ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1/10.01.2018, în baza art. 386 C. proc. pen., Tribunalul Caraș-Severin a respins, printre altele, cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen., în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 C. pen., pentru inculpatul A.

S-a constatat că inculpatul A. a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, în stare de recidivă postcondamnatorie, față de pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată pentru infracțiunea la care fusese condamnat prin sentința penală nr. 364/11.10.2011, în dosarul nr. x/2011 a Judecătoriei Reșița, definitivă prin decizia penală nr. 1939/R/05.12.2011 a Curții de Apel Timișoara. S-a reținut art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 32 alin. (1) C. pen., raportat la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 42 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru tentativă de omor în formă continuată (două acte materiale), la 3 ani și 4 luni închisoare, cu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 3 ani, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., iar în temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., conform art. 65 alin. (3) C. pen.

S-a constatat că infracțiunea de tulburare a liniștii publice pentru care a fost condamnat inculpatul, prin sentința penală nr. 365/15.12.2016 a Judecătoriei Reșița, definitivă la 12.04.2017, prin decizia penală nr. 476/A/12.04.2017, pronunțată de Curtea Apel Timișoara, este concurentă cu infracțiunea de tentativă de omor.

Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente ale rezultantei de 1 an și 6 luni închisoare și 1.500 RON amendă penală, aplicate prin sentința de mai sus.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa contopită dintre pedepsele cu menționată amendă penală și pedeapsa aplicată prin prezenta, conform art. 39 lit. d) C. pen., deci pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare și 1.500 RON amendă penală, la care a adăugat restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 365/15.12.2016, pronunțată de Judecătoria Reșița, definitivă la 12.04.2017 prin decizia penală nr. 476/A/12.04.2017 a Curții de Apel Timișoara.

În baza art. 45 C. pen., s-a dispus aplicarea și executarea pedepselor complementare și accesorii stabilite mai sus față de inculpat.

S-a dispus anularea formelor de executare, emise în baza sentinței penale nr. 365/15.12.2016 a Judecătoriei Reșița, definitivă la 12.04.2017, prin decizia penală 476/A/12.04.2017 a Curții de Apel Timișoara, și emiterea de noi forme de executare.

S-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 7 alin. (1) și (5) din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpa, învederându-i-se acestuia că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic, după obținerea obligatorie în prealabil a acordului la prelevarea probelor.

În baza art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a art. 19 alin. (3), (5) și art. 25 alin. (1), art. 397 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă formulată de Spitalul Județean de Urgență Reșița și a fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile Spitalului Județean de Urgență Reșița suma de 9.571,95 RON, actualizată cu indicele de inflație, calculat din luna iunie 2016 până la data plății efective.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat la plata sumei de 1.500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON reprezintă cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că, prin rechizitoriul nr. x/2016 din 28.10.2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș Severin, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, în stare de libertate, între alții, a inculpatului A., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În fapt, prin actul de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență, că inculpatul A. a săvârșit în două rânduri acte de agresiune asupra victimei B., atât în interiorul discotecii unde fapta a fost consumată, cât și în afara localului unde s-a ținut discoteca. Prima instanță a reținut că starea de fapt din rechizitoriu este, în linii mari, conformă cu probatoriul administrat în cauză în faza urmăririi penale și nu a fost contrazisă de probele administrate în instanță.

Astfel, în seara zilei de 27.05.2016, în jurul orei 23, persoana vătămată B. s-a deplasat la discoteca "C." unde s-a întâlnit cu prietenul său D.. Acesta a mers să comande bere după care a mers și persoana vătămată B. să-l ajute să aducă berea. Când a ajuns lângă D. acesta i-a spus că a fost lovit cu palma de către E..

Persoana vătămată B. a mers la masa unde se afla E., spunându-i acestuia să-l lase în pace pe prietenul său. În aceste momente a apărut o persoană pe care persoana vătămată l-a cunoscut ca având porecla "F." (inculpatul A.) care l-a lovit puternic cu pumnul în bărbie, iar în urma loviturii persoana vătămată a căzut. Fiind căzut, persoana vătămată B. a fost lovit cu pumnii și picioarele de mai multe ori de către inculpații A. și E. A intervenit agentul de ordine de la discotecă - martorul G. care a reușit să-i liniștească pe inculpați.

Mai multe persoane au aplicat lovituri persoanei vătămate, acest lucru fiind relatat de martorul G. și de martorul H., martor acoperit, și parțial I., precum și de J., declarații ce se coroborează cu ale martorilor D. și K. .

Persoana vătămată B. s-a ridicat de jos și a fost condus de către agentul de ordine până la ușa de acces în discotecă cu scopul de a pleca acasă, a ieșit afară din localul discotecii împreună cu prietenul său D. La șosea, în apropierea semaforului, a întâlnit o cunoștință ce era în autoturismul tip L., cu volanul pe dreapta, începând să discute cu această persoană (martorul M., declarația fila x d.u.p., vol. II). În aceste momente a venit inculpatul A. care l-a lovit cu o sticlă în zona capului, apoi cu pumnii și picioarele, persoana vătămată B., căzând în stare de inconștiență. A intervenit din nou agentul de ordine G. care i-a despărțit, trăgându-l la o parte, aproximativ 5-6 m, pe inculpatul A.. Persoana vătămată B. s-a ridicat și, împreună cu prietenul său D., cu un taxi, au mers la Poliția Reșița și a sesizat evenimentul.

Persoana vătămată a alegat, de asemenea, în declarațiile sale inițiale, a se vedea fila x d.u.p. vol. I, în concordanță cu cele declarate de martorul D. și de aceea prima instanță a reținut că acele declarații sunt corespunzătoare adevărului și realei stări de fapt.

Organele de poliție l-au dus la spital pe B. însă, după primirea îngrijirilor medicale, a refuzat să fie internat, plecând împreună cu prietenul său D.. După aproximativ 3 zile, fiindu-i foarte rău, s-a deplasat cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Reșița, secția Chirurgie unde a fost internat mai multe zile, respectiv în perioada 01.06.2016 - 14.06.2016.

Din Raportul de constatate medico-legală nr. x din 03.06.2016, întocmit de către Serviciul Județean de Medicină Legală Caraș-Severin, au fost constatate mai multe leziuni traumatice ce s-au putut produce, în noaptea de 27/28.05.2016, asupra victimei B., leziuni produse în zona ochilor, urechii, la nivelul vertexului, leziune mandibulară, pe fața internă și la nivelul zonei toraco-abdominală. Pentru vindecarea leziunilor au fost necesare un număr de 40 de zile de îngrijiri medicale. Victimei i-a fost produsă și ruptură de splină în 2 timpi, din această cauză viața sa a fost pusă în primejdie. Leziunile suferite au avut drept consecință lipsă de organ prin splenectomie de necesitate.

Cele declarate de martorii N., O., P., Q. și R. sunt concordante, dar neadevărate, prima instanță înlăturându-le, ca necorespunzătoare adevărului.

Declarațiile din prima instanță ale persoanei vătămată B. sunt nuanțate, dar nu au fost luate în seamă de aceasta la stabilirea stării de fapt, fiind evidentă complezența acestora și fiind probată înclinația sa de a tranzacționa cu inculpatul A. în legătură cu aspectele cauzei penale (episodul prezentării la notar și conținutul declarației).

Un plus de amănunte a adus audierea din 21.09.2017 a martorului cu identitate protejată "H.", în sensul că patru persoane au lovit în discotecă persoana vătămată, două fiind inculpații și două persoane necunoscute. Loviturile au fost la fel de puternice din partea tuturor acestor persoane, au fost puternice, au fost la cap și la corp. Precizare, la mijlocul corpului, unde se află splina. Prima instanță a apreciat ca sincere declarațiile acestui martor, deoarece anonimatul protecției a fost necesar și a făcut posibilă sinceritatea acelui martor cu privire la cele percepute.

Inculpatul A. a fost auzit de mai mulți martori, și care au reprodus clar afirmațiile în cauză, urlând că vrea să îl omoare pe B., și care a lovit și cu sticla persoana vătămată în zona capului, zonă vitală, chiar de două ori.

Fapta acestui inculpat nu realizează conținutul infracțiunii prevăzute de art. 193 C. pen., intenția indirectă de a ucide e clară din materialitatea agresiunii repetate, din modul de comitere a acesteia, din afirmațiile inculpatului.

S-a mai arătat că se impune reținerea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. raportat la art. 76 C. pen., cu reducerea cu câte o treime a limitelor de pedeapsă, deoarece nu doar inculpații au agresat victima, ci și alte două persoane; persoana vătămată a refuzat internarea în spital și investigațiile ce ar fi putut clar să deceleze ruptura de splină și să o trateze timpuriu, în loc de asta internarea având loc, din culpa persoanei vătămate, trei zile mai târziu; ruptura a survenit în doi timpi și putea fi depistată încă de la primele semne; din F.O. nr. 11833, fila x d.u.p. vol. I, din scrisoarea medicală și din alte documente rezultă că splina ruptă a părții vătămate era gigantă și patologică. Toate acestea sunt împrejurări ce conferă faptei un caracter mai puțin grav au fost valorificate ca și circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, cu orientarea pedepsei spre minimul lor special.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș - Severin și inculpatul A..

Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș - Severin a criticat hotărârea sub aspectul reținerii faptului că inculpatul A. a săvârșit fapta pentru care este judecat în stare de recidivă post condamnatorie, prevăzută de art. 41 alin. (1) C. pen., în raport de sentința penală nr. 364/11.10.2011 a Judecătoriei Reșița, definitivă la data de 15.12.2011, prin decizia penală nr. 1939/R/05.12.2011 a Curții de Apel Timișoara, prin care a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (4) și (7) C. proc. pen., iar în temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe o durată de 3 ani și 6 luni ca și termen de încercare. În aceste condiții termenul de încercare expiră la 05.06.2015, or fapta pentru care este judecat în prezentul dosar a fost comisă după expirarea termenului de încercare, mai exact în data de 27.05.2016. Or, la data expirării termenului de încercare, inculpatul A. a fost reabilitat de drept.

S-a mai criticat hotărârea atacată și sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, apreciindu-se că sancțiunea de 3 ani și 4 luni închisoare nu este în măsură să prevină săvârșirea în viitor de noi infracțiuni și de formare a unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Inculpatul A., a solicitat schimbarea încadrării juridice făcând aplicarea dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., și pe cale de consecință, în temeiul art. 76 alin. (1) C. pen., reducerea cuantumului pedepsei închisorii și a arătat că fapta persoanei vătămate de a-l lovi pe prietenul său a generat atitudinea sa agresivă ca și a altor persoane implicate, devenind incidente dispozițiile legale privind "scuza provocării".

Prin decizia penală nr. 557/A/21.05.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Timișoara, printre altele, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 1/10.01.2018, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, împotriva aceleiași sentințe, a fost desființată hotărârea atacată și, în rejudecare, au fost înlăturate circumstanțele atenuante, prevăzute la art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 C. pen., reținute în favoarea inculpatului A.

În baza art. 32 alin. (1) C. pen., raportat la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 42 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru tentativă de omor în formă continuată (două acte materiale) la 5 ani închisoare.

S-a constatat că infracțiunea de tulburare a liniștii publice pentru care a fost condamnat inculpatul la 1.500 RON amendă penală, prin sentința penală nr. 365/15.12.2016 a Judecătoriei Reșița, definitivă la 12.04.2017, prin decizia penală nr. 476/A/12.04.2017, pronunțată de Curtea Apel Timișoara, este concurentă cu infracțiunea de tentativă de omor, din prezentul dosar.

Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente ale rezultantei de 1 an și 6 luni închisoare și 1.500 RON amendă penală.

În baza art. 38 și art. 39 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului A., din prezentul dosar, cu pedeapsa de 1.500 RON amendă penală, aplicată prin sentința penală nr. 365/15.12.2016 a Judecătoriei Reșița, definitivă la 12.04.2017, prin decizia penală nr. 476/A/12.04.2017 a Curții Apel Timișoara, în pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 1.500 RON.

În baza art. 43 alin. (1) și (2) C. pen., a fost adăugată la pedeapsa de mai sus, pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (2) și 5 (C).pen., aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 364/11.10.2011, în dosar nr. x/2011 al Judecătoriei Reșița, definitivă la 05.12.2011 și față de care, acesta se află în stare de recidivă postcondamnatorie, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă totală de 6 ani și 6 luni închisoare și 1.500 RON amendă penală.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa rezultantă de mai sus, arestul executat de inculpatul A. din data de 20.04.2017 la zi.

Au fost menținute restul dispozițiilor hotărârii atacate.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.. a fost obligat apelantul la 500 RON cheltuieli judiciare către stat în apel.

Analizând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, în raport cu probele de la dosar și cu dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că prima instanță, din probatoriul administrat, a reținut în mod corect starea de fapt dedusă judecății și a făcut o legală încadrare juridică a faptelor săvârșite de inculpat.

Astfel, chiar acceptând că persoana vătămată B. a mers la masa unde se afla E. și l-a lovit cu palma peste ureche pentru că l-a împins pe prietenul său, este de necontestat din declarațiile tuturor martorilor și inclusiv din declarațiile inculpaților că inculpatul A., l-a lovit puternic pe persoana vătămată cu pumnul în bărbie, iar în urma loviturii persoana vătămată a căzut. Fiind căzut, persoana vătămată B. a fost lovit cu pumnii și picioarele de mai multe ori de către inculpații A. și E., încetând doar la intervenția agentul de ordine de la discotecă - martorul G..

Este adevărat că așa cum rezultă din declarațiile martorilor, pe lângă cei doi inculpați au mai lovit persoana vătămată, după ce a căzut jos și alte două persoane, care erau în anturajul celor doi inculpați, dar această împrejurare nu este deloc de natură în a-i disculpa pe aceștia, în contextul în care, aceste persoane erau din anturajul lor, fiind în discotecă cu inculpații, la aceeași masă sau în apropierea lor și pe care inculpații, nesinceri în declarații, nu au avut nicio intenție să le nominalizeze în fața organelor de anchetă.

La a doua agresiune, în afara discotecii, pe șosea, inculpatul A. a lovit-o pe persoana vătămată cu o sticlă în zona capului, apoi cu pumnii și picioarele, persoana vătămată, căzând în stare de inconștiență.

Organele de poliție au dus la spital persoana vătămată în aceea seară, însă, după primirea îngrijirilor medicale, acesta a refuzat să fie internat, plecând împreună cu prietenul său D., iar, după aproximativ 3 zile, fiindu-i foarte rău, s-a deplasat cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Reșița, secția Chirurgie unde a fost internat mai multe zile, respectiv în perioada 01.06.2016 - 14.06.2016.

Din Raportul de constatate medico-legală nr. x din 03.06.2016, întocmit de către Serviciul Județean de Medicină Legală Caraș-Severin, au fost constatate mai multe leziuni traumatice ce s-au putut produce, în noaptea de 27/28.05.2016, asupra victimei B., leziuni produse în zona ochilor, urechii, la nivelul vertexului, leziune mandibulară, pe fața internă și la nivelul zonei toraco-abdominală. Pentru vindecarea leziunilor au fost necesare un număr de 40 de zile de îngrijiri medicale. Victimei i-a fost produsă și ruptură de splină în 2 timpi, din această cauză viața sa a fost pusă în primejdie. Leziunile suferite au avut drept consecință lipsă de organ prin splenectomie de necesitate.

Curtea a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect că cele declarate de martorii N., O., P., Q. și R. sunt concordante, dar neadevărate, aceștia fiind persoanele din anturajul inculpaților și care au relatat o stare de fapt care contravine nu doar declarațiilor martorilor oculari obiectivi ci și înscrisurilor medicale din dosar.

Curte a apreciat că declarațiile din prima instanță date de persoana vătămată B. sunt într-adevăr mai nuanțate, datorită faptului că persoana vătămată a primit de la inculpatul A. suma de 9.800 RON, aceștia urmărind să stingă conflictul amiabil, ceea ce însă nu a mai fost posibil datorită gravității faptei comise. S-a mai arătat că prima instanță a apreciat în mod corect că au fost sincere numai declarațiile date în faza de urmărire penală, fapt probat și de coroborarea lor cu alte probe.

Curtea a apreciat că situația inculpatului A., este diferită, pentru că acesta, nu doar că a fost auzit de mai mulți martori, urlând că vrea să îl omoare pe B., dar l-a și lovit pe persoana vătămată în două rânduri, cu o ferocitate ieșită din comun, și cu sticla în zona capului, zonă vitală, chiar de două ori, lovindu-l din nou cu pumnul și picioarele după ce a căzut la pământ, inconștient, astfel că în cazul său, intenția indirectă de omor rămas în faza tentativei e clară.

Motivul de apel invocat de inculpatul A., în sensul că față de acesta sunt incidente dispozițiile art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., respectiv scuza provocării, a fost apreciat ca nefondat întrucât chiar din declarația inculpatului E., dată în fața instanței de apel, a rezultat că inculpații nu au venit împreună la discotecă și că aceștia nu erau prieteni, cum inculpatul A. a pretins, ci doar cunoștințe. Acceptând că persoana vătămată ar fi împins sau lovit cu palma pe inculpatul E., reacția de violență extremă a inculpatului A. în două rânduri, a fost apreciată ca evident nejustificată, disproporția față de comportamentul persoanei vătămate.

Curtea a arătat că circumstanța atenuantă a scuzei provocării are aplicabilitate când fapta a fost comisă într-un moment de furie, de puternică tulburare cauzată de provocarea violentă din partea victimei, inculpatul neputându-și stăpâni surescitarea nervoasă. Riposta inculpatului a fost însă fără nicio legătură cu surescitarea sa nervoasă, răspunderea inculpatului A. fiind corect stabilită de prima instanță pentru tentativă la infracțiunea de omor, având în vedere obiectul folosit, amploarea loviturilor, zona corpului victimei vizată și rezultatul produs.

Motivul de apel al procurorului, referitor la înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute de prima instanță a fost apreciat ca întemeiat întrucât s-a avut în vedere faptul că nu doar inculpații au agresat victima, ci și alte două persoane, la fel de dur, astfel încât nu le poate fi imputată doar lor întreaga vătămare a lui B.; faptul că persoana vătămată a refuzat internarea în spital și investigații ce ar fi putut clar să deceleze ruptura de splină și să o trateze timpuriu, iar internarea s-a produs din culpa persoanei vătămate, trei zile mai târziu. S-a mai reținut că din F.O. nr. x, din scrisoarea medicală și din alte documente rezultă că splina ruptă a părții vătămate era gigantă și patologică.

Curtea a apreciat că, deși prima instanță a constatat că toate acestea împrejurări conferă faptei un caracter mai puțin grav și trebuie valorificate ca și largi circumstanțe atenuante, faptul lovirii persoanei vătămate și de alte persoane din anturajul inculpaților oricum, cu atât mai mult cu cât aceștia, care au început lovirea persoanei vătămate nu au împiedicat celelalte persoane să lovească victima și nici nu le-au precizat anchetatorilor, nu este de natură a face ca fapta lor să fie mai puțin periculoasă.

Nici faptul că persoana vătămată nu s-a dus decât după trei zile la spital sau că din F.O. nr. x, fila x d.u.p. vol. I, din scrisoarea medicală și din alte documente rezultă că splina ruptă a părții vătămate era gigantă și patologică, nu înlătură gravitatea deosebită a faptei inculpatului și nu se pot circumscrie dispozițiilor art. 76 C. pen., care au în vedere împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

În plus, reținerea acestei circumstanțe atenuantă judiciară este facultativă, astfel încât raportat la sălbăticia inacceptabilă de care s-a dat dovadă la săvârșirea infracțiunilor, de faptul că inculpatul este recidivist cu condamnări anterioare pentru infracțiuni de violență, fiind perseverent în acest gen de infracțiuni, Curtea a apreciat că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante judiciare.

Curtea a avut în vedere împrejurările de mai sus și faptul că inculpatul A. după săvârșirea infracțiunii a dat persoanei vătămate o sumă de bani, altfel că aceasta nu s-a mai constituit parte civilă, astfel încât pedeapsa minimă în raport cu infracțiunea săvârșită, a fost considerată de instanța de apel ca suficientă.

Curtea a apreciat ca nefondat și motivul de apel al parchetului referitor la greșita reținere a stării de recidivă post condamnatorie, prevăzută de art. 41 alin. (1) C. pen., în raport de sentința penală nr. 364/11.10.2011 a Judecătoriei Reșița, definitivă prin decizia penală nr. 1939/R/05.12.2011 a Curții de Apel Timișoara. În aceste condiții termenul de încercare al pedepsei de 3 ani și 6 luni expira la 05.06.2015, or fapta pentru care este judecat în prezentul dosar a fost comisă după expirarea termenului de încercare, mai exact la 27.05.2016. Or, potrivit art. 15 din Legea nr. 187/2012 și art. 86 C. pen. (1969), la 05.06.2015 data expirării termenului de încercare, inculpatul A. a fost reabilitat de drept.

Curtea a arătat că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 86 C. pen. (1969), întrucât, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a inculpatului A., acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 365/15.12.2016 a Judecătoriei Reșița, pronunțată în dosar nr. x/2015, definitivă la data de 12.04.2017, la 1.500 RON amendă penală și conform art. 83 C. pen. (1969), s-a revocat și suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 364/11.10.2011 a Judecătoriei Reșița, urmând ca inculpatul să execute în detenție pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și amenda de 1500 RON. În baza acestei sentințe, la data de 20.04.2017, Judecătoria Reșița a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 632/2017, pe care inculpatul A. îl execută în prezent.

Prin urmare, Curtea a arătat că acest motiv de apel al procurorului este contrazis de însăși realitatea că inculpatul nu poate executa în detenție o pedeapsă din care s-ar fi reabilitat de drept.

S-a observat că prima instanță, a reținut, în mod corect, starea de recidivă postcondamnatorie pentru inculpat, în raport de condamnările anterioare suferite de aceștia, însă a greșit în ce privește operațiunea contopirii acestor pedepse, contopire care s-a făcut nelegal și cu pedepse rezultante mai mici.

Prin urmare, Curtea a apreciat că apelul procurorului referitor la pedeapsa rezultantă și cuantumul ei este admisibil, însă pentru alte motive de nelegalitate decât cele invocate de parchet, constatându-se că prima instanță a ignorat, în operațiunea de contopire a pedepselor, dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) și d) C. pen. și mai ales ale art. 43 alin. (1) și (2) C. pen.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat S. (cu delegație la dosar, fila x, nr. 18 din 28 iunie 2018), la data de 29 iunie 2018.

În cuprinsul căii de atac formulată de inculpatul A., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a arătat, în esență, că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât partea civilă nu a fost citată la discutarea cererii de schimbare a încadrării juridice, că singura probă în baza căreia a fost condamnat o reprezintă declarația martorei cu identitate protejată (H.), că fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen., că pedeapsa aplicată a fost majorată, fără administrarea vreunei probe, că instanțele inferioare nu i-au admis cererea de schimbare a încadrării juridice, precum și că, în mod netemeinic, în apel, au fost înlăturate circumstanțele atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) C. pen.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casație, s-a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și, în principal, stabilirea unei pedepse legale spre minimul prevăzut de lege, iar, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice dată faptei în infracțiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. și reținerea circumstanțelor atenuate prevăzute de art. 75 alin. (2) C. pen., cu consecința aplicării unei pedepse în limitele legale.

Prin încheierea pronunțată la data de 11 octombrie 2018 în dosarul nr. x/2016, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 557/A din 21 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală și a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Astfel, Înalta Curte reține că recurentul A. a fost condamnat de instanța de apel potrivit art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare, sancțiune care se încadrează în limitele prevăzute de lege, în condițiile în care tentativa la omor este pedepsită cu închisoarea de la 5 la 10 ani, iar, pentru săvârșirea infracțiunii în formă continuată nu s-a aplicat un spor de până la 3 ani, având în vedere că stabilirea acestuia este facultativă.

De asemenea, infracțiunea de tulburare a liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., pentru care recurentul A. a fost condamnat la amenda penală în cuantum de 1.500 RON prin sentința penală nr. 365 din 15.12.2016 a Judecătoriei Reșița, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 476/A din 12.04.2017 a Curții de Apel Timișoara, este concurentă cu tentativa la infracțiunea de omor, săvârșită în formă continuată, astfel încât, în mod corect, instanța de control judiciar a contopit, în baza art. 38 C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. d) C. pen., pedeapsa de 5 ani închisoare cu cea de 1.500 RON amendă penală, stabilind ca pedeapsă rezultantă 5 ani închisoare și 1.500 RON.

Totodată, inculpatul A. a săvârșit, la 27.05.2016, faptele pentru care a fost condamnat definitiv în cauza ce formează obiectul acestui dosar, în stare de recidivă post condamnatorie (prevăzută de art. 41 alin. (1) C. pen.), în condițiile în care a suferit, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (2) și (5) C. pen., o condamnare la 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 364 din 11.10.2011 a Judecătoriei Reșița, definitivă prin decizia penală nr. 1939/R din 05.12.2011 a Curții de Apel Timișoara, motiv pentru care, în baza art. 43 alin. (1) și (2) C. pen., la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 1.500 RON amenda penală a fost adăugată pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, în final aceasta având de executat o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare și 1.500 RON amenda penală.

Ca atare se constată că instanța de apel a individualizat în mod corect tratamentul sancționator aplicat recurentului A. în raport de dispozițiile ce reglementează concursul de infracțiuni și starea de recidivă postcondamnatorie, pedeapsa rezultantă fiind în limitele prevăzute de lege.

Referitor la greșita înlăturare a circumstanței atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) C. pen., Înalta Curte constată că nu poate fi cenzurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât acesta este incident doar în situația în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; or, în cauza dedusă judecății, recurentul inculpat a criticat hotărârile pronunțate sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate, considerate prea mari în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei și datele sale personale, solicitând o reapreciere a criteriilor de individualizare, fapt interzis a fi examinat în calea de atac a recursului în casație.

Criticile privind necitarea părții civile la discutarea și respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice, precum și cele referitoare la majorarea pedepsei fără administrarea de probe, dar și la împrejurarea că fapta săvârșită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen., fapt ce ar fi determinat limite de pedeapsă diferite, nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., dispozițiile fiind de strictă interpretare și vizează doar situația în care s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei, în condițiile în care, situația de fapt stabilită în mod definitiv de instanța de apel nu mai poate fi reexaminată prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casație.

Prin urmare, Înalta Curte constată că pedeapsa de 5 ani închisoare, stabilită conform art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., precum și cea rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare, individualizată în condițiile art. 38 C. pen. - art. 39 alin. (1) lit. d) C. pen., respectiv art. 43 alin. (1) și (2) C. pen., sunt cuprinse în limitele stabilite de norma incriminatoare, respectiv cea care reglementează pluralitatea de infracțiuni.

În consecință, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. și, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 65 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 557/A din 21 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 06 decembrie 2018.