ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 705/A din 08 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate invocată de contestatorii condamnați A., B. și C..

În baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorii condamnați A., B. și C. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 394 alin. (5) C. proc. pen., art. 395 alin. (1) C. proc. pen.. și art. 123 C. pen. (1969) raportat la art. 21, art. 16 și art. 53 din Constituția României.

În baza art. 475 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorii condamnați A., B. și C. de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În baza art. 432 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnații A., B., C., D., E., F. și G. împotriva deciziei penale nr. 393 din 14.03.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2011, contestatorii fiind obligați la plata sumei de câte 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că, prin contestația în anulare formulată, condamnații A., B., C., D., E., F. și G. au solicitat desființarea deciziei penale nr. 393 din 14 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2011, invocând dispozițiile art. 426 lit. b) și d) C. proc. pen., prin prisma cărora au arătat că, la dosar, există probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale, și că instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii. În ceea ce privește primul aspect, contestatorii au arătat că, față de perioada săvârșirii faptelor, ianuarie - mai 2005, termenul de prescripție a răspunderii penale a început să curgă de la 11 ianuarie 2006 și s-a împlinit, potrivit art. 122 lit. b) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969), la 11 ianuarie 2016 pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003 și art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 656/2002 (art. 29 după republicarea din 2012). Un al doilea aspect invocat a vizat nelegala compunere a completului de judecată în apel, întrucât la dosarul cauzei nu există vreun proces-verbal sau un alt document întocmit potrivit legii sau regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești referitor la constituirea completului de divergență prin includerea domnului judecător H.

Examinând condițiile de formă impuse de art. 431 C. proc. pen., Curtea a constatat că acestea sunt îndeplinite, contestația în anulare formulată de contestatorii condamnați A., B., C., D., E., F. și G. fiind admisă în principiu prin încheierea de ședință din 20 martie 2018.

S-a arătat că, pe parcursul judecării contestației în anulare, contestatorii condamnați A., B. și C. au invocat, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a actului administrativ de participare la completul de divergență a magistratului H. (proces-verbal sau hotărâre a Colegiului de Conducere, după caz), au formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 394 alin. (5) C. proc. pen., art. 395 alin. (1) C. proc. pen.. și art. 123 C. pen. (1969) raportat la art. 21, art. 16 și art. 53 din Constituția României și au solicitat, în baza art. 475 C. proc. pen., sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Analizând contestația în anulare formulată de condamnații A., B., C., D., E., F. și G. prin prisma cazului prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.. și a motivelor invocate, Curtea a constatat că aspectele privind incidența prescripției răspunderii penale au fost deja examinate în cursul cercetării judecătorești în apel, fiind reflectate în considerentele deciziei penale nr. 393 din 14 martie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2011, prin care, de altfel, a și fost dispusă, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., o soluție de încetare a procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiunii, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.. S-a mai arătat că, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, modificat prin Legea nr. 187/2012, instanța de apel a dispus condamnarea și astfel, implicit, a constatat că sunt întrunite elementele răspunderii penale, nefiind obligatorie pronunțarea explicită cu privire la neintervenirea prescripției.

Invocând principiul securității raporturilor juridice, Curtea a arătat că, odată ce instanța de apel a pronunțat o hotărâre de condamnare intrată în puterea de lucru judecat, contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen. nu mai poate fi admisă, nemaiputându-se relua aceleași susțineri din apel în procedura acestei căi extraordinare de atac. De altfel, întrucât activitatea infracțională reținută în sarcina inculpaților s-a epuizat în cursul anului 2006, s-a apreciat ca fiind evident că termenul prescripției speciale de 16 ani calculat potrivit art. 155 alin. (4) C. pen. (pedeapsa pentru infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, este închisoarea de la 3 la 10 ani, termenul de prescripție fiind, potrivit art. 154 C. pen., de 8 ani) nu a fost atins la data de 14 martie 2017 când a fost pronunțată de către Curtea de Apel București decizia penală nr. 393/2017. În plus, s-a arătat că termenul de prescripție specială nu ar fi fost atins nici potrivit vechii reglementări, când dispozițiile legale incidente impuneau ca termenul de prescripție să fie depășit doar cu jumătate.

În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 426 lit. d) C. proc. pen., Curtea a constatat că acesta se referă la compunerea instanței de apel, noțiune care reprezintă alcătuirea completului de judecată cu numărul de judecători prevăzut de lege, în vederea judecării cauzelor penale, compunere ce trebuie făcută potrivit legii. Or, în dosarul nr. x/2011 al Curții de Apel București, la data de 14 decembrie 2016, completul inițial învestit, format din doamna judecător I. și domnul judecător J., a dispus repunerea cauzei pe rol pentru constituirea completului de divergență. Ca urmare, completul inițial învestit a fost întregit în urma repunerii cauzei pe rol cu domnul judecător H.

Curtea a reținut că, în cauză, au fost respectate atât dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care stabilesc că apelurile se judecă în complet format de 2 judecători, cât și cele ale art. 394 alin. (5) C. proc. pen., referitoare la completul de divergență, precum și că toți membrii acestuia (judecătorii I., J. și H.) erau judecători în cadrul Secției I Penală a Curții de Apel București.

Totodată, s-a arătat că au fost respectate prevederile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, care stabilesc modalitatea de constituire a completului de divergență (prin includerea în completul de judecată a președintelui sau a vicepreședintelui instanței, a președintelui de secție ori a judecătorului din planificarea de permanență), dispoziții reluate în cuprinsul art. nr. 111 alin. (9) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, dat fiind faptul că, în cauză, domnul judecător H. era menționat în planificarea de permanență pentru data de 15 decembrie 2016.

Mai mult, au fost respectate și dispozițiile art. 111 alin. (9) raportat la art. 110 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere că divergența s-a ivit pe data de 14 decembrie 2016 când judecătorul de permanență, potrivit hotărârii nr. 244 din 10 noiembrie 2016 a Colegiului de conducere al Curții de Apel București, era doamna judecător I., membru în completul inițial învestit, iar întregirea completului de divergență s-a realizat, în aplicarea dispozițiilor art. 110 alin. (5) din Regulament, prin participarea judecătorului înscris în lista de permanență după cel care nu putea participa la soluționarea incidentului procedural, respectiv a domnului judecător H., judecătorul de permanență pentru data de 15 decembrie 2016.

Împotriva acestei decizii, la data de 12 mai 2018, au formulat apel contestatorii B., C., D., A. și E., fără a o motiva. Ulterior, apelanții contestatori A., B. și C., personal și prin apărător ales, au depus la dosar motivele de apel, prin care au criticat decizia apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând susținerile din cererea de contestație în anulare referitoare la intervenirea prescripției și la nelegala compunere a completului de judecată care a soluționat cauza în apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 11 octombrie 2018, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 4 pentru termenul de judecată din 8 noiembrie 2018, când cauza a fost amânată pentru a da posibilitatea apelanților contestatori B. și A. să își asigure apărarea în mod ales, fixându-se termen, în acest sens, la 10 ianuarie 2019.

La această dată, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității apelurilor exercitate în cauză, arătând că decizia atacată nu face parte din categoria hotărârilor care, potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi apelate.

Ulterior rămânerii cauzei în pronunțare, dar înainte de finalizarea ședinței de judecată, apărătorul ales al apelanților contestatori B., C., A. și E., a învederat că înțelege să invoce, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 C. proc. pen., întrucât acestea încalcă exigențele dreptului la un proces echitabil și al dublului grad de jurisdicție, precizând că "a fost luat prin surprindere" de excepția inadmisibilității apelurilor invocată de parchet și solicitând repunerea cauzei pe rol. Aceste solicitări au fost formulate și în scris, după terminarea ședinței de judecată, apărătorul ales al celor patru apelanți transmițând, prin email, la dosar o cerere prin care a reiterat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen.. și a solicitat reluarea dezbaterilor în vederea punerii acesteia în discuția părților.

Premergător, Înalta Curte, analizând temeinicia cererii de repunere pe rol a cauzei formulată de apelanții contestatori B., C., A. și E., prin apărător ales, constată că aceștia au solicitat reluarea dezbaterilor în cauza ce formează obiectul prezentului dosar în vederea discutării cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 C. proc. pen., care, așa cum s-a arătat anterior, a fost formulată ulterior rămânerii cauzei în pronunțare.

În conformitate cu dispozițiile art. 395 alin. (1) C. proc. pen., dacă în cursul deliberării, instanța apreciază că o anumită împrejurare trebuie lămurită și este necesară reluarea cercetării judecătorești sau a dezbaterilor, repune cauza pe rol.

În speță, se constată, însă, că aspectele la care au făcut trimitere apelanții nu vizează împrejurări care să fi fost puse în discuția părților și care să necesite lămuriri suplimentare, ci invocarea, după rămânerea cauzei în pronunțare, a unei excepții de neconstituționalitate a textului de lege pe care reprezentantul parchetului și-a întemeiat excepția de inadmisibilitate a căii de atac. Or, cu prilejul dezbaterilor, apărătorul ales al apelanților a avut posibilitatea de a formula concluzii cu privire la excepția inadmisibilității ridicată de parchet, drept pe care l-a și exercitat, fără, însă, a preciza la acel moment că înțelege, la rândul său, să invoce o excepție de neconstituționalitate în legătură cu chestiunea pusă în discuție. De altfel, abia după rămânerea cauzei în pronunțare apărătorul a precizat acest aspect, susținând că "a fost luat prin surprindere" de concluziile reprezentantului Ministerului Public.

Ca urmare, raportat la motivele invocate și la împrejurarea că a fost depășit momentul procesual în care se putea formula o eventuală excepție, Înalta Curte apreciază că nu se impune admiterea cererii de repunere pe rol a cauzei formulată de apelanții contestatori B., C., A. și E., prin apărător ales.

Tot cu titlu preliminar, este de menționat că, deși ulterior încheierii dezbaterilor și rămânerii cauzei în pronunțare apărătorul ales al apelanților contestatori B., C., A. și E. a formulat oral o cerere de recuzare a membrilor completului de judecată, pe care, însă, părțile prezente nu și-au însușit-o, împrejurare care l-a determinat pe avocat să lase acest aspect la aprecierea instanței, Înalta Curte nu va proceda la aplicarea dispozițiilor legale privind soluționarea cererii, având în vedere, în acest sens, manifestarea expresă de voință a celor doi contestatori, dar și prevederile art. 67 alin. (2) C. proc. pen., din care rezultă că, după dezinvestirea, așa cum este cazul în speță, judecătorul nu mai poate fi recuzat, nemaiexistând rațiunea pentru care a fost reglementat acest remediu procesual (respectiv împiedicarea participării magistratului la soluționarea unei cauze).

Examinând, în continuare, apelurile declarate de contestatorii B., C., D., A. și E., prin prisma excepției invocate de reprezentantul Ministerului Public și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, revizuită, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În prezenta cauză, cererea introductivă de instanță este reprezentată de contestația în anulare formulată de condamnații B., C., D., A. și E. împotriva deciziei penale nr. 393 din 14 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2011, ca instanță de apel. Așadar, dispozițiile legale aplicabile în cauză sunt cele ale art. 426-432 C. proc. pen.. referitoare la calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Analizând dispozițiile cuprinse în Secțiunea 1 a Capitolului V din Titlul III al C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile menționate la art. 426 C. proc. pen., precum și faptul că prevederile art. 431 C. proc. pen.. nu instituie nicio cale de atac împotriva soluției pronunțate în faza examinării în principiu a admisibilității acestei căi extraordinare de atac. Mai mult, potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., după ce a fost depășită faza admisibilității în principiu, dacă găsește contestația în anulare întemeiată, instanța desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare. Totodată, dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen.. prevăd că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Pe de altă parte, din examinarea prevederilor art. 408 C. proc. pen.. se constată că doar sentințele nedefinitive sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, iar nu și deciziile pronunțate în procedura specifică unei căi extraordinare de atac.

În aceste condiții, raportat la dispozițiile textelor de lege anterior menționate, se constată că numiții B., C., D., A. și E. au declarat apel împotriva unei hotărâri definitive (decizie pronunțată în contestația în anulare formulată împotriva unei alte decizii dată în apel, la rândul ei definitivă), învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia, deși calea de atac promovată nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării apelului și împotriva hotărârilor judecătorești definitive, o asemenea cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile … pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, apelurile declarate de contestatorii B., C., D., A. și E. împotriva deciziei penale nr. 705/A din 08 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Totodată, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că aceștia se află în culpă procesuală, îi va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții contestatori B., C., A. și E., până la prezentarea avocatului ales, în sumă de câte 70 RON, și cel cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator D., în sumă de 260 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției, în conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen., aceste prevederi fiind incidente și în ceea ce privește onorariul interpretului de limba turcă, care se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apelanții contestatori B., C., A. și E., prin apărător ales.

Respinge, ca inadmisibile, apelurile declarate de contestatorii B., C., D., A. și E. împotriva deciziei penale nr. 705/A din 08 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă apelanții contestatori la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții contestatori B., C., A. și E., până la prezentarea avocatului ales, în sumă de câte 70 RON, și cel cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator D., în sumă de 260 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limba turcă se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2019.