ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 224/2017

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 04 iulie 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2012, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. (în calitate de moștenitoare a lui C.), D., E., F. (în calitate de moștenitor al lui G.), H., I. și J. (în calitate de moștenitori ai defunctei K.), L., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la: 1. restituirea prețului în suma de 3.014.910 RON, echivalent 900.000 Euro; 2. plata dobânzii legale; 3. achitarea spezelor aferente cheltuielilor de judecată, a cheltuielilor încheierii și executării contractului de vânzare-cumpărare nr. x/22.03.2007 anulat, precum și contravaloarea profitului nerealizat; 4. cu cheltuieli de judecată.

La termenul din 18.03.2013, a fost precizată acțiunea, în sensul că au fost chemați în judecată și pârâții M. și C., în calitate de moștenitori ai lui C. și, totodată, s-a precizat capătul trei de cerere în sensul că pretențiile sunt în cuantum de 72.730,41 RON, reprezentând onorariu notarial, plată documentație servicii documentație PUD, cheltuieli deplasare consilier juridic, onorariu de avocat achitat în dosarul nr. x/2009.

Pe parcursul soluționării cauzei, și anume la data de 21.10.2013, a decedat pârâta L., fiind introdusă în cauză la termenul din 17.02.2014 fiica acesteia, N., în calitate de pârâtă.

La data de 10.04.2014, pârâta N. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar prin încheierea de ședință din 16.06.2014 s-a admis excepția, cu motivarea arătată în conținutul încheierii.

Totodată, ca efect al decesului pârâtului D., intervenit la data de 19.03.2014, a fost introdusă în cauză la termenul din 16.06.2014 moștenitoarea acestuia indicată de către reclamantă, respectiv O., iar în locul defuncteI pârâtei L. s-au introdus în cauză potențialii moștenitori colaterali privilegiați: B., D., E., F., H., I., J., M. și C..

Prin sentința civilă nr. 1026 din 22 septembrie 2014, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte acțiunea precizată; a obligat pârâții să restituie reclamantei prețul achitat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2007 la B.N.P. P. după cum urmează: - B., M., C. (în calitate de moștenitori ai lui C.), suma de 251.573,62 RON; - E. (în calitate de soție supraviețuitoare a lui Q.) suma de 838.267,14 RON; - F. (în calitate de moștenitor al lui G.) suma de 253.160,74 RON; - H., I., J. (în calitate de moștenitori ai lui K.) suma de 251.573,62 RON; - B., M., C., O., F., H., I., J. (în calitate de moștenitori ai lui L.) suma de 1.022.791,79 RON; - O. (în calitate de moștenitoare a lui D.) suma de 397.543,09 RON. A obligat pârâții către reclamantă la plata dobânzii legale aferentă defalcată fiecărei sume sus-menționate, începând cu data de 16.02.2012 și până la data restituirii prețului. A obligat pârâții să restituie reclamantei spezele aferente cheltuielilor de judecată, cheltuielilor aferente încheierii și executării contractului de vânzare cumpărare anulat în sumă totală de 72.730,41 RON, după cum urmează: - B., M., C. (în calitate de moștenitori ai lui C.) suma de 6.065,71 RON; - E. (în calitate de soție supraviețuitoare a lui Q.) suma de 20.219,05 RON; - F. (în calitate de moștenitor al lui G.) suma de 6.102,08 RON; - H., I., J. (în calitate de moștenitori ai lui K.) suma de 6.065,71 RON; - B., M., C., O., F., H., I., J. (în calitate de moștenitori ai lui L.) suma de 24.670,15 RON; - O. (în calitate de moștenitoare a lui D.) suma de 9.585,86 RON. A obligat pârâții la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă totală de 23.060,56 RON după cum urmează: - B., M., C. (în calitate de moștenitori ai lui C.) suma de 1.923,25 RON; - E. (în calitate de soție supraviețuitoare a lui Q.) suma de 6.410,83 RON; - F. (în calitate de moștenitor al lui G.) suma de 1.934,78 RON; - H., I., J. (în calitate de moștenitori ai lui K.) suma de 1.923,25 RON; - B., M., C., O., F., H., I., J. (în calitate de moștenitori ai lui L.) suma de 7822,14 RON; - O. (în calitate de moștenitoare a lui D.) suma de 3.039,38 RON.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâta O., pârâții B., M., C., pârâții E., H., I. și J. și pârâtul F..

Prin decizia civilă nr. 309A din 09 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins excepția de netimbrare, ca nefondată; a admis apelurile, a anulat sentința și a reținut cauza spre evocarea fondului.

Analizând apelurile, Curtea a reținut că apelanta O. a fost introdusă în cauză de prima instanță pe parcursul procesului, ca urmare a decesului unuia dintre pârâții inițial chemați în judecată, respectiv a pârâtului D..

Măsura introducerii în cauză a acestei apelante a fost dispusă ca urmare a solicitării reclamantei-intimate, formulată în sensul că ar fi moștenitoarea pârâților D. și L., care au decedat pe parcursul procesului.

Tot reclamanta-intimată a indicat, ca adresă la care putea fi înștiințată despre existența procesului (citată) pârâta astfel introdusă în cauză, aceeași adresă la care fusese anterior citat pârâtul D..

În raport de indicarea în acest mod a adresei de citare a părții pârâte în privința căreia a formulat cererea de introducere în cauză și de împrejurarea că reclamantul este cel care - potrivit exigențelor art. 112 alin. (1) C. proc. civ. - are obligația de a aduce la cunoștința instanței datele de identificare a părților cu care înțelege să se judece, s-a procedat la citarea apelantei-pârâte O. pe adresa domiciliului autorului său, deși din înscrisurile care au fost administrate în fața instanței de apel reiese că această apelantă are domiciliul la o altă adresă.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că niciuna dintre probele administrate nu relevă împrejurarea că apelanta ar fi avut reședința la adresa la care a fost citată în etapa judecării fondului cauzei.

În aceste condiții, Curtea a constatat că citarea apelantei O. la o altă adresă decât la cea la care își are domiciliul și/sau reședința este contrară exigențelor stabilite prin art. 88 și 89 alin. (1) C. proc. civ., fiind incidentă sancțiunea nulității în ce privește citația ce a fost emisă pentru adresa eronat indicată de reclamantă ca fiind cea a pârâtei-apelante.

Pe de altă parte, Curtea a reținut că din probatoriul administrat în etapa apelului, respectiv declarațiile autentificate sub nr. x/13.01.2015 și nr. y/13.01.2014 la B.N.P. R., reiese că apelanta-pârâtă O. a renunțat expres la moștenirea lăsată de defunctul său tată, D. (decedat la data de 19.04.2014), și că nu a făcut niciun act de acceptare (expresă sau tacită) a succesiunii defunctei mătuși L. (decedată la 21.10.2013).

În plus, Curtea a solicitat Camerei Notarilor Publici relații referitoare la dezbaterea succesiunii pârâtului D., context în care s-a comunicat că de la data deschiderii acestei succesiuni și până la data emiterii răspunsului (25.05.2015) nu a fost înregistrată procedura succesorală pe rolul vreunui birou notarial public.

În ce o privește pe cea de-a doua pârâtă decedată în cursul judecării cauzei în primă instanță, respectiv L., Curtea a notat că prima instanța a dispus - la solicitarea reclamantei - continuarea procesului prin introducerea în locul acesteia a celorlalți copârâți, în considerarea calității acestora de colaterali privilegiați, în acest fiind și prevederile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin raportare la reglementarea din art. 1100 C. civ., Curtea a constatat că nu există o identitate de conținut între categoria succesibililor (persoane chemate la moștenire) și aceea de moștenitor, respectiv că pentru a face parte din categoria moștenitorilor trebuie să preexiste o manifestare de voință din parte succesibilului, în sensul acceptării moștenirii.

Probatoriul administrat în etapa apelului confirmă eroarea astfel intervenită în aplicarea menționatelor dispoziții legale cu ocazia judecării cauzei în primă instanță. Apelanții-pârâți F., C., S. și O., care au stat în proces și au și fost obligați să plătească reclamantei-intimate sumele de bani pe care aceasta din urmă le-a solicitat de la pârâta decedată L., au depus declarații autentificate potrivit cărora nu au efectuat niciun act de acceptare expresă sau tacită a moștenirii mătușii lor, L..

În ce o privește pe apelanta B., s-a constatat faptul că aceasta este soția supraviețuitoare a fratelui predecedat al aceleiași defuncte, astfel că nu are calitatea de colateral privilegiat (invocată în susținerea solicitării de introducere în proces ca și continuatoare în drepturi și obligații ale defunctei L.), situație față de care s-a reținut că nu avea nici măcar calitate de persoană chemată la moștenire (succesibil), deci nici aptitudinea de a efectua vreun act de opțiune de natură a-i transfera în patrimoniul propriu drepturi și obligații ce au aparținut defunctei.

Or, prin prisma acestor declarații, dar și a faptului că procedura succesorală deschisă de pe urma defunctei L. nu s-a finalizat prin emiterea unui certificat care să ateste stabilirea unui moștenitor acceptant - în condițiile în care fiica defunctei a renunțat la moștenirea mamei sale, conform declarației aflate la dosarul primei instanțe), Curtea a reținut că apelanții menționați sunt străini de moștenirea pârâtei decedate și, astfel, nu este justificată continuarea față de aceștia a procesului în coordonatele pretenției de despăgubire pe care reclamanta-intimată a formulat-o față de L..

Având în vedere considerentele expuse și viciile constatate relativ la aplicarea dispozițiilor procedurale imperative menționate anterior, Curtea a constatat că devin incidente prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., impunându-se anularea sentinței apelate în vederea rejudecării cauzei în coordonatele unei corecte aplicări a prevederilor art. 85 și art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În rejudecare, la termenul din 20.10.2015 s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la indicarea pârâților decedați L. și D..

La data de 25.02.2016, reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol, care a fost admisă de instanță la termenul din 22.03.2016, când au fost introduși în cauză MUNICIPIUL BUCUREȘTI, moștenitor al defunctei pârâte L., potrivit certificatului de vacanță succesorală nr. 137/19.11.2015 eliberat de B.N.P. Asociați T., precum și U. (minor, reprezentat de V. și W.), moștenitor al defunctului D. potrivit certificatului de moștenitor legal nr. 4/05.02.2016 eliberat de notar public X..

Prin decizia civilă nr. 186A din 29 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, evocând fondul, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâții B., S., C., E., F., H., I., J., MUNICIPIUL BUCUREȘTI, prin PRIMARUL GENERAL (în calitate de moștenitor a lui L.) Y. și O.. A obligat pârâții să restituie reclamantei prețul achitat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2007 de B.N.P. P., după cum urmează:

- B., S. și C. (în calitate de moștenitori ai lui C.) - suma de 251.573,62 RON;

- E. (în calitate de moștenitoare a lui Q.) - suma de 838.267,14 RON;

- F. (în calitate de moștenitor al lui G.) - suma de 253.160,74 RON;

- H., I. și J. (în calitate de moștenitori ai lui K.) - suma de 251.573,62 RON;

- MUNICIPIUL BUCUREȘTI, prin PRIMARUL GENERAL, (în calitate de moștenitor al lui L.) - suma de 1.022.791,79 RON, cu respectarea art. 1139 alin. (2) C. civ.

- Y. (în calitate de moștenitor al lui D.) - suma de 397.543,09 RON, cu respectarea art. 1114 alin. (2) C. civ.

A obligat pârâții la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente fiecărei sume sus-menționate, începând cu data de 16.02.2012 și până la data restituirii prețului.

A obligat pârâții să restituie reclamantei spezele aferente cheltuielilor de judecată, a cheltuielilor aferente încheierii și executării contractului de vânzare-cumpărare anulat, în sumă totală de 72.730,41 RON, după cum urmează:

- B., S. și C. (în calitate de moștenitori ai lui C.) - suma de 6.065,71 RON;

- E. (în calitate de moștenitoare a lui Q.) - suma de 20.219,05 RON;

- F. (în calitate de moștenitor al lui G.) - suma de 6.102,08 RON;

- H., I. și J. (în calitate de moștenitori ai lui K.) - suma de 6.065,71 RON;

- MUNICIPIUL BUCUREȘTI, prin PRIMARUL GENERAL, (în calitate de moștenitor al lui L.) - suma de 24.670,15 RON;

- Y. (în calitate de moștenitor al lui D.) - suma de 9.585,86 RON.

A obligat pârâții la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în fond în sumă totală de 23.060,56 RON, după cum urmează:

- B., S. și C. (în calitate de moștenitori ai lui C.), suma de 1.923,25 RON;

- E. (în calitate de moștenitoare a lui Q.) - suma de 6.410,83 RON;

- F. (în calitate de moștenitor al lui G.) - suma de 1.934,78 RON;

- H., I. și J. (în calitate de moștenitori ai lui K.) suma de 1.923,25 RON;

- MUNICIPIUL BUCUREȘTI, prin PRIMARUL GENERAL, (în calitate de moștenitor al lui L.) - suma de 7.822,14 RON;

- Y. (în calitate de moștenitor al lui D.) - suma de 3.039,38 RON.

A obligat pârâții la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în apel în sumă totală de 1.700 RON (cu aplicarea art. 276 C. proc. civ.), după cum urmează:

- B., S. și C. (în calitate de moștenitori ai lui C.) - suma de 141,85 RON;

- E. (în calitate de moștenitoare a lui Q.) - suma de 472,66 RON;

- F. (în calitate de moștenitor al lui G.) - suma de 142,74 RON;

- H., I. și J. (în calitate de moștenitori ai lui K.) - suma de 141,85 RON;

- MUNICIPIUL BUCUREȘTI, prin PRIMARUL GENERAL, (în calitate de moștenitor al lui L.) - suma de 576,71 RON;

- Y. (în calitate de moștenitor al lui D.) - suma de 224,16 RON.

A obligat reclamanta să plătească pârâtei B. suma de 1.100 RON (cu aplicarea art. 276 C. proc. civ.), cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în apel.

A respins cererea pârâtului F. privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în apel, ca nefondată.

A respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei O. la plata cheltuielilor de judecată în apel, ca nefondată.

A lua act că pârâtul Y. și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut următoarele:

În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.03.2007 de B.N.P. P., reclamanta S.C. A. S.A., în calitate de cumpărător, a dobândit de la L., C., K., D., G. și Q., în calitate de vânzători, terenul în suprafață de 1.761 mp, situat în București, str. x, aceștia din urmă dobândindu-l la rândul lor potrivit titlului de proprietate nr. x/17.07.2006 eliberat de Prefectura Municipiului București și procesului-verbal nr. x/01.08.2006 eliberat de Primăria Sectorului 6 București - Subcomisia de Aplicare a Legii Fondului Funciar.

Prin sentința civilă nr. 5093/21.08.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr. x/2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 429R/16.02.2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată de către Administrația Piețelor Sectorului 6; s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. x/17.07.2006 emis de Prefectul Municipiului București pentru suprafața de 1.761 m.p. teren situat în București, fosta str. x, și, în subsidiar, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.03.2007.

În drept, Curtea a pornit de la faptul că obligația de garanție pentru evicțiune constituie unul din efectele (obligațiile cărora le dă naștere) contractului de vânzare-cumpărare, iar conform art. 1337 C. civ. 1864, se disting două situații.

În ipoteza în care contractul de vânzare-cumpărare este în vigoare, funcționează și garanția pentru evicțiune la care poate apela cumpărătorul ce a pierdut proprietatea lucrului dobândit în temeiul acestuia, putând solicita, conform art. 1341 C. civ. 1864: 1. restituirea prețului; 2. fructele, dacă este dator a le întoarce proprietarului care l-a evins; 3. spezele instanței deschise de dânsul în contra vânzătorului și ale celei deschise de evingător în contra sa; 4. daune-interese și spezele contractului de vânzare.

În schimb, în ipoteza în care contractul de vânzare-cumpărare nu mai este în vigoare (fiind desființat, cum este cazul și în speța de față), nu mai subzistă nici garanția pentru evicțiune care își avea izvorul în acesta.

De această dată, raportul dintre vânzător și cumpărător este guvernat - exclusiv - de regulile din materia nulității actului juridic civil. Restituirea prestațiilor se supune altor reguli decât cele din materia evicțiunii, și anume cele prevăzute în art. 1639-1647 C. civ.

De aceea, sunt lipsite de relevanță în cauză toate argumentele reclamantei, respectiv ale pârâților, privind întrunirea/neîntrunirea condițiilor pentru a opera garanția pentru evicțiune.

Subsecvent, Curtea a avut în vedere faptul că au fost recunoscute pe cale jurisprudențială și doctrinară, iar în prezent și pe cale legislativă (art. 1254 C. civ., aplicabil în speță în raport de data la care hotărârea prin care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a rămas irevocabilă - art. 6 alin. (1), trei principii ale efectelor nulității: - retroactivitatea efectelor nulității, în sensul că efectele nulității se produc din momentul încheierii actului juridic; - repunerea în situația anterioară (restitutio in integrum), care se realizează prin restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului juridic anulat; - anularea atât a actului juridic inițial, cât și a actului juridic subsecvent (resoluto iure dantis, resolvitur jus accipientis).

În speță, curtea de apel a apreciat că prezintă relevanță cel de-al doilea principiu, care este acea regulă de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.

A reținut instanța că, prin desființarea actului juridic, dispare temeiul juridic al executării prestațiilor, ceea ce înseamnă că temeiul restituirii prestațiilor efectuate în executarea actului juridic anulat nu mai poate fi acel act juridic. Tocmai de aceea, se admite că acțiunea prin care se solicită restituirea unor asemenea prestații trebuie fundamentată pe îmbogățirea fără justă cauză. Totuși, atunci când este vorba de un contract sinalagmatic, iar ambele părți și-au executat obligațiile înainte de anularea acestuia, nu ar mai fi îndeplinite condițiile materiale ale intentării acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză (actio in rem verso), nemaiputându-se vorbi despre mărirea unui patrimoniu și micșorarea altui patrimoniu; mai degrabă, este vorba de o plată nedatorată, întrucât obligația fiecăreia dintre părțile contractului sinalagmatic (desființat retroactiv) apare ca și când nu a existat vreodată.

Dintre cele două excepții consacrate de la principiul în discuție (cazul celui lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, care este ținut să restituie prestațiile primite numai dacă a profitat, integral sau parțial, de avantajele prilejuite de acel act juridic; - cazul aplicării principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, adică nimănui nu îi este permis să se prevaleze de propria incorectitudine sau imoralitate pentru a obține protecția judiciară a unui drept, la actele juridice cu obiect imoral sau cauză imorală) actuala legislație l-a menținut numai pe primul, prin art. 1647 C. civ.

Pe cale de consecință, eventuala rea-credință a cumpărătorului nu constituie un impediment pentru restituirea prețului plătit în baza unui act juridic desființat cu efect retroactiv, care apare ca fiind deținut în continuare de către vânzători fără justă cauză (fără a mai deține un temei juridic, legal sau contractual).

Din același motiv, eventuala culpă a autorității publice care a emis titlul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 nu exclude restituirea prețului plătit în baza actului juridic constatat nul. În plus, potrivit informațiilor din sistemul informatic Ecris, în dosarul nr. x/2013 Judecătoria Sectorului 6 a constatat perimată cererea, soluție care nu a fost atacată cu recurs.

De aceea, Curtea a constatat că în mod corect prima instanță, în aplicarea art. 1254 C. civ., a considerat că se impune obligarea fiecăruia dintre cumpărători, respectiv a moștenitorilor acestuia, la restituirea prețului încasat.

A reținut, de asemenea, instanța că nu au făcut obiectul criticilor din apel caracterul conjunct al obligației de restituire a prețului (art. 1445 C. civ.) și nici calitatea de moștenitori a pârâților în sarcina cărora s-au stabilit obligații de pe urma defuncților C., Q., G. și K., aceste aspecte intrând în puterea lucrului judecat.

Tot astfel, nu a făcut obiectul criticilor din apel obligația de plată a dobânzii legale, căreia îi sunt aplicabile prevederile art. 1645 alin. (2) C. civ., din momentul pronunțării deciziei civile nr. 429R/16.02.2012 de către Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2008 pârâții (autorii acestora) cunoscând că sumele de bani primite cu titlu de preț nu le mai aparțin.

De asemenea, nu a făcut obiect de critică în apel obligația de plată a cheltuielilor de judecată, a cheltuielilor aferente încheierii și executării contractului de vânzare-cumpărare anulat, în sumă totală de 72.730,41 RON, obligație căreia îi sunt aplicabile prevederile art. 1646 alin. (2) C. civ., vânzătorii având cunoștință la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu reclamanta că printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în cadrul unui litigiu în care au avut calitatea de părți s-a stabilit că imobilul în litigiu face parte din domeniul public, iar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.03.2007 de B.N.P. P. desființându-se din culpa acestora (a fost anulat în consecința anulării titlului lor de proprietate emis de Prefectura Municipiului București).

În fine, nu a fost criticată nici obligarea de către tribunal a pârâților, aflați în culpă procesuală, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă totală de 23.060,56 RON (taxe de timbru și timbru judiciar), în temeiul art. 274 C. proc. civ.

Referitor la cheltuielile de judecată efectuate de părți în faza apelului (inclusiv în evocarea fondului), în primul rând, Curtea a obligat pârâții la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în apel în sumă totală de 1.700 RON (cu aplicarea art. 276 C. proc. civ.), în aceleași procente care au fost stabilite de prima instanță pentru celelalte obligații, din totalul de 2.859,15 RON, constatând că reclamanta este în culpă procesuală cu privire la apărările legate de calitatea de moștenitori ai defuncților L. și D., a unora dintre apelanții-pârâți.

În temeiul art. 298, raportat la art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat reclamanta, care se află în culpă procesuală sub aspectul susținerii calității acesteia de moștenitoare a defunctei L.) să plătească pârâtei B. suma de 1.100 RON (cu aplicarea art. 276 C. proc. civ.), cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în apel.

În baza acelorași texte de lege, reținând culpa procesuală a acestuia, instanța de apel a respins cererea pârâtului F., privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în apel, ca nefondată.

De asemenea, reținând culpa procesuală a acesteia în legătură cu apelul declarat de pârâta O., Curtea a respins cererea reclamantei privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în apel, ca nefondată.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 19 aprilie 2016, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, în sensul că numele corect al pârâtului este U. și nu Y..

Pârâții F., E., B., S., C. au formulat recurs împotriva încheierii din 22 martie 2016 și a deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, pârâții U. prin REPREZENTANȚI V. și W., MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL și E. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Motivele recursului declarat de pârâtul U. prin reprezentanți V. și W.:

Procedând la soluționarea pe fond a cauzei, instanța de apel a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1337 C. civ. 1864, respectiv obligația de garanție pentru evicțiune, ci regulile din materia nulității actului juridic civil, astfel încât restituirea prestațiilor ar fi supusă altor reguli decât cele din materia evicțiunii, și anume cele prevăzute în art. 1639-1647 C. civ. 2009.

În acest context, instanța de apel a apreciat că sunt lipsite de relevanță în cauză toate argumentele pârâților, privind întrunirea/neîntrunirea condițiilor pentru a opera garanția pentru evicțiune.

Față de premisa de la care a plecat instanța de apel la pronunțarea soluției, recurentul solicită să se constate greșita aplicare a legii, fiind aplicabil vechiul C. civ.

Astfel, recurentul apreciază că obligațiile stabilite în sarcina sa au fost pronunțate cu neobservarea dispozițiilor art. 1340 C. civ., în sensul că reclamanta a cunoscut la momentul tranzacției cauza evicțiunii. Au fost nesocotite și dispozițiile art. 1341 din același cod, în sensul că instanța a pornit de la premisa că vânzătorul ar fi răspunzător pentru evicțiune, ceea ce în contextul probatoriului administrat în cauză este nereal.

Motivele recursului declarat de pârâta E. împotriva deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.:

Instanța de fond a apreciat greșit situația de fapt, neexistând nicio investiție în ceea ce privește imobilul Piața Valea Lungă, procedura trecerii acestui imobil din domeniul public în domeniul privat fiind lăsată la latitudinea Consiliului Local al Sectorului 6 București.

De asemenea, ca motiv de nelegalitate recurenta susține că a existat culpa autorității publice care a emis titlul de proprietate, motiv pentru care nu se poate dispune revenirea la situația anterioară, Curtea reținând în mod greșit obligația cumpărătorilor la restituirea prețului.

Arată, de asemenea, recurenta că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1254 C. civ.

Motivele recursului declarat de pârâții B., S., C. și de pârâtul F.:

I. împotriva încheierii de ședință din 22.03.2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IlI-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie;

II. împotriva deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie

Motivele de nelegalitate și netemeinicie ale încheierii de ședință din 22.03.2016 sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 1 din vechiul C. proc. civ.

Arată în acest sens recurenții că prin încheierea de ședință din 22.03.2016 instanța a nu a dat o dezlegare în fapt și în drept excepției invocate de aceștia, respectiv excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, sub forma lipsei de continuitate a completului de judecată.

În fapt, completul nr. 12 apel a fost învestit (conform citației emise la 13.01.2015) prin repartizare aleatorie cu soluționarea dosarului nr. x/2012 pentru termenele: 20.10.2015, 22.09.2015, 02.06.2015, 05.05.2015, 07.04.2015, 10.02.2015, fiind alcătuit din judecătorii: dna. Z. (președinte complet) și dna. AA. (membru complet).

La termenul din 20.10.2015 a fost dispusă de completul inițial învestit măsura suspendării în cauză, respectiv completul format din judecătorii: dna. Z. (președinte complet) și dna. AA. (membru complet).

La ședința din 22.03.2016, odată cu discutarea cererii de repunere pe rol, membrii completului nr. 12 apel au fost: dna. BB. (președinte complet) și dna. AA. (membru complet).

Susțin recurenții că au invocat și susținut, în fapt și în drept, în ședința publică din 22.03.2016, lipsa continuității completului de judecată, însă președintele completului nu a adus niciun motiv temeinic pentru care nu a fost respectat principiul continuității compunerii completului.

Recurenții invocă dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească, potrivit căruia Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuității completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.

Art. 111 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 970/28.12.2015, prevede că repunerea pe rol a cauzei după suspendare, pentru continuarea judecății, pentru perimarea sau pentru pronunțarea hotărârii ca urmare a încheierii acordului de mediere, se va realiza de completul inițial investit, chiar dacă între timp și-a schimbat compunerea.

Principiul continuității presupune că aceiași judecători vor face parte din completul de judecată (stabilit aleatoriu) la toate termenele de judecată din faza procesuală a apelului, până la dezînvestirea prin pronunțarea soluției în cauză, schimbarea compunerii completului de judecată putând fi urmarea unor incidente procedurale (incompatibilitatea judecătorilor), a unor măsuri pentru buna desfășurare a justiției (conexarea dosarelor), dar și a unor cauze administrative (concediu, excludere din magistratură), în cauză neexistând un astfel de motiv temeinic.

Sancțiunea procesuală ce intervine în caz de încălcare a principiului continuității completului este nulitatea absolută și pot fi invocată oricând în cursul judecății, reprezintând o garanție a dreptului la un proces echitabil (conform Standardului CEDO), din prisma accesului la o instanță independentă și imparțială, în acest sens fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Motivele de nelegalitate ale deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenții arată că instanța de apel a reținut în mod greșit că legea aplicabilă situației deduse judecății este noul C. civ., raportându-se la data la care hotărârea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.03.2007 a rămas definitivă (decizia nr. 429R/2012).

Apreciază recurenții că în situația dedusă judecății este aplicabilă legea veche, în temeiul art. 6 alin. (2) din noul C. civ.: "Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor", având în vedere că hotărârea privea constatarea nulității, motivul de nelegalitate era preexistent momentului rămânerii definitive a hotărârii (decizia nr. 429R/2012 pronunțată în dosarul nr. x/2008), situația juridică fiind născută așadar înainte de acest moment.

Un alt aspect invocat sub aspectul criticilor de nelegalitate aduse deciziei pronunțate în apel este reprezentat de faptul că prin decizia civilă nr. 309A din 09 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie s-a statuat în sensul că "va anula în integralitate sentința apelată" (pag. 20), iar prin decizia civilă nr. 186A din 29 martie 2016 instanța a reținut că "în mod corect prima instanță, în aplicarea art. 1254 C. civ., a constatat că se impune obligarea fiecăruia dintre cumpărători, respectiv a moștenitorilor acestuia, la restituirea prețului încasat" (pag. 15), așadar confirmând statuările sentinței civile nr. 1026 din 22 septembrie 2014, anulate în tot prin decizia intermediară din apel.

Invocă, de asemenea, recurenții că încadrarea juridică dată de instanță cu privire la restituirea plății nedatorate este nelegală, ca urmare a constatării nulității absolute, suntem în situația răspunderii delictuale (contractul a fost desființat și nu mai poate produce efecte juridice, acest aspect instanța de apel îl reține în mod corect), în doctrina românească de drept civil, arătându-se că răspunderea pentru nulitatea sau anularea unui act juridic nu poate fi decât delictuală. În motivarea acestei opinii, s-a subliniat că efectul nulității fiind retroactiv, în măsura în care se desființează contractul, nu mai există obligații contractuale nici pentru trecut, astfel încât răspunderea nu mai poate fi generată de nerespectarea unei obligații contractuale.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale sunt necesare: existența faptei ilicite, producerea unei daune, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul, culpa, în cauză, nefiind întrunite condițiile existenței faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și a culpei.

Recurenții apreciază că se impune a se analiza condițiile răspunderii pentru evicțiune, această situație având o deosebită relevanță în cauză în aprecierea culpei, întrucât, așa cum au susținut și în apel, nu li se poate reține vânzătorilor o culpă în desființarea Titlului de proprietate nr. x/2006 emis de Prefectul Municipiului București.

Ca urmare, sub aspectul aprecierii culpei vânzătorilor, recurenții consideră că sunt incidente, relevante și aplicabile dispozițiile art. 1340 teza a II-a C. civ. de la 1864 prin care se instituie excepția de la regula răspunderii pentru evicțiune, anume situația în care "cumpărătorul a cunoscut la facerea vânzării pericolul evicțiunii, sau dacă a cumpărat pe răspunderea sa proprie".

Recurenții invocă în acest sens decizia Curții Constituționale nr. 763/2010 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 425/24.06.2010.

Proprietatea apelanților-pârâți asupra contravalorii prețului dobândit în urma exercitării dreptului de dispoziție asupra imobilului deținut în baza unui titlu emis o autoritate publică, se încadrează în sfera noțiunii de "bun", atât art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană, cât și Constituția României garantând dreptul la "bun".

Recurenții arată că situația lor poate fi asimilată unui caz de expropriere (trecerea lucrului vândut în domeniul public - prin anularea Titlului de proprietate nr. x/2006), intervenită după încheierea contractului și transmiterea proprietății, fapt ce absolvă vânzătorul de răspunderea pentru evicțiune.

Un alt argument în susținerea acestui motiv de recurs vizează faptul că instanța de apel a aplicat în mod eronat principiul restabilirii situației anterioare.

În opinia recurenților, repararea prejudiciului suferit și eliminarea dezechilibrului pricinuit între părți prin repunerea în situația anterioară impune a se ține cont și de partea căreia i se poate imputa cauza de nulitate absolută, și anume autoritatea/instituția publică care a contribuit la eliberarea unui titlu de proprietate lovit de nulitate absolută.

Susțin, de asemenea, recurenții că nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 22.03.2007, ca act subsecvent al Titlului de proprietate nr. x/2006, nu s-a datorat unei cauze imputabile recurenților-pârâți, cărora li se cere restituirea prestației, acest aspect având o deosebită relevanță pentru soluționarea echitabilă a procesului.

Recurenții arată că au promovat o acțiune în răspundere civilă delictuală a persoanelor de drept public care au emis Titlul de proprietate nr. x/17.07.2006, constatat nul absolut prin decizia nr. 429R din 16 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Se invocă totodată și încălcarea principiul retroactivității efectelor nulității actului juridic civil ce decurge din principiul legalității, în sensul că restabilirea legalității, recurenții apreciind că principiul enunțat trebuie să fie aplicat în mod echitabil, coroborat cu principiul aflării adevărului, care implică cerința ca toate împrejurările de fapt ale cauzei, să fie stabilite de către instanță în deplină concordanță cu realitatea. Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. de la 1865 "Judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale".

Recurenții arată că instanța nu poate face abstracție de culpa autorităților publice care au eliberat în mod nelegal Titlul de proprietate nr. x/2006.

Un alt argument al recursurilor declarate vizează greșita consemnare în considerentele hotărârii instanței de apel că nu au făcut obiectul criticilor în apel aspectele privind: caracterul conjunct al obligației de restituire a prețului, obligația de plată a dobânzii legale, obligația de plată a cheltuielilor de judecată, a cheltuielilor aferente încheierii și executării contractului de vânzare-cumpărare anulat.

În acest sens, recurenții susțin că au criticat hotărârea tribunalului în întregime, întrucât pretenția principală este nedatorată, ceea ce presupune implicit că nici accesoriile pretinse de reclamantă (constând în obligarea la plată a categoriilor de sume menționate mai sus) nu sunt datorate sau întemeiate, așadar nu se poate spune că hotărârea instanței de apel are autoritate de lucru judecat în acest sens.

Cu privire la respingerea cererii de plată a cheltuielilor de judecată reprezentate de taxă judiciară de timbru, apreciază că soluția pronunțată în decizia recurată este nelegală și din acest punct de vedere, în temeiul art. 274 C. proc. civ., apelul fiind admis prin decizia civilă intermediară nr. 309A din 09 iunie 2015, prin care instanța s-a pronunțat asupra lipsei calității recurenților de moștenitori ai defunctei L..

Față de toate motivele arătate, recurenții solicită casarea deciziei atacate și trimiterea spre rejudecare.

Motivele recursului declarat de pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL împotriva deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.:

Decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1139 noul C. civ., potrivit cărora " Comuna, orașul sau, după caz, municipiul intră în stăpânirea de fapt a moștenirii de îndată ce toți succesibilii cunoscuți au renunțat la moștenire ori, la împlinirea termenului prevazut la art. 1137, dacă niciun moștenitor nu este cunoscut. Mostenirea se dobândește retroactiv de la data deschiderii sale. (2) Comuna, orașul sau, după caz, municipiul suportă pasivul moștenirii vacante numai în limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral."

Arată în acest sens că, așa cum rezultă din certificatul de vacanță succesorală nr. 137/19.11.2015, defuncta L. figurează la activul succesoral cu:

- bunuri mobile: un. televizor color, marca galactic și un nr. de 6 acțiuni deținute de defunctă la CC., 5 acțiuni la SIF MOLDOVA, 8 acțiuni la DD., 38 acțiuni la EE., 10 acțiuni la SIF OLTENIA.

- bunuri imobile: dreptul de concesiune asupra unui loc de veci.

Pasivul succesoral este format din dreptul pretins de societatea A. S.A., respectiv sumele: 1.022.791,79 RON, 24.670,15 RON, 7.822,14 RON la care se adaugă dobânzile legale, adică sumele pretinse în prezentul proces.

Pasivul succesoral depășește cu mult activul succesoral, MUNICIPIUL BUCUREȘTI, în calitate de moștenitor al defunctei, neputând suporta pasivul moștenirii decât în limita activului acesteia.

Recurentul susține că instanța de apel, evocând fondul, în mod greșit l-a obligat la plata sumelor reprezentând pasivul moștenirii defunctei L., fără administrarea probelor (expertize de specialitate) în sensul stabilirii valorilor exacte reprezentând activul și pasivul succesoral, cu expertizarea exactă a sumelor reprezentând debite în sarcina acestei părți.

Rezultă, în opinia recurentului, artificiul juridic la care s-a apelat la decesul pârâtei L. prin faptul renunțării la succesiune a moștenitorilor, punându-se la adăpostul restituirii sumelor încasate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.03.2007, fiind încălcat și principiul îmbogățirii fără justă cauză.

În ceea ce privește aplicabilitatea art. 1254 C. civ. și a principiului îmbogățirii fără justă cauză, precum și a celor trei principii ale efectelor nulității avute în vedere de instanța de apel, recurentul consideră că în mod greșit nu a fost luată în considerare reaua-credință a cumpărătorului, care avea obligația să acționeze cu diligență, să facă toate demersurile posibile pentru a se asigura că exista identitate între persoana vânzătorului și titularul dreptului de proprietate pe care urmărea să îl dobândească. Cumpărătorul, reclamanta din prezenta cauză, cunoștea situația juridică a imobilului achiziționat și faptul că exista impediment la cumpărare si cu toate acestea a încheiat contractul de vânzare- cumpărare, asumându-și riscul pierderii bunului.

Referitor la cheltuielile de judecată, arătă că suma de 23.060,56 RON, acordată pentru fondul cauzei este disproporționat de mare, iar suma de 7.822,34 RON, imputată Municipiului București este nejustificată, întrucât recurentul nu a participat la proces în fața Tribunalului București, la judecata fondului, acest pârât fiind introdus în cauză în faza apelului.

De asemenea, consideră că suma de 1.700 RON, stabilită pentru judecarea apelului este exagerată, din această sumă revenind în sarcina recurentului o valoare de 576,71 RON.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare, recurenții-pârâți C., B., S. și F., prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei solicitând respingerea apărărilor aduse de această parte în combaterea recursurilor.

La termenul din data de 15 februarie 2017, când părțile au pus concluzii în susținerea, respectiv în combaterea recursurilor ce fac obiectul cauzei, intimata - reclamantă S.C. A. S.A., prin apărător, a solicitat să se consemneze în încheierea de ședință că la termenul anterior, respectiv 23.11.2016, s-a prezentat la a doua strigare a cauzei.

Din verificările efectuate în caietul de ședință al grefierului, Înalta Curte a constatat ca fiind justificate susținerile părții, în sensul că la termenul din data de 23.11.2017, după strigarea cauzei, dar înainte de sfârșitul ședinței de judecată, s-a prezentat pentru pentru intimata - reclamantă S.C. A. S.A., apărător FF. cu împuternicire avocațială aflată la dosar, căreia instanța i-a adus la cunoștință masurile dispuse și termenul acordat.

Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepții sau motive de recurs, Înalta Curte, conform art. 137 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997 modificată și completată, a luat în examinare excepția netimbrării cererilor de recurs formulate de recurentul-pârât U. PRIN REPREZENTANȚI V. și W. și de recurenta-pârâtă E. împotriva deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016 și a reținut:

Deși recurentul-pârât U. PRIN REPREZENTANȚI V. și W. a fost citat cu mențiunea timbrării cererii cu 4.043 RON taxă judiciară de timbru și 5 RON timbru judiciar și respectiv recurenta-pârâtă E. a fost citată cu obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 6.247 RON și timbru judiciar de 5 RON, recurenții, în mod nejustificat, nu și-au îndeplinit această obligație legală.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau ca insuficient timbrată.

Este de reținut că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal învestită.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în mod constant în jurisprudența sa, cu ocazia analizării dreptului la un proces echitabil și accesul la justiție, că dreptul la justiție nu este absolut, ci el se pretează la limitări pentru că el comandă, prin chiar natura sa, o reglementare din partea statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop (cauza Tolstoy Miloslovski vs. Regatul Unit, 13.07.1995), stabilind, totodată, că taxele judiciare de timbru sau diverse alte sume de bani pe care trebuie să le plătească reclamantul, nu sunt incompatibile cu art. 6 din CEDO.

Înalta Curte constată că cererile de recurs nu au fost timbrate anticipat, că recurenții U. PRIN REPREZENTANȚI V. și W. și E. nu s-au conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 23 noiembrie 2016, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea de obligația timbrării.

Mai mult decât atât, prin încheierea din cameră de consiliu de la data de 21 septembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2012 a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de recurentul U. PRIN REPREZENTANȚI V. și W., prin încheierea din 24 noiembrie 2016, fiind respinsă cererea de reexaminare împotriva acestei încheieri de ședință.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și să dispună anularea cererilor de recurs formulate de recurentul-pârât U. PRIN REPREZENTANȚI V. și W. și de recurenta-pârâtă E., împotriva deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, ca netimbrate.

Înalta Curte va respinge excepția nulității recursurilor formulate de recurenții-pârâți C., B., S., de recurentul-pârât F. și de recurentul-pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, excepție invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.A., constatând că recurenții, prin motivele arătate, aduc critici de nelegalitate atât în ceea ce privește încheierea din 22 martie 2016, cât și împotriva deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Analizând motivele de recurs invocate de recurenții-pârâți C., B., S. și de recurentul-pârât F., împotriva încheierii din 22 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, ale căror motive sunt identice, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În susținerea recursului promovat, recurenții invocă nelegala compunere a completului de judecată, ca urmare a încălcării principiului continuității completului.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin hotărârea nr. 196 din 3 noiembrie 2015, Colegiul de Conducere al Curții de Apel București a aprobat desființarea completului C1 și renumerotarea completelor constituite la nivelul secției, începând cu data de 1 ianuarie 2016.

Prin hotărârea nr. 250 din data de 11 decembrie 2015 a Colegiului de Conducere al aceleiași instanțe, s-a realizat planificarea ședințelor de judecată pentru anul 2016, respectiv constituirea completelor de judecată, numerotate, ținându-se seama de materiile în care judecă, de specializarea procesuală în care se află cauza, respectiv fond, apel sau recurs, conform dispozițiilor art. 95 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Cauza ce face obiectul judecății a fost repartizată aleatoriu, în vederea judecării apelului, completului de judecată C12, iar cererea de repunere pe rol și apelul au fost soluționate de același complet de judecată, chiar dacă s-a schimbat între timp compunerea acestuia, cu respectarea principiului continuității și a prevederilor art. 111 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, potrivit căruia "Repunerea pe rol a cauzei după suspendare, pentru continuarea judecății, pentru perimare sau pentru pronunțarea hotărârii ca urmare a încheierii acordului de mediere, se va realiza de completul inițial învestit cu soluționarea cauzei, chiar dacă între timp și-a schimbat compunerea."

Un alt motiv de recurs este reprezentat de inaplicabilitatea dispozițiilor vechiul C. civ. în soluționarea cauzei.

Înalta Curte constată că prin cerea de apel formulată de pârâții C., B., S. nu s-a invocat inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor noului C. civ.. În cererea de apel formulată de acești pârâți prin avocat GG., apelanții au invocat greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1254, art. 1695-1702 din noul C. civ.. În motivele de apel depuse de aceleași părți la data de 06 ianuarie 2015 se invocă incidența în cauză a dispozițiilor art. 1340 teza a II-a din vechiul C. civ., apelanții arătând că la data vânzării cumpărătorul cunoștea pericolul evicțiunii.