prin mandatarul D.G.F.P. Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna privind notarea în cartea funciară a unui litigiu conex, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Târgu Secuiesc a comunicat încheierea din 15.09.2014 însoțită de extrasul de carte funciară de informare din data de 15.09.2014, din care rezultă cu evidență că la poziția B1 figurează ca ultim proprietar Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, deși dreptul de proprietate asupra imobilelor în discuție se transmisese în patrimoniul intimaților încă din anul 2007.

S-a arătat că numai de la data comunicării către Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român a încheierilor de carte funciară prin care s-a întabulat dreptul de proprietate al autoarei pârâților se poate prezuma că acesta a cunoscut transmiterea imobilelor în patrimoniul persoanelor menționate și, respectiv, paguba pe care a suferit-o.

În aceste condiții, contrar argumentelor instanței de apel, nu se poate aprecia că principiul opozabilității înscrierilor în cartea funciară a produs efecte față de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

S-a solicitat instanței de control judiciar să observe că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice nu a fost parte în litigiul nr. x/322/2007, soluționat de Tribunalul Covasna prin Decizia nr. 535/R din 20.12.2007, astfel că principiul relativității efectelor actului jurisdicțional menționat nu produce efecte față de instituția recurentă.

În același sens, s-a arătat că argumentele aduse de instanța de apel privind reprezentarea statului de către comisiile de fond funciar, prefectul județului și Ministerul Internelor, nefundamentate în drept, contravin prevederilor art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, care conferă oricărei persoane interesate, prerogativa de a ataca actele întocmite de comisiile de fond funciar, actul normativ nominalizând expres prefectul, autorități ale statului, precum și organe de specialitate din cadrul administrației publice centrale și locale.

Având în vedere că în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate și hotărârile emise de organele administrative cu atribuții jurisdicționale sunt supuse controlului și monitorizării altor instituții ale statului nu se poate aprecia că entitățile nominalizate reprezintă statul român, titularul dreptului de proprietate publică, căruia îi revenea, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998 (care în noua reglementare se regăsesc în conținutul art. 865 C. civ.), obligația de a apăra în justiție acest drept.

S-a arătat că anterior adoptării Legii nr. 287/2009, erau în vigoare dispozițiile art. 37 din Decretul nr. 31/1954, pe deplin aplicabile în cauză, în raport de acestea aserțiunile instanței de apel în sensul că norma referitoare la prescripție nu impune ca respectiva cunoaștere să fie a unui anumit reprezentant al persoanei interesate, ci a persoanei însăși, sunt nefondate.

De asemenea, s-a susținut că instanța de apel nu a avut în vedere că anterior sesizării prin adresa nr. x din 20.05.2014, între Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA și Ministerul Finanțelor Publice a existat o întâlnire informală privind procedura de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea intimaților, în urma căreia recurentul a întreprins demersuri în vederea stabilirii situației de fapt și a inițiat, în acest sens, o corespondență cu Arhivele Naționale.

Prin urmare, s-a concluzionat că raportat la data de 12.02.2014, dreptul material la acțiune al Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost exercitat în termenul de prescripție prevăzut de lege, acțiunea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Sf. Gheorghe la data de 26.05.2014.

Recurentul a mai învederat că instanța de apel nu a avut în vedere că unul dintre temeiurile de drept al daunelor solicitate de reclamant îl constituie îmbogățirea fără justă cauză, caz în care termenul de prescripție începe să curgă din momentul în care însărăcitul a cunoscut sau trebuia să cunoască îmbogățirea altuia în paguba sa, cât și pe cel obligat la restituire.

De asemenea, și în ceea ce privește temeiul de drept privind plata nedatorată termenul de prescripție începe să curgă din momentul când solvens a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască faptul plății nedatorate și persoana obligată la restituire.

Împotriva aceleiași decizii și a încheierii din 19.06.2017, pronunțate de Curtea de Apel Brașov a declarat recurs și intervenienta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare.

Dezvoltând motivele de recurs, intervenienta a formulat critici similare cu cele ale recurentului-reclamant, întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 6, 5 și 8 C. proc. civ.

Intimata C. a formulat întâmpinare la recursul Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil și, în subsidiar, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Intimatele A. și B. au solicitat, de asemenea, prin întâmpinare, respingerea recursurilor Statului Român și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

În ședința din camera de consiliu din 20.02.2018, Înalta Curte a admis în principiu recursurile declarate de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de intervenienta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Deciziei civile nr. 1.258/Ap din 6.07.2017 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, și a încheierii de ședință din 19.06.2017 a aceleiași instanțe, având în vedere raportul întocmit la data de 28.11.2017, conform art. 493 C. proc. civ., comunicat părților, la care au formulat punct de vedere intimații A. și B.

La 13.04.2018, reclamantul-recurent Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a depus o cerere de lămurire a problemelor de drept, solicitând ca, în baza art. 520 C. proc. civ., să se dispună sesizarea completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pentru a pronunța o soluție de lămurire a problematicii de drept referitoare la modul de interpretare a dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripție extinctivă și art. 2523 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.

Prin încheierea din ședința publică din 29.05.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins cererea de sesizare a completului pentru dezlegarea unor probleme de drept, formulată de recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu motivarea expusă pe larg în cuprinsul încheierii, reținând, în esență, că, deși aparent, condiția ca de lămurirea respectivei chestiuni de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei este îndeplinită, acest mecanism de unificare a practicii fiind rezervat numai chestiunilor de drept material, în realitate chestiunea invocată nu este o chestiune de interpretare a dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, text cu privire la care există o practică constantă în ceea ce privește modalitatea de aplicare, respectiv de când începe să curgă și cum se calculează acest termen, ci o chestiune de aplicare a normei menționate, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei.

În ședința publică din 2.10.2018, intimații-pârâți A. și B. au invocat excepția inadmisibilității recursului intervenientei Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, întrucât aceasta nu a formulat apel, recursul fiind declarat omisso medio, excepție respinsă cu motivarea că, în ceea ce privește modul de soluționare a excepției netimbrării cererii de apel de către apelanții persoane fizice, chiar dacă intervenienta nu a declarat apel, are posibilitatea să declare recurs împotriva încheierii de ședință din 19.06.2017 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, încheiere interlocutorie, potrivit art. 235 C. civ., prin care s-a constatat că apelanții-pârâți sunt scutiți de plata taxei judiciare de timbru.

Așadar, cu privire la primul motiv de recurs, nu se poate reține că recursul intervenientei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost declarat "omisso medio", acesta neavând interes să declare apel împotriva sentinței primei instanțe sub aspectul netimbrării cererii, întrucât la judecata în fond a cauzei s-a reținut că acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în considerarea calității reclamantului Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin urmare, Înalta Curte va examina recursul intervenientei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților doar cu privire la acest aspect, celelalte critici fiind invocate omisso medio.

Examinând cu prioritate criticile invocate de recurentul-reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și de recurenta-intervenientă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin primul motiv de recurs, Înalta Curte va constata că acestea sunt întemeiate având în vedere următoarele considerente:

Se impune a se preciza cu prioritate că, având în vedere data înregistrării cererii introductive formulate de reclamant - 16.05.2014 - la Judecătoria Sf. Gheorghe, aceasta intră sub incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și, prin urmare, nu operează scutirea de taxă din art. 15 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 146/1997, abrogată.

Totodată, se va constata că acțiunea reclamantului Ministerului Finanțelor Publice nu intră nici în categoria acțiunilor reglementate de art. 42 din Legea nr. 1/2000, pentru că prin petitul acestuia nu s-a solicitat contravaloarea terenului pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, pentru a se putea asimila cererea introductivă unei acțiuni "accesorii Legii nr. 18/1991", ci se solicită despăgubiri rezultate din exproprierea imobilelor.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 19.06.2017, Curtea de Apel Brașov a respins excepția netimbrării cererii de apel de către pârâți ca neîntemeiată, fără a motiva această măsură, singura mențiune făcută în cuprinsul încheierii fiind aceea că la momentul derulării etapei scrise judecătorul a apreciat cu privire la faptul că apelurile promovate în cauză ar fi scutite de plata taxei de timbru.

Respingând excepția, fără nicio motivare, instanța de apel nu a avut în vedere că prima instanță a fost învestită cu o acțiune de drept comun, în pretenții, evaluabilă în bani, o acțiune în îmbogățire fără justă cauză, căreia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013.

Totodată, se va constata că obiectul cauzei este un drept patrimonial evaluabil în bani, ce nu se circumscrie dispozițiilor art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013 privind scutirile de la plata taxei judiciare de timbru.

Prin urmare, devin incidente dispozițiile art. 23 alin. (1) din actul normativ menționat, astfel că se impunea achitarea taxei de timbru în cuantum de 50% din valoarea pretențiilor indicate prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, la valoarea imobilului de 1.975.530.998,89 RON.

În consecință, taxa judiciară de timbru pentru apel este de 9.994.842,49 RON, reținându-se că s-a achitat deja de către pârâți, anterior constatării scutirii de către instanța de apel, suma de 3.510 RON, nerestituită (așa cum rezultă și din înscrisul de la dosarul de recurs).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata neplata parțială a taxei de timbru în faza procesuală a apelului, raportat la valoarea reală a obiectului cererii de chemare în judecată și, reținând că acest motiv de recurs comun al recurentului-reclamant și al recurentei-interveniente, deși întemeiat, nu poate conduce la casarea hotărârii atacate, va proceda la darea în debit a intimaților-pârâți A. și B. cu suma de 9.994.842,49 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru în apel.

În ceea ce privește criticile formulate de recurentul-reclamant prin cel de-al doilea și cel de-al treilea motiv de recurs, Curtea va constata că acestea sunt nefondate.

Astfel, s-a susținut că hotărârea instanței de apel ar fi fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, art. 488 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu s-ar fi făcut mențiunea de către apelanții-pârâți că apelul ar fi îndreptat și împotriva încheierii interlocutorii din 21.04.2016 prin care Tribunalul Covasna a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.

O asemenea critică nu poate fi primită, având în vedere că, în realitate, prin primul motiv de apel A. și B. au arătat că soluția primei instanțe este nelegală pentru respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.

Și prin notele scrise depuse la 27.04.2017, apelanții-pârâți au arătat expres că apelul vizează atât Sentința nr. 1.229 din 29.12.2016 a Tribunalului Covasna, cât și încheierea din 21.04.2016 a aceleiași instanțe.

O precizare similară a fost făcută și de pârâta-apelantă C. prin nota depusă la 3.05.2017.

Prin urmare, nu se poate susține că apelul pârâților ar fi fost formulat exclusiv împotriva sentinței primei instanțe, de vreme ce s-a criticat soluția de respingere a excepției prescripției dispusă prin încheierea din 21.04.2016, precizările formulate de apelanții-pârâți ulterior fiind depuse tocmai la solicitarea instanței de apel.

Având în vedere efectul devolutiv al apelului reglementat de dispozițiile art. 476 C. proc. civ. și limitele acestuia (art. 477 - 478 C. proc. civ.), chiar în ipoteza în care apelul nu ar fi fost motivat, instanța de apel era obligată să analizeze cauza în apel raportat la toate apărările invocate la prima instanță, deci și din perspectiva modului de soluționare a excepției prescripției.

Totodată, se va constata că prin rezoluția din 19.04.2017 a instanței de apel s-a pus în vedere apelanților-pârâți să facă precizarea în sensul dacă apelul vizează și încheierea de ședință din 21.04.2016, în cadrul procedurii de regularizare, cu aplicarea art. 471 alin. (3) C. proc. civ. Ca atare, nu operează sancțiunea nulității la care face referire motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., procedura de regularizare a cererii de apel fiind reglementată distinct față de cea prevăzută de art. 200 C. proc. civ., iar judecătorul punând în vedere apelanților-pârâți să lămurească aspectul menționat în termen de 10 zile de la comunicarea rezoluției, termen ce nu s-a pretins a fi fost încălcat.

Deși în motivul de recurs de la pct. 2, reclamantul-recurent Ministerul Finanțelor Publice nu a invocat aspectele menționate și în ceea ce o privește pe pârâta C., critica va fi respinsă față de toți intimații-pârâți.

Cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat.

Instanța de apel a constatat că situația de fapt relevantă în soluționarea excepției dreptului material la acțiune a fost corect reținută de prima instanță.

Astfel, la data de 24.11.1922 s-a întabulat în CF Covasna la B+32 dreptul de proprietate în favoarea numiților F. și G., descendenții defunctului H., asupra imobilelor de la A+4, top x.

La data de 27.10.1931, prin încheierea nr. 4.268, în baza Hotărârii cu nr. 508/1931, în baza art. 66 din Legea Reformei din 1921, asupra acestor imobile s-a notat la B+33, dreptul de proprietate în favoarea Statului Român.

Prin încheierea nr. 899 din 9.03.1944 s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea Statului Maghiar, în baza Deciziei Ministerului Agriculturii nr. 502117/944/I/C/1.

La data de 21.09.1945, prin încheierea nr. 624, în baza Legii nr. 260/1945 s-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului cuprins la nr. ord. A+4 în favoarea Statului Român.

Prin Hotărârea nr. 14/B/2005, Comisia Locală Covasna pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a propus spre validare pentru D. și C., reconstituirea dreptului de proprietate după autorii F. și G. De asemenea, s-a propus validarea în anexa nr. 30 Covasna, după autorul F. a suprafeței de 50 ha pentru D., după autorul G.

Prin Decizia civilă nr. 535R/2007 a Tribunalului Covasna, s-a admis recursul declarat de D. și C. împotriva Sentinței civile nr. 644 din 7.09.2007 a Judecătoriei Tg. Secuiesc, ce a fost modificată în sensul că s-a admis plângerea petentelor împotriva Hotărârii nr. 590 din 30.11.2006 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și a fost modificat art. 2 din hotărâre în sensul că a fost admisă cererea Comisiei Locale Covasna și au fost validate propunerile făcute prin art. 1 din hotărârea menționată a acestei comisii în favoarea petentelor după autorii F. și G.

În baza hotărârii judecătorești menționate s-a procedat la punerea în posesie și la emiterea titlurilor de proprietate pe numele defunctei D., ca moștenitoare a defunctului G. (titlurile de proprietate nr. x din 24.11.2008, nr. x din 24.11.2008, nr. x din 22.12.2008 și nr. x din 22.12.2008).

Întabularea în cartea funciară a avut loc la 29.05.2009 pe numele D., conform extraselor de carte funciară depuse la dosar, în baza titlului de proprietate nr. x din 24.11.2008, emis de Comisia Județeană Covasna și la fila x - titlu de proprietate nr. x din 22.12.2008, emis de Comisia Județeană Covasna.

La 2.06.1990 s-a înscris în CF (conform extrasului de C.F. depus la dosar fond) în baza actului de partaj voluntar din 29.05.2009, emis de BNP I., dreptul de proprietate al numitei D.

De asemenea, la 2.06.2009 s-a înscris dreptul de proprietate al numitei D., în baza actului notarial de partaj voluntar din 29.05.2009, emis de BNP I.

Așa cum rezultă din extrasele de carte funciară, ulterior înscrierii dreptului de proprietate pe numele defunctei D., anumite parcele din terenurile pentru care s-a reconstituit dreptul real în temeiul Legii nr. 18/1991 au fost vândute unor terți.

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată - obligarea pârâților la plata valorii actualizate a despăgubirilor acordate de stat defuncților F. și G. ca urmare a măsurii exproprierii dispuse prin Legea din 30.07.1921 privind reforma agrară, cu dobânda legală aferentă și temeiul juridic al acesteia, prevederile art. 1345 - 1349 C. civ. ce reglementează îmbogățirea fără justă cauză și ale art. 1341 C. civ. referitoare la plata nedatorată, s-a reținut corect că acțiunea are caracter patrimonial și poate fi intentată în termenul general de prescripție.

Termenul de prescripție începe să curgă de la momentul la care solvens a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască atât faptul plății nedatorate, cât și persoana obligată la restituire.

În acest context, s-a apreciat corect de către instanța de apel că termenul de prescripție nu curge de la momentul efectuării plății, întrucât în acel moment plata nu avea caracter de plată nedatorată, fiind efectuată în temeiul Hotărârii nr. 11/1922 prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru expropriere, hotărârea rămânând definitivă și executorie la data de 5.09.1922, nefiind atacată cu apel.

S-a constatat corect că până la ieșirea imobilelor expropriate din patrimoniul Statului Român nu se putea pune problema promovării unei acțiuni pentru restituirea sumei pretinse de reclamant în temeiul Hotărârii nr. 11/1922, astfel cum a fost completată prin Hotărârea nr. 341/1929.

Prin adresa din 20.05.2014, Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA a comunicat Ministerului Finanțelor Publice faptul că dreptul de proprietate asupra terenului a fost reconstituit în favoarea numiților D., A. și C., după autorii F. și G.

Critica recurentului în sensul că numai de la data comunicării încheierilor de carte funciară prin care s-a întabulat dreptul de proprietate al pârâților se poate prezuma că acesta a cunoscut transmiterea imobilelor în patrimoniul persoanelor fizice și respectiv paguba suferită, nu poate fi primită.

Dreptul de proprietate al pârâților cu privire la suprafața de teren reconstituită a fost întabulat în cartea funciară, așa cum s-a arătat, în anul 2009, anterior intrării în vigoare a noului C. civ., de la acest moment dreptul real devenind opozabil erga omnes, conform art. 15 din Legea nr. 7/1996, în varianta în vigoare la data întabulării, efect ce se produce inclusiv față de terți.

Efectul de opozabilitate a transmiterii dreptului de proprietate se produce față de terți, cu atât mai mult față de persoanele anterior înscrise în cartea funciară și împotriva cărora a operat modificarea situației de carte funciară.

Susținerea recurentului în sensul că înregistrarea în cartea funciară trebuia să fie comunicată Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi reținută, având în vedere că Statul Român își exercită drepturile în materie prin Regia Națională a Pădurilor, respectiv unitatea care administrează fondul forestier și care a făcut în anul 2014 sesizarea către reclamant.

Această persoană juridică putea și trebuia să cunoască situația de la momentul emiterii titlului de proprietate, respectiv de la momentul punerii în posesie a pârâților-intimați, ca semnatară a înscrisurilor ce fac dovada operațiunilor juridice menționate.

În cauză, Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice are poziția unei persoane de drept privat. Pe cale de consecință, întabularea în cartea funciară potrivit dispozițiilor legale menționate devine opozabilă și față de Statul Român din momentul întabulării și nu din momentul comunicării încheierii de carte funciară de către Romsilva.

Norma referitoare la prescripție nu presupune ca momentul de la care a fost sau trebuia cunoscută plata nedatorată să se raporteze la un anumit reprezentant al persoanei interesate (în speță, Ministerul Finanțelor), ci la persoana însăși (Statul Român).

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului, din momentul în care prefectul a încunoștințat organele centrale de stat (Ministerul Administrației și Reformei Administrative) cu privire la dispozițiile irevocabile ale Deciziei civile nr. 535/2007 și a semnat actele de reconstituire a dreptului de proprietate trebuie considerat ca moment de la care statul, prin organele sale a luat cunoștință că autorii pârâților intimați au redobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor în discuție.

Nu se poate reține că prefectul în calitate de președinte al Comisiei județene a luat cunoștință de reconstituirea dreptului de proprietate, dar ca reprezentant al guvernului în teritoriu nu ar fi cunoscut același act.

În materia raportorilor de drept privat, Statul nu participă, de regulă, direct și nemijlocit, ci prin intermediul organelor și organizațiilor de stat, organele puterii legislative, executive și judecătorești, instituții bugetare, regii autonome de interes național, etc., cu personalitate juridică și răspundere juridică proprie.

Potrivit textului de principiu - art. 25 alin. (1) din Decretul nr. 31/1953 privitor la persoanele fizice și juridice, "Statul este persoana juridică" în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații.

Totodată, conform alin. (2) al art. 25, Statul participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor "afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop".

În acest context, având în vedere dispozițiile art. 11 și 76 din Legea nr. 18/1991 republicată, Statul a fost reprezentat prin comisiile județene de aplicare a dispozițiilor legii fondului funciar privind stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere și prin prefect, ca organe specializate, cu personalitate juridică proprie, Ministerul Finanțelor Publice având doar o vocație generală de a reprezenta Statul Român în raporturile juridice civile în care acesta participă în nume propriu.

Chiar dacă persoanele juridice anume prevăzute de lege acționează în numele și pe seama Statului Român, în calitate de reprezentanți legali, drepturile și obligațiile se dobândesc direct de stat, iar nu de aceste organe sau persoane.

Astfel, deși în litigiile decurgând din raporturile civile la care statul participă în nume propriu are calitate procesuală activă sau pasivă statul însuși, exercițiul drepturilor și obligațiilor procesuale aparțin Ministerului Finanțelor Publice sau altor organe ori persoane anume desemnate de lege.

Prin urmare, nu se poate susține că întabularea în cartea funciară ar fi trebuit să fie comunicată Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în contextul în care în cartea funciară a fost evidențiat Statul Român care, în materia fondului forestier își exercită drepturile prin Regia Națională a Pădurilor, persoană juridică ce a încheiat contractul de prestări servicii din 9.06.2009 cu proprietarul D. și a semnat procesul-verbal de punere în posesie din 3.11.2008.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale referitoare la prescripție, reținând că Statul Român fie prin intermediul reprezentanților săi în teritoriu (comisiile de fond funciar și prefectul), fie prin intermediul instituțiilor centrale (Ministerul Administrației și Internelor), fie ca urmare a caracterului public al evidențelor de arte funciară putea și trebuia să cunoască situația rezultată în urma pronunțării Deciziei civile nr. 585/R/2007 a Tribunalului Covasna, cel puțin de la data întabulării dreptului fostului proprietar, în anul 2009.

Nici argumentul de text din art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998, invocat în susținerea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi primit.

Procedura instituită prin Legea nr. 213/1998, derogatorie de la dreptul comun stabilește în sarcina administratorului bunului aflat în proprietatea publică obligația de a arăta titularului dreptului, indiferent de calitatea procesuală a acestuia în litigiu.

Lipsa de diligență a Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA în vederea apărării dreptului de proprietate al statului asupra bunurilor aflate în administrarea sa nu are relevanță în ceea ce privește momentul de la care se calculează termenul de prescripție.

În ceea ce privește recursul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, Curtea va constata că nu pot fi analizate criticile acestei recurente vizând prescripția acțiunii, astfel cum s-a reținut prin încheierea din data de 2.10.2018.

Prin urmare, acțiunea a fost constatată în mod corect ca fiind formulată după împlinirea termenului de prescripție, respectiv la 26.05.2014, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate aceste considerente, se va constata că recursurile sunt nefondate și, în temeiul art. 496 C. proc. civ., vor fi respinse.

Vor fi dați în debit intimații-pârâți cu suma de 9.994842,49 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru neachitată în faza procesuală a apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de intervenienta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Deciziei nr. 1.258/Ap din 6 iulie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, și a încheierii de ședință din data de 19 iunie 2017 a aceleiași instanțe.

Dă în debit pe intimații-pârâți C., A. și B. cu suma de 9.994.842,49 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 noiembrie 2018.

Procesat de ED